Proclamatorii regatului relatează

Sunt abordate persoane la care cu greu se poate ajunge

MARTORII LUI IEHOVA încearcă să-i abordeze pe cât mai mulţi oameni posibil şi să le prezinte mesajul despre Regat. Uneori trebuie depuse eforturi neobişnuite pentru a ajunge la cei care rareori sunt acasă (Marcu 13:10). Un pionier special, care activează într-o ţară din America de Sud, ne relatează o experienţă în acest sens.

„Odată am aflat că guvernatorul statului urma să vină în vizită în teritoriul în care eram repartizaţi eu şi soţia mea. Gândindu-mă că este una dintre persoanele care cu greu pot fi găsite acasă, i-am scris o scrisoare, alături de care am pus câteva publicaţii biblice, cum ar fi broşura Ce pretinde Dumnezeu de la noi?, precum şi cărţile Mankind’s Search for God (Omenirea în căutarea lui Dumnezeu) şi Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică. În scrisoare i-am explicat care este scopul fiecărei publicaţii în parte.

Dorind să aflu impresiile sale despre publicaţii, am solicitat o întrevedere cu el. După câteva săptămâni am fost primit în audienţă. Am luat cu mine şi videocaseta Martorii lui Iehova — Organizaţia care poartă acest nume. Întrevederea noastră a durat circa două ore. După ce am vizionat videocaseta, l-am întrebat ce părere are despre ea. «Nu mai există pe pământ o organizaţie ca a voastră. Mi-ar plăcea să am şi eu oameni ca voi, care să mă ajute să duc la bun sfârşit proiectele guvernului!», a răspuns el. După aceea, m-a întrebat dacă am vizitat vreodată sediul mondial al organizaţiei noastre. I-am spus că aveam acest obiectiv încă de la 14 ani, însă nu am avut posibilitatea să vizitez sediul mondial din Brooklyn, New York. Era pentru mine un obiectiv greu de atins. M-a fixat cu privirea, după care mi-a spus că ar vrea să am ocazia să vizitez sediul. El s-a ocupat de obţinerea vizelor şi ne-a făcut cadou . . . biletele de avion!

În prezent, guvernatorul primeşte cu regularitate revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! Sperăm ca în curând să putem iniţia un studiu biblic cu el.“