Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Treziţi-vă!  |  Iunie 2013

 ŢĂRI ŞI POPOARE

O vizită în Panamá

O vizită în Panamá

STATUL Panamá este, probabil, cel mai bine cunoscut pentru canalul cu acelaşi nume, o cale maritimă ce leagă Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific. În plus, întrucât este o punte între continentul nord-american şi cel sud-american, statul Panamá este şi o punte între oameni. Teritoriul lui reuneşte o varietate de rase şi culturi. O mare parte din populaţie descinde din uniuni între băştinaşi şi europenii de odinioară.

ŞTIAŢI CĂ. . .? Broasca aurie de Panamá „îşi flutură“ membrele anterioare pentru a-i atrage pe eventualii parteneri şi pentru a-şi avertiza adversarii

În 1501, când au sosit în Panamá, exploratorii spanioli au găsit aici o sumedenie de comunităţi indigene, unele continuând să existe până azi. Una dintre acestea este guna (numită în trecut kuna). Mulţi din populaţia guna locuiesc în sectorul indigen al arhipelagului San Blas şi de-a lungul coastei Pacificului,  în apropierea graniţei dintre Panamá şi Columbia. Aici vânează, pescuiesc din canoe şi îşi cultivă propriile terenuri pentru obţinerea hranei.

În comunităţile guna, când un bărbat se căsătoreşte, se mută la soţia sa, locuieşte împreună cu familia ei extinsă şi munceşte pentru membrii acesteia. Dacă soţia îi naşte o fetiţă, el şi familia lui pot să plece de lângă socri şi să-şi formeze propria gospodărie.

În Panamá există circa 300 de congregaţii ale Martorilor lui Iehova. Pe lângă spaniolă, întrunirile se ţin în chineză, creolă haitiană, engleză, gujarati, guna, limbajul semnelor panamez şi ngabere.