Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Turnul de veghe  |  Nr. 1 2017

 BIBLIA SCHIMBĂ VIAȚA OAMENILOR

Nu voiam să mor!

Nu voiam să mor!
  • ANUL NAȘTERII: 1964

  • ȚARA: ANGLIA

  • ÎNAINTE: MAMĂ ADOLESCENTĂ REBELĂ

DESPRE TRECUTUL MEU:

M-am născut în Paddington, un cartier aglomerat din Londra. Am locuit împreună cu mama și cu trei surori mai mari. Din cauza problemelor cu alcoolul, tata nu prea s-a îngrijit de familia noastră.

În copilărie, mama m-a învățat să mă rog în fiecare seară. Aveam o Biblie mică, doar cu Psalmii, și inventam melodii ca să-i pot cânta. Îmi amintesc că am citit o frază într-una din cărțile de la școală, care mi-a rămas întipărită în minte: „Cândva nu va mai exista ziua de mâine”. Acele cuvinte m-au făcut să stau trează nopți la rând gândindu-mă la viitor. „Viața asta nu e totul, trebuie să mai fie ceva”, îmi ziceam. Uneori, mă întrebam „De ce exist?”. Nu voiam să mor!

Ocultismul mi-a stârnit curiozitatea. Am încercat să vorbesc cu morții, mergeam prin cimitire cu prietenii de la școală și ne uitam împreună la filme de groază. Totul ni se părea fascinant și înspăimântător în același timp.

Am apucat pe căi greșite când aveam doar 10 ani. Am început să fumez și, în scurt timp, am devenit dependentă de tutun. Mai târziu, am fumat și marijuana. La 11 ani am descoperit alcoolul. Chiar dacă nu-mi plăcea gustul, îmi plăcea starea pe care o aveam când mă îmbătam. De asemenea, iubeam muzica și dansul. Mergeam la petreceri și în cluburi de noapte ori de câte ori puteam. Mă furișam din casă noaptea și mă întorceam înainte de ivirea zorilor. Deseori, fiind obosită, chiuleam de la școală. Iar, în rarele ocazii când mergeam la școală, consumam alcool în pauzele dintre ore.

În ultimul an de școală am luat note foarte mici. Până atunci reușisem să-mi țin ascuns comportamentul rebel, însă când totul a ieșit la iveală, mama a fost foarte dezamăgită și s-a supărat rău. Ne-am certat, iar eu am fugit de acasă. O perioadă am locuit la Tony, iubitul meu, care era rastafarian. El fura, vindea droguri și era cunoscut pentru comportamentul lui extrem de violent. Am rămas însărcinată și la doar 16 ani am născut un băiețel.

 CUM MI-A SCHIMBAT BIBLIA VIAȚA:

 

I-am întâlnit pe Martorii lui Iehova când locuiam într-un centru pentru mame tinere necăsătorite. Autoritățile îmi puseseră la dispoziție o cameră. Două Martore vizitau cu regularitate alte mămici. Într-o zi am participat la discuția lor. Intenționam să demonstrez că Martorii nu au dreptate. Totuși, ele mi-au dat răspunsuri clare la multele mele întrebări, păstrându-și calmul și folosind Biblia. Mi-a plăcut mult că erau amabile și blânde. Așa că am fost de acord să studiez Biblia cu ele.

În scurt timp am învățat din Biblie ceva ce mi-a schimbat viața. Din copilărie mi-a fost frică de moarte. Acum însă am aflat că va exista o înviere, învățătură predată de Isus. (Ioan 5:28, 29) În plus, am aflat că Dumnezeu se interesează de mine. (1 Petru 5:7) Textul din Ieremia 29:11 mi-a atins inima: „«Căci știu bine gândurile pe care le am față de voi», zice Iehova, «gânduri de pace, nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o speranță»”. Am început să cred că și eu aș putea trăi veșnic în Paradis pe pământ. (Psalmul 37:29)

Martorii lui Iehova mi-au arătat iubire sinceră. Când am asistat pentru prima dată la una dintre întrunirile lor am fost impresionată de atmosfera caldă și primitoare, toți fiind foarte prietenoși. (Ioan 13:34, 35) Ce contrast izbitor față de modul în care fusesem tratată la biserică! Martorii m-au făcut să mă simt binevenită în pofida situației mele. Ei mi-au acordat timp și atenție și mi-au oferit mult ajutor practic. Am simțit că făceam parte dintr-o familie mare și iubitoare.

Studiind Biblia, am înțeles că trebuia să fac schimbări pentru a trăi conform normelor morale divine. Nu mi-a fost deloc ușor să mă las de fumat. Totodată, mi-am dat seama că unele piese muzicale îmi sporeau dorința de a fuma marijuana, așa că am schimbat genul de muzică pe care îl ascultam. Dorind să mă las de băut, nu am mai mers la petreceri și nici în cluburi de noapte unde aș fi fost tentată să beau în exces. Mi-am căutat prieteni noi, a căror influență pozitivă m-a ajutat să adopt un nou stil de viață. (Proverbele 13:20)

Între timp, și Tony a studiat Biblia cu Martorii lui Iehova. Martorii i-au răspuns la întrebări cu ajutorul Bibliei, astfel că și el s-a convins de adevărul lucrurilor pe care le învăța. A făcut schimbări mari în viață: nu s-a mai asociat cu persoane violente, nu a mai furat și nu a mai fumat marijuana. Pentru a-l bucura pe deplin pe Iehova, amândoi am hotărât să renunțăm la stilul de viață imoral și să-i oferim fiului nostru un mediu stabil. Ne-am căsătorit în 1982.

„Acum nu mai stau trează noaptea gândindu-mă la viitor sau la moarte.”

Îmi amintesc că am căutat în Turnul de veghe și Treziți-vă! * articole ce prezentau experiența unor persoane care făcuseră schimbările pe care doream să le fac și eu. Exemplul lor m-a încurajat mult! Am fost și mai hotărâtă să depun eforturi și să nu renunț. L-am rugat stăruitor pe Iehova să nu renunțe la mine. Eu și Tony ne-am botezat ca Martori în iulie 1982.

FOLOASE:

Prietenia cu Iehova Dumnezeu mi-a salvat viața. Eu și Tony am simțit ajutorul lui Iehova și când am trecut prin momente dificile. Am învățat să ne bizuim pe el în acele momente. El ne-a ajutat mereu și ne-a susținut familia. (Psalmul 55:22)

Mă bucur că am putut să-mi ajut fiul și fiica să-l cunoască pe Iehova. Sunt fericită când văd că și nepoții mei învață despre Dumnezeu.

Acum nu mai stau trează noaptea gândindu-mă la viitor sau la moarte. Tony și cu mine suntem ocupați din plin, vizitând în fiecare săptămână câte o congregație a Martorilor lui Iehova pentru a oferi încurajare. Îi însoțim pe membrii congregației în lucrarea de predicare, învățându-i pe oameni că, dacă manifestă credință în Isus, și ei se vor putea bucura de viață veșnică.

^ par. 18 Revistă publicată tot de Martorii lui Iehova.