Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe (ediția de studiu)  |  Octombrie 2016

 RELATARE AUTOBIOGRAFICĂ

M-am străduit să urmez exemplul bun al altora

M-am străduit să urmez exemplul bun al altora

„Tu știi câți ani am?”, l-am întrebat. „Da, știu foarte bine câți ani ai”, mi-a răspuns Izak Marais, care m-a sunat de la Patterson, New York, când eram în Colorado. Să vă explic ce a dus la acea conversație.

M-AM născut în Wichita, Kansas, SUA, în 10 decembrie 1936, fiind primul dintre cei patru copii. Părinții mei, William și Jean, erau închinători loiali ai lui Iehova. Tata era serv de grupă, termen folosit pe atunci pentru cel care era în fruntea congregației. Mama a învățat adevărul de la mama ei, Emma Wagner. Emma i-a învățat adevărul pe mulți, printre care și pe Gertrude Steele, care a slujit ani la rând ca misionară în Puerto Rico. * Așa că am avut multe exemple demne de urmat.

EXEMPLUL BUN AL ALTORA

Tata oferind reviste la un colț de stradă

Într-o sâmbătă seară, când aveam cinci ani, eram cu tata și ofeream pe stradă revistele Turnul de veghe și Mângâiere (în prezent, Treziți-vă!). Pe atunci, țara era implicată în cel de-al Doilea Război Mondial. Un medic beat a venit la noi și l-a insultat pe tata din cauza neutralității sale creștine, spunând că era un laș și un trădător. Venind foarte aproape de tata, a zis: „Hai, lovește-mă, lașule!”. M-am speriat, dar l-am admirat mult pe tata. El a continuat să le ofere reviste oamenilor care se adunaseră. Apoi a trecut pe acolo un soldat, iar medicul a strigat în gura mare: „Fă ceva cu lașul ăsta!”. Văzând că omul era beat, soldatul i-a zis: „Du-te acasă și culcă-te!”. Amândoi au plecat. Îmi amintesc cu apreciere de curajul pe care Iehova i l-a dat tatălui meu. El avea două frizerii în Wichita, iar medicul era unul dintre clienții săi.

Cu părinții mei în drum spre un congres din Wichita în anii ’40 ai secolului trecut

Când aveam opt ani, părinții mei și-au vândut casa și frizeriile, și-au construit o căsuță pe roți și s-au mutat în Colorado pentru a sluji unde era mai multă nevoie de ajutor. Ne-am stabilit în apropiere de Grand Junction, unde părinții mei au făcut pionierat și au lucrat cu normă redusă la o fermă. Datorită binecuvântării lui Iehova și zelului lor, acolo s-a format o congregație. În 20 iunie 1948, tata m-a botezat într-un râu de munte, împreună cu alții care acceptaseră adevărul, printre care  Billie Nichols și soția lui. Mai târziu, ei au slujit în lucrarea de circumscripție și, la fel, fiul lor și soția acestuia.

Am colaborat îndeaproape și am avut discuții spirituale ziditoare cu mulți frați care participau din plin la lucrarea Regatului, în special cu membrii familiei Steele: Don și Earlene, Dave și Julia, precum și Si și Martha. Ei au avut o influență puternică asupra mea. Mi-au arătat că a pune Regatul pe primul loc aduce bucurie și dă sens vieții.

MĂ MUT DIN NOU

Când aveam 19 ani, Bud Hasty, un prieten de familie, m-a rugat să fac pionierat împreună cu el în sudul Statelor Unite. Supraveghetorul de circumscripție ne-a invitat să ne mutăm la Ruston, Louisiana, unde mai mulți Martori deveniseră inactivi. Ni s-a spus să ținem săptămânal toate întrunirile, indiferent câți erau prezenți. Am găsit un loc potrivit și l-am amenajat. Am ținut fiecare întrunire, însă un timp am fost prezenți doar noi doi. Pe rând, unul ținea o temă, iar celălalt răspundea la toate întrebările. Când trebuia prezentată o demonstrație, urcam amândoi pe podium, iar în auditoriu nu era nimeni. În cele din urmă, ni s-a alăturat o soră în vârstă. Apoi au început să vină la întruniri unele persoane cu care studiam, precum și unii frați inactivi, așa că nu după mult timp aveam o congregație înfloritoare.

Într-o zi, eu și Bud am întâlnit un pastor de la Biserica lui Cristos. El a adus în discuție unele versete care nu-mi erau prea cunoscute. Asta m-a tulburat puțin și m-a făcut să mă gândesc mai serios la convingerile mele. O săptămână întreagă am stat până noaptea târziu să caut răspuns la întrebările lui. Acest lucru m-a ajutat să-mi însușesc bine adevărul și de-abia așteptam să mai întâlnesc un pastor.

La puțin timp după aceea, supraveghetorul de circumscripție m-a rugat să mă mut la El Dorado, Arkansas, pentru a ajuta congregația de acolo. În perioada în care am locuit în acel oraș, m-am întors de multe ori în Colorado pentru a mă prezenta la centrul de recrutare. Cu o anumită ocazie, în timp ce călătoream cu mașina mea împreună cu alți pionieri, am avut un accident în Texas, iar mașina a fost complet avariată. Am sunat un frate, care a venit și ne-a dus la el acasă, iar apoi la o întrunire a congregației. S-a făcut un anunț cu privire la accidentul nostru, iar frații ne-au dat cu bunătate niște bani. De asemenea, fratele mi-a vândut mașina cu 25 de dolari.

 Am reușit să ajungem la Wichita, unde slujea ca pionier un bun prieten de familie, Doc McCartney. Fiii săi gemeni, Frank și Francis, îmi sunt și acum prieteni apropiați. Ei aveau o mașină veche, pe care mi-au vândut-o cu 25 de dolari, exact suma pe care o primisem pentru mașina mea avariată. Aceasta a fost prima ocazie în care am văzut clar că Iehova îmi purta de grijă deoarece puneam Regatul pe primul loc. Cu ocazia acelei vizite, familia McCartney mi-a făcut cunoștință cu o soră încântătoare, Bethel Crane. Mama ei, Ruth, o Martoră zeloasă din Wellington, Kansas, a continuat să facă pionierat și după vârsta de 90 de ani. După mai puțin de un an, în 1958, eu și Bethel ne-am căsătorit și am slujit amândoi ca pionieri în El Dorado.

INVITAȚII DEOSEBITE

Am vrut să imităm exemplul bun pe care ni l-au dat alții pe măsură ce am crescut, astfel că am decis să ne punem la dispoziție și să acceptăm orice invitație din partea organizației lui Iehova. Am fost repartizați ca pionieri speciali în Walnut Ridge, Arkansas. Apoi, în 1962, am fost emoționați să primim invitația de a urma cursurile celei de-a 37-a clase a Școlii Galaad. Spre marea noastră încântare, Don Steele era în aceeași clasă cu noi. La absolvire, eu și Bethel am fost repartizați în Nairobi, Kenya. Când am plecat din New York, aveam un nod în gât. Dar ce bucuroși am fost când frații ne-au întâmpinat la aeroportul din Nairobi!

În predicare în Nairobi împreună cu Mary și Chris Kanaiya

Am îndrăgit repede Kenya și lucrarea de predicare de acolo. Primii cu care am studiat și au făcut progrese au fost Chris și Mary Kanaiya. Ei slujesc și în prezent cu timp integral în Kenya. Anul următor am fost trimiși în Kampala, Uganda, fiind primii misionari din această țară. A fost o perioadă minunată, deoarece mulți au dorit să studieze Biblia și au devenit Martori. Însă, după trei ani și jumătate, ne-am întors în Statele Unite deoarece soția mea a rămas însărcinată. Când am plecat din Africa, am avut iar un nod în gât, mult mai mare decât atunci când am plecat din New York. Am ajuns să-i iubim pe africani și speram să ne întoarcem acolo într-o bună zi.

O NOUĂ REPARTIȚIE

Ne-am stabilit în partea de vest a statului Colorado, unde locuiau părinții mei. La scurt timp după aceea s-a născut prima noastră fetiță, Kimberly, iar după aproape un an și jumătate am avut-o pe Stephany. Ne-am luat în serios responsabilitatea de părinți și am început să întipărim adevărul în inima scumpelor noastre fetițe. Doream ca ele să vadă în noi exemplele pe care și noi le-am văzut în alții. Știam că un exemplu bun poate avea o influență puternică asupra copiilor, dar că nu este o garanție că ei îi vor sluji lui Iehova și când vor fi mari. Fratele meu mai mic și una dintre surorile mele părăsiseră adevărul. Sper din inimă să se întoarcă și să imite exemplele bune pe care le-au avut și ei.

A fost o mare plăcere să ne creștem fiicele și am încercat să facem multe lucruri ca familie. Deoarece locuiam în apropiere de Aspen, o renumită stațiune de schi din Colorado, am învățat să schiem, astfel că, din când în când, mergeam împreună la schi. În acele momente de relaxare, aveam ocazia să discutăm cu fiicele noastre în timp ce urcam cu teleschiul. Mergeam și cu cortul și purtam  conversații foarte plăcute în jurul focului de tabără. Deși mici, fetele noastre aveau întrebări de genul „Ce voi face când voi fi mare?” și „Ce partener de căsătorie aș vrea să am?”. Ne-am străduit să le întipărim în minte și în inimă valori spirituale. Le-am îndemnat mereu să-și fixeze obiectivul de a sluji cu timp integral. De asemenea, le-am ajutat să înțeleagă că era înțelept să se căsătorească cu cineva care avea același obiectiv și că era bine să nu se căsătorească prea devreme. Noi aveam o vorbă: „Să nu te căsătorești până cel puțin 23 de ani nu împlinești”.

Am urmat exemplul părinților noștri și ne-am străduit să mergem la întruniri și să ieșim cu regularitate în predicare ca familie. Obișnuiam să-i găzduim pe unii slujitori cu timp integral. Le vorbeam cu drag fiicelor noastre despre perioada când am fost misionari. Speram ca, într-o bună zi, să putem face o călătorie în Africa împreună. Ele își doreau mult asta.

Țineam cu regularitate studiul în familie, cu ocazia căruia puneam în scenă unele situații care puteau apărea la școală. Fiicele noastre jucau rolul Martorului și trebuiau să răspundă la întrebări. Le plăcea mult această metodă. Astfel, ele au căpătat încredere. Însă, când au mai crescut, n-au fost tot timpul dornice să studieze. Odată, neștiind ce să mai fac, le-am spus să se ducă în camerele lor, pentru că nu vom mai ține studiul. Au fost șocate; au început să plângă și au spus că doreau să studiem. Atunci ne-am dat seama că le insuflaserăm apreciere pentru lucrurile spirituale. Au ajuns să iubească studiul și simțeau că puteau să vorbească deschis cu noi. Totuși, ne-a fost greu să le auzim uneori că nu erau de acord cu o anumită învățătură biblică. Însă așa am aflat ce era cu adevărat în inima lor. După ce discutam, ele acceptau modul de gândire al lui Iehova.

NE ADAPTĂM ȘI LA ALTE SCHIMBĂRI

Anii în care ne-am crescut fiicele au trecut foarte repede. Cu ajutorul și cu îndrumarea organizației lui Dumnezeu, am făcut tot ce am putut pentru ca ele să ajungă să-l iubească pe Iehova. Am fost foarte recunoscători că, după terminarea liceului, fiicele noastre au început pionieratul și au învățat o meserie pentru a se putea întreține. Ele s-au mutat la Cleveland, Tennessee, împreună cu alte două surori pentru a sluji unde era mai multă nevoie de ajutor. Le duceam dorul, dar ne bucuram că își foloseau viața în serviciul cu timp integral. Eu și Bethel am reînceput pionieratul, ceea ce ne-a permis să ne bucurăm și de alte privilegii minunate. Am slujit ca locțiitor al supraveghetorului de circumscripție și am ajutat la organizarea congreselor.

Înainte să se mute în Tennessee, fiicele noastre au făcut o călătorie la Londra, Anglia, și au vizitat filiala. Acolo, Stephany, care pe atunci avea 19 ani, l-a cunoscut pe Paul Norton, un betelist tânăr. Cu ocazia altei călătorii, Kimberly l-a cunoscut pe un coleg de-al lui Paul, pe nume Brian Llewellyn. Paul și Stephany s-au căsătorit, însă numai după ce ea a împlinit 23 de ani. Brian și Kimberly s-au căsătorit anul următor, când ea avea 25 de ani. Așadar, potrivit vorbei noastre, ele nu s-au căsătorit până cel puțin 23 de ani n-au împlinit. Am fost foarte mulțumiți de alegerea fiecăreia în ce privește partenerul de căsătorie.

Împreună cu Paul, Stephany, Kimberly și Brian la filiala din Malawi, în 2002

Fiicele noastre ne-au spus că exemplul lăsat de noi și de părinții noștri le-a ajutat să asculte de porunca lui Isus de ‘a continua să caute mai întâi regatul’, chiar și când au avut probleme financiare (Mat. 6:33). În aprilie 1998, Paul și Stephany au fost invitați la cursurile celei de-a 105-a clase a Școlii Galaad, după care au fost repartizați să slujească în Malawi, Africa. În același timp, Brian și Kimberly au fost invitați la Betelul din Londra, iar mai târziu au fost transferați la Betelul din Malawi. Am fost foarte fericiți, deoarece nu există un mod mai bun în care un tânăr să-și folosească viața.

O ALTĂ INVITAȚIE DEOSEBITĂ

În ianuarie 2001 am primit telefonul despre care am vorbit la început. Fratele Marais, supraveghetorul Departamentului de servicii pentru traducere, mi-a explicat că se făceau pregătiri pentru un curs de aprofundare a limbii engleze pentru traducătorii  din întreaga lume. Astfel, la vârsta de 64 de ani, am fost invitat la un curs pentru a primi instruire și a fi unul dintre instructori. Eu și Bethel ne-am rugat în această privință și ne-am consultat cu mamele noastre în vârstă. Amândouă au dorit ca noi să plecăm, chiar dacă astfel nu le mai puteam ajuta. Am sunat înapoi la Betel și am spus că eram foarte bucuroși să acceptăm acest privilegiu minunat.

Apoi, mama a fost diagnosticată cu cancer. I-am spus că nu vom mai pleca și o vom îngriji împreună cu Linda, sora mea. „Nici să nu vă gândiți la asta, a zis mama. M-aș simți și mai rău dacă n-ați pleca.” Linda a fost de aceeași părere. Am apreciat mult spiritul lor de sacrificiu, precum și ajutorul fraților locali! A doua zi după ce am plecat la Centrul de Învățământ al Societății Watchtower, din Patterson, Linda m-a sunat să-mi spună că mama a murit. Așa cum ne-ar fi încurajat ea să facem, ne-am concentrat la noua noastră activitate.

Spre marea noastră încântare, prima repartiție pe care am primit-o a fost la filiala din Malawi, unde slujeau fiicele noastre și soții lor. A fost emoționant să fim din nou împreună! După aceea, am ținut cursul în Zimbabwe, apoi în Zambia. După trei ani și jumătate ca instructor, am fost rugați să ne întoarcem în Malawi pentru a aduna experiențele Martorilor care fuseseră persecutați deoarece își păstraseră neutralitatea creștină. *

În predicare împreună cu nepoțelele noastre

În 2005, din nou cu un nod în gât, ne-am întors la locuința noastră din Basalt, Colorado, unde eu și Bethel continuăm pionieratul. În 2006, Brian și Kimberly s-au mutat chiar lângă noi pentru a-și crește cele două fetițe, Mackenzie și Elizabeth. Paul și Stephany sunt și acum în Malawi, el slujind în Comitetul filialei. Acum mă apropii de 80 de ani și mi-e drag să văd cum unii frați mai tineri cu care am colaborat de-a lungul anilor preiau responsabilitățile pe care le-am avut eu. Bucuria noastră se datorează în mare parte faptului că am urmat exemplul bun al altora și că ne-am străduit să fim un exemplu pentru copiii și pentru nepoțelele noastre.

^ par. 5 Pentru a afla mai multe despre activitatea ca misionari a membrilor familiei Steele, vezi Turnul de veghe din 1 mai 1956, paginile 269-272, și din 15 martie 1971, paginile 186-190, în engleză.

^ par. 30 Vezi, de exemplu, relatarea autobiografică a fratelui Trophim Nsomba, apărută în Turnul de veghe din 15 aprilie 2015, paginile 14-18.