CÂND zorii zilei de 7 aprilie se vor ivi la orizont, milioane de persoane vor da bineţe celei mai sfinte zile a lor din an: Paştile. Într-un timp, acest nume se aplica unei perioade de 120 de zile de sărbători şi posturi, care începea cu o zi sfântă numită Septuagesima şi se termina în aşa-numita Zi a Trinităţii. În prezent, numele se aplică unei singure zile, aceea care comemorează învierea lui Isus: Duminica Paştilor.

Însă într-o seară din aceeaşi săptămână, dar cu câteva zile mai devreme, alte milioane se vor întâlni pentru a celebra Comemorarea morţii lui Cristos, cunoscută şi ca Cina Domnului. Aceasta este o sărbătoare pe care a instituit-o Isus însuşi în ultima sa noapte petrecută pe pământ. El le-a spus atunci discipolilor săi: „Să faceţi lucrul acesta în amintirea Mea!“ — Luca 22:19.

Ce ar trebui să celebraţi?

Originea Paştilor

Numele „Easter“, folosit în ţările de limbă engleză şi  germană ca echivalent pentru Paşti, nu se găseşte în Biblie. Cartea Medieval Holidays and Festivals (Zile sfinte şi sărbători medievale) ne spune că „sărbătoarea îşi trage numele de la Zeiţa păgână a Zorilor şi a Primăverii, Ostara“. Cine era această zeiţă? The American Book of Days (Jurnalul american al zilelor) răspunde: „Legenda spune că Ostara era cea care deschidea porţile Valhallei pentru a-l primi pe Balder, numit Dumnezeul Alb datorită purităţii lui şi Dumnezeul Soare deoarece fruntea sa radia lumină către omenire“. Jurnalul adaugă: „Nu este nici o îndoială că, în zilele sale de început, Biserica a adoptat obiceiurile păgâne din vechime şi le-a dat o semnificaţie creştină. Întrucât sărbătoarea Ostarei celebra reînnoirea vieţii primăvara, nu era greu să faci din ea o celebrare a învierii din morţi a lui Isus, a cărui evanghelie o predicau“.

Această adoptare explică modul în care au apărut în anumite ţări obiceiurile asociate cu Paştile, cum ar fi ouăle de Paşti, iepuroaica de Paşti şi cozonacii calzi însemnaţi cu cruce. Cu privire la obiceiul de a face cozonaci calzi cu cruce, „cu coaja lor rumenă strălucitoare, însemnată cu o . . . cruce“, cartea Easter and Its Customs (Paştile şi obiceiurile asociate lui) declară: „Crucea era un simbol păgân cu mult înainte de a dobândi o semnificaţie veşnică din evenimentele care au avut loc în prima Vinere Mare, iar pâinea şi cozonacii erau uneori însemnaţi cu ea în timpurile precreştine“.

Niciunde în Scripturi nu se face vreo referire la aceste obiceiuri, nici nu există vreo dovadă că primii discipoli ai lui Isus au crezut în ele. De fapt, apostolul Petru ne spune ‘să dorim din tot sufletul laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creştem spre mântuire’ (1 Petru 2:2). Atunci de ce au adoptat bisericile creştinătăţii astfel de simboluri, evident păgâne, în convingerile şi practicile lor?

Cartea Curiosities of Popular Customs (Curiozităţi despre obiceiurile populare) dă răspunsul: „Politica neschimbată a Bisericii timpurii a fost să dea o semnificaţie creştină acelor ceremonii păgâne existente care nu puteau fi dezrădăcinate. În cazul Paştilor, transformarea a fost deosebit de simplă. Bucuria simţită la răsăritul soarelui fizic şi la trezirea naturii din moartea iernii a devenit bucuria răsăritului Soarelui dreptăţii la învierea lui Cristos din mormânt. Unele ceremonii păgâne care se ţineau în jurul datei de 1 mai au fost şi ele schimbate pentru a corespunde celebrării Paştilor“. În loc să se ţină departe de obiceiurile păgâne şi de ritualurile magice tradiţionale, conducătorii religioşi le-au scuzat şi le-au dat o „semnificaţie creştină“.

„Dar este vreun rău în lucrul acesta?“, aţi putea întreba. Unii cred că nu. „Când o religie, cum ar fi creştinismul, pătrunde din exterior în cultura unui popor, ea adoptă şi «botează» unele obiceiuri populare care provin din religiile mai vechi“, a spus Alan W. Watts, un preot episcopal, în cartea sa Easter—Its Story and Meaning (Paştile: istoria şi semnificaţia sa). Creştinătatea „selectează şi introduce în liturghie ceremonii populare care par să reprezinte principiile eterne învăţate de Biserică“. Pentru mulţi, faptul că biserica lor a aprobat aceste ceremonii şi le-a considerat sfinte este un motiv suficient pentru a le accepta. Dar se scapă din vedere unele întrebări importante. Cum consideră Dumnezeu aceste obiceiuri? Ne-a dat el vreo indicaţie în acest sens?

Punctul de vedere al lui Dumnezeu

„Ziua de Paşti, Sărbătoarea învierii Domnului nostru, este cea mai mare dintre toate sărbătorile Bisericii creştine“, a afirmat Christina Hole în cartea sa Easter and Its Customs. Alţi scriitori împărtăşesc aceeaşi opinie. „Nici o altă zi sfântă sau sărbătoare din anul creştin nu se poate compara în importanţă cu Duminica Paştilor“, remarcă Robert J. Myers în cartea Celebrations. Acest lucru dă naştere însă la câteva  întrebări. Dacă celebrarea Paştilor este atât de importantă, de ce nu există nici o poruncă concretă în Biblie pentru a o celebra? Există vreo consemnare potrivit căreia primii discipoli ai lui Isus celebrau Duminica Paştilor?

Biblia nu omite să dea îndrumări cu privire la ce trebuie sau ce nu trebuie să celebrăm. Dumnezeu a fost foarte explicit în această privinţă cu antica naţiune Israel şi, aşa cum am observat mai înainte, creştinilor li s-au dat instrucţiuni clare ca să continue să celebreze Comemorarea morţii lui Cristos (1 Corinteni 11:23–26; Coloseni 2:16, 17). O ediţie mai veche a lucrării The Encyclopædia Britannica ne spune: „Nu există nici un indiciu cu privire la celebrarea sărbătorii Paştilor în Noul Testament sau în scrierile Părinţilor apostolici. Ideea de a considera sfinte anumite zile lipsea din mintea primilor creştini. . . . Nici Domnul, nici apostolii săi nu au impus respectarea acestei sărbători sau a altora“.

Unii consideră că bucuria asociată acestor sărbători şi fericirea pe care le-o procură ele sunt suficiente pentru a le celebra. Totuşi putem învăţa ceva din episodul în care israeliţii au adoptat o practică religioasă egipteană şi i-au dat un nume nou: „o sărbătoare pentru DOMNUL“. Şi ei ‘au stat jos să mănânce şi să bea şi s-au sculat să joace’. Însă acţiunile lor l-au supărat foarte mult pe Iehova Dumnezeu, care i-a pedepsit în mod aspru. — Exodul 32:1–10, 25–28, 35.

Cuvântul lui Dumnezeu este foarte explicit. Nu poate exista nici o legătură între „lumina“ convingerilor adevărate şi „întunericul“ lumii lui Satan; nu poate exista „înţelegere“ între Cristos şi închinarea păgână. Ni se spune: „De aceea: «Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei,» zice DOMNUL; «nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi»“. — 2 Corinteni 6:14–18.

Întrucât numai celebrarea Comemorării —  nu a Paştilor — este poruncită în Biblie pentru creştini, aceasta ar trebui celebrată.