Salt la conţinut

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Selectaţi limba Română

Am găsit o speranţă reală când aveam cel mai mult nevoie de ea

Am găsit o speranţă reală când aveam cel mai mult nevoie de ea

Zăceam sub apă cu faţa în jos. Am încercat să-mi ridic capul ca să respir, dar muşchii gâtului nu mă mai ascultau. Îngrozit, am încercat să mă întorc cu faţa în sus, dar braţele şi picioarele refuzau să se mişte. Apa începuse să-mi intre în plămâni. În acea zi călduroasă din vara anului 1991, viaţa mea s-a schimbat radical.

M-AM născut în oraşul Szerencs şi am crescut în satul Tiszaladány din nord-estul Ungariei. În iunie 1991, împreună cu câţiva prieteni ne-am dus la Tisa ca să facem baie într-un loc nou. Crezând că apa era adâncă, m-am aruncat cu capul înainte. Mare greşeală! Mi-am rupt trei vertebre din zona gâtului şi am suferit grave leziuni ale măduvei spinării. Când a văzut că nu mă mai mişc, un prieten m-a scos cu grijă din apă înainte să mă înec.

Întrucât nu-mi pierdusem cunoştinţa, mi-am dat seama că se întâmplase ceva grav. Cineva a sunat la urgenţe, iar un elicopter m-a luat şi m-a dus la spital, unde medicii m-au operat la coloana vertebrală. Ulterior, am fost transferat la Budapesta, capitala ţării, pentru recuperare. A trebuit să stau nemişcat pe spate timp de trei luni. Deşi puteam să-mi mişc capul, nu aveam niciun control asupra muşchilor de la umeri în jos. La 20 de ani, am ajuns să depind complet de alţii. Mă simţeam copleşit de situaţie şi îmi doream să mor.

Când, în cele din urmă, mi s-a dat voie să mă întorc acasă, părinţii au fost instruiţi pentru a se putea îngriji de mine. Însă aceasta i-a epuizat pe plan fizic şi afectiv. În plus, după aproximativ un an, eu am căzut pradă depresiei. Drept urmare, am primit consiliere de specialitate, ceea ce m-a ajutat oarecum să-mi privesc cu alţi ochi starea de invaliditate.

De asemenea, am început să mă gândesc mai profund la viaţă. Mă întrebam dacă viaţa are vreun scop şi de ce mi se întâmplase acea tragedie. În căutarea unor răspunsuri, am citit diverse reviste şi cărţi. Am încercat să citesc şi Biblia, dar mi s-a părut greu de înţeles, aşa că am pus-o înapoi pe raft. Am stat de vorbă chiar şi cu un preot, dar ce mi-a spus nu m-a satisfăcut.

Apoi, în primăvara anului 1994, doi Martori ai lui Iehova l-au vizitat pe tatăl meu, iar el i-a rugat să stea de vorbă cu mine. I-am ascultat cu atenţie în timp ce îmi vorbeau despre scopul lui Dumnezeu de a transforma pământul într-un paradis şi de a elimina boala şi suferinţa. Tot ce spuneau ei suna foarte frumos, dar eu eram sceptic. Totuşi, am acceptat două auxiliare de studiere a Bibliei. După ce am citit cărţile, Martorii s-au oferit  să studieze Biblia cu mine, iar eu am fost de acord. În plus, m-au încurajat să mă rog.

M-am convins că lui Dumnezeu îi pasă realmente de mine

În timpul discuţiilor noastre am primit răspuns la multele mele întrebări chiar din Biblie. Mai mult, m-am convins că lui Dumnezeu îi pasă realmente de mine. În cele din urmă, la 13 septembrie 1997, după ce am studiat Biblia doi ani, m-am botezat acasă, în cadă. A fost una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea.

În 2007, m-am mutat la Budapesta într-un cămin pentru invalizi. Aici am ocazia să le împărtăşesc multora lucrurile minunate pe care le-am învăţat din Biblie. Când vremea e bună, pot ieşi afară să vorbesc cu oamenii, graţie unui scaun cu rotile motorizat, special adaptat necesităţilor mele, pe care îl conduc cu bărbia.

O familie foarte generoasă din congregaţia mea m-a ajutat să-mi cumpăr un laptop pe care îl coordonez prin mişcările capului. Cu ajutorul acestui dispozitiv, pot să-i contactez pe oameni telefonic prin internet şi să le scriu scrisori locatarilor pe care membrii congregaţiei mele nu-i găsesc acasă când sună la uşa lor. Ajutându-i pe oameni în acest mod mi-am îmbunătăţit mult aptitudinile de comunicare şi am reuşit să mă gândesc mai puţin la mine.

Le împărtăşesc altora mesajul Bibliei prin internet cu ajutorul unui dispozitiv pe care îl coordonez prin mişcările capului

Pot chiar să asist la întrunirile creştine. Când ajung la sala Regatului, fraţii mei de credinţă mă urcă cu scaunul cu rotile un etaj, până la locul unde se ţine întrunirea. În timpul programului, când cei din auditoriu sunt invitaţi să prezinte un comentariu, fratele care stă lângă mine ridică mâna în locul meu. Apoi îmi ţine Biblia sau auxiliarul de studiu în timp ce eu răspund.

Am dureri în permanenţă şi depind de alţii pentru aproape orice lucru. De aceea, uneori mă simt foarte descurajat. Dar găsesc multă alinare în prietenia mea cu Iehova Dumnezeu, ştiind că mă ascultă când îmi vărs îngrijorările înaintea lui. În plus, primesc forţă din citirea zilnică a Bibliei şi de la fraţii mei de credinţă. Prietenia lor, sprijinul lor afectiv şi rugăciunile lor în folosul meu mă ajută să-mi păstrez echilibrul mintal şi emoţional.

Iehova mi-a adus alinare când aveam cel mai mult nevoie de ea. Tot el mi-a dat speranţa de a mă bucura de sănătate perfectă într-o lume nouă. Prin urmare, tânjesc după timpul când voi putea ‘umbla şi sări şi îl voi putea lăuda pe Dumnezeu’ pentru iubirea şi bunătatea lui extraordinare (Faptele 3:6-9).