Ei au înfruntat un spin în carne

„Mi s-a dat un spin în carne, un înger al lui Satan, care să mă pălmuiască fără încetare.“ — 2 CORINTENI 12:7.

1. Care sunt câteva probleme cu care se confruntă oamenii în prezent?

TE STRĂDUIEŞTI să faci faţă unei încercări ce pare că nu se mai sfârşeşte? Dacă da, să ştii că nu eşti singurul. În aceste ‘timpuri critice cărora cu greu li se face faţă’, creştinii fideli se confruntă cu opoziţii înverşunate, dificultăţi în familie, probleme de sănătate, îngrijorări de ordin financiar, tulburări afective, pierderea unor persoane dragi în moarte şi alte necazuri (2 Timotei 3:1–5). În unele ţări, mulţi suferă din cauza războaielor şi a lipsei de alimente.

2, 3. Ce atitudine negativă am putea dezvolta din cauza problemelor grele cu care ne confruntăm, şi în ce fel s-ar putea dovedi ea periculoasă?

2 Astfel de probleme îi pot doborî pe unii, mai ales dacă sunt loviţi de mai multe necazuri odată. Iată ce citim în Proverbele 24:10: „Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea“. Într-adevăr, descurajarea provocată de încercări ne poate priva de tăria de care avem atâta nevoie şi ne poate slăbi hotărârea de a persevera până la sfârşit. În ce fel?

3 Descurajarea ne-ar putea împiedica să mai avem o viziune realistă asupra situaţiei noastre. De pildă, e foarte uşor să ne exagerăm problemele şi să începem să ne plângem de milă. Unii ar putea chiar striga către Dumnezeu: „De ce mi se întâmplă toate astea?“ Dacă o astfel de atitudine negativă ar prinde rădăcini în inima cuiva, ea i-ar putea răpi bucuria şi i-ar măcina încrederea. Un slujitor al lui Dumnezeu ar putea să ajungă atât de descurajat, încât să renunţe să mai lupte „excelenta luptă a credinţei“. — 1 Timotei 6:12.

4, 5. În ce fel se află uneori Satan la originea problemelor noastre, dar ce convingere putem avea?

4 În mod sigur, nu Iehova Dumnezeu ne cauzează încercările (Iacov 1:13). Uneori ne confruntăm cu încercări din simplul motiv că ne străduim să-i fim fideli. La drept vorbind, toţi cei care îi slujesc lui Iehova devin ţinta celui mai mare duşman al său, Satan Diavolul. În timpul scurt care i-a mai rămas, acest ‘dumnezeu [rău] al sistemului de lucruri’ actual încearcă să-i determine pe toţi cei ce îl iubesc pe Iehova să nu mai înfăptuiască voinţa Sa (2 Corinteni 4:4). Satan aduce cât mai multe suferinţe asupra comunităţii fraţilor din lumea întreagă (1 Petru 5:9). E adevărat, Satan nu este sursa tuturor problemelor noastre, dar el poate exploata situaţiile dificile cu care ne confruntăm, în încercarea de a ne slăbi şi mai mult.

5 Însă, oricât de înfricoşător ar fi Satan sau armele sale, putem să luptăm cu succes împotriva lui! De ce putem avea o asemenea certitudine? Deoarece Iehova Dumnezeu luptă pentru noi. El a luat măsuri ca slujitorii săi să nu rămână în ignoranţă în privinţa tacticilor lui Satan (2 Corinteni 2:11). De fapt, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune multe despre încercările care se abat asupra creştinilor adevăraţi. Referitor la situaţia apostolului Pavel, Biblia foloseşte expresia „un spin în carne“. De ce? Să vedem cum explică ea această expresie. Apoi vom vedea că nu suntem nicidecum singurii care avem nevoie de ajutorul lui Iehova ca să triumfăm asupra încercărilor.

 Încercările — spini în carne

6. La ce s-a referit Pavel prin expresia „un spin în carne“, şi ce ar fi putut fi acel spin?

6 Pavel a trecut prin încercări cumplite. Iată ce a scris el sub inspiraţie divină: „Mi s-a dat un spin în carne, un înger al lui Satan, care să mă pălmuiască fără încetare, ca să nu mă înalţ peste măsură“ (2 Corinteni 12:7). Ce era, de fapt, spinul în carne al lui Pavel? Fireşte că un spin înfipt adânc în piele produce multă durere. Înţelegem, aşadar, că metafora folosită aici arată că exista ceva ce îi pricinuia multă durere lui Pavel — durere de natură fizică ori afectivă sau de ambele feluri. E posibil ca Pavel să fi suferit de o afecţiune oculară sau de vreo altă boală. Sau poate că spinul se referea la unele persoane care contestau autoritatea de apostol a lui Pavel şi dispreţuiau activitatea sa de predicare şi de predare (2 Corinteni 10:10–12; 11:5, 6, 13). Indiferent despre ce ar fi fost vorba, spinul exista şi nu putea fi înlăturat.

7, 8. a) Ce idee transmite expresia ‘a pălmui fără încetare’? b) De ce este esenţial să înfruntăm orice spin care ne produce durere?

7 Să remarcăm că spinul îl pălmuia pe Pavel fără încetare. Este interesant că verbul grecesc folosit aici de Pavel derivă dintr-un termen care înseamnă „articulaţiile degetelor“. Acest termen este folosit în sens propriu în Matei 26:67 şi în sens figurat în 1 Corinteni 4:11. În aceste versete, el transmite ideea de a fi bătut cu pumnii. Gândindu-ne la ura înverşunată pe care o are Satan faţă de Iehova şi slujitorii Săi, putem fi siguri că Diavolul se bucura că Pavel era pălmuit fără încetare de un „spin“. El se bucură la fel de mult şi astăzi când ne vede că, asemenea lui Pavel, suntem chinuiţi de „un spin în carne“.

8 Aşadar, şi noi ar trebui să ştim cum să înfruntăm un astfel de spin. De asta depinde chiar viaţa noastră! Să nu uităm că Iehova doreşte să ajungem să trăim pentru totdeauna în lumea sa nouă, unde problemele asemănătoare unor spini nu ne vor mai umbri niciodată existenţa. Pentru a ne ajuta să câştigăm acest premiu minunat, Dumnezeu ne-a dat multe exemple în Cuvântul său sfânt, Biblia, arătându-ne astfel că slujitorii lui fideli au reuşit să înfrunte spinul din carnea lor. Ei au fost nişte oameni obişnuiţi, imperfecţi, ca şi noi. Analizând exemplul unora dintre cei pe care Biblia îi înscrie în marele ‘nor de martori’, vom fi ajutaţi „să alergăm cu perseverenţă cursa care ne este pusă înainte“ (Evrei 12:1). Şi, reflectând la ceea ce au suportat ei, vom deveni mai încrezători că şi noi putem înfrunta orice spin pe care l-ar putea folosi Satan împotriva noastră.

Spinii pe care i-a suportat Mefiboşet

9, 10. a) Cum a ajuns Mefiboşet să se confrunte cu un spin în carne? b) În ce fel a manifestat regele David bunătate faţă de Mefiboşet, şi cum l-am putea imita pe David?

9 Să ne gândim la Mefiboşet, fiul lui Ionatan, prietenul lui David. Când Mefiboşet avea cinci ani, s-a dat de ştire că Ionatan, tatăl său, şi regele Saul, bunicul său, fuseseră omorâţi. Doica băieţelului a intrat în panică. Ea „l-a luat . . . şi, fiindcă se grăbea să fugă, el a căzut şi a rămas olog“ (2 Samuel 4:4). Această infirmitate trebuie să fi fost cu adevărat un spin cu care Mefiboşet a trebuit să înveţe să trăiască.

10 Câţiva ani mai târziu, regele David, în marea sa iubire pentru Ionatan, a manifestat bunătate iubitoare faţă de Mefiboşet. David i-a cedat toate terenurile care-i aparţinuseră lui Saul şi l-a numit pe Ţiba, slujitorul lui Saul, administrator al acestora. David i-a mai spus lui Mefiboşet: „Vei mânca pâine totdeauna la masa mea“ (2 Samuel 9:6–10). Fără îndoială că bunătatea iubitoare arătată de David i-a adus mângâiere lui Mefiboşet şi l-a ajutat să nu mai resimtă atât de acut durerea pricinuită de infirmitatea sa. Ce lecţie impresionantă! Şi noi trebuie să manifestăm bunătate faţă de cei care se luptă cu un spin în carne.

11. Ce a spus Ţiba despre Mefiboşet, şi de unde ştim că era vorba de o minciună (vezi şi nota de subsol)?

11 Mai târziu, Mefiboşet a avut de înfruntat un alt spin în carne. Ţiba, slujitorul său, l-a calomniat  înaintea regelui David, care pe atunci fugise din Ierusalim din cauza revoltei lui Absalom, fiul său. Ţiba l-a acuzat pe Mefiboşet de trădare, spunând că rămăsese în Ierusalim pentru că dorea să acapareze puterea. * David a crezut minciuna lui Ţiba şi i-a dat defăimătorului aceluia toate pământurile lui Mefiboşet! — 2 Samuel 16:1–4.

12. Care a fost atitudinea lui Mefiboşet faţă de situaţia sa, şi de ce este el un excelent exemplu pentru noi?

12 În cele din urmă, când l-a întâlnit pe David, Mefiboşet i-a spus cum stăteau lucrurile în realitate. El se pregătise să-l urmeze pe David, însă Ţiba l-a înşelat, oferindu-se să se ducă în locul lui. A rezolvat David această nedreptate? Într-o oarecare măsură, da. El a împărţit pământurile între cei doi. Iată deci un alt posibil spin în carnea lui Mefiboşet. S-a simţit el peste măsură de dezamăgit? A protestat el împotriva deciziei lui David, plângându-se că nu a fost justă? Nu, el s-a supus în mod umil voinţei regelui. Mefiboşet s-a concentrat asupra părţii bune a lucrurilor, bucurându-se că regele de drept al Israelului se întorsese teafăr. Mefiboşet a dat într-adevăr un excelent exemplu suportând infirmitatea, calomnia şi dezamăgirea. — 2 Samuel 19:24–30.

Neemia a înfruntat încercările

13, 14. Ce spini a trebuit să suporte Neemia când s-a întors să reconstruiască zidurile Ierusalimului?

13 Să ne gândim la spinii figurativi pe care i-a suportat Neemia când s-a întors la Ierusalim, care la vremea aceea, în secolul al V-lea î.e.n., era un oraş în ruine. El a constatat că oraşul era efectiv lipsit de apărare, iar evreii repatriaţi erau dezorganizaţi, descurajaţi şi impuri în ochii lui Iehova. Deşi regele Artaxerxes îl autorizase să reconstruiască zidurile Ierusalimului, Neemia şi-a dat în scurt timp seama că guvernatorii din ţările vecine nu priveau deloc cu ochi buni misiunea sa. „Nu le-a plăcut deloc că un bărbat venea să caute binele fiilor lui Israel.“ — Neemia 2:10.

14 Acei împotrivitori străini au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a opri lucrarea lui Neemia. Ameninţările, minciunile, calomnierile şi intimidările folosite de aceştia, cum ar fi trimiterea unor spioni care să-l descurajeze, trebuie să fi fost asemenea unor spini în carne ce-l chinuiau în permanenţă. A cedat el în faţa maşinaţiilor acelor duşmani? Nu! El şi-a pus toată încrederea în Dumnezeu şi nu s-a lăsat învins. Astfel, când zidurile Ierusalimului au fost în sfârşit reconstruite, acestea au fost o mărturie evidentă a sprijinului iubitor pe care Iehova i l-a oferit lui Neemia. — Neemia 4:1–12; 6:1–19.

15. Ce probleme ale evreilor l-au îndurerat profund pe Neemia?

15 Ca guvernator, Neemia s-a confruntat cu multe probleme venite chiar din mijlocul  poporului lui Dumnezeu. Acestea erau ca nişte spini care îi provocau o suferinţă cumplită, deoarece afectau relaţiile evreilor cu Iehova. Bogaţii pretindeau dobânzi mari, iar fraţii lor mai săraci, pentru a-şi plăti datoriile, precum şi taxele impuse de perşi, trebuiau să renunţe la pământurile lor, ba chiar să-şi vândă copiii ca sclavi (Neemia 5:1–10). Mulţi evrei încălcau Sabatul şi nu-i mai susţineau pe leviţi şi închinarea de la templu. În plus, unii se căsătoriseră cu „asdodiene, amonite şi moabite“. Cât de îndurerat trebuie să fi fost Neemia! Însă nici unul dintre aceşti spini nu l-a făcut să se dea bătut. De repetate ori, el a reuşit să remedieze problemele susţinând cu zel legile drepte ale lui Dumnezeu. La fel ca Neemia, să nu permitem niciodată ca infidelitatea altora să ne determine să nu-i mai slujim cu loialitate lui Iehova. — Neemia 13:10–13, 23–27.

Mulţi alţi oameni fideli au înfruntat spini în carne

16–18. Cu ce probleme familiale s-au confruntat Isaac şi Rebeca, Ana, David şi Osea?

16 Biblia conţine multe alte exemple de oameni care s-au confruntat cu situaţii dureroase, asemănătoare unor spini. Deseori, spinii au reprezentat problemele din familie. Cele două soţii ale lui Esau „au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac şi Rebeca“, părinţii lui Esau. Rebeca a spus chiar că se săturase de viaţă din cauza acestor femei (Geneza 26:34, 35; 27:46). Să ne gândim şi la Ana, care era ‘provocată amar’ de rivala ei, Penina, din cauză că nu putea avea copii. Probabil că Ana a suportat de multe ori această batjocură chiar în propria ei casă. Penina o jignea şi în public, fără îndoială în faţa rudelor şi a prietenilor, când întreaga familie participa la sărbătoarea de la Şilo. Era ca şi cum spinul i-ar fi fost înfipt Anei tot mai adânc în carne. — 1 Samuel 1:4–7.

17 Să ne imaginăm ce a pătimit David din cauza geloziei absurde a socrului său, regele Saul. Ca să scape cu viaţă, David a trebuit să locuiască în peşterile din deşertul En-Ghedi şi să umble pe trecători înguste şi periculoase. Nedreptăţile suferite trebuie să fi fost apăsătoare, deoarece David nu-i greşise cu nimic lui Saul. Totuşi, ani de zile, David a trebuit să fie fugar, şi asta numai din cauza geloziei lui Saul. — 1 Samuel 24:14, 15; Proverbele 27:4.

18 Imaginaţi-vă problemele familiale care s-au abătut asupra profetului Osea. Soţia lui a devenit adulteră. Conduita ei imorală trebuie să fi fost ca nişte spini înfipţi în inima lui. Şi ce cumplită suferinţă trebuie să-l fi cuprins apoi când ea a născut doi copii nelegitimi în urma fornicaţiei comise! — Osea 1:2–9.

19. Ce persecuţii a îndurat profetul Mica?

19 Un alt spin în carne este persecuţia. Să vedem, de pildă, prin ce a trecut profetul Mica. Ce durere sufletească trebuie să-i fi produs lui Mica, un om drept, faptul de a-l vedea pe regele  Ahab înconjurat de profeţi falşi şi de a observa că regele dă crezare minciunilor lor sfruntate. Când Mica i-a spus că toţi acei profeţi vorbeau sub acţiunea unui „duh de minciună“, cum a reacţionat conducătorul acelor şarlatani? El l-a „lovit pe Mica peste obraz“! Şi mai gravă a fost reacţia lui Ahab când Iehova l-a avertizat că încercarea de a recuceri Ramotul din Galaad era sortită eşecului. Ahab a ordonat ca Mica să fie aruncat în închisoare şi să-i fie redusă raţia de mâncare (1 Împăraţi 22:6, 9, 15–17, 23–28). Să ne amintim şi de Ieremia şi de felul cum a fost tratat de persecutorii săi care căutau să-l ucidă. — Ieremia 20:1–9.

20. Ce spini a trebuit să suporte Naomi, şi cum a fost ea răsplătită?

20 Moartea unei persoane dragi este o altă situaţie dureroasă care poate fi comparată cu un spin în carne. Naomi a trebuit să suporte durerea pricinuită de moartea soţului şi a celor doi fii ai ei. Împovărată încă de aceste nenorociri, ea s-a întors la Betleem. Acolo le-a zis prietenelor ei să nu îi mai spună Naomi, ci Mara, nume care reflecta amărăciunea din inima ei. În final însă, Iehova a răsplătit-o pentru perseverenţa ei cu un nepot care a devenit o verigă în linia genealogică a lui Mesia. — Rut 1:3–5, 19–21; 4:13–17; Matei 1:1, 5.

21, 22. Ce pierderi a suferit Iov, şi cum a reacţionat el?

21 Imaginaţi-vă ce şoc trebuie să fi avut Iov când a auzit de moartea violentă a celor zece copii dragi ai săi, ca să nu mai punem la socoteală pierderea tuturor turmelor şi a slujitorilor săi. Se părea că, dintr-o dată, întregul său univers se prăbuşise! Apoi, când Iov încerca să-şi revină de pe urma acestor lovituri, Satan l-a lovit cu o boală. Foarte probabil, Iov s-a gândit că această boală malignă avea să-l răpună. Durerea lui ajunsese insuportabilă, astfel că se gândea că numai moartea avea să-i aducă uşurare. — Iov 1:13–20; 2:7, 8.

22 Şi, ca şi cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, soţia lui, evident profund îndurerată, a venit la el şi a strigat: „Blestemă pe Dumnezeu şi mori!“ Ce spin a fost acesta în carnea lui şi aşa chinuită! Apoi, trei tovarăşi ai lui Iov, în loc să-l consoleze, au adus argumente specioase, acuzându-l de păcate ascunse şi afirmând că acestea erau cauza nenorocirilor care se abătuseră asupra lui. Prin argumentele lor eronate, ei au înfipt, figurativ vorbind, şi mai adânc spinii în carnea lui Iov. Să ne amintim, de asemenea, că Iov nu ştia de ce i se întâmplau aceste lucruri îngrozitoare; el nu ştia nici că viaţa trebuia să-i fie cruţată. Dar, „în toate acestea, Iov n-a păcătuit şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu“ (Iov 1:22; 2:9, 10; 3:3; 14:13; 30:17). Deşi s-a confruntat cu mai mulţi spini odată, el nu a renunţat nici un moment la integritatea sa. Ce exemplu încurajator!

23. Cum au reuşit slujitorii fideli despre care am vorbit să suporte diferitele feluri de spini în carne?

23 Evident, lista exemplelor biblice ar putea continua. Toţi aceşti slujitori fideli au trebuit să înfrunte propriii spini figurativi în carne. Şi cât de multe şi de felurite au fost problemele cu care s-au confruntat ei! Însă toţi au avut ceva în comun. Nici unul dintre ei nu a încetat să-i slujească lui Iehova. În pofida tuturor încercărilor chinuitoare, ei l-au învins pe Satan cu puterea pe care le-a dat-o Iehova. De ce putem afirma acest lucru? Următorul articol va răspunde la această întrebare şi ne va arăta cum putem să înfruntăm şi noi orice problemă asemănătoare unui spin în carne.

[Notă de subsol]

^ par. 11 Un asemenea plan ambiţios nu i-ar fi stat în caracter lui Mefiboşet, un om umil şi recunoscător. El cunoştea foarte bine exemplul de fidelitate al tatălui său, Ionatan. Deşi fiu al regelui Saul, Ionatan recunoscuse cu umilinţă în David pe cel uns de Iehova rege peste Israel (1 Samuel 20:12–17). Ca prieten loial al lui David şi părinte temător de Dumnezeu, Ionatan nu şi-ar fi învăţat fiul să aibă pretenţii la tron.

Cum aţi răspunde?

• De ce putem asemăna problemele cu care ne confruntăm cu spinii în carne?

• Ce spini au trebuit să suporte Mefiboşet şi Neemia?

• Care dintre exemplele biblice de bărbaţi şi femei ce au suportat spini în carne v-a impresionat în mod deosebit, şi de ce?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 15]

Mefiboşet a trebuit să înfrunte infirmitatea, calomnia şi dezamăgirea

[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]

Neemia a perseverat în pofida opoziţiei