Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

 BIBLIA SCHIMBĂ VIAȚA OAMENILOR

Dă-mi, te rog, doar un an de liniște și fericire!

Dă-mi, te rog, doar un an de liniște și fericire!
  • ANUL NAȘTERII: 1971

  • ȚARA: FRANȚA

  • ÎNAINTE: A LUAT PARTE LA INFRACȚIUNI VIOLENTE, A DUS O VIAȚĂ IMORALĂ ȘI A CONSUMAT DROGURI

DESPRE TRECUTUL MEU:

Familia mea locuia în Tellancourt, un sat din nord-estul Franței, mama fiind italiancă, iar tata, francez. Când aveam opt ani, ne-am mutat într-un cartier muncitoresc sărac, situat la periferia Romei (Italia). Acolo, viața nu a fost deloc ușoară. Din cauza problemelor financiare, părinții mei se certau și se băteau.

Când aveam 15 ani, mama m-a îndemnat să-mi fac prieteni, așa că am început să lipsesc tot mai mult de acasă. Nu după mult timp am intrat într-un anturaj nepotrivit. Într-o zi a venit la mine un bărbat, aparent prietenos, și mi-a oferit droguri. Pentru că voiam să par important, le-am acceptat. La puțin timp după aceea am intrat în lumea drogurilor și a imoralității. Am fost abuzat sexual de mai multe ori. Viața nu mai avea nicio valoare pentru mine. Nu-mi păsa dacă trăiam sau muream. Mă simțeam foarte singur. La vârsta de 16 ani am încercat să mă sinucid. Am băut o sticlă de whisky și m-am aruncat într-un lac. Am stat în comă trei zile.

După această întâmplare am început să prețuiesc viața. Însă am devenit un om violent și fără scrupule. Le ofeream oamenilor servicii sexuale, îi drogam în locuințele lor și apoi le furam obiectele de valoare. Rețele de crimă organizată mă foloseau ca traficant de droguri în toată Italia. Am avut de multe ori probleme cu poliția. Viața mea părea lipsită de sens și scăpată de sub control. Totuși, în adâncul ființei mele credeam că trebuia să fie un motiv pentru care existam. M-am rugat la Dumnezeu, cerându-i să-mi dea doar un an de liniște și fericire.

CUM MI-A SCHIMBAT BIBLIA VIAȚA:

Când aveam 24 de ani, am decis să mă mut în Anglia. Din cauza legăturilor mele cu traficanții de droguri, viața mea era în pericol. Înainte de a pleca, mi-am vizitat mama și am fost surprins să văd că un bărbat pe nume Annunziato Lugarà vorbea cu ea despre Biblie. * Știind că acesta era infractor, m-am speriat și l-am întrebat ce căuta acolo. Mi-a vorbit despre schimbările mari pe care le făcuse în  viață și m-a rugat să-i promit că voi vorbi cu Martorii lui Iehova când voi ajunge în Anglia. I-am făcut această promisiune, însă, când am ajuns acolo, m-am întors repede la vechiul meu stil de viață.

Într-o zi am întâlnit pe o stradă aglomerată din Londra un Martor care oferea revistele Turnul de veghe și Treziți-vă!. Mi-am adus imediat aminte de promisiunea pe care i-o făcusem lui Annunziato și i-am spus Martorului că vreau să studiez Biblia.

Am fost uimit de lucrurile pe care le învățam din Biblie. De exemplu, m-au impresionat cuvintele din 1 Ioan 1:9, unde se spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, [Dumnezeu] este fidel și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe”. Acest verset a avut un efect puternic asupra mea deoarece eram conștient că aveam un mod de viață foarte murdar. Am început imediat să asist la întrunirile de la sala Regatului. Martorii m-au primit cu căldură. Când am văzut atmosfera prietenoasă de acolo, după care tânjisem mereu, am vrut să fac și eu parte din congregația lor asemănătoare unei familii.

Deși am renunțat destul de repede la droguri și la modul meu de viață imoral, mi-a fost foarte greu să-mi rafinez personalitatea. Am înțeles că trebuia să-i tratez pe alții cu respect. De fapt, și acum lupt cu unele trăsături negative. Dar, cu ajutorul lui Iehova, am făcut progrese. În 1997, la șase luni după ce am început să studiez Biblia m-am botezat ca Martor al lui Iehova.

FOLOASE:

După botez m-am căsătorit cu o tânără pe nume Barbara, care devenise de puțin timp Martoră a lui Iehova. Unul dintre prietenii mei a fost impresionat de schimbările pe care le făcusem și a început să studieze Biblia. După un timp, el și sora lui au devenit Martori. Apoi, sora bunicii mele, care avea peste 80 de ani, a început să studieze Biblia, iar înainte de a muri s-a botezat.

În prezent slujesc ca bătrân de congregație și, împreună cu soția mea, iau parte la serviciul cu timp integral, ajutându-i pe vorbitorii de limbă italiană din Londra să învețe adevărul biblic. Uneori mă simt descurajat când mă gândesc la viața pe care am dus-o în trecut, însă Barbara este un mare sprijin pentru mine. În sfârșit, am o viață de familie stabilă, ceea ce mi-am dorit atât de mult, și un Tată iubitor, de care am avut întotdeauna nevoie. I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea doar un an de liniște și fericire, dar el îmi dă mult mai mult!

În sfârșit, am o viață de familie stabilă, ceea ce mi-am dorit atât de mult, și un Tată iubitor, de care am avut întotdeauna nevoie.

^ par. 10 Vezi articolul „Biblia schimbă viața oamenilor – Nu plecam nicăieri fără armă”, relatare de Annunziato Lugarà, apărut în Turnul de veghe din 1 iulie 2014, paginile 8, 9.