Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  Nr. 2 2016

Cine a împărțit textul Bibliei în capitole și în versete?

Cine a împărțit textul Bibliei în capitole și în versete?

IMAGINEAZĂ-ȚI că ești un creștin din secolul I. Congregația din care faci parte tocmai a primit o scrisoare de la apostolul Pavel. În timp ce aceasta este citită, remarci că Pavel face deseori referire la „scrierile sfinte”, adică Scripturile ebraice (2 Timotei 3:15). „Ce mult aș vrea să văd pasajele citate de el”, spui în sinea ta. Însă lucrul acesta nu ți-ar fi deloc ușor. De ce?

NU EXISTAU CAPITOLE SAU VERSETE

Cum arătau manuscrisele cu „scrierile sfinte” existente în timpul lui Pavel? Pe această pagină este prezentat un fragment din cartea Isaia, așa cum apare el în Sulurile de la Marea Moartă. Ce se poate observa? Textul este compact, nu are semne de punctuație și nu este împărțit în versete și capitole numerotate.

Scriitorii Bibliei nu au împărțit textul în capitole sau în versete. Ei au așternut în scris întregul mesaj primit de la Dumnezeu pentru a fi citit în întregime, nu fragmentat. De exemplu, când primim o scrisoare importantă de la o persoană iubită, nu citim doar câteva rânduri, ci o citim în întregime.

Totuși, absența capitolelor sau a versetelor a constituit un impediment. Pavel putea să indice sursa citatelor doar folosind expresii precum „după cum este scris” sau „după cum a spus mai înainte Isaia” (Romani 3:10; 9:29). Citatele erau greu de găsit pentru cineva care nu cunoștea bine „scrierile sfinte”.

În plus, acele ‘scrieri sfinte’ nu conțineau un singur mesaj din partea lui Dumnezeu. La sfârșitul secolului I e.n., scrierile sfinte alcătuiau o colecție de 66 de cărți! De aceea, în prezent, cei mai mulți cititori ai Bibliei consideră foarte utilă împărțirea textului în capitole și versete, întrucât îi ajută să găsească anumite informații, cum ar fi numeroasele citate din scrisorile lui Pavel.

Totuși, probabil că te întrebi cine a împărțit Biblia în capitole și în versete.

CINE A ÎMPĂRȚIT TEXTUL BIBLIEI ÎN CAPITOLE?

Clericul englez Stephen Langton, devenit ulterior Arhiepiscop de Canterbury, este cel căruia i se atribuie meritul de a fi împărțit Biblia în capitole. El a făcut acest lucru la începutul secolului al XIII-lea e.n., perioadă în care a predat la Universitatea din Paris.

Mai înainte, și alți erudiți au încercat diverse metode de a împărți Biblia în fragmente sau capitole, în primul rând pentru a indica referințele. Să ne imaginăm cât de ușor le-ar fi fost să găsească un pasaj dintr-un capitol și nu dintr-o carte întreagă, cum ar fi cartea Isaia, care are 66 de capitole.

Însă apăruse o problemă. Erudiții elaboraseră multe sisteme de împărțire, însă acestea erau foarte diferite. Conform unuia dintre ele, Evanghelia lui Marcu era împărțită în aproximativ 50 de capitole, nu în 16, ca în Bibliile actuale. Pe timpul lui Langton, la Paris veniseră studenți din mai multe țări. Aceștia aduseseră ediții ale Bibliei  în limba maternă. Însă profesorii și studenții nu puteau consulta aceleași referințe deoarece textul era împărțit diferit în capitole.

De aceea, Langton a elaborat un nou sistem de împărțire în capitole. Sistemul lui „i-a fascinat pe cititori și pe erudiți deopotrivă . . . și s-a răspândit cu rapiditate în întreaga Europă”, se spune în lucrarea The Book A History of the Bible. Bibliile din prezent folosesc același sistem de împărțire în capitole.

CINE A ÎMPĂRȚIT TEXTUL BIBLIEI ÎN VERSETE?

După aproximativ 300 de ani, la jumătatea secolului al XVI-lea, Robert Estienne, renumit erudit și tipograf francez, a adus o altă îmbunătățire. Obiectivul lui era să încurajeze studierea Bibliei. El a înțeles că era important să se folosească un sistem unitar de numerotare a capitolelor și a versetelor.

Totuși, ideea împărțirii textului Bibliei în versete nu i-a aparținut lui Estienne. Lucrul acesta fusese făcut deja de alții. De exemplu, cu secole mai înainte, copiștii evrei împărțiseră Scripturile ebraice, cunoscute în prezent și sub numele de Vechiul Testament, în versete, dar nu și în capitole. Însă, la fel ca în cazul împărțirii în capitole, nu exista un sistem unitar.

Estienne a elaborat un nou sistem de împărțire în versete a Scripturilor grecești creștine, sau Noul Testament, pe care l-a combinat cu cel folosit deja la împărțirea textului Scripturilor ebraice. În 1553, el a tipărit prima Biblie completă (o ediție în franceză), care avea același sistem de împărțire în capitole și în versete, folosit în majoritatea Bibliilor actuale. Unii au obiectat spunând că, împărțită în versete, Biblia pare o înlănțuire de afirmații fără nicio legătură între ele. Însă acest sistem a fost adoptat imediat și de alți tipografi.

UN AVANTAJ PENTRU CEI CE STUDIAZĂ BIBLIA

Numerotarea fiecărui capitol și verset pare ceva simplu. Astfel, fiecare verset din Biblie primește o „adresă” unică, asemenea unui cod poștal. Este adevărat că împărțirea în capitole și versete nu este inspirată de Dumnezeu și, uneori, fragmentează textul Bibliei acolo unde nu ne-am aștepta. Însă, datorită acestei împărțiri, putem să găsim citate și să le împărtășim altora, precum și să subliniem versete care au o semnificație specială pentru noi, așa cum subliniem într-un document sau într-o carte cuvintele sau expresiile pe care vrem să le reținem.

Deși împărțirea în capitole și în versete prezintă avantaje, n-ar trebui să pierdem din vedere importanța faptului de a înțelege întregul mesaj pe care ni l-a dat Dumnezeu. Să ne facem obiceiul de a citi și contextul, nu doar versete izolate. În felul acesta, vom cunoaște din ce în ce mai bine ‘scrierile sfinte, care ne pot face înțelepți pentru salvare’ (2 Timotei 3:15).