Fideli şi neînfricaţi în faţa opresiunii naziste

La 17 iunie 1946, regina Wilhelmina a Olandei a transmis condoleanţe unei familii de Martori ai lui Iehova din Amsterdam. În acest fel, ea dorea să-şi exprime admiraţia pentru fiul acestei familii, Jacob van Bennekom care fusese executat de nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial. Cu câţiva ani înainte, consiliul municipal al Doetinchem-ului, un oraş din estul Olandei, a hotărât să dea unei străzi numele lui Bernard Polman, şi el un Martor al lui Iehova executat în timpul războiului.

DE CE i-au prigonit naziştii pe Jacob, Bernard şi pe alţi Martori ai lui Iehova din Olanda în timpul celui de-al doilea război mondial? Şi ce i-a ajutat pe aceşti Martori să rămână fideli în această perioadă de persecuţie înverşunată şi să câştige în cele din urmă respectul şi admiraţia compatrioţilor lor şi a reginei? Pentru a afla răspunsul, să trecem în revistă unele evenimente care au condus la o confruntare, de felul celei dintre David şi Goliat, între un mic grup de Martori ai lui Iehova şi uriaşa maşină de război nazistă.

Interzişi, dar foarte activi

La 10 mai 1940, armata nazistă a invadat Olanda. Întrucât literatura distribuită de Martorii lui Iehova demasca acţiunile infame ale nazismului şi susţinea Regatul lui Dumnezeu, naziştii au încercat imediat să oprească activitatea Martorilor. La mai puţin de trei săptămâni de la invadarea Olandei, ei au emis un decret secret prin care se interzicea activitatea Martorilor lui Iehova. La 10 martie 1941, într-un comunicat de presă a fost anunţată această interdicţie, prin care Martorii erau acuzaţi că desfăşoară o campanie „împotriva statului  şi a instituţiilor bisericeşti“. Drept rezultat, vânătoarea de Martori a luat amploare.

Este demn de reţinut faptul că, deşi infamul Gestapo, sau poliţia secretă, ţinea sub supraveghere toate bisericile, el persecuta cu asprime o singură organizaţie creştină. „Persecutarea până la moarte“, scria istoricul olandez dr. Louis de Jong, „a fost îndreptată împotriva unui singur grup religios — Martorii lui Iehova“. — Het Koninkrijk der Nederlanden in de Tweede Wereldoorlog (Regatul Olandei în timpul celui de-al doilea război mondial).

Gestapoul a cooperat cu poliţia olandeză pentru a-i găsi şi aresta pe Martori. În plus, un supraveghetor itinerant căruia i-a fost frică şi a devenit apostat, le-a furnizat naziştilor informaţii despre foştii săi colaboratori în credinţă. La sfârşitul lui aprilie 1941, erau arestaţi 113 Martori. A oprit acest atac violent activitatea de predicare?

Răspunsul îl găsim în Meldungen aus den Niederlanden (Rapoarte din Olanda), un document secret întocmit de Sicherheitspolizei (Serviciile germane de securitate) în aprilie 1941. Raportul spune despre Martorii lui Iehova următoarele: „Această sectă interzisă desfăşoară o activitate energică în întreaga ţară, ţinând întruniri ilegale, lipind afişe cu sloganuri cum ar fi «Persecutarea Martorilor lui Dumnezeu este o crimă» şi «Iehova îi va pedepsi pe persecutori distrugându-i pentru totdeauna»“. Două săptămâni mai târziu, aceeaşi sursă relata că „în pofida măsurilor din ce în ce mai stricte luate de Serviciile de securitate împotriva activităţii desfăşurate de Studenţii în Biblie, aceasta continuă să sporească“. Da, în pofida pericolului de a fi arestaţi, Martorii şi-au continuat lucrarea distribuind publicului peste 350 000 de publicaţii numai în anul 1941!

Ce anume i-a insuflat acestui grup mic de câteva sute de Martori, dar care era în continuă creştere, curajul de a-şi înfrunta duşmanii de temut? Asemenea profetului fidel Isaia din vechime, Martorii s-au temut de Dumnezeu, nu de oameni. De ce? Deoarece ei au avut o încredere puternică în cuvintele încurajatoare spuse de Iehova lui Isaia: „Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor?“ — Isaia 51:12.

Curajul impune respect

Spre sfârşitul anului 1941, numărul Martorilor arestaţi crescuse la 241. Totuşi, puţini au cedat în faţa fricii de oameni. Willy Lages, un bine cunoscut membru al poliţiei germane  secrete a spus: „Nouăzeci la sută dintre Martorii lui Iehova nu au vrut să divulge nimic, în timp ce doar un procent foarte mic de oameni din alte grupări religioase au avut tăria de a nu spune nimic“. O observaţie făcută de clericul olandez Johannes J. Buskes, care a fost închis împreună cu câţiva Martori, confirmă declaraţia lui Lages. În 1951, Buskes a scris:

„Pe vremea aceea, am ajuns să am un mare respect faţă de ei datorită încrederii lor în Dumnezeu şi a credinţei lor puternice. Nu-l voi putea uita niciodată pe acel tânăr — care nu părea să aibă mai mult de 19 ani — şi care distribuise broşuri ce preziceau căderea lui Hitler şi a celui de-al treilea Reich. . . . El ar fi putut fi eliberat în mai puţin de şase luni dacă ar fi promis că va înceta această activitate. A refuzat categoric şi a fost trimis pe timp nelimitat într-un lagăr de muncă silnică din Germania. Noi ştiam bine ce însemna aceasta. În dimineaţa următoare, când a fost ridicat, ne-am luat rămas bun şi i-am spus că ne vom gândi la el şi ne vom ruga pentru el. A zis doar atât: «Nu vă îngrijoraţi pentru mine. Regatul lui Dumnezeu va veni cu siguranţă». Un asemenea răspuns nu-l poţi uita chiar dacă nu accepţi nici o învăţătură promovată de Martorii lui Iehova“.

În pofida opoziţiei înverşunate, numărul Martorilor a continuat să crească. Deşi cu puţin înainte de cel de-al doilea război mondial existau aproximativ 300 de Martori, în 1943 numărul lor crescuse la 1 379. Din nefericire, până la sfârşitul aceluiaşi an, 54 dintre cei peste 350 de Martori arestaţi, muriseră în diferite lagăre de concentrare. În 1944, 141 de Martori ai lui Iehova din Olanda erau încă ţinuţi în diferite lagăre.

Ultimul an al persecuţiei naziste

După ziua Z, 6 iunie 1944, persecutarea Martorilor a intrat în ultimul ei an. Din punct de vedere militar, naziştii şi colaboratorii lor erau înfrânţi. Se credea că în această situaţie naziştii aveau să renunţe să-i hăituiască cu atâta înverşunare pe creştinii nevinovaţi. Însă pe parcursul acelui an au fost arestaţi alţi 48 de creştini fideli şi şi-au pierdut viaţa încă 68 de deţinuţi Martori. Unul dintre ei era Jacob van Bennekom, menţionat la început.

Jacob, în vârstă de 18 ani, a fost printre cele 580 de persoane care s-au botezat în 1941 ca Martori ai lui Iehova. La puţin timp după botez a renunţat la un loc de muncă bine plătit pentru a nu face compromis în ce priveşte neutralitatea creştină. El s-a angajat curier şi a început să slujească în calitate de ministru cu timp integral. În timp ce transporta literatură biblică,  a fost prins şi arestat. În august 1944, la vârsta de 21 de ani, Jacob, aflat într-o închisoare din oraşul Rotterdam, a scris familiei sale următoarele:

„Mă simt foarte bine şi sunt plin de bucurie. . . . Până în prezent am fost interogat de patru ori. Primele două interogări au fost destul de violente şi am fost bătut cu cruzime, dar cu puterea şi bunătatea nemeritată a Domnului, până acum am rezistat fără să divulg nimic. . . . Aici am putut ţine deja în total şase cuvântări, la care au asistat 102 persoane. Unele dintre aceste persoane sunt foarte interesate şi au promis că după ce vor fi eliberate, vor continua să manifeste acelaşi interes“.

La 14 septembrie 1944, Jacob a fost dus într-un lagăr de concentrare din oraşul olandez Amersfoort. Chiar şi acolo el a continuat să predice. Cum anume? Un alt deţinut îşi aminteşte: „Deţinuţii culegeau mucurile de ţigări care erau aruncate de gardieni şi foloseau paginile Bibliei ca hârtie de ţigări. Uneori, Jacob reuşea să citească câteva cuvinte de pe o pagină a Bibliei care urma să fie folosită la confecţionarea unei ţigări. Pornind de la aceste cuvinte, el începea imediat să ne predice. Nu după mult timp, l-am poreclit «Omul Biblie»“.

În octombrie 1944, Jacob era în mijlocul unui mare grup de deţinuţi cărora li se ordonase să sape tranşee care să împiedice înaintarea tancurilor. Jacob a refuzat să facă acest lucru deoarece conştiinţa lui nu-i permitea să sprijine eforturile de război. Deşi a fost în permanenţă ameninţat de gardieni, el nu a cedat. La 13 octombrie, un ofiţer l-a scos de la izolare şi l-a adus înapoi la muncă. Din nou, Jacob a rămas ferm. În cele din urmă, lui Jacob i s-a ordonat să-şi sape propria groapă şi a fost împuşcat.

Vânătoarea de Martori continuă

Atitudinea curajoasă a lui Jacob şi a altora i-a înfuriat pe nazişti şi a declanşat o altă vânătoare de Martori. Una dintre ţintele lor a fost Evert Kettelari, în vârstă de 18 ani. La început, Evert a reuşit să fugă şi să se ascundă, dar, mai târziu, a fost arestat şi bătut cu cruzime în încercarea de a stoarce de la el informaţii despre ceilalţi Martori. El a refuzat şi a fost trimis la muncă silnică în Germania.

 În aceeaşi lună, octombrie 1944, poliţia l-a căutat pe cumnatul lui Evert, Bernard Luimes. Când l-au găsit, el era împreună cu alţi doi Martori — Antonie Rehmeier şi Albertus Bos. Albertus petrecuse deja 14 luni într-un lagăr de concentrare. Însă după ce a fost eliberat, el a reluat cu zel lucrarea de predicare. Mai întâi cei trei au fost bătuţi fără milă de nazişti, după care au fost împuşcaţi. Abia după terminarea războiului trupurile lor neînsufleţite au fost găsite şi îngropate din nou. La puţin timp după război, câteva ziare locale au relatat despre această execuţie. Unul dintre ele a scris că cei trei Martori au refuzat în mod consecvent să efectueze pentru nazişti servicii care erau în contradicţie cu legea lui Dumnezeu şi a adăugat că „pentru aceasta au trebuit să plătească cu viaţa“.

Între timp, la 10 noiembrie 1944, Bernard Polman, menţionat la început, a fost arestat şi trimis să lucreze la un proiect militar. El era singurul Martor printre deţinuţii de acolo şi unicul care a refuzat să facă această muncă. Gardienii au încercat diferite tactici pentru a-l determina să facă compromis. Nu i s-a dat nimic de mâncare. De asemenea, a fost bătut cu cruzime cu ciomagul, cazmaua şi patul puştii. În plus, a fost forţat să treacă printr-o apă rece care îi ajungea până la genunchi, iar apoi a fost închis într-o pivniţă plină de igrasie unde a trebuit să petreacă noaptea cu hainele ude. Însă Bernard nu a cedat.

În acest timp, două surori ale lui Bernard care nu erau Martore ale lui Iehova au primit permisiunea să-l viziteze. Ele au încercat să-l facă să se răzgândească, dar aceasta nu l-a influenţat deloc. Când l-au întrebat pe Bernard dacă puteau să facă ceva pentru el, acesta le-a îndemnat să meargă acasă şi să studieze Biblia. Atunci, persecutorii săi i-au permis soţiei sale care era însărcinată să-l viziteze, sperând că ea îi va înfrânge rezistenţa. Dar prezenţa şi cuvintele ei încurajatoare i-au întărit lui Bernard hotărârea de a-i rămâne fidel lui Dumnezeu. La 17 noiembrie 1944, Bernard a fost împuşcat de cinci dintre persecutorii săi în faţa tuturor celorlalţi lucrători. Chiar după ce Bernard a murit ciuruit de gloanţe, ofiţerul însărcinat cu execuţia s-a înfuriat atât de tare încât şi-a scos pistolul şi l-a împuşcat pe Bernard în amândoi ochii.

Deşi au fost îngroziţi de modul sadic în care acest frate a fost executat, Martorii au rămas fideli şi neînfricaţi, continuându-şi activitatea creştină. La scurt timp după execuţie, într-un raport al unei mici congregaţii a Martorilor lui Iehova din apropierea zonei în care a fost ucis Bernard, se menţionau următoarele: „În această lună, în pofida vremii ploioase şi a dificultăţilor puse de Satan în calea noastră, am putut să ne sporim activitatea. Numărul orelor petrecute în serviciul de teren a crescut de la 429 la 765. . . . În timp ce predica, un frate a întâlnit un om căruia i-a putut depune o mărturie temeinică. Acesta a întrebat dacă era vorba despre aceeaşi credinţă ca a bărbatului care fusese împuşcat. Când a auzit că era aceeaşi, el a exclamat: «Ce bărbat, ce credinţă! Asta înseamnă să fii erou pentru credinţă!»“

Iehova îşi va aduce aminte de ei

În mai 1945, naziştii au fost înfrânţi şi alungaţi din Olanda. În pofida persecuţiei necruţătoare din timpul războiului, numărul Martorilor a crescut de la câteva sute la peste 2 000. Vorbind despre Martorii din timpul războiului, istoricul dr. de Jong recunoaşte: „În pofida ameninţărilor şi a torturii la care au fost supuşi, cei mai mulţi dintre ei au refuzat să-şi renege credinţa“.

Aşadar, unele autorităţi laice au motive întemeiate să-şi aducă aminte de poziţia curajoasă adoptată de Martorii lui Iehova în faţa regimului nazist. Însă ceea ce este şi mai important, aceşti Martori şi-au făcut un renume excelent la Iehova şi Isus (Evrei 6:10). Pe parcursul apropiatei Domnii de O Mie de Ani a lui Isus Cristos, aceşti Martori fideli şi neînfricaţi care şi-au dat viaţa în serviciul lui Dumnezeu, vor fi înviaţi şi vor ieşi din mormintele comemorative, având perspectiva unei vieţi veşnice pe un pământ paradiziac. — Ioan 5:28, 29.

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Jacob van Bennekom

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Facsimil dintr-un ziar, conţinând decretul prin care activitatea Martorilor lui Iehova era interzisă

[Legenda fotografiilor de la pagina 27]

Dreapta: Bernard Luimes; jos: Albertus Bos (stânga) şi Antonie Rehmeijer; mai jos: Biroul Societăţii din Heemstede