Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Comerțul cu sclavi între Africa și America a fost o afacere profitabilă

Eliberarea din sclavie – În trecut și în prezent

Eliberarea din sclavie – În trecut și în prezent

Blessing *, coafeză de meserie, a venit în Europa având promisiunea unui loc de muncă sigur. Dar, după zece zile de bătăi și amenințări cu violența la adresa familiei rămase în țara natală, a fost obligată să se prostitueze.

Gravură înfățișând sclavi în Egiptul antic

Blessing trebuia să câștige aproximativ 200-300 de euro pe noapte pentru a plăti o datorie pe care proxeneta ei o stabilise la peste 40 000 de euro. „M-am gândit deseori să fug, dar îmi făceam griji pentru siguranța familiei mele. Mă simțeam prinsă ca într-o capcană”, explică Blessing. Cazul ei nu este unic. La nivel mondial, aproximativ patru milioane de persoane sunt victimele industriei sexului.

Cu aproape 4 000 de ani în urmă, un adolescent pe nume Iosif a fost vândut de frații lui. A ajuns să fie sclav în casa unei familii egiptene importante. Spre deosebire de Blessing, Iosif nu a fost maltratat fizic de stăpân. Dar, când a respins avansurile soției stăpânului său, el a fost acuzat pe nedrept de tentativă de viol, apoi a fost aruncat în închisoare și pus în lanțuri. (Geneza 39:1-20; Psalmul 105:17, 18)

Iosif a fost un sclav din timpurile antice, în timp ce Blessing este o sclavă din secolul al XXI-lea. Amândoi au fost victimele unei practici străvechi: traficul de persoane, un comerț în care ființa umană este considerată marfă, cu alte cuvinte, un simplu mijloc de câștig.

RĂZBOAIELE FAC DIN SCLAVIE O AFACERE PROFITABILĂ

Războaiele s-au dovedit a fi cea mai ușoară modalitate de a obține sclavi. Se spune că faraonul Egiptului Tutmes al III-lea a luat 90 000 de prizonieri în urma unei campanii militare efectuate pe teritoriul Canaanului. Egiptenii i-au făcut sclavi  folosindu-i la munci precum mineritul, construirea de temple și săparea canalelor.

În Imperiul Roman, numărul sclavilor a crescut considerabil ca urmare a războaielor purtate, iar cererea crescândă de sclavi a dus uneori la inițierea altor războaie. Potrivit estimărilor, în secolul I, sclavii reprezentau aproape jumătate din populația Romei. Mulți sclavi din Egipt și din Imperiul Roman au fost exploatați cu cruzime. De pildă, speranța de viață a sclavilor ce munceau în minele romane era de numai 30 de ani.

În secolele ce au urmat, sclavia nu a devenit mai ușoară. Din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, comerțul cu sclavi între Africa și America a fost una dintre cele mai profitabile afaceri din lume. Potrivit unui raport UNESCO, ‘se estimează că între 25 și 30 de milioane de bărbați, femei și copii au fost răpiți și vânduți’. Sute de mii au murit în timpul traversării Atlanticului. Olaudah Equiano, un sclav care a supraviețuit călătoriei, a spus: „Țipetele femeilor și gemetele muribunzilor făceau ca scena de groază să fie de nedescris”.

Din nefericire, sclavia nu e doar o realitate crudă a trecutului. Potrivit statisticilor Organizației Internaționale a Muncii, aproximativ 21 de milioane de bărbați, femei și copii muncesc ca sclavi, pe bani puțini sau chiar deloc. Sclavii zilelor noastre muncesc în mine, fabrici de textile, fabrici de cărămizi, bordeluri și case particulare. Deși ilegală, această formă de sclavie este, după cât se pare, în plin avânt.

Milioane de oameni încă muncesc ca sclavi

LUPTA PENTRU LIBERTATE

Tratamentul brutal la care erau supuși i-a impulsionat pe mulți sclavi să lupte pentru libertate. În secolul I î.e.n., gladiatorul Spartacus și aproape 100 000 de sclavi au pornit o revoltă împotriva Romei, care însă a eșuat. În secolul al XVIII-lea e.n., sclavii din Hispaniola, o insulă din Arhipelagul Antilelor, s-au răzvrătit împotriva stăpânilor lor. Tratamentul înfiorător la care au fost supuși sclavii de pe plantațiile de trestie-de-zahăr a fost scânteia unui conflict civil care a durat 13 ani și care a dus, în 1804, la formarea națiunii independente Haiti.

Exodul israeliților din Egipt a fost, fără îndoială, cea mai răsunătoare eliberare din sclavie, consemnată în paginile istoriei. După cât se pare, trei milioane de oameni – o națiune întreagă – au fost eliberați din sclavia egipteană. Și meritau din plin această eliberare! Biblia spune că erau puși la „tot  felul de munci”, egiptenii „purtându-se cu ei tiranic”. (Exodul 1:11-14) Un faraon chiar a inițiat o amplă campanie de ucidere a nou-născuților pentru a limita creșterea numerică a populației israelite. (Exodul 1:8-22)

Eliberarea israeliților a fost unică deoarece însuși Dumnezeu a intervenit. „Cunosc bine durerile pe care le îndură”, i-a spus Dumnezeu lui Moise. „Cobor să-i eliberez.” (Exodul 3:7, 8) Și în prezent evreii de pretutindeni sărbătoresc anual Paștele pentru a comemora acel eveniment. (Exodul 12:14)

ABOLIREA DEFINITIVĂ A SCLAVIEI

„La Iehova, Dumnezeul nostru, nu este . . . nedreptate”, spune Biblia și ne asigură că el nu se schimbă. (2 Cronici 19:7; Maleahi 3:6) Dumnezeu l-a trimis pe Isus ‘să le predice captivilor eliberarea și să-i pună în libertate pe cei zdrobiți’. (Luca 4:18) A însemnat aceasta că Isus urma să elibereze orice sclav? După cât se pare, nu. Isus a fost trimis să-i elibereze pe oameni din sclavia păcatului și a morții. El a spus ulterior: „Adevărul vă va elibera”. (Ioan 8:32) Chiar și în prezent, adevărul predat de Isus îi eliberează pe oameni din diverse forme de sclavie. (Vezi chenarul „ Eliberat dintr-un alt gen de sclavie”.)

De fapt, Dumnezeu i-a ajutat pe Iosif și pe Blessing să scape din sclavie în moduri diferite. În cartea biblică Geneza, capitolele 39–41, vei găsi relatarea extraordinară a eliberării lui Iosif. La fel de impresionantă este și eliberarea lui Blessing.

După ce a fost expulzată dintr-o țară europeană, Blessing a mers în Spania. Aici a întâlnit Martori ai lui Iehova și a început să studieze Biblia cu ei. Hotărâtă să-și schimbe modul de viață, s-a angajat și a convins-o pe fosta proxenetă să-i reducă plățile lunare pentru achitarea datoriei. Într-o zi, Blessing a primit un telefon de la această femeie. Ea dorea să-i anuleze datoria și să-și ceară iertare. Ce se întâmplase? Și ea începuse să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova! „Adevărul te eliberează în moduri uimitoare”, mărturisește Blessing.

Iehova Dumnezeu a fost îndurerat văzând tratamentul crud la care erau supuși sclavii israeliți în Egipt. La fel simte și în prezent când vede nedreptăți asemănătoare. E adevărat, pentru eliminarea tuturor formelor de sclavie se impune efectuarea unei schimbări radicale a societății umane. Dar Dumnezeu promite că va face o asemenea schimbare. „Potrivit promisiunii sale, noi așteptăm ceruri noi și un pământ nou, iar în ele va locui dreptatea.” (2 Petru 3:13)

^ par. 2 Numele a fost schimbat.