Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Treziţi-vă!  |  Noiembrie 2013

 SUBIECTUL DE COPERTĂ

Valori morale care ne îmbogăţesc cu adevărat

Valori morale care ne îmbogăţesc cu adevărat

Christinei nu-i venea să-şi creadă ochilor! Tocmai găsise o sacoşă neagră cu o sumă foarte mare de bani, echivalentul salariului ei pe mai bine de 20 de ani! Şi ştia cine o pierduse! Ce trebuia să facă? Voi ce-aţi fi făcut? Răspunsul vostru dezvăluie cum priviţi cinstea şi cât de mult preţuiţi această valoare morală.

CE SUNT valorile? Sunt principii morale, sau etice, pe care le considerăm utile şi importante. Iertarea, cinstea, libertatea, iubirea, respectul faţă de viaţă şi stăpânirea de sine sunt doar câteva valori. Aşadar, comportamentul nostru, priorităţile şi relaţiile cu alţii, dar şi îndrumarea morală pe care le-o acordăm copiilor noştri sunt influenţate de valorile pe care le avem. Totuşi, deşi sunt foarte importante, valorile morale se află în declin.

O CRIZĂ A VALORILOR MORALE

În 2008, cercetători din Statele Unite au intervievat sute de adulţi tineri pe tema valorilor morale. „E descurajator să vezi cât de puţin preţuiesc ei valorile morale“, a afirmat David Brooks în The New York Times. E-adevărat, majoritatea considerau violul şi crima greşite, însă, „în afara acestor situaţii extreme, nu-şi puneau problema moralităţii nici măcar în chestiuni precum şofatul în stare de ebrietate, copiatul la şcoală sau înşelarea partenerului“. O tânără a spus: „Nu mă prea preocupă ce e bine şi ce e rău“. Mulţi dintre cei intervievaţi gândeau astfel: „Dacă un lucru ţi se pare corect, fă-l. Ascultă- ţi inima“. Este înţelept acest mod de gândire?

Deşi capabilă de multă iubire şi compasiune, inima omului poate fi trădătoare şi primejdioasă (Ieremia 17:9). Această tristă realitate se reflectă în instabilitatea ce caracterizează peisajul moral al lumii de azi, fenomen prezis demult în Biblie. „În zilele din urmă“, spune ea, „oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, aroganţi, trufaşi, . . . fără afecţiune naturală, . . . cruzi, neiubitori de bine, . . . mai degrabă iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:1–5).

Aceste realităţi ar trebui să ne determine să ne examinăm inima, nu să ne încredem orbeşte în ea. De fapt, Biblia afirmă cu francheţe: „Cine se încrede în inima sa este fără minte“ (Proverbele 28:26). Aşa cum o busolă trebuie calibrată pentru a indica în mod corect nordul, şi inima noastră trebuie „reglată“ potrivit unor valori morale sănătoase pentru a ne îndruma corect. Unde putem găsi valori morale sănătoase? Mulţi îşi îndreaptă atenţia spre Biblie, apreciind înţelepciunea şi sinceritatea ei.

VALORI DEMNE DE ÎNCREDERE

Valorile ce transpar din paginile Bibliei sunt dovada că au fost concepute special pentru oameni. Să analizăm doar câteva exemple: iubirea, bunătatea, generozitatea şi cinstea.

Iubirea faţă de alţii.

„Dacă ai învăţat să iubeşti, cu siguranţă fericirea va bate la uşa ta“, se spune în cartea Engineering Happiness — A New Approach for Building a Joyful Life. Este limpede că noi, oamenii, avem nevoie de iubire. Fără ea, nu putem fi cu adevărat fericiţi.

Ce spune Biblia: „Îmbrăcaţi-vă cu iubirea, pentru că este o legătură perfectă a unităţii!“ (Coloseni 3:14). Cel ce a scris aceste cuvinte a mai spus: „Dacă . . . n-aş avea iubire, nu sunt nimic“ (1 Corinteni 13:2).

Acest gen de iubire nu are legătură cu iubirea erotică şi nici nu este de natură strict sentimentală. Este o iubire guvernată de principii, care ne îndeamnă, de pildă, să ajutăm un necunoscut aflat în dificultate fără să ne aşteptăm la răsplată. În 1 Corinteni 13:4–7 citim: „Iubirea este îndelung răbdătoare şi bună. Iubirea nu este geloasă, nu se laudă, nu se îngâmfă, nu se comportă necuviincios, nu îşi caută propriile interese, nu se irită. Nu ţine cont de răul suferit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură cu adevărul. Îndură totul, . . . suportă totul“.

Când în familie nu domneşte o astfel de iubire, toţi suferă, îndeosebi copiii. O femeie pe nume Monica a scris că în copilărie a fost victima abuzurilor fizice, emoţionale şi sexuale. „Nu eram iubită şi nu aveam nicio speranţă“, mărturiseşte ea. Apoi, la 15 ani, s-a mutat la bunicii ei care sunt Martori ai lui Iehova.

„În cei doi ani în care am locuit cu ei, povesteşte Monica, din fata timidă care eram am ajuns, datorită lor, să fiu deschisă şi iubitoare şi să mă îngrijesc de alţii. M-au ajutat să devin o femeie demnă de respect.“ Acum, Monica are  o căsnicie fericită şi, împreună cu soţul ei şi cei trei copii ai lor, îşi manifestă iubirea faţă de alţi oameni împărtăşindu-le mesajul Bibliei.

Un duşman subtil al iubirii este materialismul, concepţie potrivit căreia bunăstarea şi plăcerile materiale sunt valori de maximă importanţă. Studiile arată, totuşi, că, odată atins un nivel financiar modest, chiar mai modest decât credem, mai multă bogăţie nu înseamnă mai multă fericire. Am putea spune că oamenii care adoptă valori materialiste investesc în nefericire, idee susţinută chiar de Biblie. În Eclesiastul 5:10 se spune: „Cine iubeşte argintul nu se satură de argint, iar cine iubeşte avuţia nu se satură de câştig. Şi aceasta este deşertăciune“. Biblia ne mai îndeamnă: „Felul vostru de viaţă să fie fără iubire de bani“ (Evrei 13:5).

Bunătatea şi generozitatea.

„Ar fi ideal să poţi merge la un magazin şi să cumperi fericire durabilă, nu-i aşa?“, se spunea într-un articol din Statele Unite, realizat de The Greater Good Science Center din cadrul Universităţii California (Berkeley). „Ideea nu ar fi atât de fantezistă pe cât pare dacă ceea ce ai cumpăra ar fi pentru altcineva.“ Ce vor să spună aceste cuvinte? Faptul de a dărui ne face mai fericiţi decât faptul de a primi.

Ce spune Biblia: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi“ (Faptele 20:35).

Adesea, cel mai bun mod de a dărui — şi cel mai recompensator de altfel — este să ne dăruim pe noi înşine, adică să dăruim din timpul şi din energia noastră. O femeie pe nume Karen, de pildă, a văzut o mamă împreună cu cele două fiice ale sale stând într-o maşină cu capota ridicată. Mama şi una dintre fiice trebuiau să prindă avionul, însă maşina nu le pornea, iar taxiul întârzia. Karen s-a oferit să le ducă la aeroport, chiar dacă aceasta însemna 45 de minute de mers cu maşina. Ele i-au acceptat propunerea. La întoarcere, Karen a văzut-o pe cealaltă fiică încă aşteptând în maşina parcată.

„Vine să mă ia soţul meu“, i-a spus tânăra.

„Mă bucur. Eu sunt în drum spre sala Regatului, spre biserica mea, unde am să mă ocup un pic de grădină“, i-a răspuns Karen.

„Sunteţi Martoră a lui Iehova?“, a întrebat-o tânăra.

„Da“, a spus Karen, iar apoi a urmat o conversaţie scurtă.

După câteva săptămâni, Karen a primit o scrisoare, în care, printre altele, se spunea: „Eu şi mama nu am uitat gestul tău frumos. Datorită ţie, nu am pierdut avionul. Sora mea mi-a spus că eşti Martoră a lui Iehova, iar asta explică totul. Mama este Martoră, iar eu sunt Martoră inactivă. Dar în curând am să fac schimbările de rigoare!“. Karen a fost foarte bucuroasă deoarece ajutase două surori de credinţă. „Mi-au dat lacrimile“, mărturiseşte ea.

Scriitorul Charles Dudley Warner a scris: „Una dintre marile recompense ale . . . vieţii este că, atunci când te străduieşti cu sinceritate să-i ajuţi pe alţii, te ajuţi şi pe tine însuţi“. Iar aceasta deoarece Dumnezeu nu i-a creat pe  oameni pentru a fi egoişti, ci pentru a oglindi calităţile sale preţioase (Geneza 1:27).

Cinstea.

Această valoare morală este fundamentală în orice societate civilizată. Necinstea generează teamă, neîncredere şi declin social.

Ce spune Biblia: „Cine va fi oaspete în cortul [lui Dumnezeu]? . . . Cel care umblă ireproşabil, care practică dreptatea şi spune adevărul în inima lui“ (Psalmul 15:1, 2). Da, cinstea autentică, asemenea celorlalte calităţi pe care le-am analizat, este o trăsătură de personalitate. Nu se manifestă doar când situaţia o cere sau când e în avantajul persoanei în cauză.

Vă amintiţi de Christina, care a găsit sacoşa cu bani? Dorinţa inimii ei nu a fost să se îmbogăţească, ci să fie plăcută în ochii lui Dumnezeu. Prin urmare, când cel care îi pierduse s-a întors, îngrijorat pe bună dreptate, Christina i-a spus că banii fuseseră găsiţi. Nu doar el a fost uluit de cinstea ei, ci şi angajatorul ei, care mai târziu a avansat-o la funcţia de şef de magazin, o funcţie de mare încredere. Cât de adevărate sunt cuvintele din 1 Petru 3:10: „Cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze . . . buzele de la vorbirea înşelătoare“!

„UMBLĂ PE CALEA CELOR BUNI“

Valorile morale ce se găsesc în Biblie reflectă iubirea profundă a Creatorului faţă de noi, căci aceste valori ne ajută ‘să umblăm pe calea celor buni’ (Proverbele 2:20; Isaia 48:17, 18). Noi, la rândul nostru, arătăm că-l iubim pe Dumnezeu când acceptăm această îndrumare, în urma căreia culegem multe răsplăţi. De fapt, Biblia ne promite: „Respectă calea [lui Dumnezeu] şi el te va înălţa ca să iei în stăpânire pământul. Vei vedea când cei răi vor fi nimiciţi“ (Psalmul 37:34).

Într-adevăr, pe cei ce respectă normele morale ale Bibliei îi aşteaptă un viitor minunat: viaţă pe un pământ transformat în paradis în care va domni pacea, iar răutatea nu va mai exista! Cu siguranţă, valorile pe care ni le transmite Biblia merită atenţia noastră!