Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Treziţi-vă!  |  Nr. 4 2016

 SUBIECTUL DE COPERTĂ | CUM SĂ-ȚI FORMEZI OBICEIURI FOLOSITOARE

3. Fii tenace

3. Fii tenace

Se spune că e nevoie de 21 de zile pentru a-ți forma un nou obicei. Cercetările arată însă că, pentru a face schimbări majore, unii au nevoie de mai puțin timp, iar alții, de mai mult timp. Totuși, asta nu ar trebui să te descurajeze.

Să presupunem că vrei să-ți formezi obiceiul de a face sport de trei ori pe săptămână.

  • În prima săptămână, îți atingi obiectivul.

  • În a doua săptămână, ratezi o zi de sport.

  • În a treia săptămână, reușești din nou.

  • În a patra săptămână, abia reușești să faci sport o dată.

  • În a cincea săptămână, îți atingi din nou obiectivul, iar apoi reușești să faci asta în fiecare săptămână.

A fost nevoie de cinci săptămâni pentru a cultiva noul obicei. Poate părea mult timp, dar odată ce îți atingi obiectivul, vei fi bucuros că ți-ai format un nou obicei folositor.

PRINCIPIU BIBLIC: „Cel drept, chiar dacă ar cădea de șapte ori, se va ridica” (Proverbele 24:16).

Biblia ne îndeamnă să perseverăm. La urma urmei, contează nu de câte ori cădem, ci de câte ori ne ridicăm.

La urma urmei, contează nu de câte ori cădem, ci de câte ori ne ridicăm

CE POȚI FACE

  • Nu trage concluzia că o recidivă constituie un eșec definitiv. Așteaptă-te și la unele regrese în timp ce îți urmărești obiectivul.

  • Concentrează-te asupra momentelor în care lucrurile au mers bine. De exemplu, dacă te străduiești să îmbunătățești modul în care comunici cu copiii tăi, întreabă-te: „Când mi-a venit ultima dată să țip la copiii mei, dar nu am făcut-o? Ce am făcut în schimb? Cum pot acționa din nou astfel?”. Asemenea întrebări te pot ajuta să te concentrezi asupra reușitelor, nu asupra eșecurilor.

Ți-ar plăcea să afli cum te pot ajuta principiile Bibliei și în alte aspecte ale vieții, de pildă să faci față anxietății, să ai o viață de familie reușită sau să găsești fericirea autentică? Ia legătura cu un Martor al lui Iehova sau accesează site-ul nostru, jw.org.