„Am crezut că îmi va fi greu să înțeleg Biblia.” (Jovy)

„Credeam că citirea Bibliei va fi o experiență plictisitoare.” (Queennie)

„Când am văzut cât de groasă este Biblia, mi-a pierit orice dorință de a o citi.” (Ezekiel)

Ți-ai dorit vreodată să citești Biblia, dar apoi ai renunțat din cauza unor motive asemănătoare? Pentru multe persoane, citirea Bibliei constituie o adevărată provocare. Dar dacă ai afla că Biblia te poate ajuta să ai o viață fericită și plină de satisfacții și că există metode care fac ca citirea ei să fie mai interesantă? Ai fi dispus să-i acorzi Bibliei o șansă?

Iată ce au spus unele persoane care au constatat că citirea Bibliei este benefică.

Ezekiel, care are puțin peste 20 de ani, spune: „În trecut, eram ca un șofer care conduce fără să aibă o destinație clară în minte. Însă citirea Bibliei m-a ajutat să am un scop în viață. Biblia conține sfaturi practice pe care le pot folosi în viața de zi cu zi”.

Frieda, care are aproximativ 20 de ani, declară: „Îmi ieșeam repede din fire. Însă, în urma citirii Bibliei, am învățat să mă stăpânesc. Acum mă înțeleg bine cu ceilalți, așa că am mai mulți prieteni”.

Eunice, o femeie care are peste 50 de ani, a spus despre Biblie: „Mă ajută să devin o persoană mai bună, să renunț la obiceiurile rele”.

Așa cum au constatat cei menționați mai sus, dar și milioane de alți cititori, dacă citești Biblia poți avea o viață mai frumoasă. (Isaia 48:17, 18) Printre altele, citirea Bibliei te poate ajuta 1) să iei decizii înțelepte, 2) să-ți faci prieteni adevărați, 3) să faci față stresului și, cel mai important, 4) să înveți adevărul despre Dumnezeu. Sfaturile biblice provin de la Dumnezeu și, prin urmare, nu poți da greș dacă le pui în aplicare. Dumnezeu nu oferă niciodată sfaturi rele.

Important e să începi să citești. Îți prezentăm câteva sugestii care te vor ajuta să-ți fie mai ușor să începi și să găsești mai multă plăcere în citirea Bibliei.