Care este adevărul referitor la Sulurile de la Marea Moartă?

Cu peste 50 de ani în urmă, o piatră aruncată de un păstor beduin într-o peşteră a dus la cea mai mare descoperire arheologică a secolului al XX-lea, după cum este considerată ea de unii. Beduinul a auzit cum piatra a spart un vas de lut. Când s-a dus să vadă ce se întâmplase, a găsit primele dintre sulurile cunoscute ulterior drept Sulurile de la Marea Moartă.

DE ATUNCI, aceste suluri sunt în atenţia cercurilor de erudiţi şi a ziariştilor, fiind totodată şi o sursă de controverse. Publicul larg este confuz şi dezinformat. În jurul unei presupuse muşamalizări grosolane, cauzate de teama că sulurile ar dezvălui fapte ce ar zdruncina credinţa creştinilor şi a evreilor deopotrivă, au circulat fel de fel de zvonuri. Dar care este adevărata semnificaţie a acestor suluri? Pot fi cunoscute faptele după mai bine de 50 de ani?

Ce sunt Sulurile de la Marea Moartă?

Sulurile de la Marea Moartă sunt manuscrise iudaice vechi, majoritatea scrise în ebraică, doar câteva în arameică şi foarte puţine în greacă. Multe dintre aceste suluri şi fragmente au o vechime de peste 2 000 de ani, datând dinaintea naşterii lui Isus. Primele suluri obţinute de la beduini au fost şapte manuscrise lungi, aflate în diverse stadii de deteriorare. Pe măsură ce s-au făcut cercetări în mai multe peşteri, au fost găsite alte suluri şi mii de fragmente de suluri. Între anii 1947 şi 1956, în apropiere de Qumran, lângă Marea Moartă, au fost descoperite 11 peşteri în care se aflau suluri.

După ce au fost sortate toate sulurile şi fragmentele, numărul lor s-a ridicat la circa 800 de manuscrise.  Aproximativ un sfert, sau chiar peste 200 de manuscrise, sunt copii ale unor porţiuni din textul biblic ebraic. Alte manuscrise reprezintă scrieri nebiblice vechi, atât apocrife, cât şi pseudoepigrafe. *

Unele dintre sulurile care i-au impresionat profund pe erudiţi sunt scrieri ce nu se cunoşteau înainte. Acestea conţin interpretări ale unor prevederi ale legii iudaice, anumite reguli pentru membrii sectei de la Qumran, poeme şi rugăciuni liturgice, precum şi lucrări escatologice care dezvăluie opinii despre împlinirea profeţiilor biblice şi despre zilele din urmă. S-au descoperit, de asemenea, primele comentarii verset cu verset ale unor cărţi biblice.

Cine a scris Sulurile de la Marea Moartă?

Diferite metode de datare a documentelor antice arată că sulurile au fost fie copiate, fie redactate între secolul al III-lea î.e.n. şi secolul I e.n. Unii erudiţi au avansat ipoteza că sulurile au fost ascunse în peşteri de iudeii din Ierusalim înainte de distrugerea templului în 70 e.n. Cu toate acestea, majoritatea erudiţilor care studiază sulurile consideră că această opinie nu este în armonie cu conţinutul sulurilor. Numeroase suluri reflectă puncte de vedere sau obiceiuri contrare opiniilor împărtăşite de autorităţile religioase de la Ierusalim. Aceste suluri dezvăluie existenţa unei comunităţi care credea că Dumnezeu îi respinsese pe preoţi şi serviciul la templul din Ierusalim şi că El considera forma de închinare practicată de ea în deşert un fel de substitut al serviciului la templu. Este puţin probabil ca autorităţile de la templul din Ierusalim să fi ascuns o colecţie cu astfel de suluri.

Deşi se pare că la Qumran a existat o şcoală de copişti, probabil că multe dintre suluri au fost strânse în altă parte şi aduse aici de credincioşi. Într-un anumit sens, Sulurile de la Marea Moartă sunt o vastă bibliotecă. Ca orice bibliotecă, colecţia poate conţine o gamă largă de idei, care nu reflectă neapărat punctele de vedere religioase ale cititorilor săi. Totuşi, aceste texte care există în copii multiple reflectă mult mai probabil interesele şi convingerile specifice ale acestui grup.

Erau locuitorii Qumranului esenieni?

Dacă aceste suluri aparţin bibliotecii Qumranului, cine erau locuitorii de aici? Profesorul Eleazar Sukenik, care în 1947 a obţinut trei suluri pentru Universitatea Ebraică din Ierusalim, a lansat ideea că aceste suluri au aparţinut unei comunităţi de esenieni.

Esenienii erau o sectă iudaică menţionată de scriitorii din secolul I Josephus Flavius, Filon din Alexandria şi Pliniu cel Bătrân. Nu se cunoaşte cu exactitate care a fost originea esenienilor, dar se pare că aceştia au apărut în perioada de frământări care a urmat revoltei macabeilor, din secolul al II-lea î.e.n. * Josephus a consemnat despre existenţa lor în această perioadă, descriind amănunţit deosebirile dintre convingerile lor religioase şi cele ale fariseilor şi saducheilor. Pliniu a vorbit despre existenţa unei comunităţi eseniene din apropiere de Marea Moartă, între Ierihon şi En-Ghedi.

Profesorul James VanderKam, cercetător al Sulurilor de la Marea Moartă, a lansat ipoteza că „esenienii care au trăit la Qumran erau doar o părticică din vasta mişcare eseniană“, pe care Josephus a estimat-o la circa patru mii de persoane. Deşi nu toate descrierile se potrivesc perfect, imaginea ce se desprinde din textele de la Qumran pare să se potrivească mai bine esenienilor decât oricărei alte grupări iudaice cunoscute care a existat în acea perioadă.

Unii au afirmat că creştinismul şi-ar avea începuturile la Qumran. Cu toate acestea, între convingerile religioase ale sectei de la Qumran şi cele ale creştinilor primitivi pot fi observate multe deosebiri izbitoare. Scrierile de la Qumran  dezvăluie reguli extrem de stricte privitoare la Sabat şi o preocupare aproape obsesivă pentru purificarea ceremonială (Matei 15:1–20; Luca 6:1–11). Cam acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre izolarea esenienilor de societate, despre credinţa lor în soartă şi în nemurirea sufletului, precum şi despre accentul pus pe celibat şi pe ideile mistice referitoare la închinarea lor alături de îngeri. Toate acestea arată că esenienii nu trăiau în armonie cu învăţăturile lui Isus şi ale creştinilor primitivi. — Matei 5:14–16; Ioan 11:23, 24; Coloseni 2:18; 1 Timotei 4:1–3.

Nici o muşamalizare, nici un sul ascuns

În anii care au urmat descoperirii Sulurilor de la Marea Moartă s-au editat diverse publicaţii prin care erudiţilor din întreaga lume li s-au pus la dispoziţie primele descoperiri. Totuşi, miile de fragmente găsite într-una din peşteri, cunoscută ca peştera a 4-a, au creat foarte multe probleme. Fragmentele s-au aflat în mâinile unei mici echipe internaţionale de erudiţi, înfiinţate în estul Ierusalimului (care pe atunci făcea parte din Iordania), la Muzeul Arheologic al Palestinei. Din această echipă nu făceau parte erudiţi evrei sau israelieni.

Membrii echipei au promovat o politică de interzicere a accesului la aceste suluri până când ei aveau să publice oficial rezultatele cercetărilor lor. Numărul erudiţilor care alcătuiau echipa a fost limitat. Numai când un membru al echipei murea locul lui era luat de un alt erudit. Volumul imens de muncă necesita o echipă mult mai mare, iar în unele situaţii, cunoştinţe mai vaste de ebraică şi arameică veche. James VanderKam a exprimat acest lucru astfel: „Zeci de mii de fragmente erau peste puterile a opt experţi, indiferent cât de pricepuţi erau ei“.

În urma războiului de şase zile din 1967, estul Ierusalimului şi sulurile lui au intrat sub jurisdicţie israeliană, dar nu s-a făcut nici o schimbare în ce priveşte echipa de cercetare a sulurilor. Întârzierea publicării sulurilor din peştera a 4-a, întârziere care de la câţiva ani s-a extins la zeci de ani, a dat naştere la proteste din partea multor erudiţi. În 1977, profesorul Geza Vermes, de la Universitatea Oxford, a numit această situaţie scandalul academic al secolului al XX-lea prin excelenţă. Au început să se răspândească zvonuri că Biserica Catolică ar fi ţinut secrete informaţiile din suluri deoarece ar fi distrugătoare pentru creştinism.

În anii ’80, echipa a fost extinsă, în sfârşit, la 20 de erudiţi. Apoi, în 1990, sub îndrumarea noului responsabil, Emanuel Tov, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, echipa a fost extinsă la peste 50 de erudiţi. S-a stabilit un program strict de publicare a tuturor ediţiilor erudite ale sulurilor rămase.

În 1991 s-a întreprins pe neaşteptate un pas important. Mai întâi a fost publicată lucrarea A Preliminary Edition of the Unpublished Dead Sea Scrolls (O ediţie preliminară a Sulurilor de la Marea Moartă nepublicate). Aceasta a fost realizată cu ajutorul computerului, avându-se la bază o copie a concordanţei întocmite de echipă. Apoi, Biblioteca Huntington, din San Marino (California), a anunţat că va pune la dispoziţie pentru toţi erudiţii întregul set de fotografii ale sulurilor. În scurtă vreme, odată cu publicarea cărţii A Facsimile Edition of the Dead Sea Scrolls (O ediţie în facsimil a Sulurilor de la Marea Moartă) au fost puse la dispoziţie fotografii ale sulurilor nepublicate până atunci.

Aşadar, în ultimul deceniu au fost puse la dispoziţie în vederea cercetării toate Sulurile de la Marea Moartă. Cercetările arată că nu a existat nici o muşamalizare; nu s-a ascuns nici un sul. Întrucât ultimele ediţii oficiale ale sulurilor sunt în curs de publicare, abia acum poate începe cercetarea lor amănunţită. În prezent s-a născut o nouă generaţie de cercetători ai Sulurilor de la Marea Moartă. Dar ce importanţă au aceste cercetări pentru cei ce studiază Biblia?

[Note de subsol]

^ par. 6 Atât apocrifele (literalmente, „cărţi ascunse“), cât şi pseudoepigrafele (literalmente, „scrieri fals atribuite unui autor“) sunt scrieri iudaice apărute între secolul al III-lea î.e.n. şi secolul I e.n. Apocrifele sunt acceptate de Biserica Romano-Catolică drept parte a canonului biblic, dar aceste cărţi sunt respinse de evrei şi de protestanţi. Pseudoepigrafele sunt, în general, relatări biblice dezvoltate, atribuite unor personaje biblice marcante.

^ par. 13 Vezi articolul „Cine au fost macabeii?“, apărut în Turnul de veghere din 15 noiembrie 1998, paginile 21–24.

[Legenda fotografiei de la pagina 3]

Câteva dintre peşterile din apropierea Mării Moarte în care s-au găsit suluri vechi

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

Fragmente de sul: paginile 3, 4 şi 6: Prin amabilitatea Israel Antiquities Authority

[Provenienţa fotografiei de la pagina 5]

Prin amabilitatea The Shrine of the Book, Israel Museum, Ierusalim