Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  Nr. 3 2016

 IMITAȚI-LE CREDINȚA | REBECA

„Sunt gata să plec”!

„Sunt gata să plec”!

REBECA privea decorul stâncos în timp ce umbrele se lungeau tot mai mult. După mai multe săptămâni de călătorie, se obișnuise cu mersul legănat al cămilei care o ducea în spate. Casa ei din Haran, unde copilărise, era acum la sute de kilometri depărtare, spre nord-est. Nu știa dacă avea să-și mai vadă vreodată familia. Cu siguranță, în minte îi stăruiau întrebări despre viitorul ei, mai ales în acele momente, când călătoria se apropia de sfârșit.

Caravana străbătuse deja o bună parte din Canaan, iar acum traversa Neghevul, o regiune aridă (Geneza 24:62). Undeva, în depărtare, Rebeca zărise niște oi. Deși pământul era prea sălbatic și arid pentru o agricultură extensivă, existau multe locuri de pășunat. Vârstnicul ei însoțitor cunoștea bine împrejurimile. Abia aștepta să-i dea stăpânului său vestea cea mare: era însoțit de Rebeca, viitoarea soție a lui Isaac! Totuși, Rebeca își punea, probabil, întrebări cu privire la viața pe care urma să o ducă acolo. Ce fel de om era Isaac, viitorul ei soț? Nu-l văzuse niciodată. Avea să-i placă de ea? Dar ei, avea să-i placă de el?

În multe părți ale globului, căsătoriile aranjate pot părea bizare. Însă, în altele, asemenea înțelegeri sunt ceva obișnuit. Totuși, indiferent de mediul cultural din care provenim, suntem, probabil, de acord că Rebeca se îndrepta spre o lume necunoscută. Ea a dovedit un curaj și o credință remarcabile. Și noi avem nevoie de aceste două calități când în viața noastră apar schimbări. Dar, pe lângă credință, Rebeca a manifestat și alte calități frumoase și rare.

„VOI SCOATE APĂ ȘI PENTRU CĂMILELE TALE”

Marea schimbare din viața Rebecăi a început cu o întâmplare care nu i s-a părut deloc neobișnuită. Ea crescuse în Haran sau în apropierea acestui oraș din Mesopotamia. Spre deosebire de majoritatea locuitorilor Haranului, care se închinau la zeul-lună Sin, părinții ei se închinau lui Iehova (Geneza 24:50).

Rebeca devenise o tânără foarte frumoasă, însă nu era distantă sau înfumurată. Ea era o persoană energică și cu o înaltă ținută morală. Deși părinții ei își permiteau să aibă servitori, Rebeca n-a fost răsfățată sau tratată ca o prințesă. Ea era obișnuită cu munca. Asemenea multor femei din acele timpuri, Rebeca avea de făcut unele munci grele în gospodărie, cum ar fi căratul apei pentru întreaga familie. Când se însera, ea își punea urciorul pe umăr și mergea la fântână (Geneza 24:11, 15, 16).

Într-o seară, după ce și-a umplut vasul cu apă, un bătrân a alergat înaintea ei și i-a spus: „Dă-mi, te rog, o gură de apă din urciorul tău!”. Era o cerere politicoasă și modestă. Rebeca și-a dat, probabil, seama că omul venea de departe. A coborât imediat urciorul de pe umăr și l-a înclinat pentru ca omul să bea apă rece și proaspătă, însă nu doar o gură, ci pe săturate. Apoi a observat că în apropiere erau zece cămile așezate jos, iar în adăpătoare nu era apă. Văzând că bătrânul o privea atent, cu ochi blajini, ea a vrut să fie și mai generoasă. De aceea, a spus: „Voi scoate apă și pentru cămilele tale, ca să bea pe săturate” (Geneza 24:17-19).

Rebeca s-a oferit nu doar să le dea puțină apă cămilelor, ci și să le adape până când se săturau. O  cămilă foarte însetată poate să bea peste 95 de litri de apă! Dacă toate cele zece cămile ar fi fost atât de însetate, Rebeca ar fi trebuit să muncească multe ore. Se pare însă că animalele n-au fost foarte însetate. * Totuși, când s-a oferit să scoată apă pentru ele, Rebeca nu avea de unde să știe lucrul acesta. Ea a fost gata, chiar nerăbdătoare să facă o muncă grea pentru a-l ajuta pe acel bătrân necunoscut. El a privit-o atent în timp ce ea alerga dintr-o parte în alta, umplând urciorul și golindu-l în adăpătoare (Geneza 24:20, 21).

Rebeca a fost harnică și ospitalieră

Exemplul Rebecăi ne umple de admirație. Trăim într-un timp în care egoismul pare că a pus stăpânire peste tot. După cum s-a profețit, oamenii au devenit „iubitori de sine”, nefiind dispuși să facă ceva în folosul altora (2 Timotei 3:1-5). Creștinii care se străduiesc să se împotrivească acestei tendințe pot medita la scena biblică în care tânăra Rebeca aleargă de nenumărate ori de la izvor la adăpătoare și înapoi.

Cu siguranță, Rebeca a observat că bătrânul nu-și lua privirea de la ea. Dar nu era nimic nepotrivit în privirea lui! În ochii lui se puteau citi uimire și bucurie. Când Rebeca a terminat în cele din urmă, el i-a oferit câteva bijuterii valoroase, apoi a întrebat-o: „A cui fiică ești? Spune-mi, te rog. Este loc în casa tatălui tău ca să înnoptăm?”. Când a aflat a cui fiică era, bucuria lui a fost și mai mare. Probabil, entuziasmându-se și mai mult, Rebeca a adăugat: „Avem paie și mult nutreț și este și loc pentru înnoptat”. Era o invitație generoasă, având în vedere că împreună cu bătrânul mai erau câteva persoane. După aceea, Rebeca a alergat acasă înaintea lui și i-a istorisit mamei sale toate cele întâmplate (Geneza 24:22-28, 32).

Evident, Rebeca învățase să fie ospitalieră. Și aceasta este o calitate pe cale de dispariție în zilele noastre și un alt motiv pentru care merită să imităm credința acestei tinere cu o inimă bună. Credința în Dumnezeu ar trebui să ne motiveze să fim ospitalieri. Iehova este ospitalier deoarece este generos cu toți și vrea ca slujitorii săi să procedeze la fel. Când suntem ospitalieri chiar și cu cei care n-au  posibilitatea să ne răsplătească, îi bucurăm inima Tatălui nostru ceresc (Matei 5:44-46; 1 Petru 4:9).

‘IA-I O SOȚIE FIULUI MEU’

Cine era bătrânul de la fântână? Era slujitorul lui Avraam, fratele bunicului Rebecăi. De aceea, el a fost primit cu multă bucurie în casa lui Betuel, tatăl Rebecăi. Din câte se pare, numele acestui slujitor era Eliezer. * Gazdele l-au pus la masă, însă el n-a vrut să mănânce înainte de a le face cunoscut motivul vizitei sale (Geneza 24:31-33). Ne putem imagina entuziasmul cu care vorbea, dat fiind că tocmai văzuse dovada incontestabilă că Iehova, Dumnezeul său, îl binecuvântase în această călătorie importantă.

Să ni-i imaginăm pe Betuel, tatăl Rebecăi, și pe Laban, fratele acesteia, ascultându-l cu mare atenție pe Eliezer care le povestea de ce făcuse o călătorie atât de lungă. El le-a spus că Iehova îl binecuvântase mult pe Avraam în Canaan și că Avraam și Sara aveau un fiu, Isaac, care urma să moștenească tot. Avraam îi încredințase slujitorului său o misiune extrem de importantă: Să caute printre rudele din Haran ale lui Avraam o soție pentru Isaac (Geneza 24:34-38).

Avraam l-a pus pe Eliezer să jure că nu-i va lua lui Isaac o soție canaanită. Canaaniții nu i se închinau lui Iehova Dumnezeu și nici nu-l respectau. Avraam știa că Iehova urma să-i pedepsească la momentul fixat pe acei oameni răi pentru practicile lor nelegiuite. De aceea, nu dorea ca iubitul său fiu, Isaac, să aibă vreo legătură cu acei oameni sau cu modul lor de viață imoral. Totodată, el știa că fiul său urma să aibă un rol important în îndeplinirea promisiunilor lui Dumnezeu (Geneza 15:16; 17:19; 24:2-4).

În continuare, Eliezer le-a povestit gazdelor sale cum s-a rugat lui Iehova când a ajuns la fântâna de lângă Haran. De fapt, el s-a rugat ca Iehova să o aleagă pe tânăra care avea să-i devină soție lui Isaac. Cum anume? Eliezer i-a cerut lui Dumnezeu să facă în așa fel încât tânăra aceea să vină la fântână. Când avea să-i ceară apă, ea avea să se ofere să le dea apă atât lui, cât și cămilelor sale (Geneza 24:12-14). Și cine venise la fântână și procedase exact așa? Chiar Rebeca! Să ne imaginăm ce a simțit ea dacă, din întâmplare, a auzit ce le povestea Eliezer tatălui și fratelui ei!

Betuel și Laban au fost impresionați de cuvintele lui Eliezer și au spus: „Lucrul acesta vine de la Iehova”. Potrivit obiceiului timpului, ei au încheiat un legământ prin care Rebeca îi era dată în căsătorie lui Isaac (Geneza 24:50-54). Dar înseamnă aceasta că Rebeca n-a avut nimic de spus?

Cu câteva săptămâni mai înainte, Eliezer îl întrebase pe Avraam: „Și dacă femeia nu va veni cu mine?”. Iar stăpânul său îi răspunsese: „Vei fi scutit de obligația pe care o ai față de mine prin jurământ” (Geneza 24:39, 41). În casa lui Betuel, tânăra putea să-și exprime preferințele. Eliezer a fost atât de bucuros de reușita misiunii sale, încât în dimineața zilei următoare a întrebat dacă se putea întoarce imediat în Canaan împreună cu Rebeca. Familia ei a vrut însă ca tânăra să mai stea cu ei cel puțin zece zile. În cele din urmă, au chemat-o și au întrebat-o pe ea (Geneza 24:57).

Rebeca trebuia să ia una dintre cele mai mari decizii din viață. Ce răspuns avea să dea? Avea să se lase înduplecată de tatăl și de fratele ei și să amâne plecarea în această călătorie spre necunoscut? Sau avea să considere un privilegiu faptul de a lua parte la evenimentele care erau în mod clar dirijate de Iehova? Răspunsul ei a demonstrat cum considera ea această schimbare neașteptată și, probabil, înfricoșătoare din viața ei. Ea a spus: „Sunt gata să plec”! (Geneza 24:58)

Ce atitudine extraordinară! Deși obiceiurile de căsătorie sunt diferite în zilele noastre, putem învăța multe lucruri de la Rebeca. Pentru ea, cel mai mult a contat voința Dumnezeului ei, Iehova, nu propria voință. Cuvântul lui Dumnezeu oferă și în prezent cea mai bună îndrumare cu privire la alegerea partenerului de căsătorie și la modul în care poate deveni cineva un soț bun sau o soție bună  (2 Corinteni 6:14, 15; Efeseni 5:28-33). Este înțelept să urmăm exemplul Rebecăi și să ne lăsăm îndrumați de Dumnezeu în toate aspectele vieții.

„CINE ESTE OMUL ACELA?”

Betuel și familia sa au binecuvântat-o pe scumpa lor Rebeca. Apoi, împreună cu doica ei, Debora, și cu câteva slujnice, ea a pornit la drum alături de Eliezer și de oamenii lui (Geneza 24:59-61; 35:8). În scurt timp, Haranul a rămas mult în urma lor. Călătoria, deloc confortabilă, a fost de aproximativ 800 de kilometri și se pare că a durat trei săptămâni. Deși văzuse multe cămile până atunci, nu știm dacă Rebeca se mai deplasase pe distanțe lungi călare pe cămilă. Biblia spune că familia Rebecăi se îndeletnicea cu creșterea oilor și nu mergea cu caravanele de cămile pentru a face negoț (Geneza 29:10). Cei ce nu sunt obișnuiți cu mersul pe cămilă se plâng deseori de disconfort chiar și după un drum foarte scurt.

Nu încape îndoială că Rebeca a privit tot timpul înainte, încercând să afle de la Eliezer cât mai multe lucruri despre Isaac și despre familia lui. Să ni-l imaginăm pe acest bătrân vorbind cu ea noaptea, în jurul unui foc, despre promisiunea pe care Iehova i-o făcuse prietenului Său Avraam. Dumnezeu urma să ridice din linia lui Avraam un urmaș care avea să aducă binecuvântări întregii omeniri. Probabil că Rebeca a fost cuprinsă de emoție când a înțeles că promisiunea lui Iehova avea să se realizeze prin viitorul său soț, Isaac, deci și prin ea! (Geneza 22:15-18)

Rebeca a manifestat umilință, o calitate rară și prețioasă

În cele din urmă a sosit și ziua descrisă la început. În timp ce caravana trecea prin Neghev, iar ziua se îngâna cu noaptea, Rebeca a zărit un bărbat mergând pe câmp. Părea îngândurat. Ea „s-a dat jos de pe cămilă”, fără să aștepte, probabil, ca animalul să se lase în genunchi, și l-a întrebat pe însoțitorul său: „Cine este omul acela care vine pe câmp în întâmpinarea noastră?”. Când a aflat că era Isaac, ea și-a acoperit capul cu un văl (Geneza 24:62-65). Se pare că acest gest era un semn de respect pentru viitorul ei soț. Acest gen de supunere li s-ar putea părea demodat unora. Într-adevăr, atât bărbații, cât și femeile pot învăța multe lucruri din umilința de care a dat dovadă Rebeca, cu atât mai mult cu cât toți trebuie să cultivăm într-o măsură și mai mare această frumoasă calitate.

Isaac, un bărbat cam la 40 de ani, suferea încă din cauza pierderii mamei lui, Sara, care murise cu aproximativ trei ani mai înainte. Putem deduce de aici că Isaac era un bărbat afectuos și tandru. Ce binecuvântare pentru el să primească o soție atât de harnică, ospitalieră și umilă! Cum s-au înțeles cei doi? Biblia spune: „Isaac s-a îndrăgostit de [Rebeca]” (Geneza 24:67; 26:8).

Chiar și nouă, după aproape 3 900 de ani, ne este ușor să o îndrăgim pe Rebeca. Curajul, hărnicia, ospitalitatea și umilința ei ne umplu de admirație! Cu toții, tineri și vârstnici, bărbați și femei, căsătoriți și celibatari, putem imita exemplul ei de credință.

^ par. 10 Era deja seară. Relatarea nu spune că Rebeca ar fi stat mai multe ore la fântână. Nimic nu sugerează că familia ei dormea când s-a întors ea sau că cineva a mers să vadă de ce întârzia atât de mult.

^ par. 15 Numele lui Eliezer nu apare în această relatare, dar probabil că el este slujitorul la care se face referire. Mai înainte, Avraam își exprimase intenția de a-i lăsa lui Eliezer toate bunurile sale, dacă nu i se năștea un moștenitor. Prin urmare, el era cu siguranță cel mai în vârstă și de încredere slujitor al lui Avraam. În plus, descrierea care i se face în relatare slujitorului i se potrivește lui Eliezer (Geneza 15:2; 24:2-4).