Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe (ediția de studiu)  |  Februarie 2017

 RELATARE AUTOBIOGRAFICĂ

Am simțit în nenumărate moduri bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu

Am simțit în nenumărate moduri bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu

TATĂL meu, Arthur Guest, a fost o persoană credincioasă, iar în tinerețe voia să devină pastor metodist. Totuși, după ce a citit literatura Studenților în Biblie și a început să meargă la întrunirile lor, și-a schimbat obiectivul. În 1914, la vârsta de 17 ani, s-a botezat. În timpul Primului Război Mondial, tata a primit ordin de încorporare. Pentru că a refuzat să participe la război, a fost condamnat la zece luni de închisoare în Penitenciarul Kingston, din Ontario (Canada). După eliberare, tata a devenit colportor (cum se numeau pe atunci pionierii).

În 1926, tata s-a căsătorit cu Hazel Wilkinson. Mama ei aflase adevărul în 1908. Eu m-am născut în 24 aprilie 1931, fiind al doilea copil din patru. În familia noastră, închinarea la Iehova ocupa locul cel mai important. Prin respectul său profund față de Biblie, tata a sădit în noi apreciere pentru Cuvântul lui Dumnezeu, apreciere care a rămas vie în inima noastră toată viața. Întreaga familie participa cu regularitate la lucrarea de predicare din casă în casă. (Fap. 20:20)

LA FEL CA TATA, MI-AM PĂSTRAT NEUTRALITATEA ȘI AM FĂCUT PIONIERAT

În 1939 a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, iar anul următor, activitatea Martorilor lui Iehova din Canada a fost interzisă. La școală, elevii trebuiau să salute drapelul și să intoneze imnul, dar, de obicei, cu aceste ocazii, mie și surorii mele mai mari, Dorothy, ni se dădea voie să ieșim din clasă. Într-o zi însă, spre surprinderea mea, învățătoarea a încercat să mă umilească spunându-mi că sunt laș. După orele de curs, câțiva colegi s-au năpustit asupra mea și m-au lovit cu pumnii până am căzut la pământ. Dar acest incident nu m-a descurajat, ci mi-a întărit hotărârea  ‘de a asculta mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni’. (Fap. 5:29)

În iulie 1942, la vârsta de 11 ani, m-am botezat într-un rezervor de apă de la o fermă. În vacanțele școlare făceam pionierat. Odată am mers cu alți trei frați să le depunem mărturie muncitorilor forestieri dintr-un teritoriu nerepartizat, situat în nordul provinciei Ontario.

La 1 mai 1949 am devenit pionier regular. Apoi am fost invitat să ajut la lucrările de construcție care se efectuau la filiala din Canada, iar la 1 decembrie am devenit membru al familiei Betel din Canada. Am fost repartizat la tipografie, unde am învățat să folosesc presa plană. Câteva săptămâni a trebuit să lucrez în tura de noapte ca să ajut la tipărirea unui pliant despre persecuțiile îndurate de Martorii lui Iehova din Canada.

Mai târziu am lucrat în Departamentul pentru serviciu. Una dintre sarcinile mele era aceea de a vorbi cu pionierii care se opreau la filială în drum spre repartiția lor în Quebec, unde frații erau aspru persecutați. Printre acești pionieri a fost și Mary Zazula, din Edmonton, Alberta. Deoarece Mary și fratele ei mai mare n-au vrut să renunțe la studiul Bibliei, părinții lor, ortodocși fervenți, i-au dat afară din casă. În iunie 1951, amândoi s-au botezat, iar după șase luni au început pionieratul. Impresionat de iubirea profundă a lui Mary față de Iehova, mi-am zis: Dacă nu intervine ceva, ea este fata cu care vreau să mă căsătoresc. Nouă luni mai târziu, în 30 ianuarie 1954, ne-am căsătorit, iar după o săptămână am fost instruiți pentru lucrarea de circumscripție. Următorii doi ani am slujit într-o circumscripție din nordul provinciei Ontario.

Întrucât lucrarea de predicare mondială lua amploare, am fost informați că era nevoie de misionari. Eu și Mary ne-am gândit că, de vreme ce eram obișnuiți cu gerul iernilor canadiene și cu țânțarii agasanți din timpul verilor, puteam supraviețui în orice repartiție. În iulie 1956 am absolvit cea de-a 27-a promoție a Școlii Galaad, iar în noiembrie eram deja în repartiție: Brazilia.

MISIONARI ÎN BRAZILIA

Odată ajunși la filiala din Brazilia, am început să învățăm portugheza. După ce am memorat câteva formule de adresare și am învățat să prezentăm revista într-un minut, am fost invitați să mergem în lucrare. Dacă un locatar manifesta interes, eram sfătuiți să citim un verset despre binecuvântările pe care le va aduce Regatul lui Dumnezeu. În prima zi de lucrare, i-am citit Revelația 21:3, 4 unei doamne care mă asculta cu atenție, apoi am leșinat. Organismul meu nu se adaptase la clima extrem de caldă și de umedă. Aceasta avea să fie pentru mine o mare problemă.

 Am fost repartizați ca misionari în orașul Campos, unde, în prezent, există 15 congregații. Când am sosit, aici era doar un grup izolat. De asemenea, exista o casă de misionari, unde locuiau patru surori: Esther Tracy, Ramona Bauer, Luiza Schwarz și Lorraine Brookes (actualmente Wallen). În casa de misionari, responsabilitatea mea era să ajut la spălarea hainelor și să procur lemne pentru pregătirea mâncării. Într-o seară de luni, după studiul Turnului de veghe, în timp ce eu și Mary vorbeam despre activitățile de peste zi, am avut un vizitator neașteptat. Mary stătea întinsă pe o canapea cu capul pe pernă. Când s-a ridicat, de sub pernă a ieșit un șarpe. A fost un adevărat tărăboi până am reușit să-l omor!

După ce am studiat un an portugheza, am fost numit supraveghetor de circumscripție. Am locuit la țară, unde am dus o viață simplă – nu aveam curent electric, dormeam pe rogojini și călătoream cu șareta. În timpul unei campanii de predicare într-un teritoriu nerepartizat, am luat trenul și ne-am dus într-un orășel de munte. Aici am închiriat o cameră la o pensiune. Filiala ne-a trimis prin poștă 800 de reviste pentru lucrare, așa că a trebuit să facem multe drumuri la poștă ca să ridicăm coletele și să le ducem la locul unde eram cazați.

În 1962, în mai multe orașe din Brazilia s-a ținut Școala pentru Serviciul Regatului, la care puteau participa frați și surori misionare. Am fost numit instructor și a trebuit să călătoresc, fără Mary, șase luni de la o școală la alta. Am predat în Manaus, Belém, Fortaleza, Recife și Salvador. La Manaus am organizat un congres de district în renumita operă de aici. Din cauza ploilor abundente, aproape toată apa potabilă fusese contaminată. În plus, nu aveam o sală de mese. (În acea perioadă, cu ocazia congreselor se servea și masa.) De aceea, am luat legătura cu armata, iar un ofițer amabil ne-a procurat apă potabilă pe toată durata congresului și a trimis soldați ca să ridice două corturi mari, unde am instalat bucătăria și sala de mese.

În timp ce eu eram plecat, Mary a predicat într-o zonă comercială unde se vorbea portugheza și unde oamenii erau interesați numai de bani. Descurajată că nu reușise să vorbească despre Biblie, Mary le-a spus unor beteliști: „Ultimul loc de pe pământ unde aș vrea să trăiesc este Portugalia”. Dar surpriză! La puțin timp după aceea, am primit o scrisoare în care eram invitați să slujim chiar în Portugalia, unde lucrarea de predicare era interzisă. În ciuda reacției lui Mary, am acceptat repartiția.

ÎN PORTUGALIA

Am ajuns în Portugalia, la Lisabona, în august 1964. Frații de aici erau aspru persecutați de  poliția secretă. De aceea, nu am fost întâmpinați de frații locali și, un timp, n-am putut lua legătura cu ei. Am stat la o pensiune până când am primit permis de ședere, apoi am închiriat un apartament. În ianuarie 1965 am reușit să luăm legătura cu filiala. Am fost foarte fericiți că, după cinci luni, am putut să participăm la o întrunire.

Am aflat că poliția făcea zilnic percheziții în locuințele fraților. Întrucât sălile Regatului erau închise, întrunirile se țineau în case particulare. Sute de Martori au fost duși la secțiile de poliție, unde au fost legitimați și interogați. Polițiștii i-au supus pe frați la tratamente rele, în încercarea de a-i determina să dezvăluie numele celor care conduceau întrunirile. Din acest motiv, frații au început să se adreseze unii altora doar cu numele mic, cum ar fi José sau Paulo, ceea ce am făcut și noi.

Principala noastră grijă era ca frații să primească hrană spirituală, care să-i ajute să persevereze. Mary pregătea șabloane pentru multiplicarea la șapirograf a articolelor de studiu din Turnul de veghe și a altor publicații.

APĂRAREA VEȘTII BUNE ÎN INSTANȚĂ

În iunie 1966, la Lisabona s-a judecat un caz memorabil. Cei 49 de membri ai Congregației Feijó au fost acționați în instanță pe motiv că luaseră parte la o întrunire ilegală, ținută într-o casă particulară. I-am pregătit pentru proces jucând rolul avocatului acuzării. Știam că, deși vom pierde procesul, vom depune o bună mărturie. Avocatul nostru și-a încheiat pledoaria citând, plin de curaj, cuvintele lui Gamaliel. (Fap. 5:33-39) Cazul nostru a umplut paginile ziarelor. Așa cum ne-am așteptat, am pierdut procesul. Cei 49 de frați și de surori au fost închiși și au executat sentințe cuprinse între o lună și jumătate și cinci luni și jumătate. Suntem bucuroși că avocatul nostru curajos a acceptat un studiu biblic și a asistat la întruniri până la moartea sa.

În decembrie 1966 am fost numit coordonatorul filialei și am dedicat mult timp rezolvării chestiunilor de natură juridică. A fost întocmit un dosar cu temeiurile juridice în virtutea cărora Martorii lui Iehova din Portugalia aveau dreptul la libertate de închinare. (Filip. 1:7) La 18 decembrie 1974 am fost recunoscuți legal. Frații Nathan Knorr și Frederick Franz, de la sediul mondial, au venit în Portugalia pentru a ne împărtăși bucuria. Cu această ocazie a fost organizată o întrunire memorabilă la Oporto și la Lisabona, la care au participat, în total, 46 870 de persoane.

Cu ajutorul lui Iehova, lucrarea de predicare s-a extins în mai multe insule unde se vorbește portugheza, printre care Azore, Capul Verde, Madeira  și São Tomé și Príncipe. Întrucât numărul Martorilor din aceste locuri creștea, era nevoie de o filială mai mare. Noile clădiri de filială au fost dedicate în 23 aprilie 1988. Cu acea ocazie, fratele Milton Henschel a ținut cuvântarea de dedicare în fața unui auditoriu entuziast, alcătuit din 45 522 de persoane. De asemenea, ne-am bucurat de prezența a 20 de frați și de surori care slujiseră aici ca misionari și care au venit în Portugalia pentru a lua parte la acest eveniment istoric.

AM ÎNVĂȚAT DE LA FRAȚI FIDELI

De-a lungul anilor, eu și Mary am avut marea bucurie de a sta în compania unor frați fideli, de la care am învățat multe lucruri. De exemplu, când am colaborat cu fratele Theodore Jaracz cu ocazia unei vizite de zonă, am învățat o lecție prețioasă. Filiala pe care o vizitam se confrunta cu o problemă dificilă, iar membrii Comitetului filialei se străduiseră să o rezolve, dar fără prea multe rezultate. Liniștindu-i, fratele Jaracz le-a spus: „Acum lăsați spiritul sfânt să-și facă partea”. De asemenea, cu mulți ani în urmă, în timpul unei vizite la Brooklyn, eu și Mary am petrecut o seară împreună cu fratele Franz și cu alți câțiva frați. La sfârșit, fiind rugat să spună ce sfat ar da în urma vastei sale experiențe în serviciul lui Iehova, fratele Franz a zis: „Sfatul meu este să stați alături de organizația vizibilă a lui Iehova la bine și la rău. Este singura care efectuează lucrarea pe care Isus le-a poruncit-o discipolilor săi: predicarea veștii bune despre Regatul lui Dumnezeu!”.

Eu și soția mea suntem foarte fericiți că am urmat acest sfat. Ne gândim cu multă plăcere la vizitele de zonă pe care le-am făcut la alte filiale. Ele ne-au dat ocazia să ne exprimăm aprecierea pentru serviciul fidel al fraților tineri și vârstnici și să-i încurajăm să prețuiască în continuare privilegiul special de a-i sluji lui Iehova.

Timpul a zburat, iar acum, amândoi avem peste 80 de ani. Mary se luptă cu multe probleme de sănătate. (2 Cor. 12:9) Încercările ne-au rafinat credința și ne-au întărit hotărârea de a ne păstra integritatea. Privind în urmă, putem spune că am simțit în nenumărate moduri bunătatea iubitoare a lui Iehova. *

^ par. 29 Când acest articol era în curs de pregătire, fratele Douglas Guest a murit fidel, în 25 octombrie 2015.