TREMURÂND de spaimă, soldații fugeau de pe câmpul de luptă, împingându-l pe David din toate părțile. Dar de ce erau atât de speriați? Probabil că David îi auzea rostind întruna același cuvânt. Era numele unui bărbat. Într-adevăr, în vale stătea sfidător acest bărbat, a cărui înălțime întrecea statura oricărui om pe care îl văzuse până atunci.

David a înțeles de ce soldații s-au speriat de Goliat. Acesta era un bărbat neobișnuit de înalt, un munte de om. Chiar și fără armura-i impresionantă, se pare că el cântărea mai mult decât doi bărbați viguroși la un loc. Însă era înarmat până-n dinți, fiind un războinic puternic, cu multă experiență. Goliat a lansat o provocare. Să ni-l imaginăm rostind cu o voce care răsuna pe dealurile din jur cuvinte batjocoritoare la adresa armatei lui Israel și a regelui ei. El i-a sfidat cerându-le să trimită un războinic cu care să se lupte pentru ca soarta bătăliei să se decidă printr-o singură confruntare (1 Samuel 17:4-10).

Israeliții au fugit de frică, la fel și regele Saul. David a aflat că situația aceasta dura de mai bine de o lună. Cele două armate, filisteană și israelită, se aflau într-un mare impas deoarece Goliat repeta batjocurile în fiecare zi. David era neliniștit. Cât de umilitor era să știe că regele Israelului și soldații săi, inclusiv trei dintre propriii săi frați mai mari, s-au retras îngroziți. Pentru David, acest păgân pe nume Goliat nu numai că făcea de rușine armata lui Israel, dar îl și insulta pe Iehova, Dumnezeul lui Israel. Însă ce putea să facă David, care era doar un tinerel? Și ce putem învăța noi din exemplul lui de credință? (1 Samuel 17:11-14)

„UNGE-L, CĂCI EL ESTE!”

Să ne întoarcem în timp pentru a vedea ce se întâmplase cu câteva luni mai înainte. Se lăsa întunericul, iar David păștea oile tatălui său, undeva pe dealurile de lângă Betleem. Era un tânăr bine făcut, din câte se pare încă adolescent, cu păr roșcat și cu ochi vioi, inteligenți. Când avea câteva clipe de răgaz, cânta la harpă. Frumusețea creației lui Dumnezeu îl impresiona, iar numeroasele ore în care se delecta cântând la harpă l-au ajutat să-și cultive talentul muzical. Dar, în seara despre care vorbim, David a fost chemat de tatăl său, care voia să-l vadă cât mai repede (1 Samuel 16:12).

Când a ajuns, l-a găsit pe tatăl său, Iese, vorbind cu un bărbat foarte în vârstă. Era fidelul profet Samuel. Iehova îl trimisese să-l ungă pe unul dintre fiii lui Iese pentru a fi următorul rege al Israelului. Samuel îi văzuse deja pe ceilalți șapte frați mai mari ai lui David, dar Iehova îi spusese cât se poate de clar că nu-l alesese pe niciunul dintre ei. Însă, când a apărut David, Iehova i-a zis lui Samuel: „Unge-l, căci el este!”. În fața tuturor fraților mai mari ai lui David, Samuel a desfăcut un corn plin cu un ulei special și a turnat o parte din el pe capul tânărului. După aceea, viața lui David nu a mai fost la fel. Biblia spune: „Din ziua aceea, spiritul lui Iehova a început să acționeze asupra lui David” (1 Samuel 16:1, 5-11, 13).

Cu umilință, David i-a atribuit lui Iehova meritul de a fi doborât animale sălbatice

A început David să-și facă planuri ambițioase cu privire la domnie? Dimpotrivă, el a așteptat  îndrumarea spiritului lui Iehova pentru a ști când era momentul să-și asume responsabilități mai mari. Între timp, el a continuat să se concentreze asupra umilei sale îndeletniciri de păstor. Era o muncă pe care o făcea cu multă dăruire și curaj. Turmele tatălui său fuseseră amenințate de două ori, o dată de un leu și altă dată de un urs. David nu s-a mulțumit să alunge acele animale sălbatice, ci a sărit să apere oile lipsite de apărare ale tatălui său. În ambele ocazii, el a ucis, fără să fie înarmat, animalele periculoase! (1 Samuel 17:34-36; Isaia 31:4)

După un timp, David a fost chemat din nou. Însuși regele Saul auzise vorbindu-se despre buna lui reputație. Deși era încă un războinic puternic, Saul pierduse aprobarea lui Iehova deoarece îi desconsiderase instrucțiunile. Întrucât Iehova își retrăsese spiritul de la Saul, regele era deseori dominat de un spirit rău, avea accese de furie, era suspicios și violent. Când spiritul rău punea stăpânire pe Saul, singurul lucru care îl liniștea era muzica. Unii dintre oamenii lui Saul aflaseră că David era atât cântăreț, cât și un luptător neînfricat. De aceea, Saul l-a chemat pe David pentru a cânta la curte și pentru a fi scutierul său (1 Samuel 15:26-29; 16:14-23).

Îndeosebi tinerii pot învăța multe lucruri de la David. Să remarcăm că el și-a petrecut timpul liber cu activități care l-au apropiat de Iehova. În plus, cu răbdare el s-a calificat pentru munci care erau căutate. Însă, mai presus de orice, el a urmat îndrumarea spiritului lui Iehova. Cu toții avem de învățat din aceste lecții valoroase! (Eclesiastul 12:1)

„SĂ NU SE DESCURAJEZE INIMA NICIUNUI BĂRBAT!”

Cât timp s-a aflat în slujba lui Saul, David s-a întors deseori acasă pentru a paște oile, rămânând uneori perioade mai lungi. Într-una din aceste ocazii, Iese l-a trimis pe David la cei trei frați mai mari ai săi, care slujeau în armata lui Saul. Dovedind ascultare, David a luat alimente pentru frații săi și s-a îndreptat spre valea Ela. Când a ajuns, a fost șocat să vadă impasul în care se aflau cele două armate. Taberele inamice erau campate față-n față, pe versanții care încadrau acea vale adâncă (1 Samuel 17:1-3, 15-19).

Pentru David, această situație era de neacceptat. Cum era posibil ca armata lui Iehova, Dumnezeul cel viu, să fugă îngrozită dinaintea unui om muritor, care era și păgân? David a considerat batjocurile lui Goliat o insultă la adresa lui Iehova. De aceea, a început să vorbească despre înfrângerea lui Goliat. N-a trecut mult și Eliab, fratele mai mare al lui David, a auzit ce spunea acesta. El și-a mustrat cu asprime fratele mai mic, acuzându-l că venise acolo doar ca să privească măcelul. Însă David i-a răspuns: „Ce-am făcut acum? A fost doar o vorbă!”. Apoi a continuat să spună cu toată convingerea că îl va învinge pe Goliat. Cineva i-a transmis aceste cuvinte lui Saul, care a poruncit ca David să fie adus la el (1 Samuel 17:23-31).

David i-a spus regelui următoarele cuvinte încurajatoare cu referire la Goliat: „Să nu se descurajeze inima niciunui bărbat!”. Într-adevăr, Saul și oamenii săi se descurajaseră din cauza lui Goliat.  Probabil că făcuseră greșeala omenească de a se compara cu acel munte de om, gândindu-se că îi ajungeau până la brâu sau până la piept. Ei au crezut că acel uriaș înarmat îi va face una cu pământul dintr-o singură lovitură. Însă David nu a gândit așa. După cum vom vedea, el a privit lucrurile dintr-o perspectivă complet diferită. De aceea s-a oferit să lupte cu Goliat (1 Samuel 17:32).

Saul a obiectat spunând: „Tu nu ești în stare să mergi împotriva acestui filistean ca să te lupți cu el, căci ești doar un copil, iar el este un războinic din tinerețea lui”. Era David doar un copil? Nu, însă era prea tânăr pentru a se înrola în armată și probabil că părea copil. Însă David își făcuse deja reputația de luptător neînfricat și avea, se pare, în jur de 18 ani (1 Samuel 16:18; 17:33).

David a încercat să-i alunge temerile lui Saul amintindu-i că omorâse un leu și un urs. Se lăuda el? Nu, fiindcă David știa cum câștigase acele lupte. El a spus: „Iehova, care m-a scăpat din laba leului și din laba ursului, mă va scăpa și din mâna acestui filistean”. Resemnându-se, Saul i-a spus în cele din urmă: „Du-te, și Iehova să fie cu tine!” (1 Samuel 17:37).

Vreți să aveți o credință asemănătoare cu a lui David? Dacă da, remarcați că pentru David credința nu era o noțiune teoretică sau o iluzie. Credința lui se baza pe cunoaștere și experiență. El știa că Iehova își ocrotește cu iubire slujitorii și își respectă promisiunile. Dacă vrem să dobândim o credință la fel de puternică, trebuie să învățăm încontinuu despre Dumnezeul Bibliei. Transpunând în fapte ceea ce învățăm, vom constata că rezultatele bune ne vor întări și nouă credința (Evrei 11:1).

„IEHOVA TE VA DA ÎN MÂNA MEA”

La început, Saul a vrut să-l îmbrace pe David cu propria-i armură. Aceasta semăna foarte mult cu a lui Goliat. Era de aramă și avea o cămașă de zale ca niște solzi. După ce și-a pus acest echipament mare și greoi, David a încercat să se miște, dar și-a dat seama imediat că nu-i era de niciun folos. Întrucât nu fusese antrenat ca soldat, nu era obișnuit să poarte armură, cu atât mai puțin armura lui Saul, care era cel mai înalt bărbat din Israel! (1 Samuel 9:2) A dat-o jos și s-a îmbrăcat cu veșmântul său de păstor, cu care era obișnuit (1 Samuel 17:38-40).

David avea cu el toiagul de păstor, o traistă pe umăr și o praștie. Deși, în prezent, praștia pare un obiect lipsit de importanță, ea era o armă foarte eficientă. Formată dintr-un săculeț fixat la capătul a două fâșii de piele, era arma perfectă pentru un păstor. El punea piatra în săculeț, o învârtea cu mare viteză deasupra capului, după care dădea drumul unei fâșii de piele, aruncând piatra cu mare precizie. Această armă era atât de eficientă, încât armatele aveau uneori divizii de prăștiași.

Astfel echipat, David s-a grăbit să dea piept cu dușmanul. Ne putem imagina cât de fierbinte s-a rugat el când a coborât în albia secată și a adunat cinci pietricele netede. Apoi a înaintat pe câmpul de luptă fugind, nu mergând la pas.

Ce a fost în mintea lui Goliat când și-a văzut adversarul? Citim că „l-a disprețuit, fiindcă nu era decât un copil”. Goliat a strigat cu voce tunătoare: „Sunt eu câine de vii la mine cu toiege?”. Din câte se pare, el văzuse toiagul lui David, dar nu observase praștia. L-a blestemat pe David invocând numele zeilor filisteni și a jurat că va hrăni păsările și fiarele câmpului cu cadavrul acestui biet adversar (1 Samuel 17:41-44).

Până în ziua de azi, răspunsul lui David reprezintă expresia unei credințe puternice. Să ni-l imaginăm pe acest tânăr strigându-i lui Goliat: „Tu vii la mine cu sabie, cu suliță și cu lance, dar eu vin la tine în numele lui Iehova al armatelor, Dumnezeul liniilor de bătaie ale lui Israel, pe care l-ai sfidat”. David știa că puterea omului și armele de război contau prea puțin. Goliat manifestase lipsă de respect față de Iehova Dumnezeu, iar Iehova avea să reacționeze. Așa cum se exprimase David, „lupta este a lui Iehova” (1 Samuel 17:45-47).

David nu era orb, văzuse ce statură și ce arme avea Goliat. Totuși nu s-a lăsat intimidat. El nu a făcut greșeala pe care o făcuseră Saul și armata lui. David nu s-a comparat cu Goliat. El s-a gândit  la ce reprezenta acesta în comparație cu Iehova. Având o înălțime de aproximativ 2,9 metri, Goliat era mai înalt decât ceilalți oameni. Dar cât de mare era el în comparație cu Suveranul universului? La fel ca oricare alt om, era ca o insectă – iar în cazul lui, una pe care Iehova urma să o strivească.

David a alergat spre dușmanul său și a scos din traistă o piatră. A pus-o în praștie, pe care a învârtit-o deasupra capului până când s-a auzit un șuierat. Goliat s-a apropiat de David, probabil în spatele scutierului. Statura masivă a lui Goliat a fost, se pare, un mare dezavantaj pentru el, deoarece un scutier cu o statură obișnuită nu putea să ridice scutul atât de mult, încât să protejeze capul uriașului. Și tocmai acesta a fost ținta lui David (1 Samuel 17:41).

David a înțeles că nici măcar un uriaș nu reprezenta nimic în comparație cu Iehova Dumnezeu

David a dat drumul pietrei. Să ne imaginăm liniștea care s-a așternut în timp ce ea își urma traiectoria. Cu siguranță, Iehova a avut grijă ca David să nu fie nevoit să mai arunce o piatră. Piatra a nimerit ținta, lovindu-l pe Goliat drept în frunte. Colosul a căzut la pământ, cu fața-n jos. Probabil că scutierul a luat-o la fugă îngrozit. David s-a apropiat, a luat în mână sabia lui Goliat și a tăiat cu ea capul uriașului (1 Samuel 17:48-51).

Atunci Saul și soldații lui au prins curaj. Cu un strigăt puternic de luptă s-au năpustit asupra filistenilor. Bătălia s-a terminat exact așa cum îi spusese David lui Goliat: „Iehova . . . vă va da în mâna noastră” (1 Samuel 17:47, 52, 53).

În prezent, slujitorii lui Dumnezeu nu iau parte la războaie propriu-zise. Timpul acela a trecut (Matei 26:52). Totuși, cu toții trebuie să urmăm exemplul de credință al lui David. La fel ca el, trebuie să-l considerăm pe Iehova o persoană reală și singurul Dumnezeu care merită închinarea și respectul nostru profund. Poate că uneori ne simțim mici în comparație cu problemele noastre, însă acestea sunt neînsemnate în comparație cu puterea nemărginită a lui Iehova. Dacă îl alegem pe Iehova să fie Dumnezeul nostru și ne punem credința în el la fel ca David, nicio încercare și nicio problemă nu ne vor înspăimânta. Nimic nu se poate împotrivi puterii lui Iehova!