Cum ne putem păstra o concepţie echilibrată despre bani?

Iubirea de bani şi dorinţa de a poseda lucruri materiale nu sunt o noutate; nici din Biblie nu lipseşte acest subiect, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost vorba de un fenomen recent. De fapt, el datează de foarte mult timp. În Legea mozaică Dumnezeu le-a poruncit israeliţilor următoarele: „Să nu pofteşti casa aproapelui tău . . . nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău“. — Exodul 20:17.

IUBIREA de bani şi de bunuri materiale era ceva obişnuit în zilele lui Isus. Să remarcăm cum se încheie conversaţia pe care o are Isus cu un tânăr „foarte bogat“: „Isus i-a zis: «Mai este un lucru care îţi lipseşte: Vinde tot ce ai şi distribuie săracilor, şi vei avea o comoară în ceruri; şi vino să fii continuatorul meu». Când a auzit aceasta, el s-a mâhnit profund, căci era foarte bogat“. — Luca 18:18–23.

Un punct de vedere corect despre bani

Ar fi însă greşit să tragem concluzia că Biblia condamnă banii în sine sau orice întrebuinţare firească a lor. Biblia afirmă că banii constituie o protecţie împotriva sărăciei şi a problemelor inerente ei, permiţându-le oamenilor să-şi procure cele necesare. Iată ce a scris regele Solomon: „Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul“. Tot el a spus: „Ospeţele se fac pentru petrecere şi vinul înveseleşte viaţa, dar banul le dă pe toate“. — Eclesiastul 7:12; 10:19.

Întrebuinţarea corectă a banilor nu este dezaprobată de Dumnezeu. De exemplu, Isus a spus: „Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte“ (Luca 16:9). Aceasta include faptul de a face donaţii pentru progresul închinării adevărate aduse lui Dumnezeu, întrucât, cu siguranţă, dorim să ni-l facem prieten pe Dumnezeu. Solomon însuşi, urmând exemplul tatălui său, David, a donat mari sume de bani şi multe lucruri de valoare pentru construirea templului lui Iehova. O altă poruncă valabilă pentru creştini este de a acorda ajutor material celor aflaţi în nevoie. „Împărţiţi cu sfinţii după necesităţile lor“, a spus apostolul Pavel; apoi a adăugat: „Urmaţi calea ospitalităţii“ (Romani 12:13). Aceasta presupune, adesea, cheltuirea unor sume de bani. Însă ce putem spune despre iubirea de bani?

‘Afecţiunea pentru argint’

Pavel a vorbit pe larg despre „iubirea de bani“ — literalmente „afecţiune pentru argint“ — în scrisoarea adresată colaboratorului său creştin mai tânăr Timotei. Sfatul lui Pavel poate fi găsit în 1 Timotei 6:6–19. El a vorbit despre „iubirea de bani“ într-un context mai larg referitor la lucrurile materiale. Având în vedere accentul pe care societatea actuală îl pune pe bani, este bine să examinăm cu atenţie cuvintele consemnate de Pavel sub inspiraţie divină. Această examinare ne va fi cu siguranţă benefică, întrucât ne dezvăluie cum putem ‘apuca ferm adevărata viaţă’.

Pavel avertizează: „Iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de lucruri dăunătoare, şi unii, aspirând la această iubire, s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns peste tot cu multe dureri“  (1 Timotei 6:10). Acest verset nu spune că banii reprezintă în sine ceva rău — nici un alt verset nu afirmă aşa ceva. Apostolul nu vrea să spună nici că banii sunt cauza fundamentală a ‘lucrurilor dăunătoare’ sau că ei se află la rădăcina tuturor problemelor. Mai degrabă, iubirea de bani poate fi o cauză — chiar dacă nu e singura — a tot felul de „lucruri dăunătoare“.

Să ne păzim de lăcomie

Faptul că banii nu sunt condamnaţi de Biblie nu diminuează importanţa avertismentului dat de Pavel. Creştinii care încep să iubească banii se expun la tot felul de probleme, dintre care cea mai gravă este devierea de la credinţă. Acest adevăr este subliniat în următoarele cuvinte adresate de Pavel creştinilor din Colose: „Faceţi deci să moară mădularele corpului vostru care sunt pe pământ în ceea ce priveşte . . . dorinţele nocive şi aviditatea, care este idolatrie“ (Coloseni 3:5). Cum se poate ca aviditatea, lăcomia sau „iubirea de bani“ să fie considerate idolatrie? Înseamnă aceasta că este greşit să-ţi doreşti o casă mai mare, o maşină mai nouă sau un loc de muncă mai bine plătit? Nu, nici unul dintre aceste lucruri nu este ceva rău în sine. Întrebarea este: Ce motivaţie are cel ce îşi doreşte oricare dintre aceste lucruri şi sunt ele cu adevărat necesare?

Diferenţa dintre o dorinţă normală şi lăcomie poate fi asemănată cu diferenţa dintre un mic foc de lemne la care îţi pregăteşti mâncarea şi un incendiu de proporţii care mistuie o pădure. O dorinţă sănătoasă şi potrivită poate fi constructivă. Ea ne motivează să lucrăm şi să fim eficienţi. Iată ce se spune în Proverbele 16:26: „Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru“. În schimb, lăcomia este periculoasă şi distructivă. Ea este o dorinţă necontrolată.

A ne controla dorinţa de bani este ceva esenţial. Vor servi banii pe care-i strângem ori lucrurile materiale pe care ni le dorim necesităţilor noastre sau necesităţile ne vor transforma în sclavi ai banilor? Iată de ce spune Pavel că a fi „lacom . . . înseamnă a fi idolatru“ (Efeseni 5:5). A dori ceva cu lăcomie înseamnă, de fapt, a ne supune voinţa acelei dorinţe — prin urmare, facem din ea stăpânul nostru, dumnezeul nostru, lucrul căruia îi slujim. Dumnezeu, dimpotrivă, ne porunceşte: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine“. — Exodul 20:3.

A fi lacomi demonstrează, de asemenea, că nu credem că Dumnezeu îşi va ţine promisiunea de a ne furniza cele necesare (Matei 6:33). Prin urmare, lăcomia echivalează cu îndepărtarea de Dumnezeu. Şi în sensul acesta ea poate fi privită ca „idolatrie“. Nu e de mirare că Pavel atrage atât de clar atenţia asupra ei!

Şi Isus a dat avertismente directe asupra lăcomiei. El ne-a poruncit să ne ferim de dorinţa avidă de a avea ceva ce nu posedăm: „Ţineţi-vă ochii deschişi şi păziţi-vă de orice fel de aviditate, căci, chiar când cineva are din abundenţă, viaţa lui nu rezultă din lucrurile pe care le posedă“ (Luca 12:15). Potrivit acestui pasaj şi ilustrării prezentate de Isus în continuare, lăcomia are la bază concepţia stupidă conform căreia ceea ce contează în viaţă este cât de multe lucruri posedă cineva. Poate fi vorba de bani, poziţie, putere sau lucruri ce derivă din acestea. E posibil să fim avizi după orice poate fi dobândit. Poate ne gândim că, dacă vom avea acel lucru, vom fi mulţumiţi. Dar, în conformitate cu Biblia şi cu experienţa umană, numai Dumnezeu poate să ne satisfacă necesităţile reale şi o va face, aşa cum le-a spus Isus discipolilor săi. — Luca 12:22–31.

Societatea actuală orientată spre consum excelează în a aţâţa focul lăcomiei. Fiind influenţaţi prin modalităţi subtile, dar care au un efect puternic, mulţi ajung să creadă că ceea ce au nu le este suficient, că au nevoie de lucruri mai multe, mai mari şi mai bune. Deşi nu putem spera să schimbăm lumea din jur, cum ne putem împotrivi personal acestei tendinţe?

Mulţumirea în contrast cu lăcomia

Pavel vorbeşte despre alternativa la lăcomie, şi anume despre faptul de a fi mulţumit. Iată ce ne spune el: „Astfel, având hrană şi acoperământ, vom fi mulţumiţi cu aceste lucruri“ (1 Timotei 6:8). Această descriere a ceea ce avem cu adevărat nevoie — „hrană şi acoperământ“ — poate părea oarecum simplistă sau naivă. Mulţi oameni  se destind urmărind emisiuni TV în care sunt prezentate celebrităţi ce locuiesc în vile luxoase. Dar nu asta ne ajută să fim mulţumiţi.

Desigur, slujitorilor lui Dumnezeu nu li se cere să trăiască într-o sărăcie autoimpusă (Proverbele 30:8, 9). Însă Pavel ne reaminteşte ce înseamnă în realitate sărăcia: lipsa hranei, a îmbrăcămintei şi a unui adăpost corespunzător în care să trăim. Dar, dacă avem aceste lucruri, avem o bază pentru a fi mulţumiţi.

A vorbit oare Pavel serios când a descris în acest fel mulţumirea? Este într-adevăr posibil să fim satisfăcuţi având doar lucrurile fundamentale — hrană, îmbrăcăminte şi adăpost? Pavel trebuia să ştie. El se bucurase de bunăstarea şi de privilegiile pe care i le ofereau atât rangul înalt ocupat în comunitatea iudaică, cât şi cetăţenia romană (Faptele 22:28; 23:6; Filipeni 3:5). Însă Pavel suferise şi privaţiuni greu de îndurat în activitatea sa misionară (2 Corinteni 11:23–28). Din toate acestea el a învăţat un secret care l-a ajutat să se menţină mulţumit. Care era secretul?

„Am învăţat secretul“

Într-una din scrisorile sale, Pavel explică următoarele: „Ştiu, într-adevăr, să fiu cu provizii insuficiente, ştiu, într-adevăr, să fiu în abundenţă. În toate lucrurile şi în toate împrejurările am învăţat secretul atât de a fi sătul, cât şi de a fi flămând, atât de a fi în abundenţă, cât şi de a fi în nevoie“ (Filipeni 4:12). Pavel pare atât de încrezător, atât de optimist! Ar fi simplu să presupunem că, la timpul când scria aceste cuvinte, el stătea pe roze, însă nu este aşa. Se afla în închisoare la Roma! — Filipeni 1:12–14.

Ţinând cont de acest aspect care dă de gândit, pasajul de mai sus ne transmite mesajul puternic de a fi mulţumiţi nu doar cu ceea ce avem, ci şi cu situaţiile în sine. Extremele în ce priveşte bogăţia sau sărăcia ne pot testa priorităţile. Pavel vorbeşte despre anumite resurse spirituale care l-au ajutat să fie mulţumit indiferent de situaţia sa materială: „Pentru toate lucrurile am forţă prin [Dumnezeu] care îmi dă putere“ (Filipeni 4:13). În loc să se încreadă în ceea ce poseda (mult sau puţin) ori în situaţia sa (favorabilă sau nefavorabilă), Pavel a avut încredere că Dumnezeu îi va satisface necesităţile. Rezultatul a fost un sentiment de mulţumire.

Exemplul lui Pavel a fost important îndeosebi pentru Timotei. Apostolul l-a îndemnat pe acest tânăr să urmărească un mod de viaţă în care devoţiunea sfântă şi relaţiile apropiate cu Dumnezeu să primeze faţă de bogăţie. Pavel a spus: „Însă tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri. Dar urmăreşte dreptatea, devoţiunea sfântă, credinţa, iubirea, perseverenţa, blândeţea temperamentului“ (1 Timotei 6:11). Deşi aceste cuvinte i-au fost adresate lui Timotei, ele se aplică oricui doreşte să-l onoreze pe Dumnezeu şi să aibă o viaţă cu adevărat fericită.

Timotei trebuia să se păzească de lăcomie la fel ca oricare alt creştin. După cât se pare, în congregaţia din Efes, unde se afla Timotei în momentul în care îi scria Pavel, existau credincioşi înstăriţi (1 Timotei 1:3). Pavel predicase vestea  bună despre Cristos în acest prosper centru comercial, făcând mulţi discipoli. Fără îndoială, unii dintre aceştia erau bogaţi, situaţie întâlnită şi în congregaţiile creştine din prezent.

Prin urmare, întrebarea care se pune, mai ales în lumina învăţăturii din 1 Timotei 6:6–10, este: Ce ar trebui să facă cei înstăriţi dacă doresc să-l onoreze pe Dumnezeu? Pavel spune că aceştia ar trebui mai întâi să-şi examineze atitudinea. Există tendinţa ca banii să insufle un sentiment de încredere exagerată în propriile forţe. Pavel spune: „Porunceşte-le celor care sunt bogaţi în actualul sistem de lucruri să nu fie trufaşi şi să nu-şi pună speranţa în bogăţii nesigure, ci în Dumnezeu, care ne furnizează toate lucrurile din abundenţă spre desfătarea noastră“ (1 Timotei 6:17). Oamenii cu posibilităţi materiale trebuie să înveţe să nu-şi pună încrederea în banii pe care-i posedă; ei trebuie să se încreadă în Dumnezeu, sursa iniţială a oricărei bogăţii.

Însă atitudinea este doar o parte a problemei. Mai devreme sau mai târziu, creştinii bogaţi trebuie să dea o întrebuinţare înţeleaptă averii lor. Pavel îndeamnă: ‘Lucraţi la ceea ce este bun, fiţi bogaţi în lucrări excelente, fiţi darnici, gata să împărţiţi ce aveţi’. — 1 Timotei 6:18.

„Adevărata viaţă“

Principalul obiectiv al sfatului dat de Pavel este de a ne reaminti că valoarea lucrurilor materiale e doar relativă. Cuvântul lui Dumnezeu spune următoarele: „Averea este o cetate întărită pentru cel bogat; în închipuirea lui, ea este un zid înalt“ (Proverbele 18:11). Da, siguranţa furnizată de bogăţii este, în final, doar imaginară şi, în realitate, înşelătoare. E greşit să ne axăm viaţa pe ele în loc să câştigăm aprobarea lui Dumnezeu.

Nesiguranţa bogăţiei materiale o face mult prea efemeră pentru a ne pune speranţa în ea. Speranţa autentică trebuie ancorată în ceva puternic, plin de sens şi durabil. Speranţa unui creştin se concentrează asupra Creatorului nostru, Iehova Dumnezeu, şi asupra promisiunii sale referitoare la viaţa veşnică. Este adevărat că banii nu aduc fericirea, însă este şi mai adevărat că ei nu aduc salvarea. Numai credinţa noastră în Dumnezeu ne poate da o asemenea speranţă.

Aşadar, indiferent dacă suntem bogaţi sau săraci, să urmăm un mod de viaţă care ne va face ‘bogaţi faţă de Dumnezeu’ (Luca 12:21). Nimic nu este mai de preţ decât a avea o stare aprobată înaintea Creatorului. Toate eforturile de a ne-o menţine contribuie la ‘acumularea pentru noi înşine, la loc sigur, a unei temelii excelente pentru viitor, ca să apucăm ferm adevărata viaţă’. — 1 Timotei 6:19.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Pavel a învăţat secretul de a fi mulţumit

[Legenda fotografiilor de la pagina 8]

Putem fi fericiţi şi mulţumiţi cu ceea ce avem