Ei au lucrat pe „ogor“ — înainte de seceriş

DISCIPOLII Marelui Învăţător erau nedumeriţi. Isus tocmai le relatase o istorioară despre grâu şi neghină. Era una dintre cele câteva parabole pe care el le spusese în acea zi. La sfârşit, cei mai mulţi din auditoriu au plecat. Dar continuatorii săi ştiau că parabolele sale trebuiau să aibă o semnificaţie aparte — îndeosebi cea despre grâu şi neghină. Ei ştiau că Isus nu era doar un povestitor captivant.

Matei relatează că ei l-au rugat pe Isus: „Explică-ne ilustrarea despre neghina din ogor“. Drept răspuns, Isus a explicat parabola, prezicând o mare apostazie care avea să ia amploare în rândul celor ce pretindeau că sunt discipoli ai săi (Matei 13:24–30, 36–38, 43). Acest lucru s-a întâmplat într-adevăr, iar apostazia s-a răspândit cu repeziciune după moartea apostolului Ioan (Faptele  20:29, 30; 2 Tesaloniceni 2:6–12). Efectele ei erau atât de răspândite, încât întrebarea pusă de Isus, şi consemnată în Luca 18:8, părea cât se poate de potrivită: „Când va sosi Fiul omului, va găsi el într-adevăr credinţă pe pământ?“

Sosirea lui Isus avea să marcheze începutul ‘secerişului’ creştinilor asemănători grâului. Acesta avea să fie un semn al ‘încheierii sistemului de lucruri’, încheiere care a început în 1914. Aşadar, nu ar trebui să ne surprindă că, în perioada premergătoare începerii secerişului, unele persoane au început să manifeste interes faţă de adevărul biblic. — Matei 13:39.

O examinare a consemnărilor istorice scoate în evidenţă faptul că, începând îndeosebi din secolul al XV-lea, interesul a fost stârnit chiar şi în rândul maselor creştinătăţii, care erau asemenea ‘neghinei’, sau pseudo-creştini. Când Biblia a ajuns să fie disponibilă fără nici o oprelişte şi când au fost întocmite concordanţele biblice, oamenii cu inima sinceră au început să cerceteze Scripturile cu mare atenţie.

Lumina străluceşte

Printre oamenii interesaţi de Scripturi care au trăit la începutul secolului al XIX-lea s-a numărat şi Henry Grew (1781–1862), din Birmingham (Anglia). La vârsta de 13 ani, el a traversat împreună cu familia sa Atlanticul cu vaporul, ajungând în Statele Unite în 8 iulie 1795. Ei s-au stabilit în Providence (Rhode Island). Părinţii lui i-au sădit în inimă iubirea pentru Biblie. În 1807, la vârsta de 25 de ani, Grew a fost invitat să slujească în calitate de pastor la Biserica Baptistă din Hartford (Connecticut).

El şi-a luat în serios responsabilitatea de a preda şi a încercat să-i ajute pe cei aflaţi în grija sa să trăiască în armonie cu Scripturile. Totuşi, el a susţinut păstrarea curată a congregaţiei prin excomunicarea oricărei persoane care practica în mod voit păcatul. Uneori, el împreună cu alţi bărbaţi cu răspundere ai bisericii au trebuit să-i dea afară (să-i excludă) pe cei care comiteau fornicaţie sau care erau implicaţi în alte practici necurate.

Existau şi alte probleme în biserică ce îl deranjau. Persoanele care se ocupau de partea administrativă  a bisericii şi cele care cântau cu ocazia serviciilor religioase nu erau membri ai bisericii. Aceşti oameni puteau, de asemenea, să-şi dea votul pentru unele chestiuni ale congregaţiei şi, prin urmare, puteau să exercite un anumit control asupra problemelor ei administrative. Bazându-se pe principiul separării de lume, Grew credea cu tărie că numai oamenii fideli trebuiau să slujească în aceste funcţii (2 Corinteni 6:14–18; Iacov 1:27). După părerea sa, era o blasfemie ca nişte necredincioşi să intoneze cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu. Din cauza acestei atitudini, în 1811 Henry Grew a fost respins de biserică. Odată cu el s-au separat de biserică şi alţi membri cu vederi asemănătoare.

Separarea de creştinătate

Acest grup, din care făcea parte şi Henry Grew, a început să studieze Biblia cu scopul de a-şi aduce viaţa şi acţiunile în armonie cu sfaturile ei. Munca lor de studiere a condus nu după mult timp la o înţelegere mai clară a adevărului biblic şi i-a determinat să demaşte greşelile creştinătăţii. De exemplu, în 1824, Grew a scris un expozeu bine argumentat în care arăta falsitatea doctrinei Trinităţii. Să remarcăm raţionamentul său în următorul pasaj extras din scrierile sale: „«Cât despre ziua şi ceasul acela, nu le cunoaşte nici un om, nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul, ci TATĂL» [Marcu 13:32]. Să observăm aici nivelurile scării existenţei. Omul, îngerii, Fiul şi Tatăl. . . . Domnul nostru ne învaţă că numai Tatăl ştia acea zi. Dar acest lucru nu ar fi adevărat dacă, după cum presupun unii, Tatăl, Cuvântul şi Spiritul Sfânt sunt trei persoane într-un singur Dumnezeu; pentru că, potrivit acestei [învăţături, doctrina Trinităţii], . . . şi Fiul ştia acest lucru, ca şi Tatăl“.

Grew a demascat ipocrizia preoţilor şi a comandanţilor militari care pretindeau că îi slujesc lui Cristos. În 1828 el a declarat: „Ne-am putea imagina un lucru mai absurd decât acela ca un creştin să iasă din camera lui, unde s-a rugat pentru duşmanii săi, şi apoi să le ordone trupelor sale să înfigă armele morţii cu o furie diabolică chiar în inima acelor duşmani? Din fericire, în prima situaţie el se aseamănă cu Stăpânul său când era pe punctul de a muri; dar cu cine se aseamănă în cealaltă situaţie? Isus s-a rugat pentru ucigaşii săi. Creştinii îi ucid pe cei pentru care se roagă“.

Cu şi mai multă tărie, Grew a scris: „Când îl vom crede pe Cel Atotputernic, care ne dă asigurarea că nu se lasă «batjocorit»? Când vom înţelege natura, trăsătura distinctivă, a acestei religii sfinte care ne cere să ne abţinem chiar şi de la «cel mai mic rău»? . . . Nu este o defăimare a Fiului lui Dumnezeu să presupunem că religia sa pretinde ca un om să acţioneze asemenea unui înger într-o anumită situaţie şi asemenea unui demon în altă situaţie?“

Viaţa eternă nu este înnăscută

În anii dinaintea apariţiei radioului şi a televizorului, o modalitate larg răspândită prin care cineva îşi putea exprima punctul de vedere era aceea de a scrie şi de a distribui broşuri. În jurul anului 1835, Grew a redactat o broşură importantă în care dezvăluia caracterul nescriptural al doctrinei nemuririi sufletului şi al învăţăturii despre focul iadului. El considera că aceste doctrine erau o blasfemie la adresa lui Dumnezeu.

Această broşură urma să aibă un efect foarte mare. În 1837, George Storrs, în vârstă de 40 de ani, a găsit un exemplar al broşurii într-un tren. Storrs era originar din Lebanon (New Hampshire), iar în acea perioadă locuia în Utica (New York).

El era un pastor foarte respectat al Bisericii Metodiste Episcopale. Când a citit broşura, a rămas uimit că puteau fi aduse argumente atât de solide împotriva acestor învăţături fundamentale ale creştinătăţii, învăţături pe care nu le pusese niciodată la îndoială. Nu ştia cine era autorul broşurii, dar, după câţiva ani, în jurul anului 1844, a făcut cunoştinţă cu Henry Grew, când amândoi locuiau în Philadelphia (Pennsylvania). Cu toate acestea, Storrs a studiat problema singur trei ani la rând, vorbind numai cu alţi pastori despre aceasta.

În cele din urmă, întrucât nimeni nu a putut contrazice lucrurile pe care el le învăţa, George Storrs a ajuns la concluzia că nu putea să-i fie fidel lui Dumnezeu dacă rămânea în Biserica Metodistă. El a demisionat în 1840 şi s-a mutat în Albany (New York).

 La începutul primăverii anului 1842, Storrs a ţinut pe parcursul a şase săptămâni o serie de şase cuvântări pe tema „Sunt nemuritori oamenii răi? — Un studiu pe marginea acestei întrebări“. Interesul manifestat a fost atât de mare, încât el a revizuit aceste cuvântări pentru a le publica, iar pe parcursul următorilor 40 de ani ele au atins un tiraj de 200 000 de exemplare în Statele Unite şi Marea Britanie. Storrs şi Grew au colaborat în lupta lor împotriva doctrinei nemuririi sufletului. Grew a continuat să predice cu zel până în momentul morţii sale, survenite la 8 august 1862 în Philadelphia.

La puţin timp după ce a prezentat cele şase cuvântări menţionate mai sus, Storrs a început să manifeste interes faţă de activitatea de predicare a lui William Miller, care aştepta întoarcerea vizibilă a lui Cristos în 1843. Pe parcursul a circa doi ani, Storrs a fost din plin ocupat cu predicarea acestui mesaj în nord-estul Statelor Unite. După 1844, el nu a mai fixat nici o dată pentru întoarcerea lui Cristos, totuşi nu avea nimic de obiectat când alţii voiau să facă cercetări de natură cronologică. Storrs credea că întoarcerea lui Cristos era aproape şi că era important ca creştinii să se menţină treji şi vigilenţi din punct de vedere spiritual, pregătiţi pentru ziua inspecţiei. Cu toate acestea, el s-a retras din gruparea lui Miller deoarece membrii ei acceptau doctrine nescripturale, cum ar fi nemurirea sufletului şi arderea pământului, şi nu credeau că pentru cei care mor în ignoranţă există speranţa vieţii veşnice.

La ce anume avea să ducă iubirea lui Dumnezeu?

Storrs a fost dezgustat de punctul de vedere al adventiştilor potrivit căruia Dumnezeu îi va învia pe oamenii răi doar pentru a-i condamna din nou la moarte. El nu a găsit nici o dovadă în Scripturi care să sprijine o astfel de acţiune lipsită de sens şi răzbunătoare din partea lui Dumnezeu. Storrs şi asociaţii săi au căzut în cealaltă extremă, ajungând la concluzia că oamenii răi nu vor fi nicidecum înviaţi. Deşi au întâmpinat dificultăţi în ce priveşte explicarea anumitor versete care se referă la învierea celor nedrepţi, ei erau de părere că concluzia la care ajunseseră se armoniza mai bine cu iubirea lui Dumnezeu. Imediat după aceea avea să se întreprindă un alt pas în ce priveşte înţelegerea scopului lui Dumnezeu.

În 1870, Storrs s-a îmbolnăvit grav şi nu a mai putut lucra câteva luni. Pe parcursul acestei perioade, el a făcut o trecere în revistă a tot ceea ce învăţase în cei 74 de ani ai săi. El a ajuns la concluzia că scăpase din vedere o parte importantă a scopului lui Dumnezeu cu privire la oameni, indicată în legământul avraamic, şi anume, că ‘toate familiile pământului aveau să fie binecuvântate deoarece Avraam a ascultat de glasul lui Dumnezeu’. — Geneza 22:18; Faptele 3:25.

 Prin urmare, în mintea lui s-a născut o nouă întrebare. Dacă „toate familiile“ vor fi binecuvântate, nu va trebui ca toţi să audă vestea bună? Cum o vor auzi? Nu erau milioane de oameni deja morţi? În urma unei examinări mai aprofundate a Scripturilor, el a ajuns la concluzia că există două clase de oameni „răi“ care au murit: cei care au respins în mod categoric iubirea lui Dumnezeu şi cei care au murit în ignoranţă.

Storrs a ajuns la concluzia că aceştia din urmă aveau să fie sculaţi din morţi pentru a li se da şansa de a trage foloase de pe urma jertfei de răscumpărare a lui Cristos Isus. Cei ce o acceptau aveau să trăiască pentru totdeauna pe pământ. Cei ce o respingeau aveau să fie distruşi. Da, Storrs credea că nimeni nu va fi înviat de Dumnezeu fără a i se oferi o speranţă. În cele din urmă, nimeni nu avea să fie mort din cauza păcatului adamic, cu excepţia lui Adam! Dar ce se putea spune despre cei ce aveau să trăiască în timpul întoarcerii Domnului Isus Cristos? În cele din urmă, Storrs a ajuns să înţeleagă că urma să fie efectuată o campanie mondială de predicare pentru a se ajunge la ei. El nu avea nici cea mai vagă idee despre modul în care putea fi făcut acest lucru, dar, plin de credinţă, el a scris: „Totuşi foarte mulţi, pentru că nu pot înţelege efectiv cum se va face un lucru, îl resping, ca şi cum i-ar fi imposibil lui Dumnezeu să-l facă pentru că ei nu pot înţelege procesul“.

George Storrs a murit în decembrie 1897, în locuinţa sa din Brooklyn (New York), aflată la numai câteva străzi de ceea ce ulterior avea să fie centrul campaniei mondiale de predicare pe care el o anticipase cu atâta înflăcărare.

Era nevoie de mai multă lumină

Au înţeles adevărul oameni ca Henry Grew şi George Storrs la fel de clar cum îl înţelegem noi azi? Nu. Ei erau conştienţi de lupta pe care o duceau, după cum a afirmat Storrs în 1847: „Trebuie să nu uităm că tocmai am ieşit din întunericul spiritual al bisericii; şi nu ar fi deloc surprinzător dacă am constata că încă purtăm unele «veşminte babiloniene», considerându-le veşminte ale adevărului“. Grew, de exemplu, aprecia răscumpărarea furnizată de Isus, dar nu înţelegea că aceasta era o „răscumpărare corespunzătoare“, adică Isus îşi dăduse viaţa umană perfectă în schimbul vieţii umane perfecte a lui Adam, care fusese pierdută (1 Timotei 2:6). Henry Grew credea, de asemenea, în mod greşit că Isus avea să se întoarcă şi să guverneze în mod vizibil pe pământ. Cu toate acestea, Grew era cu adevărat preocupat de sfinţirea numelui lui Iehova, un subiect de interes pentru foarte puţini oameni începând cu secolul al II-lea e.n.

Ca şi Grew, George Storrs nu a înţeles corect unele aspecte importante. El vedea minciunile promovate de cler, dar uneori cădea în cealaltă extremă. De exemplu, reacţionând, după cât se pare, exagerat la punctul de vedere al clerului ortodox cu privire la Satan, Storrs a respins ideea că Diavolul este o persoană reală. El a respins Trinitatea; cu toate acestea, până aproape de moartea  sa, Storrs nu a fost sigur dacă spiritul sfânt este sau nu o persoană. Deşi George Storrs se aştepta ca întoarcerea lui Cristos să fie iniţial invizibilă, el s-a gândit că, în cele din urmă, va fi o apariţie vizibilă. Totuşi, se pare că atât Grew, cât şi Storrs au fost oameni sinceri, care s-au apropiat mult mai mult de adevăr decât majoritatea contemporanilor lor.

„Ogorul“ despre care a vorbit Isus în parabola referitoare la grâu şi neghină nu era chiar gata pentru seceriş (Matei 13:38). Grew, Storrs şi alţii au lucrat pe ‘ogor’, pregătind secerişul.

Charles Taze Russell, care a început să tipărească această revistă în 1879, a scris cu privire la anii săi de început: „Domnul ne-a dat multe ajutoare în ce priveşte studierea cuvântului Său, dintre care unul important a fost iubitul nostru frate în vârstă George Storrs, care, atât cu cuvântul, cât şi cu pana, ne-a dat mult ajutor; totuşi noi am căutat mereu să fim nu continuatori ai oamenilor, indiferent cât de buni şi înţelepţi ar fi ei, ci «Continuatori ai lui Dumnezeu în calitate de copii dragi»“. Da, cercetătorii sinceri ai Bibliei au putut trage foloase de pe urma eforturilor depuse de oameni ca Grew şi Storrs, dar a fost totuşi foarte important să examineze Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, ca adevărata sursă a adevărului. — Ioan 17:17.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 26]

Convingerile lui Henry Grew

Numele lui Iehova a fost dezonorat, trebuind să fie sfinţit.

Trinitatea, nemurirea sufletului şi focul iadului sunt doctrine false.

Congregaţia creştină trebuie să fie separată de lume.

Creştinii nu trebuie să ia parte la războaiele naţiunilor.

Creştinii nu se află sub o lege a Sabatului care să fie ţinută sâmbăta sau duminica.

Creştinii nu trebuie să facă parte din organizaţii secrete, cum ar fi Francmasoneria.

În rândul creştinilor nu trebuie să existe o clasă clericală şi una laică.

Titlurile religioase provin de la anticrist.

Toate congregaţiile trebuie să aibă un corp de bătrâni.

Bătrânii trebuie să fie sfinţi în toate aspectele conduitei lor, ireproşabili.

Toţi creştinii trebuie să predice vestea bună.

Vor fi oameni care vor trăi pentru totdeauna în Paradis pe pământ.

Cântările creştine trebuie să fie laude la adresa lui Iehova şi a lui Cristos.

[Provenienţa fotografiei]

Foto: Collection of The New-York Historical Society/69288

[Chenarul/Fotografia de la pagina 28]

Convingerile lui George Storrs

Isus şi-a dat viaţa ca preţ de răscumpărare pentru oameni.

Predicarea veştii bune nu se efectua încă în acel timp (în 1871).

Din acest motiv, sfârşitul nu putea fi aproape atunci (în 1871). Urma să vină o perioadă în care avea să se efectueze lucrarea de predicare.

Vor exista oameni care vor moşteni viaţa veşnică pe pământ.

Va fi o înviere a tuturor celor care au murit în ignoranţă. Cei care acceptă jertfa de răscumpărare a lui Cristos vor primi viaţă veşnică pe pământ. Cei care o resping vor fi distruşi.

Nemurirea sufletului şi focul iadului sunt doctrine false care îl dezonorează pe Dumnezeu.

Cina Domnului este o sărbătoare anuală care trebuie ţinută la 14 Nisan.

[Provenienţa fotografiei]

Foto: SIX SERMONS (Şase predici), de George Storrs (1855)

[Legenda fotografiilor de la pagina 29]

În 1909, C.T. Russell, redactorul revistei „Turnul de veghere al Sionului“, s-a mutat în Brooklyn (New York, SUA)