Jertfe care i-au fost plăcute lui Dumnezeu

„Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu atât daruri cât şi jertfe.“ — Evrei 8:3.

1. De ce simt oamenii nevoia să apeleze la Dumnezeu?

„PENTRU om, faptul de a aduce jertfe pare la fel de «firesc» ca şi faptul de a se ruga; jertfa arată ce sentimente are el cu privire la sine, iar rugăciunea arată ce simte el faţă de Dumnezeu“, scrie biblistul Alfred Edersheim. Din momentul în care a intrat în lume, păcatul a adus cu sine durerosul sentiment de vinovăţie, înstrăinarea de Dumnezeu şi neputinţa. Este necesară eliberarea din această stare. Se înţelege că, atunci când se găsesc într-o astfel de situaţie disperată, oamenii simt nevoia să apeleze la Dumnezeu pentru ajutor. — Romani 5:12.

2. Care sunt câteva relatări biblice referitoare la primele ofrande aduse lui Dumnezeu?

2 Prima relatare biblică în care se vorbeşte despre ofrande aduse lui Dumnezeu este cea referitoare la Cain şi Abel. Iată ce citim: „După un timp oarecare, Cain a adus DOMNULUI o jertfă de mâncare [ofrandă, NW] din roadele pământului. Abel a adus şi el din oile întâi-născute ale turmei lui şi din grăsimea lor“ (Geneza 4:3, 4). Apoi, aflăm că Noe, după ce a fost salvat de Dumnezeu din Potopul care a distrus generaţia nelegiuită din zilele sale, s-a simţit îndemnat să ‘aducă arderi-de-tot pe altar’ pentru Iehova (Geneza 8:20). Impresionat de promisiunile şi binecuvântările lui Dumnezeu, Avraam, slujitor şi prieten fidel al lui Dumnezeu, în câteva ocazii ‘a zidit un altar şi a chemat Numele DOMNULUI’ (Geneza 12:8; 13:3, 4, 18). Mai târziu, Avraam s-a aflat în faţa celei mai mari încercări a credinţei sale atunci când Iehova i-a spus să-l ofere pe fiul său Isaac ca holocaust (Geneza 22:1–14). Deşi sunt scurte, relatările prezentate revarsă multă lumină asupra acestui subiect, jertfele, aşa cum vom vedea.

3. Ce rol au jertfele în închinare?

3 Aceste relatări biblice, precum şi altele, arată clar că oferirea a diverse feluri de jertfe a constituit un aspect fundamental al închinării cu mult înainte ca Iehova să dea legi concrete în acest sens. În armonie cu aceasta, o lucrare de referinţă defineşte cuvântul „jertfă“ drept „ritual religios în care un lucru îi este oferit unei divinităţi în scopul stabilirii, păstrării sau restabilirii unor relaţii favorabile între om şi ceea ce acesta consideră sacru“. Se nasc însă câteva întrebări importante, care merită să fie analizate cu atenţie, cum ar fi: De ce sunt necesare jertfele în închinare? Ce fel de jertfe îi sunt plăcute lui Dumnezeu? Şi ce semnificaţie au pentru noi astăzi jertfele din antichitate?

De ce sunt necesare jertfele?

4. Ce s-a întâmplat în cele din urmă cu Adam şi Eva după ce au păcătuit?

4 Adam a păcătuit în mod deliberat. Luând un fruct din pomul cunoştinţei binelui şi răului şi  mâncând din el, Adam s-a făcut vinovat de un act de neascultare intenţionat. Pedeapsa pentru acest act de neascultare a fost moartea, aşa cum declarase cu claritate Dumnezeu: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit“ (Geneza 2:17). În cele din urmă, Adam şi Eva au primit plata păcatului, adică au murit. — Geneza 3:19; 5:3–5.

5. De ce a luat Iehova iniţiativa în favoarea descendenţilor lui Adam, şi ce a făcut El pentru ei?

5 Ce se poate spune însă despre descendenţii lui Adam? Întrucât au moştenit păcatul şi imperfecţiunea de la Adam, ei sunt supuşi aceleiaşi înstrăinări de Dumnezeu, disperări şi morţi de care a avut parte prima pereche umană (Romani 5:14). Totuşi Iehova nu este doar un Dumnezeu al dreptăţii şi al puterii, ci şi un Dumnezeu al iubirii, aceasta fiind, de fapt, calitatea lui primordială (1 Ioan 4:8, 16). Aşadar, el ia iniţiativa pentru a repara lucrurile. După ce afirmă că „plata păcatului este moartea“, Biblia continuă spunând că „darul harului lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru“. — Romani 6:23.

6. Care este voinţa lui Iehova în ce priveşte daunele provocate de păcatul lui Adam?

6 În cele din urmă, Iehova Dumnezeu a acţionat pentru a garanta acest dar furnizând ceva care urma să acopere pierderile rezultate în urma transgresiunii lui Adam. După cât se pare, cuvântul ebraic kaphár a însemnat iniţial „a acoperi“ sau, probabil, „a şterge“, el fiind tradus şi prin „ispăşire“ *. Cu alte cuvinte, Iehova a furnizat mijlocul potrivit pentru acoperirea păcatului moştenit de la Adam şi pentru înlăturarea daunelor care au rezultat, astfel încât cei ce întrunesc cerinţele necesare pentru a primi acest dar să poată fi eliberaţi de condamnarea la păcat şi moarte. — Romani 8:21.

7. a) Ce speranţă a fost oferită când Dumnezeu a pronunţat sentinţa împotriva lui Satan? b) Ce preţ trebuia plătit pentru eliberarea omenirii din păcat şi moarte?

7 Imediat după ce prima pereche umană a păcătuit, s-a făcut referire la speranţa eliberării din sclavia păcatului şi a morţii. Când a pronunţat sentinţa împotriva lui Satan, care a fost reprezentat de şarpe, Iehova a declarat: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul“ (Geneza 3:15). Din această declaraţie profetică a ţâşnit o rază de speranţă pentru toţi cei care urmau să exercite credinţă în promisiunea făcută de Dumnezeu. Totuşi trebuia plătit un preţ pentru această eliberare. Sămânţa promisă nu avea să vină şi să-l distrugă imediat pe Satan; Seminţei trebuia să i se zdrobească călcâiul, altfel spus, ea trebuia să moară, dar nu pentru totdeauna.

8. a) În ce fel s-a dovedit Cain a fi o dezamăgire? b) De ce jertfa lui Abel a fost plăcută în ochii lui Dumnezeu?

8 Fără îndoială că Adam şi Eva s-au gândit mult la identitatea Seminţei promise. Când l-a născut pe Cain, primul ei fiu, Eva a declarat: „Am căpătat un om cu ajutorul DOMNULUI!“ (Geneza 4:1). S-a gândit ea că probabil fiul ei urma să se dovedească a fi Sămânţa? Indiferent dacă a gândit sau nu aşa, Cain, precum şi ofranda lui, s-a dovedit a fi o dezamăgire. În schimb, fratele său Abel a manifestat credinţă în promisiunea lui Dumnezeu şi s-a simţit îndemnat să-i aducă lui Iehova o jertfă din oile întâi-născute ale turmei lui. Iată ce citim: „Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a primit el mărturia că este drept“. — Evrei 11:4.

9. a) În ce şi-a pus Abel credinţa, şi cum şi-a exprimat-o? b) Ce a reprezentat ofranda lui Abel?

9 Credinţa lui Abel a însemnat mai mult decât convingerea că Dumnezeu există, convingere pe care şi Cain trebuie să o fi avut. Abel a avut credinţă în promisiunea lui Dumnezeu referitoare la o Sămânţă care să-i salveze pe oamenii fideli. Deşi lui Abel nu i-a fost dezvăluit cum urma să se realizeze acest lucru, promisiunea lui Dumnezeu l-a făcut conştient că cineva trebuia să sufere zdrobirea călcâiului. După cât se pare, el a dedus că urma să fie necesară vărsare de sânge, ceea ce reprezintă  chiar conceptul de jertfă. Abel i-a oferit Sursei vieţii un dar ce avea viaţă şi sânge, probabil ca simbol al dorinţei sale arzătoare şi al speranţei de a vedea împlinirea promisiunii lui Iehova. Ceea ce a făcut ca jertfa lui Abel să fie plăcută în ochii lui Iehova a fost această manifestare de credinţă şi, în parte, ofranda lui a ilustrat esenţa jertfelor: un mijloc prin care oamenii păcătoşi se pot apropia de Dumnezeu pentru a obţine favoarea sa. — Geneza 4:4; Evrei 11:1, 6.

10. Cum a fost clarificată semnificaţia jertfelor când Iehova i-a cerut lui Avraam să-l ofere pe Isaac?

10 Semnificaţia profundă a jertfelor a fost clarificată în mod impresionant când Iehova i-a poruncit lui Avraam să-l ofere pe Isaac ca holocaust. Deşi nu a fost literalmente adusă în mod complet, această jertfă a ilustrat ceea ce Iehova însuşi urma să facă în cele din urmă pentru a-şi realiza voinţa cu privire la omenire, şi anume să ofere cea mai mare jertfă — pe Fiul său unic-născut (Ioan 3:16). Prin jertfele şi ofrandele prevăzute de Legea mozaică, Iehova a stabilit modele profetice ca să-i înveţe pe membrii poporului ales de el ce trebuiau să facă pentru a fi iertaţi de păcate şi pentru a-şi consolida speranţa salvării. Ce putem învăţa din acestea?

Jertfe plăcute în ochii lui Iehova

11. Care sunt cele două categorii de ofrande aduse de marele preot al Israelului, şi în ce scop erau ele aduse?

11 „Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu atât daruri cât şi jertfe“, spune apostolul Pavel (Evrei 8:3). Observaţi că Pavel împarte ofrandele aduse de marele preot al Israelului antic în două categorii, şi anume „daruri“ şi „jertfe“, sau „jertfe pentru păcate“ (Evrei 5:1). În general, oamenii oferă daruri pentru a-şi exprima afecţiunea şi aprecierea, precum şi pentru a cultiva relaţii de prietenie sau pentru a obţine favoarea ori aprobarea cuiva (Geneza 32:20; Proverbele 18:16). În mod asemănător, multe ofrande prevăzute de Lege pot fi considerate „daruri“ aduse lui Dumnezeu pentru a obţine aprobarea şi favoarea sa. * Încălcarea Legii necesita reabilitare, iar pentru a repara greşeala erau oferite „jertfe pentru păcate“. Pentateuhul, îndeosebi cărţile Exodul, Leviticul şi Numeri, furnizează multe informaţii cu privire la diferite feluri de jertfe şi ofrande. Deşi faptul de a asimila şi de a reţine toate detaliile ar putea constitui pentru noi o adevărată provocare, merită să acordăm atenţie câtorva idei principale privitoare la diferitele tipuri de jertfe.

12. Unde găsim în Biblie o trecere în revistă a jertfelor, sau ofrandelor, prevăzute de Lege?

12 Putem remarca faptul că în capitolele de la 1 până la 7 ale cărţii Leviticul sunt descrise separat cinci tipuri principale de ofrande — holocaustul (arderea-de-tot), ofranda de cereale, jertfa de comuniune, ofranda pentru păcat şi ofranda pentru vină —, chiar dacă unele dintre acestea erau, de fapt, oferite împreună. De asemenea, remarcăm că aceste ofrande sunt descrise de două ori în aceste capitole, însă cu obiective diferite: mai întâi, în Leviticul 1:2 până la 6:7, unde este prezentat în detaliu ce anume trebuia oferit pe altar, şi, apoi, în Leviticul 6:8 până la 7:36, unde se arată părţile care erau puse deoparte pentru preoţi şi cele rezervate pentru cel care aducea ofranda. Apoi, în Numeri capitolele 28 şi 29 găsim ceea ce ar putea fi considerată o planificare detaliată, care arată ce trebuia adus zilnic, săptămânal, lunar şi cu ocazia sărbătorilor anuale.

13. Ce ofrande erau aduse benevol ca daruri pentru Dumnezeu?

 13 Printre ofrandele aduse benevol ca daruri pentru Dumnezeu sau în scopul apropierii de el pentru a obţine favoarea sa se numărau holocausturile, ofrandele de cereale şi ofrandele de comuniune. Unii biblişti sunt de părere că termenul ebraic pentru „holocaust“ înseamnă „ofrandă de înălţare“ sau „ofrandă înălţată“. Această explicaţie este potrivită deoarece, când se aducea un holocaust, animalul înjunghiat era ars pe altar şi o mireasmă aromată, plăcută, se înălţa spre cer la Dumnezeu. Trăsătura distinctivă a holocaustului consta în faptul că, după ce sângele animalului era stropit în jurul altarului, animalul era oferit în întregime lui Dumnezeu. Preoţii trebuiau „să le ardă toate pe altar: . . . [ca] ardere-de-tot [holocaust, NW], o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut DOMNULUI“. — Leviticul 1:3, 4, 9; Geneza 8:21.

14. Cum era prezentată ofranda de cereale?

14 Ofranda de cereale este descrisă în Leviticul capitolul 2. Aceasta era o ofrandă benevolă ce consta în floarea făinii, de obicei frământată cu ulei, la care se adăuga tămâie albă. „Preotul să ia un pumn din această floare a făinii, din untdelemn, împreună cu toată tămâia [albă, NW], şi s-o ardă pe altar ca aducere-aminte. Acesta este un dar trecut prin foc, de un miros plăcut DOMNULUI“ (Leviticul 2:2). Tămâia albă era unul dintre ingredientele tămâiei sfinte care se ardea pe altarul pentru tămâie din tabernacol şi templu (Exodul 30:34–36). Evident, la aceasta s-a gândit regele David când a spus: „Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta şi ca jertfa de seară [ofranda de cereale a serii, NW] să fie ridicarea mâinilor mele!“ — Psalmul 141:2.

15. În ce scop se oferea jertfa de comuniune?

15 O altă ofrandă benevolă era jertfa de comuniune, descrisă în Leviticul capitolul 3. Denumirea acesteia mai poate fi tradusă astfel: „o jertfă a ofrandelor de pace“. În limba ebraică, cuvântul „pace“ înseamnă mai mult decât absenţa războiului sau a tulburării. „În Biblie, termenul transmite această idee, precum şi starea sau relaţia de pace  cu Dumnezeu, prosperitate, bucurie şi fericire“, se spune în cartea Studies in the Mosaic Institutions. Astfel, jertfele de comuniune nu erau oferite în scopul asigurării unor relaţii de pace cu Dumnezeu, sau, cu alte cuvinte, pentru a-l îmbuna pe Dumnezeu, ci pentru a exprima recunoştinţă pentru binecuvântatele relaţii de pace cu Dumnezeu de care se bucurau cei aprobaţi de el sau pentru a le sărbători. Preoţii şi cel care oferea jertfa mâncau din ea după ce sângele şi grăsimea erau oferite lui Iehova (Leviticul 3:17; 7:16–21; 19:5–8). Într-un minunat sens simbolic, cel care oferea jertfa, preoţii şi Iehova Dumnezeu stăteau împreună la masă, ceea ce semnifica relaţiile de pace existente între ei.

16. a) În ce scop se aduceau ofranda pentru păcat şi ofranda pentru vină? b) Ce deosebire exista între aceste jertfe şi un holocaust?

16 Printre jertfele oferite pentru obţinerea iertării păcatelor sau pentru efectuarea ispăşirii necesare ca urmare a încălcării Legii se numărau ofranda pentru păcat şi ofranda pentru vină. Deşi trebuiau şi ele să fie arse pe altar, aceste jertfe se deosebeau de holocaust prin faptul că animalul nu era oferit complet lui Dumnezeu, ci doar grăsimea şi unele părţi ale lui. Ceea ce mai rămânea din animal era aruncat în afara taberei sau, în unele cazuri, era consumat de preoţi. Această deosebire prezintă importanţă. Holocaustul era prezentat ca dar adus lui Dumnezeu în scopul apropierii de el şi, prin urmare, era oferit în exclusivitate şi în întregime lui Dumnezeu. Este interesant că un holocaust era, de obicei, precedat de o ofrandă pentru păcat sau de o ofrandă pentru vină, ceea ce sugera că, pentru ca darul unui păcătos să fie plăcut în ochii lui Dumnezeu, era necesar ca păcatul acelui om să fie iertat. — Leviticul 8:14, 18; 9:2, 3; 16:3, 5.

17, 18. Pentru ce era prezentată ofranda pentru păcat, şi în ce scop era adusă ofranda pentru vină?

17 Ofranda pentru păcat era acceptată numai pentru păcatele neintenţionate împotriva Legii, păcate comise din cauza slăbiciunii cărnii. ‘Când cineva păcătuia din neştiinţă împotriva uneia dintre poruncile DOMNULUI’, păcătosul trebuia să aducă o ofrandă pentru păcat în raport cu poziţia sa, sau statutul său, în comunitate (Leviticul 4:2, 3, 22, 27). Însă păcătoşii nepenitenţi erau nimiciţi; în cazul lor nu era valabilă nici o jertfă. — Exodul 21:12–15; Leviticul 17:10; 20:2, 6, 10; Numeri 15:30; Evrei 2:2.

18 Semnificaţia ofrandei pentru vină şi scopul pentru care era oferită sunt clarificate în capitolele 5 şi 6 ale cărţii Leviticul. Poate că cineva a păcătuit neintenţionat. Totuşi, poate că prin transgresiunea sa el s-a făcut vinovat de violarea drepturilor semenului său sau ale lui Iehova Dumnezeu, iar această greşeală trebuia plătită sau reparată. Sunt menţionate câteva categorii de păcate: păcate de ordin personal (5:2–6), păcate împotriva „lucrurilor sfinte ale DOMNULUI“ (5:14–16) şi păcate care rezultau în urma dorinţelor greşite sau a slăbiciunilor carnale, deşi acestea nu erau în totalitate neintenţionate (6:1–3). Pe lângă mărturisirea acestor păcate, transgresorului i se cerea să ofere compensaţia necesară şi apoi să prezinte o ofrandă de vină pentru Iehova. — Leviticul 6:4–7.

Ceva mai bun care urma să vină

19. De ce nu a obţinut Israelul favoarea lui Dumnezeu, în pofida faptului că avea Legea şi jertfele ei?

19 Legea mozaică, cu multele ei jertfe şi ofrande, le-a fost dată israeliţilor pentru a-i ajuta să se apropie de Dumnezeu ca să obţină favoarea şi binecuvântarea sa şi să se bucure în continuare de acestea până la sosirea Seminţei promise. Apostolul Pavel, evreu din naştere, a explicat acest lucru în felul următor:  „Legea ne-a fost îndrumătorul [tutorele, NW] nostru spre Hristos, ca să fim îndreptăţiţi prin credinţă“ (Galateni 3:24). Din nefericire, Israelul ca naţiune nu a reacţionat favorabil la această tutelă, ci a abuzat de acest privilegiu. Drept urmare, multitudinea de jertfe a israeliţilor a ajuns ceva dezgustător în ochii lui Iehova, care a spus: „Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor şi de grăsimea vitelor bine hrănite; nu-Mi place sângele taurilor, mieilor şi ţapilor“. — Isaia 1:11.

20. Ce s-a întâmplat în anul 70 e.n. în ce priveşte Legea şi jertfele ei?

20 În anul 70 e.n., sistemul de lucruri iudaic, cu templul şi preoţia sa, şi-a ajuns sfârşitul. După aceea nu a mai fost posibil să se ofere jertfe în maniera stipulată de Lege. Înseamnă aceasta că jertfele, ca parte integrantă a Legii, nu mai au nici o semnificaţie pentru închinătorii de astăzi ai lui Dumnezeu? Acest subiect va fi examinat în articolul următor.

[Note de subsol]

^ par. 6 Enciclopedia Insight on the Scriptures (Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor), publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc., explică: „În Biblie, cuvântul «ispăşire» semnifică, în esenţă, «acoperire» sau «schimb», iar lucrul care este dat ca «acoperire» pentru un alt lucru, sau în «schimbul» lui, trebuie să aibă aceeaşi valoare ca acesta. . . . Pentru o ispăşire corespunzătoare a ceea ce a pierdut Adam, trebuia să se furnizeze o jertfă pentru păcat care să aibă o valoare egală cu cea a unei vieţi umane perfecte“.

^ par. 11 Un cuvânt ebraic tradus frecvent prin „ofrandă“ este qorbán. Când a consemnat modul în care a condamnat Isus o practică coruptă a scribilor şi a fariseilor, Marcu a explicat că „corban“ înseamnă „dar dedicat lui Dumnezeu“. — Marcu 7:11, NW.

Puteţi să explicaţi?

• Ce anume i-a îndemnat pe oamenii fideli din vechime să îi ofere jertfe lui Iehova?

• De ce au fost necesare jertfele?

• Care erau principalele tipuri de jertfe oferite sub Lege, şi în ce scop erau ele aduse?

• Potrivit cuvintelor lui Pavel, cărui scop principal au servit Legea şi jertfele ei?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 14]

Jertfa lui Abel a fost plăcută în ochii lui Iehova deoarece aceasta a fost o expresie a credinţei sale în promisiunea lui Iehova

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

Ştiţi ce a semnificat această scenă?