• CEASUL deșteptător începe să sune. Deși este somnoros, Alexandru se dă imediat jos din pat, își pune echipamentul de sport pregătit cu o seară înainte și iese să facă jogging. De un an de zile, face asta de trei ori pe săptămână.

  • Laura tocmai s-a certat cu soțul ei. Dă buzna nervoasă în bucătărie, scoate o pungă cu bomboane de ciocolată și le mănâncă pe toate. Așa face de fiecare dată când e supărată.

Ce au în comun Alexandru și Laura? Indiferent că realizează sau nu, amândoi se lasă conduși de puterea obișnuinței.

Dar tu? Există anumite obiceiuri bune pe care ai vrea să ți le formezi? Poate că ți-ai propus să faci sport cu regularitate, să dormi mai mult sau să iei mai des legătura cu cei dragi.

Sau poate că vrei să scapi de un obicei dăunător, de pildă, să nu mai fumezi, să nu mai mănânci alimente nesănătoase sau să nu mai petreci atât de mult timp pe internet.

E adevărat, poate fi greu să renunți la un obicei dăunător. De fapt, se spune că un obicei dăunător este ca un pat cald într-o zi friguroasă: e ușor să te bagi în el, dar greu să te dai jos!

Așadar, cum îți poți forma obiceiuri care să-ți fie de folos, nu să-ți dăuneze? Te invităm să analizezi în continuare trei sfaturi care au la bază principii biblice.