Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  Nr. 4 2016

Este posibilă o lume fără violență?

Este posibilă o lume fără violență?

Ai fost vreodată tu sau un membru al familiei victima violenței? Ai putea deveni o victimă? Violența este considerată „o problemă mondială de sănătate publică din ce în ce mai gravă”. Să analizăm câteva exemple.

VIOLENȚA DOMESTICĂ ȘI SEXUALĂ: ONU a declarat recent că „una din trei femei ajunge la un moment dat victima violenței fizice sau sexuale din partea partenerului”. Din păcate, „se estimează că, la nivel mondial, una din cinci femei va ajunge victima unui viol sau a unei tentative de viol”.

INFRACȚIONALITATE STRADALĂ: Un raport arată că în SUA există peste 30 000 de bande violente care comit cu regularitate delicte. În America Latină, aproape una din trei persoane a declarat că a fost victima unei infracțiuni cu violență.

OMUCIDERI: Potrivit unei estimări, în 2012 aproape 500 000 de oameni au fost uciși, mai mult decât numărul celor uciși în războaie. În Africa de Sud și în America Centrală s-a înregistrat cea mai înaltă rată a omorurilor, de patru ori mai mare decât media la nivel mondial. Într-un an, peste 100 000 de oameni au fost uciși în America Latină, aproximativ jumătate numai în Brazilia. Poate fi înlăturată definitiv violența?

POATE FI STOPATĂ VIOLENȚA?

De ce este violența atât de răspândită? Au fost identificate mai multe cauze, printre care tensiunile generate de inegalitățile sociale și economice, o lipsă generală de respect față de viața altora, excesul de alcool și drogurile, expunerea copiilor la comportamentul violent al adulților și faptul că, deseori, infractorii violenți rămân nepedepsiți.

În unele părți ale lumii s-au înregistrat progrese în ce privește reducerea numărului actelor de violență. Orașul São Paulo, din Brazilia, cu o densitate mare a locuitorilor, a cunoscut în ultimul deceniu o reducere de aproape 80 la sută a omuciderilor. Totuși, în acest oraș, infracțiunile comise cu violență sunt de nestăvilit, rata omuciderilor fiind de aproximativ 10 la 100 000 de locuitori. De ce anume este nevoie pentru a pune capăt definitiv violenței?

O soluție de durată vizează în primul rând atitudinea și comportamentul oamenilor. Pentru ca oamenii violenți să se schimbe, este necesar ca trăsături precum mândria, lăcomia și egoismul să fie înlocuite cu iubirea, respectul și grija față de alții.

Ce poate determina o persoană să facă schimbări atât de mari? Să vedem ce spune Biblia:

  • „Iată ce înseamnă iubirea de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale.” (1 Ioan 5:3)

  • „Teama de Iehova înseamnă urârea răului.” (Proverbele 8:13) *

 Iubirea de Dumnezeu și teama de a nu-i displăcea sunt o puternică forță motivațională, care îi poate determina chiar și pe oamenii violenți să-și schimbe viața. Aceste schimbări nu sunt de suprafață, ci vizează transformarea întregii personalități. Dar este posibil acest lucru?

Să luăm exemplul lui Alex *, care în ultimii 19 ani a fost închis în mai multe penitenciare din Brazilia din cauză că a comis acte de violență. După ce a studiat Biblia cu Martorii lui Iehova, în anul 2000 a devenit Martor. A renunțat el cu adevărat la comportamentul violent? Da, Alex regretă profund toate lucrurile rele pe care le-a făcut. El spune: „Am ajuns să-l iubesc pe Dumnezeu deoarece m-a ajutat să simt că m-a iertat. Iubirea și recunoștința față de Iehova m-au motivat să mă schimb”.

Pe parcursul a 15 ani, Cezar, tot din Brazilia, a fost implicat în spargeri și jafuri armate. Ce l-a ajutat să se schimbe? În timp ce se afla la închisoare, a fost contactat de Martorii lui Iehova, cu care a studiat Biblia. Cezar spune: „Pentru prima dată am simțit că am un scop în viață. Am învățat să-l iubesc pe Dumnezeu și să am o teamă sănătoasă de a mă întoarce la vechiul stil de viață și de a-l supăra pe Iehova. N-am vrut să fiu nerecunoscător față de bunătatea pe care mi-a arătat-o. Această iubire și teamă m-au motivat să mă schimb”.

Află cum poți trăi într-o lume fără violență

Ce învățăm din aceste experiențe? Biblia are puterea de a transforma profund viața oamenilor schimbându-le modul de gândire (Efeseni 4:23). Alex, menționat mai înainte, adaugă: „Învățăturile Bibliei au fost ca o apă curată care, treptat, mi-a spălat gândurile murdare. N-am crezut niciodată că voi putea scăpa de ele”. Când ne umplem mintea cu mesajul curat al Bibliei, acesta poate să înlăture sau să spele lucrurile rele. Cuvântul lui Dumnezeu are puterea de a curăța (Efeseni 5:26). Drept urmare, oamenii cruzi și egoiști se pot schimba, devenind amabili și pașnici (Romani 12:18). Aplicând principiile Bibliei în viață, ei pot simți multă pace (Isaia 48:18).

Peste opt milioane de Martori ai lui Iehova din 240 de țări și teritorii au descoperit secretul unei vieți fără violență. Oameni de toate rasele și din toate mediile sociale au învățat să-l iubească pe Dumnezeu și să se teamă de el, precum și să se iubească unii pe alții, trăind în pace ca o familie mondială (1 Petru 4:8). Ei sunt dovada vie că o lume fără violență este posibilă.

O LUME FĂRĂ VIOLENȚĂ ESTE APROAPE!

Biblia conține promisiunea că Dumnezeu va curăța în curând pământul de violență. Dumnezeu va aduce asupra lumii violente din prezent ‘o zi de judecată și de distrugere’ (2 Petru 3:5-7). Oamenii violenți nu le vor mai cauza suferință altora. De ce putem fi siguri că Dumnezeu va interveni pentru a înlătura violența?

În Biblie se spune că Dumnezeu „îl urăște . . . pe cel ce iubește violența” (Psalmul 11:5). Creatorul iubește pacea și dreptatea (Psalmii 33:5; 37:28). De aceea, el nu-i va tolera la nesfârșit pe oamenii violenți.

O lume în care va domni pacea este aproape (Psalmii 37:11; 72:14). Doriți să aflați ce trebuie să faceți pentru a trăi într-o lume fără violență?

^ par. 14 Numele au fost schimbate.