Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe (ediția de studiu)  |  August 2016

De ce este important să facem progrese spirituale?

De ce este important să facem progrese spirituale?

„Continuă să te dedici citirii publice, îndemnării și predării.” (1 TIM. 4:13)

CÂNTĂRILE: 45, 70

1, 2. a) Cum se împlinește profeția din Isaia 60:22 în acest timp al sfârșitului? b) Ce necesitate există în prezent în partea pământească a organizației lui Iehova?

„CEL mic va deveni o mie și cel neînsemnat, o națiune puternică.” (Is. 60:22) Cuvintele profetice rostite de Isaia se împlinesc în aceste zile din urmă. De exemplu, în anul de serviciu 2015, la nivel mondial, au participat la lucrarea de predicare 8 220 105 vestitori ai Regatului! Ultima parte a acestei profeții ar trebui să-l intereseze pe fiecare slujitor al lui Iehova, deoarece Tatăl nostru ceresc spune: „Eu, Iehova, voi grăbi lucrul acesta la timpul lui”. La fel ca pasagerii dintr-o mașină care prinde viteză, noi vedem amploarea tot mai mare pe care o ia lucrarea de predicare. Cum reacționăm personal la această intensificare a lucrării? Facem tot ce putem ca vestitori zeloși ai Regatului? Mulți frați și surori slujesc deja ca pionieri auxiliari sau regulari. Și nu-i așa că ne bucurăm să vedem că mulți acceptă invitația de a sluji unde este mai multă nevoie de ajutor sau participă la alte activități teocratice?

2 În același timp, observăm că este nevoie de tot mai mulți frați dispuși să slujească. În fiecare an se formează aproximativ 2 000 de congregații. Dacă în fiecare congregație nouă ar trebui  să slujească 5 bătrâni, ar fi nevoie ca, în fiecare an, 10 000 de slujitori auxiliari să se califice ca supraveghetori. Aceasta înseamnă că ar fi necesar ca mii de frați să îndeplinească cerințele pentru a putea fi numiți slujitori auxiliari. În orice caz, indiferent că suntem frați sau surori, fără îndoială că avem „multe de făcut în lucrarea Domnului” (1 Cor. 15:58).

CE ÎNSEAMNĂ A FACE PROGRESE SPIRITUALE

3, 4. Ce obiective spirituale ți-ai putea fixa?

3 Citește 1 Timotei 3:1. Verbul grecesc tradus prin „a aspira” înseamnă a te întinde după ceva, probabil după un lucru la care nu ajungi în mod normal. Folosind acest termen, apostolul Pavel a arătat că progresul spiritual pretinde efort. Să ne imaginăm că un frate se gândește la viitorul său în congregație. Probabil că în prezent nu este slujitor auxiliar, dar își dă seama că trebuie să cultive calități spirituale. Pentru început, el se străduiește să se califice ca slujitor auxiliar. Cu timpul, speră să se califice pentru a sluji ca supraveghetor. În ambele cazuri, el depune eforturi ca să întrunească cerințele necesare pentru a putea primi mai multe responsabilități în congregație.

4 În mod asemănător, frații și surorile care doresc să slujească în calitate de pionieri, beteliști sau slujitori la construirea de săli ale Regatului trebuie să facă eforturi pentru a-și atinge obiectivele. Să vedem cum ne ajută pe toți Cuvântul lui Dumnezeu să continuăm să facem progrese spirituale.

CONTINUĂ SĂ FACI PROGRESE SPIRITUALE

5. Cum își folosesc tinerii vigoarea în serviciul lui Iehova?

5 Tinerii au vigoare și pot face mult în serviciul lui Iehova. (Citește Proverbele 20:29.) Unii tineri care slujesc la Betel lucrează la tipărirea și legarea Bibliilor și a publicațiilor biblice. Mulți tineri și tinere participă la construirea și întreținerea sălilor Regatului. Când au loc dezastre naturale, unii frați tineri participă alături de frații cu mai multă experiență la acțiunile de ajutorare. De asemenea, mulți pionieri tineri își oferă ajutorul pentru a le predica vestea bună indigenilor și celor care vorbesc o altă limbă.

6-8. a) Cum și-a schimbat un tânăr părerea despre serviciul sacru și care a fost rezultatul? b) Cum putem ‘să gustăm și să vedem ce bun este Iehova’?

6 Fără îndoială, îl iubești pe Iehova și înțelegi că este important să-i slujești din toată inima. Dar ce poți face dacă ai aceleași sentimente pe care le-a avut cândva un frate pe nume Aaron? Deși a crescut într-o familie de Martori, el a recunoscut: „Întrunirile și predicarea mi se păreau plictisitoare”. El dorea să-i slujească lui Dumnezeu cu bucurie, dar nu știa de ce nu era fericit. Ce a făcut el?

7 Aaron și-a făcut obiceiuri spirituale, printre care citirea Bibliei, pregătirea pentru întruniri și participarea cu răspunsuri. În mod special, a început să se roage cu regularitate. Pe măsură ce iubirea lui pentru Iehova a crescut, el a început să facă progrese spirituale frumoase. Apoi, Aaron a făcut pionierat, a participat împreună cu alții la acțiuni de ajutorare și a predicat într-o țară străină. În prezent, Aaron slujește la Betel și este bătrân de congregație. Ce simte el când privește în urmă? „Am «gustat și am văzut ce bun este Iehova». Pentru că Iehova m-a binecuvântat, mă simt îndatorat față de el și mă simt îndemnat să fac mai mult în serviciul său, iar acest lucru îmi aduce și mai multe binecuvântări.”

8 Psalmistul a spus: „Nimic nu le lipsește  celor ce se tem de [Iehova]”. (Citește Psalmul 34:8-10.) Într-adevăr, Iehova nu-i dezamăgește niciodată pe cei care îi slujesc cu zel. Fiecare dintre noi ‘gustăm și vedem ce bun este Iehova’ în timp ce facem tot ce putem în serviciul său. Iar când îi aducem lui Dumnezeu o închinare din tot sufletul, simțim o bucurie fără margini.

PERSEVEREAZĂ FĂRĂ SĂ TE EXTENUEZI

9, 10. De ce este important ‘să aștepți cu răbdare’?

9 În timp ce te străduiești să-ți atingi obiectivele, ‘așteaptă cu răbdare’ (Mica 7:7). Iehova îi susține întotdeauna pe slujitorii săi fideli, chiar dacă ar putea permite ca ei să aștepte un timp până să primească privilegii sau până să aibă o situație favorabilă. El i-a promis lui Avraam că va avea un fiu, însă patriarhul a trebuit să manifeste credință și răbdare (Evr. 6:12-15). Deși a trebuit să aștepte mulți ani până la nașterea lui Isaac, Avraam nu s-a descurajat, iar Iehova nu l-a dezamăgit (Gen. 15:3, 4; 21:5).

10 Nu este ușor să așteptăm (Prov. 13:12). Dacă ne-am gândi mereu la dezamăgiri, am putea ajunge foarte descurajați. De aceea, este înțelept să ne folosim timpul pentru a progresa pe plan spiritual. În continuare vom analiza trei modalități de a face acest lucru.

11. Ce calități spirituale ne putem strădui să cultivăm și de ce sunt ele importante?

11 Cultivă calități spirituale. Citind Cuvântul lui Dumnezeu și meditând la el, putem cultiva înțelepciune, perspicacitate, discernământ, cunoștință, capacitate de gândire și judecată sănătoasă. Astfel  de calități sunt esențiale pentru cei care sunt în fruntea închinării adevărate (Prov. 1:1-4; Tit 1:7-9). Când citim publicațiile noastre bazate pe Biblie, putem discerne modul de gândire al lui Dumnezeu cu privire la multe lucruri. Zilnic trebuie să luăm decizii cu privire la destindere, îmbrăcăminte și aspect, administrarea banilor și relațiile cu alții. Aplicând ceea ce învățăm din Biblie, deciziile noastre îi vor fi plăcute lui Iehova.

12. Cum pot membrii congregației să se dovedească demni de încredere?

12 Dovedește-te demn de încredere. Indiferent că suntem frați sau surori, trebuie să facem tot ce putem pentru a ne achita cât mai bine de toate responsabilitățile teocratice pe care le primim. Ca guvernator, Neemia a trebuit să-i numească în poziții de răspundere pe unii bărbați din poporul lui Dumnezeu. Pe cine a numit el? Pe cei care erau demni de încredere, fideli și cu teamă de Dumnezeu (Neem. 7:2; 13:12, 13). Și în prezent, „ceea ce se caută la un administrator este să fie găsit fidel” (1 Cor. 4:2). Faptele bune nu trec neobservate. (Citește 1 Timotei 5:25.)

13. Cum poți urma exemplul lui Iosif dacă alții te tratează în mod nedrept?

13 Permite-i lui Iehova să te rafineze. Ce ai face dacă alții te-ar trata în mod nedrept? Ai putea îndrepta lucrurile imediat. Uneori însă, apărându-te și insistând că ai dreptate, ai putea înrăutăți situația. Să ne gândim la Iosif. El a fost asuprit de frații săi, însă nu a nutrit resentimente. Mai târziu, Iosif a fost acuzat și închis pe nedrept. Totuși, el s-a lăsat îndrumat de Iehova în acele momente dificile. Care a fost rezultatul? „Cuvintele lui Iehova l-au purificat”, sau l-au rafinat (Ps. 105:19). Când încercările au luat sfârșit, Iosif a fost calificat pentru a primi o însărcinare specială (Gen. 41:37-44; 45:4-8). Când te confrunți cu probleme grele, roagă-te pentru înțelepciune, acționează și vorbește cu blândețe și cere-i lui Dumnezeu putere. Iehova te va ajuta. (Citește 1 Petru 5:10.)

PROGRESEAZĂ ÎN LUCRAREA DE PREDICARE

14, 15. a) De ce trebuie ‘să fim mereu atenți’ la modul în care predicăm? b) Cum te-ai putea adapta la schimbările din teritoriu? (Vezi imaginea de la începutul articolului și chenarul „ Ești dispus să încerci o metodă diferită?”.)

14 Pavel l-a îndemnat pe Timotei: „Continuă să te dedici citirii publice, îndemnării și predării. Fii mereu atent la tine însuți și la predarea ta” (1 Tim. 4:13, 16). Timotei era deja un vestitor cu experiență. Însă el știa că, pentru a fi eficient în predicare, trebuia să fie „mereu atent” la modul în care îi învăța pe alții. El nu trebuia să creadă că aceeași abordare avea să dea rezultate în cazul fiecărui om. Pentru a continua să sensibilizeze inima oamenilor, el trebuia să-și adapteze metodele de predare la necesitățile lor. Ca vestitori ai Regatului, și noi trebuie să facem la fel.

15 De multe ori se întâmplă să nu-i găsim acasă pe oameni când predicăm de la ușă la ușă. În unele zone, nu putem intra în anumite blocuri sau ansambluri rezidențiale. Dacă așa stau lucrurile și în teritoriul tău, de ce nu te-ai gândi la alte modalități de a predica vestea bună?

16. Cum se poate dovedi eficientă mărturia publică?

16 Mărturia publică este o modalitate excelentă de a răspândi vestea bună. Mulți Martori sunt foarte eficienți în această lucrare și au rezultate frumoase. Ei își rezervă timp pentru a-i aborda pe oameni în gări, în stațiile de autobuz, în piețe și în parcuri, precum și în alte locuri publice. Folosindu-și discernământul, un Martor poate să înceapă o conversație cu  cineva vorbind despre o știre, lăudându-i pe copiii persoanei sau punându-i o întrebare legată de munca ei. Pe parcursul conversației, vestitorul poate să aducă în discuție o idee biblică și să-i ceară părerea. De multe ori, cuvintele persoanei pot fi o bază pentru o discuție biblică ulterioară.

17, 18. a) Cum ai putea căpăta mai multă încredere pentru a participa la mărturia publică? b) Cum te poate ajuta exemplul lui David în lucrarea de predicare?

17 Dacă ți se pare greu să participi la mărturia publică, nu renunța. Eddie, un pionier din New York, ezita să poarte discuții cu oamenii în public. Cu timpul însă, el a căpătat mai multă încredere. Ce l-a ajutat? El spune: „La închinarea în familie, eu și soția mea facem cercetări în publicații pentru a găsi răspunsuri la unele obiecții și păreri ale oamenilor. Le cerem sugestii și altor frați”. Acum, lui Eddie îi place mărturia publică.

18 Pe măsură ce capeți mai multă încredere și devii mai iscusit în predicarea veștii bune, progresul tău spiritual va fi evident. (Citește 1 Timotei 4:15.) Mai mult, îl vei lăuda pe Tatăl nostru ceresc, așa cum a făcut David. El a spus: „Îl voi binecuvânta pe Iehova tot timpul, lauda lui va fi mereu în gura mea. Sufletul meu se va lăuda cu Iehova, cei smeriți vor auzi și se vor bucura” (Ps. 34:1, 2). Și s-ar putea ca, în urma eforturilor pe care le faci în predicare, unii oameni smeriți să ți se alăture cu bucurie în închinarea adevărată.

GLORIFICĂ-L PE DUMNEZEU FĂCÂND PROGRESE SPIRITUALE

19. De ce ar trebui să fie bucuros un slujitor loial al lui Iehova, chiar dacă situația îi limitează participarea la predicare?

19 David a mai spus: „Toate lucrările tale te vor lăuda, o, Iehova, și cei loiali ție te vor binecuvânta! Vor vorbi despre gloria domniei tale și vor anunța puterea ta, ca să le facă cunoscute fiilor oamenilor faptele lui de putere și gloria splendorii domniei sale” (Ps. 145:10-12). Cu siguranță, aceste cuvinte exprimă sentimentele tuturor Martorilor loiali ai lui Iehova. Dar ce poți face dacă boala sau vârsta înaintată îți limitează într-o oarecare măsură participarea la predicare? Adu-ți aminte că, depunându-le mărturie celor care îți acordă îngrijire, îl glorifici pe Dumnezeul nostru minunat. Dacă ești la închisoare din cauza credinței tale, probabil vorbești despre adevăr când îți permit împrejurările, iar acest lucru îi bucură inima lui Iehova (Prov. 27:11). La fel stau lucrurile și dacă familia ta nu îți împărtășește convingerile religioase, dar tu îți respecți programul de activități spirituale (1 Pet. 3:1-4). Chiar și în situații nefavorabile, îl poți lăuda pe Iehova și poți face progrese spirituale.

20, 21. Cum poți deveni o binecuvântare pentru alții dacă ți se încredințează mai multe responsabilități în organizația lui Iehova?

20 Cu siguranță, Iehova te va binecuvânta dacă vei continua să progresezi pe plan spiritual. Probabil că, făcând unele schimbări în programul tău sau în stilul tău de viață, vei avea mai multe ocazii să le împărtășești adevărul biblic celor care au nevoie de speranță. Mai mult, progresul tău spiritual și spiritul tău de sacrificiu le pot aduce mari foloase fraților tăi de credință. Și, în urma eforturilor pe care le faci cu umilință în congregație, vei avea parte de afecțiunea, aprecierea și sprijinul celor care îl iubesc pe Iehova.

21 Indiferent că îi slujim lui Iehova de mulți ani sau doar de câteva luni, toți putem face progrese în închinarea pe care i-o aducem. Dar cum pot creștinii maturi să-i ajute pe cei mai noi să facă progrese spirituale? Despre acest lucru vom vorbi în articolul următor.