Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe (ediția de studiu)  |  Iulie 2016

De ce trebuie să continuăm ‘să veghem’?

De ce trebuie să continuăm ‘să veghem’?

„Nu știți în ce zi vine Domnul vostru.” (MAT. 24:42)

CÂNTĂRILE: 136, 129

1. De ce este important să știm în ce moment ne aflăm și ce se întâmplă în jurul nostru? Ilustrați. (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

CINCI, patru, trei, doi, unu! Ceasul de pe ecran arată că este momentul să ne așezăm la locurile noastre pentru a ne bucura de preludiul muzical cu care începe sesiunea de congres. Este momentul să ascultăm în liniște muzica frumoasă interpretată de orchestra Watchtower și, cel mai important, să ne pregătim mintea și inima pentru cuvântările care vor urma. Dar ce se poate spune despre cei care sunt distrași, probabil pentru că se plimbă sau vorbesc cu alții, și nu-și dau seama că începe programul? Evident, ei nu sunt atenți și, prin urmare, nu observă cât e ceasul și ce se întâmplă în jurul lor: președintele este pe podium, se aude muzica, iar cei din auditoriu sunt așezați. Această situație ne amintește de „numărătoarea inversă” pentru un eveniment mult mai important din viitorul apropiat, un eveniment pentru care trebuie să fim pregătiți. Despre ce eveniment este vorba?

2. De ce le-a spus Isus discipolilor săi ‘să vegheze’?

2 Când a vorbit despre ‘încheierea acestui sistem’, Isus Cristos i-a îndemnat pe discipolii săi: „Fiți atenți, rămâneți  treji, pentru că nu știți când este timpul fixat”. Apoi, Isus le-a zis de repetate ori: „Vegheați!” (Mat. 24:3). (Citește Marcu 13:32-37.) Și relatarea lui Matei despre această discuție arată că Isus i-a avertizat pe continuatorii săi să rămână vigilenți. El le-a zis: „Vegheați deci, pentru că nu știți în ce zi vine Domnul vostru . . . Fiți și voi gata, pentru că Fiul omului vine la o oră la care nu vă gândiți”. El a zis din nou: „Vegheați deci, pentru că nu știți nici ziua, nici ora” (Mat. 24:42-44; 25:13).

3. De ce dăm atenție avertismentului lui Isus?

3 Ca Martori ai lui Iehova, noi luăm în serios avertismentul lui Isus. Suntem conștienți că am înaintat mult în „timpul sfârșitului” și că ‘necazul cel mare’ este foarte aproape! (Dan. 12:4; Mat. 24:21) În lume vedem războaie devastatoare, tot mai multă imoralitate și nelegiuire, confuzie religioasă, foamete, epidemii și cutremure de pământ. Așa cum a prezis Isus, slujitorii lui Iehova efectuează o amplă lucrare de predicare a Regatului la nivel mondial (Mat. 24:7, 11, 12, 14; Luca 21:11). Abia așteptăm timpul când Isus va veni și va îndeplini scopul lui Dumnezeu! (Mar. 13:26, 27)

A MAI RĂMAS PUȚIN TIMP

4. a) De ce putem crede că acum Isus știe când va avea loc Armaghedonul? b) De ce anume putem fi siguri, chiar dacă nu știm când va începe necazul cel mare?

4 Când mergem la congres, știm la ce oră începe fiecare sesiune. Însă, oricât ne-am strădui, nu putem ști cu exactitate anul, și cu atât mai puțin ziua și ora, când va începe necazul cel mare. Când a fost pe pământ, Isus a zis: „Ziua și ora aceea nimeni nu le știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Mat. 24:36). Totuși, având în vedere că Isus a primit în cer autoritatea de a purta război împotriva lumii lui Satan, este logic să credem că acum Isus știe când va avea loc Armaghedonul (Rev. 19:11-16). Însă noi nu știm. De aceea, este vital să veghem. Iehova, în schimb, a știut întotdeauna când va avea loc acest eveniment. El a stabilit exact când va veni sfârșitul. El face numărătoarea inversă a timpului rămas până când va începe necazul cel mare, iar acest moment „nu va întârzia”! (Citește Habacuc 2:1-3.) De ce putem fi siguri de acest lucru?

5. Dați un exemplu pentru a arăta că profețiile lui Iehova s-au împlinit întotdeauna la timpul fixat.

5 Profețiile lui Iehova s-au împlinit întotdeauna la timpul fixat! De exemplu, să ne gândim la ziua în care Iehova i-a eliberat pe israeliți din Egipt. Era 14 nisan 1513 î.e.n. Referindu-se la acea zi, Moise a scris mai târziu: „La sfârșitul celor patru sute treizeci de ani, chiar în ziua aceea, toate armatele lui Iehova au ieșit din țara Egiptului” (Ex. 12:40-42). Cei „patru sute treizeci de ani” au început în 1943 î.e.n., când a intrat în vigoare legământul lui Iehova cu Avraam (Gal. 3:17, 18). După un timp, Iehova i-a zis lui Avraam: „Să știi că urmașii tăi vor fi locuitori străini într-o țară care nu va fi a lor. Le vor sluji, iar aceia îi vor asupri patru sute de ani” (Gen. 15:13; Fap. 7:6). Cei „patru sute de ani” de asuprire au început în 1913 î.e.n., când Ismael și-a bătut joc de Isaac în ziua în care acesta a fost înțărcat, și s-au sfârșit când israeliții au ieșit din Egipt, în 1513 î.e.n. (Gen. 21:8-10; Gal. 4:22-29). Da, cu patru secole înainte, Iehova a stabilit cu exactitate momentul în care avea să-și elibereze poporul!

6. De ce putem fi siguri că Iehova își va salva poporul?

 6 Iosua, care s-a numărat printre cei eliberați din Egipt, le-a amintit israeliților: „Voi recunoașteți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru că niciun cuvânt dintre toate cuvintele bune pe care vi le-a spus Iehova, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit. Toate vi s-au împlinit. Niciun cuvânt dintre ele n-a rămas neîmplinit” (Ios. 23:2, 14). Putem fi siguri că nici promisiunea lui Iehova de a ne elibera în timpul necazului celui mare nu va rămâne neîmplinită. Totuși, dacă vrem să supraviețuim distrugerii acestui sistem, trebuie să continuăm să veghem.

ESTE ESENȚIAL SĂ VEGHEM PENTRU A SUPRAVIEȚUI

7, 8. a) Care era rolul unui străjer în timpurile antice și ce învățăm de aici? b) Dați un exemplu care arată ce se putea întâmpla dacă străjerii adormeau în post.

7 Putem învăța cât de important este să veghem de la străjerii din vechime. În timpurile antice, multe orașe mari, precum Ierusalimul, erau înconjurate de ziduri înalte. Acestea ocroteau orașul de invadatori și constituiau puncte de observație din care se puteau vedea împrejurimile. Zi și noapte, străjerii vegheau pe ziduri și la porți. Ei trebuiau să-i anunțe pe locuitorii orașului cu privire la orice pericol (Is. 62:6). Străjerii știau cât de important era să rămână treji și să fie atenți. Viața multor oameni depindea de acest lucru (Ezec. 33:6).

8 Istoricul evreu Josephus relatează că, în 70 e.n., armatele romane au pus stăpânire pe Fortăreața Antonia, de lângă zidul Ierusalimului, deoarece străjerii de la porți dormeau! De acolo, romanii s-au îndreptat imediat spre templu și i-au dat foc, iar apoi au distrus tot orașul. Aceasta a constituit partea finală a celui mai mare necaz care s-a abătut vreodată asupra Ierusalimului și a națiunii iudaice.

9. De ce anume nu sunt conștienți majoritatea oamenilor din prezent?

9 În prezent, majoritatea țărilor au și ele „străjeri”, adică patrule de frontieră și sisteme de supraveghere de înaltă tehnologie. Rolul lor este să vegheze ca niciun inamic și niciun lucru care constituie o amenințare la adresa securității naționale să nu intre pe teritoriul lor. Totuși, acești „străjeri” pot detecta doar amenințările care vin din partea unor oameni sau a unor guverne umane. Ei nu sunt conștienți de existența și de activitățile Regatului lui Dumnezeu, aflat sub conducerea lui Cristos. Acest guvern ceresc va executa în curând judecata asupra tuturor națiunilor (Is. 9:6, 7; 56:10; Dan. 2:44). Noi însă, dacă suntem atenți și vigilenți din punct de vedere spiritual, vom fi pregătiți pentru ziua judecății, indiferent când va veni (Ps. 130:6).

SĂ NU NE LĂSĂM DISTRAȘI

10, 11. a) La ce trebuie să fim atenți și de ce? b) Ce te convinge că Diavolul i-a făcut pe oameni să ignore profețiile Bibliei?

10 Imaginează-ți un străjer care stă de veghe la postul său toată noaptea. El este tot mai obosit și riscă să adoarmă chiar înainte de încheierea gărzii. În mod asemănător, cu cât ne apropiem mai mult de sfârșitul acestui sistem, cu atât ne este mai greu să rămânem treji. Ce trist ar fi dacă n-am continua să veghem! Să analizăm trei influențe negative care ne-ar putea slăbi vigilența dacă nu suntem atenți.

11 Diavolul îi face pe oameni să fie indiferenți la lucrurile spirituale. Cu puțin înainte de moartea sa, Isus i-a avertizat  de trei ori pe discipolii săi cu privire la „conducătorul acestei lumi” (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). Isus știa că Diavolul va continua să întunece mintea oamenilor pentru a le slăbi sentimentul urgenței, astfel încât ei să ignore profețiile biblice care arată că sfârșitul este foarte aproape (Țef. 1:14). Satan orbește mintea oamenilor prin intermediul imperiului mondial al religiei false. Ce ai observat discutând cu alții? Nu-i așa că Diavolul ‘le-a orbit mintea celor necredincioși’ cu privire la sfârșitul iminent al acestui sistem și cu privire la faptul că Isus domnește deja în Regatul lui Dumnezeu? (2 Cor. 4:3-6) Cât de des îi auzi pe oameni spunând: „Nu mă interesează”? În general, ei sunt indiferenți când încercăm să le spunem încotro se îndreaptă lumea.

12. De ce nu trebuie să-i permitem Diavolului să ne înșele?

12 Să nu permitem ca indiferența oamenilor să ne descurajeze sau să ne facă să nu mai veghem. Noi știm de ce este important să veghem. Pavel le-a scris fraților săi de credință: „Voi înșivă știți foarte bine că ziua lui Iehova vine”, după care a adăugat „întocmai ca un hoț noaptea”. (Citește 1 Tesaloniceni 5:1-6.) Isus ne-a avertizat: „Să fiți pregătiți, pentru că Fiul omului vine la o oră la care nu vă gândiți” (Luca 12:39, 40). În curând, Satan îi va înșela pe oameni făcându-i să creadă că este „pace și securitate”, că totul merge bine pe scena lumii. Dar ce se poate spune despre noi? Ziua judecății nu ne ‘va surprinde așa cum i-ar surprinde pe hoți’, cu condiția „să stăm treji și să rămânem lucizi”. Acesta este motivul pentru care trebuie să citim în fiecare zi din Cuvântul lui Dumnezeu și să medităm la ceea ce ne spune Iehova.

13. Cum îi influențează pe oameni spiritul lumii și cum putem evita această influență periculoasă?

13 Spiritul lumii induce somnolență spirituală. Deoarece sunt foarte absorbiți de activitățile cotidiene, mulți oameni nu sunt „conștienți de necesitățile lor spirituale” (Mat. 5:3). Ei își folosesc cea mai mare parte a timpului și a energiei ca să obțină lucrurile din lume, care promovează ‘dorința cărnii și dorința  ochilor’ (1 Ioan 2:16). De asemenea, industria divertismentelor îi atrage pe oameni și îi îndeamnă să iubească plăcerile și să-și satisfacă orice dorință, astfel că tentațiile sunt tot mai mari cu fiecare an ce trece (2 Tim. 3:4). Iată de ce le-a spus Pavel creștinilor ‘să nu facă dinainte planuri pentru dorințele cărnii’, care induc o stare de somnolență spirituală (Rom. 13:11-14).

14. Ce avertisment găsim în Luca 21:34, 35?

14 Noi dorim să ne lăsăm influențați de spiritul lui Dumnezeu, nu de spiritul lumii. Prin intermediul spiritului său, Iehova ne ajută să înțelegem clar evenimentele care ne stau în față (1 Cor. 2:12). [1] Dar trebuie să fim atenți. Chiar și lucrurile obișnuite ne-ar putea face să ațipim din punct de vedere spiritual, dacă le permitem să ia locul activităților spirituale. (Citește Luca 21:34, 35.) Poate că alții ne vor ridiculiza deoarece continuăm să veghem (2 Pet. 3:3-7). Însă acesta nu este un motiv pentru a ne pierde sentimentul urgenței. Dimpotrivă, trebuie să participăm cu regularitate la întrunirile congregației, unde este prezent spiritul lui Dumnezeu.

Faci tot ce poți pentru a rămâne treaz din punct de vedere spiritual? (Vezi paragrafele 11-16)

15. Ce li s-a întâmplat lui Petru, Iacov și Ioan și cum ni s-ar putea întâmpla și nouă acest lucru?

15 Propriile slăbiciuni ne pot slăbi hotărârea de a rămâne vigilenți. Isus cunoștea tendința oamenilor imperfecți de a ceda slăbiciunilor cărnii. Să vedem ce s-a întâmplat în noaptea dinaintea execuției sale. Pentru a-și păstra integritatea, el a trebuit să-l roage pe Tatăl său ceresc să-i dea putere. Isus le-a spus lui Petru, Iacov și Ioan ‘să vegheze’ în timp ce el se ruga. Totuși, ei n-au înțeles de ce era important să rămână treji. Fiind obosiți, ei au adormit. Și Isus era obosit. Însă el a rămas treaz și s-a rugat fierbinte Tatălui său. Așa ar fi trebuit să facă și cei trei apostoli (Marcu 14:32-41).

16. Potrivit cu Luca 21:36, cum ne-a învățat Isus ‘să rămânem treji’?

16 ‘A rămâne treaz’ din punct de vedere spiritual înseamnă mai mult decât a avea intenții bune. Cu câteva zile înainte de această întâmplare din grădina Ghetsimani, Isus le-a spus discipolilor lui să-l implore pe Iehova să-i ajute. (Citește Luca 21:36.) Prin urmare, pentru a rămâne vigilenți din punct de vedere spiritual, și noi trebuie ‘să fim treji în vederea rugăciunilor’ (1 Pet. 4:7).

SĂ CONTINUĂM SĂ VEGHEM

17. Ce putem face ca să fim pregătiți pentru ceea ce urmează să se întâmple în viitorul apropiat?

17 Isus a spus că sfârșitul va veni ‘la o oră la care nu ne gândim’ (Mat. 24:44). De aceea, nu este momentul să ațipim din punct de vedere spiritual și să urmărim iluziile și fanteziile pe care le promovează Satan și lumea lui și după care tânjește carnea noastră. Prin intermediul Bibliei, Dumnezeu și Cristos ne spun ce vor face în viitorul apropiat și cum putem continua să veghem. Trebuie să avem grijă de spiritualitatea noastră și de relația noastră cu Iehova și să continuăm să punem Regatul pe primul loc. Trebuie să fim conștienți de timpul în care trăim, astfel încât să fim pregătiți pentru ceea ce urmează să se întâmple (Rev. 22:20). De acest lucru depinde viața noastră!

^ [1] (paragraful 14) Vezi capitolul 21 al cărții Regatul lui Dumnezeu guvernează!.