Întrebări de la cititori

Ce este „odihna“ la care se face referire în Evrei 4:9–11 şi cum poate cineva să ‘intre în această odihnă’?

Apostolul Pavel le-a scris creştinilor evrei din secolul I următoarele: „Rămâne deci pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de sabat. Fiindcă cel care a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrările lui, aşa cum s-a odihnit Dumnezeu de ale sale. Să facem deci tot posibilul să intrăm în această odihnă“. — Evrei 4:9–11.

Când spune că Dumnezeu s-a odihnit de lucrarea sa, se pare că Pavel se referă la ceea ce se spune în Geneza 2:2, unde citim: „În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse“. De ce „s-a odihnit [Iehova] în ziua a şaptea“? Cu siguranţă nu pentru că avea nevoie să-şi refacă forţele după „toată lucrarea . . . pe care o făcuse“. Versetul următor ne oferă un indiciu: „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui creatoare, pe care o făcuse“. — Geneza 2:3; Isaia 40:26, 28.

„Ziua a şaptea“ a fost diferită de oricare dintre cele şase zile precedente prin faptul că Dumnezeu a binecuvântat-o şi a sfinţit-o, a dedicat-o unui scop special. Care era acest scop? Mai înainte, Dumnezeu îşi făcuse cunoscut scopul său referitor la pământ şi omenire. Iată ce le-a spus Dumnezeu primului om şi soţiei lui: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ“ (Geneza 1:28). Deşi Dumnezeu îi dăduse omenirii şi pământului un început perfect, era nevoie de timp pentru ca întregul pământ să fie supus şi să fie transformat într-un paradis locuit de o familie umană perfectă, aşa cum îşi propusese el. Aşadar, în „ziua a şaptea“, Dumnezeu s-a odihnit de lucrările sale de creaţie de pe pământ, adică a încetat să mai lucreze la ele, pentru a permite lucrurilor create anterior de el să progreseze în armonie cu voinţa sa. Până la sfârşitul acestei „zile“, tot ceea ce şi-a propus Dumnezeu va deveni realitate. Cât va dura această odihnă?

Să ne întoarcem la afirmaţia lui Pavel din Evrei. El a spus că „rămâne deci pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de sabat“ şi i-a îndemnat pe colaboratorii săi în credinţă să facă tot posibilul ‘să intre în această odihnă’. De aici înţelegem că, pe vremea când Pavel a scris aceste cuvinte, „ziua a şaptea“, ziua de odihnă a lui Dumnezeu, care începuse cu circa 4 000 de ani mai înainte, nu se sfârşise încă. Ea nu se va sfârşi până când scopul lui Dumnezeu referitor la pământ şi la omenire nu se va împlini în mod complet la sfârşitul Domniei de O Mie de Ani a lui Isus Cristos, care este „Domn al sabatului“. — Matei 12:8; Revelaţia 20:1–6; 21:1–4.

Având în vedere această perspectivă minunată, Pavel a explicat cum poate cineva să intre în odihna lui Dumnezeu. Iată ce a scris el: „Cel care a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrările lui“. Înţelegem de aici că, deşi a avut un început perfect, omenirea ca întreg nu a intrat în odihna lui Dumnezeu. Acest lucru s-a întâmplat deoarece Adam şi Eva nu au respectat mult timp odihna lui Dumnezeu, „ziua a şaptea“. Da, ei nu au mai acceptat măsurile luate de Iehova în favoarea lor, ci s-au răzvrătit şi au vrut să fie independenţi de Dumnezeu. De fapt, în loc să accepte îndrumarea iubitoare a lui Dumnezeu, ei au urmat planul lui Satan (Geneza 2:15–17). Prin urmare, ei au pierdut posibilitatea de a trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ. De atunci încoace, întreaga omenire a fost supusă păcatului şi morţii. — Romani 5:12, 14.

Răzvrătirea oamenilor nu a zădărnicit scopul lui Dumnezeu. Ziua sa de odihnă continuă. Însă Iehova, prin Fiul său, Isus Cristos, a luat o măsură iubitoare — răscumpărarea —, pentru ca toţi cei care o acceptă cu credinţă să poată nutri speranţa de a fi eliberaţi şi de a se odihni de povara păcatului şi a morţii (Romani 6:23). Iată de ce Pavel şi-a îndemnat colaboratorii creştini să ‘se odihnească de lucrările lor’. Aceştia trebuiau să accepte măsura luată de Dumnezeu în vederea salvării şi să nu încerce, precum Adam şi Eva, să-şi facă un viitor după cum considerau ei de cuviinţă. De asemenea, trebuiau să evite să urmărească propriile lucrări prin care încercau să se justifice.

 Faptul de a renunţa la obiectivele egoiste sau lumeşti cu scopul de a îndeplini voinţa lui Dumnezeu este într-adevăr înviorător şi odihnitor. Isus a făcut următoarea invitaţie: „Veniţi la mine, voi toţi care trudiţi şi sunteţi împovăraţi, şi eu vă voi înviora. Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci eu am un temperament blând şi o inimă umilă, şi veţi găsi înviorare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este bun şi sarcina mea este uşoară“. — Matei 11:28–30.

Explicaţia oferită de Pavel în legătură cu odihna lui Dumnezeu şi modul cum poate cineva să intre în ea a fost, cu siguranţă, o sursă de încurajare pentru creştinii evrei din Ierusalim, care înduraseră multe persecuţii şi ridiculizări pentru credinţa lor (Faptele 8:1; 12:1–5). Cuvintele lui Pavel pot fi o sursă de încurajare şi pentru creştinii din prezent. Fiind conştienţi că Dumnezeu îşi va îndeplini în curând promisiunea de a instaura un paradis pământesc sub conducerea Regatului său drept, şi noi trebuie să ne odihnim de propriile noastre lucrări şi să facem tot posibilul pentru a intra în această odihnă. — Matei 6:10, 33; 2 Petru 3:13.

[Legenda fotografiilor de la pagina 31]

Promisiunea lui Dumnezeu referitoare la un paradis terestru se va împlini la sfârşitul zilei sale de odihnă