Întrebări de la cititori

Trei dintre Evanghelii relatează plângerea în legătură cu ungerea lui Isus cu un ulei scump. Această plângere a venit din partea mai multor apostoli sau în primul rând din partea lui Iuda?

Această întâmplare o găsim în Evangheliile după Matei, Marcu şi Ioan. Se pare că Iuda a fost cel care a început să murmure, după care cel puţin unii dintre apostoli i-au dat dreptate. Acest incident ne arată de ce putem fi recunoscători că avem patru relatări evanghelice. Consemnările fiecărui scriitor sunt exacte, însă nu toţi au furnizat aceleaşi detalii. Comparând relatările paralele, ne putem forma o imagine mai detaliată a multor evenimente.

Din relatarea consemnată în Matei 26:6–13 aflăm locul — casa lui Simon leprosul, din Betania —, dar aici nu se menţionează numele femeii care a turnat uleiul parfumat pe capul lui Isus. Matei spune: „Dar ucenicii s-au indignat când au văzut lucrul acesta“ (sublinierea ne aparţine) şi s-au plâns că uleiul ar fi putut fi vândut, iar banii obţinuţi să fie daţi săracilor.

Relatarea lui Marcu conţine majoritatea acestor detalii. Dar el adaugă că ea a deschis vasul. Acesta conţinea ulei parfumat care era „nard veritabil“ (NW), cum era cel ce se pare că se importa din India. Cu privire la plângere, Marcu spune că „unii şi-au exprimat între ei indignarea“ (NW) şi „vorbeau cu multă mânie cu privire la ea“ (Marcu 14:3–9, sublinierea ne aparţine). Astfel, aceste două relatări arată că plângerea a venit din partea mai multor apostoli. Totuşi, cum a început ea?

Ioan, care a fost martor ocular, adaugă câteva detalii utile. El menţionează numele femeii — Maria, sora lui Marta şi a lui Lazăr. Ioan  furnizează şi următorul detaliu, pe care îl putem considera mai degrabă complementar decât contradictoriu: „A uns picioarele lui Isus şi i-a şters picioarele cu părul ei“ (sublinierea ne aparţine). Corelând relatările, putem observa că Maria trebuie să fi turnat uleiul, despre care Ioan  confirmă că era „nard veritabil“, pe capul şi pe picioarele lui Isus. Întrucât se bucura de relaţii foarte strânse cu Isus, pe Ioan  l-ar fi indignat o atitudine de desconsiderare faţă de Isus. Iată ce citim: „Iuda Iscariot, unul dintre discipolii săi, care era pe punctul de a-l trăda, a zis: «De ce nu s-a vândut acest ulei parfumat cu trei sute de dinari şi să se dea săracilor?»“ (NW). — Ioan 12:2–8.

Desigur, Iuda era „unul dintre discipolii săi“, însă este lesne de înţeles de ce Ioan  era indignat că cineva care se afla în această poziţie plănuia să-l trădeze pe Isus. Traducătorul dr. C. Howard Matheny face următorul comentariu cu privire la Ioan 12:4 : „Atât forma gerunzială «fiind pe punctul» [sau „era pe punctul“], cât şi cea infinitivă «a-l trăda» [sau „era pe punctul de a-l trăda“] exprimă o acţiune neîntreruptă, sau continuă. Aceasta arată că trădarea lui Isus de către Iuda nu a fost o acţiune de moment, făcută în mod spontan, ci a fost gândită şi plănuită pe parcursul mai multor zile“. Ioan  adaugă o informaţie clarificatoare spunând că Iuda s-a plâns „nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, pentru că el ţinea punga [caseta cu bani, NW], lua el din ce se punea în ea“.

Astfel pare să fie logic că Iuda, care era un hoţ, a murmurat primul, pentru că ar fi putut să fure mai mult dacă uleiul scump s-ar fi vândut, iar banii s-ar fi pus în caseta cu bani pe care o ţinea el. Odată ce Iuda a început să se plângă, poate că au murmurat şi alţi apostoli care au fost de acord cu Iuda în privinţa unui lucru ce părea justificat. Totuşi, Iuda a fost principalul instigator al plângerii.