Ce este paradisul spiritual?

GUSTAVO * a crescut într-un orăşel din Brazilia. În copilărie, el a fost învăţat că, după ce mor, oamenii buni merg la cer. El nu ştia nimic despre scopul lui Dumnezeu ca în viitor oamenii fideli să se bucure de viaţă perfectă într-un paradis pământesc (Revelaţia 21:3, 4). Mai exista un lucru pe care nu îl ştia: că putea trăi chiar acum într-un paradis spiritual.

Aţi auzit vreodată de acest paradis spiritual? Ştiţi ce este el şi ce anume se cere pentru a face parte din el? Oricine doreşte să fie cu adevărat fericit trebuie să cunoască mai multe lucruri despre acest paradis.

Găsirea paradisului spiritual

A spune că cineva poate trăi chiar acum într-un paradis poate părea nerealist. Această lume nu este nici pe departe un paradis. Există prea mulţi oameni în cazul cărora se adeveresc următoarele cuvinte ale unui rege evreu din antichitate: „Iată, cei apăsaţi vărsau lacrimi şi nu era nimeni să-i mângâie. De partea asupritorilor lor era puterea, iar ei nu aveau pe cineva să-i mângâie“ (Eclesiastul 4:1). Nenumăraţi oameni suferă din cauza unor sisteme politice, religioase şi economice corupte, neavând parte de nici o alinare, de nici o ‘mângâiere’. Mulţi alţii se luptă să-şi plătească taxele, să-şi crească copiii şi să facă nenumărate alte lucruri ca să supravieţuiască. Probabil că şi aceştia şi-ar dori să aibă parte de mângâiere, de cineva care să le uşureze câtuşi de puţin povara. Pentru toţi aceştia, viaţa nu este nici pe departe paradiziacă.

Unde este, aşadar, paradisul spiritual? Corespondentul grecesc şi cel ebraic al cuvântului „paradis“ evocă ideea de parc sau grădină, un loc liniştit pentru relaxarea şi refacerea spiritului. Biblia promite că, în viitor, pământul va fi un paradis fizic, o locuinţă asemănătoare unei grădini pentru familia umană fără păcat (Psalmul 37:10, 11). Ţinând cont de acest lucru, înţelegem că paradisul spiritual trebuie să fie un cadru ce încântă ochiul şi este liniştitor pentru spirit, un cadru în care cineva se poate bucura de pace cu aproapele său şi cu Dumnezeu. Aşa cum a descoperit Gustavo, în prezent există un astfel de paradis, care include un număr tot mai mare de oameni.

La vârsta de 12 ani, Gustavo s-a hotărât să se facă preot romano-catolic. Cu acordul părinţilor lui, el s-a înscris la un seminar religios. Acolo s-a lăsat absorbit de muzică, teatru şi politică, acestea fiind promovate de biserică pentru a-i atrage pe tineri. El ştia că un preot trebuie să se pună în slujba oamenilor şi, de asemenea, că acesta nu se poate căsători. Totuşi, unii dintre preoţii şi seminariştii pe care i-a cunoscut Gustavo comiteau acte imorale. Într-un astfel de mediu, nu după mult timp, Gustavo a început să bea foarte mult. Evident, el nu găsise încă un paradis spiritual.

Într-o zi, Gustavo a citit un tract biblic care vorbea despre un paradis pământesc. Cele citite l-au făcut să mediteze la sensul vieţii. El spune: „Am început să citesc cu regularitate din Biblie, însă nu înţelegeam ceea ce citeam. N-am remarcat nici măcar faptul că Dumnezeu are un nume“. El a părăsit seminarul şi a luat legătura  cu Martorii lui Iehova, căutând ajutor pentru a înţelege Biblia. După aceea, el a făcut progrese rapide şi, în scurt timp, şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu. Gustavo învăţa despre paradisul spiritual.

Un popor pentru numele lui Dumnezeu

Gustavo a învăţat că numele lui Dumnezeu, Iehova, este mai mult decât o informaţie interesantă pentru cineva care studiază Biblia (Exodul 6:3). El este o parte esenţială a închinării adevărate. Isus şi-a învăţat continuatorii să se roage astfel: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău“ (Matei 6:9). Referitor la neevreii care deveniseră creştini, discipolul Iacov a spus: „Dumnezeu . . . şi-a îndreptat atenţia spre naţiuni ca să scoată dintre ele un popor pentru numele său“ (Faptele 15:14). În secolul I, ‘poporul pentru numele său’ a fost congregaţia creştină. Există şi astăzi un popor pentru numele lui Dumnezeu? Da, iar Gustavo şi-a dat seama că Martorii lui Iehova alcătuiesc acest popor.

Martorii lui Iehova activează în 235 de ţări şi teritorii. Numărul miniştrilor lor este de peste şase milioane, iar alte opt milioane de persoane interesate de adevăr asistă la întrunirile lor. Ei sunt cunoscuţi pe scară largă pentru ministerul lor public, deoarece împlinesc următoarele cuvinte ale lui Isus: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile“ (Matei 24:14). Dar de ce a considerat Gustavo că găsise un paradis spiritual în mijlocul Martorilor lui Iehova? El spune: „Am comparat ceea ce văzusem în lume şi în special la seminar cu ceea ce am găsit la Martorii lui Iehova. Marea diferenţă constă în iubirea care domneşte printre Martori“.

Şi alţii au făcut remarce similare despre Martorii lui Iehova. Miriam, o tânără din Brazilia, a spus: „Nu găsisem fericirea, nici măcar în familie. Prima dată când am văzut dovezi de iubire a fost în rândul Martorilor lui Iehova“. Un bărbat pe nume Christian a spus: „Din când în când recurgeam la spiritism, însă religia nu mă interesa. Ceea ce conta mai mult pentru mine era poziţia mea socială şi activitatea mea ca inginer. Totuşi, când soţia mea a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova, am văzut la ea o schimbare. De asemenea, am fost impresionat de bucuria şi zelul femeilor creştine care o vizitau“. De ce spun oamenii aceste lucruri despre Martorii lui Iehova?

Ce este paradisul spiritual?

Un lucru care îi face deosebiţi pe Martorii lui Iehova este aprecierea lor pentru cunoştinţa biblică. Ei cred că Biblia conţine adevărul şi că este Cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, ei nu se mulţumesc să cunoască doctrinele fundamentale ale religiei lor. Ei au un program continuu de studiu personal şi de citire a Bibliei. Cu cât o persoană se asociază mai mult cu Martorii lui Iehova, cu atât va învăţa mai multe lucruri despre Dumnezeu şi voinţa Sa dezvăluită în Biblie.

Această cunoştinţă îi eliberează pe Martorii lui Iehova de lucrurile care le răpesc oamenilor fericirea, cum ar fi ideile superstiţioase şi dăunătoare. Isus a spus: „Adevărul vă va elibera“, iar Martorii lui Iehova au constatat veridicitatea acestor cuvinte (Ioan 8:32). Fernando, care odinioară practica spiritismul, spune: „Când am învăţat despre viaţa veşnică, am simţit o enormă uşurare. Înainte îmi era teamă ca nu cumva eu sau părinţii mei să murim“. Adevărul l-a eliberat pe Fernando de teama de lumea spiritelor şi de aşa-numita viaţă de apoi.

În Biblie, există o strânsă legătură între cunoştinţa lui Dumnezeu şi paradis. Profetul Isaia a spus: „Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa DOMNULUI, ca fundul mării de apele care-l acoperă“. — Isaia 11:9.

 Desigur, cunoştinţa în sine nu este suficientă pentru a se realiza pacea prezisă de Isaia. O persoană trebuie să acţioneze în conformitate cu ceea ce învaţă. Fernando a făcut următoarea remarcă: „Atunci când cultivă roadele spiritului, o persoană contribuie la cultivarea paradisului spiritual“. Fernando făcea referire la cuvintele apostolului Pavel, care a numit frumoasele calităţi ce trebuie cultivate de un creştin „roadele spiritului“. Iată enumerarea făcută de Pavel: „iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, credinţa, blândeţea, stăpânirea de sine“. — Galateni 5:22, 23.

Înţelegeţi de ce se poate spune că, dacă vă asociaţi cu o comunitate ai cărei membri se străduiesc să cultive aceste calităţi, veţi fi într-adevăr ca într-un paradis? Paradisul spiritual prezis de profetul Ţefania există într-adevăr în mijlocul acestor oameni. El a spus: ‘[Ei] nu vor mai lucra nedrept, nu vor mai spune minciuni şi nici nu se va mai găsi în gura lor o limbă înşelătoare. Ci vor paşte şi se vor odihni, şi nimeni nu-i va tulbura’. — Ţefania 3:13.

Iubirea are un rol esenţial

Probabil aţi remarcat că primul dintre roadele spiritului menţionate de Pavel este iubirea. Biblia vorbeşte mult despre această calitate. Isus a spus: „Prin aceasta toţi vor şti că sunteţi discipolii mei, dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:35). Este adevărat, Martorii lui Iehova nu sunt perfecţi. Uneori între ei există divergenţe, aşa cum au existat şi între apostolii lui Isus. Însă ei se iubesc cu adevărat unii pe alţii şi cer ajutorul spiritului sfânt prin rugăciune în timp ce se străduiesc să cultive această calitate.

Drept urmare, fraternitatea lor este unică. În mijlocul lor nu există nici urmă de spirit de trib sau de naţionalism care generează dezbinare. De fapt, mulţi Martori din zone afectate în ultimii ani ai secolului al XX-lea de epurare etnică şi genociduri rasiale s-au apărat unii pe alţii chiar cu riscul vieţii. Deşi provin „din toate naţiunile şi triburile şi popoarele şi limbile“, ei se bucură de o unitate greu de înţeles pentru cei care nu o simt personal. — Revelaţia 7:9.

Paradis în mijlocul celor ce înfăptuiesc voinţa lui Dumnezeu

Lăcomia, imoralitatea şi egoismul nu îşi au locul în paradisul spiritual. Creştinii sunt îndemnaţi: „Nu vă mai conformaţi acestui sistem de lucruri, ci transformaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să puteţi constata voi înşivă care este voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu“ (Romani 12:2). Când înfăptuim voinţa lui Dumnezeu ducând o viaţă curată şi morală, precum şi în alte moduri, noi contribuim la construirea paradisului spiritual şi la propria noastră fericire. Carla s-a convins din proprie experienţă de acest lucru. Ea spune: „Tata m-a învăţat să muncesc din greu ca să devin independentă pe plan financiar. Totuşi, deşi studiile superioare mi-au dat un sentiment de siguranţă, simţeam lipsa unităţii familiale şi a siguranţei pe care numai cunoştinţa din Cuvântul lui Dumnezeu ne-o poate da“.

Desigur, deşi ne bucurăm de paradisul spiritual, nu suntem scutiţi de problemele fizice ale vieţii. Creştinii continuă încă să se îmbolnăvească. În naţiunea în care trăiesc ar putea izbucni  un conflict civil. Mulţi dintre ei se confruntă cu sărăcia. Cu toate acestea, fiind în relaţii strânse cu Iehova Dumnezeu, — un aspect esenţial al paradisului spiritual —, ne putem baza pe el pentru sprijin. De fapt, el ne invită să ne ‘aruncăm sarcina asupra lui’, şi mulţi pot confirma că, în cele mai grele situaţii, el i-a sprijinit într-un mod extraordinar (Psalmii 55:22; 86:16, 17). Dumnezeu promite că va fi alături de slujitorii săi chiar şi în „valea umbrei morţii“ (Psalmul 23:4). Încrederea în dispoziţia lui Dumnezeu de a ne sprijini ne ajută să ne păstrăm „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice gândire“ şi care ne conduce în paradisul spiritual. — Filipeni 4:7.

Să contribuim la extinderea paradisului spiritual

Celor mai mulţi oameni le place să meargă într-un parc sau într-o grădină şi să se plimbe sau, probabil, să stea pe o bancă şi să admire peisajul. În mod asemănător, multor oameni le place să se asocieze cu Martorii lui Iehova. Ei sunt de părere că compania Martorilor este înviorătoare, paşnică şi fortifiantă. Însă, pentru a continua să fie paradiziacă, o grădină frumoasă trebuie întreţinută. Tot aşa, existenţa paradisului spiritual în această lume, care nu este nici pe departe paradiziacă, se datorează în exclusivitate faptului că Martorii lui Iehova îl întreţin, iar Dumnezeu le binecuvântează eforturile. Dar cum poate cineva să contribuie în mod semnificativ la extinderea acestui paradis?

În primul rând, trebuie să vă asociaţi cu o congregaţie a Martorilor lui Iehova, să studiaţi Biblia cu ei şi să dobândiţi cunoştinţă biblică, aceasta fiind baza paradisului spiritual. Carla a făcut următoarea remarcă: „Nu poate exista paradis spiritual fără hrană spirituală“. Aceasta include citirea cu regularitate din Cuvântul lui Dumnezeu şi meditarea la ceea ce citiţi. Cunoştinţa dobândită vă va apropia de Iehova Dumnezeu şi veţi ajunge să îl iubiţi. De asemenea, veţi învăţa să-i vorbiţi în rugăciune şi să-i cereţi să vă îndrume şi să vă dea spiritul său ca sprijin în timp ce înfăptuiţi voinţa sa. Isus ne-a îndemnat să perseverăm în rugăciune (Luca 11:9–13). Apostolul Pavel a spus: „Rugaţi-vă neîncetat“ (1 Tesaloniceni 5:17). Privilegiul de a ne adresa lui Dumnezeu în rugăciune cu deplină încredere că el ne aude este o parte importantă a paradisului spiritual.

Cu timpul veţi vedea îmbunătăţiri în viaţa voastră datorate lucrurilor pe care le învăţaţi şi, în cele din urmă, veţi dori să le vorbiţi şi altora despre aceste lucruri. Atunci veţi putea da ascultare următoarei porunci a lui Isus: „Să strălucească şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă lucrările voastre excelente şi să-i dea glorie Tatălui vostru care este în ceruri“ (Matei 5:16). Faptul de a le împărtăşi altora cunoştinţa despre Iehova Dumnezeu şi despre Isus Cristos şi de a elogia marea iubire pe care au manifestat-o ei faţă de omenire aduce multă fericire.

Se apropie timpul când tot pământul va fi un paradis fizic — un loc asemănător unei grădini unde nu va mai exista poluare şi care va fi o locuinţă corespunzătoare pentru oamenii fideli. Existenţa paradisului spiritual în aceste „timpuri critice, cărora cu greu li se . . . face faţă“, este o dovadă a puterii lui Dumnezeu şi o manifestare miniaturală a ceea ce poate el să înfăptuiască şi chiar va înfăptui în viitor. — 2 Timotei 3:1.

Chiar şi în prezent, cei ce se bucură de paradisul spiritual au parte de împlinirea spirituală a cuvintelor din Isaia 49:10: „Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate nici arşiţa, nici soarele; căci Cel care are milă de ei îi va călăuzi şi-i va duce la izvoare de ape“. José confirmă această declaraţie. El visa să devină un muzician celebru, însă a găsit mai multă satisfacţie în faptul de a-l sluji pe Dumnezeu alături de congregaţia creştină. El spune: „Acum mă bucur de o viaţă plină de sens. Mă simt în siguranţă în fraternitatea creştină şi îmi dau seama că Iehova este un Tată iubitor în care poţi avea încredere“. Fericirea lui José — şi a altor milioane de persoane — este bine descrisă în Psalmul 64:10: „Cel drept se va bucura în DOMNUL şi îşi va pune încrederea în El“. Ce frumoasă descriere a paradisului spiritual!

[Notă de subsol]

^ par. 2 Persoanele menţionate în acest articol sunt reale, însă unele nume au fost schimbate.

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

În timp ce ne bucurăm de paradisul spiritual, să contribuim la extinderea lui!