DIFICULTATEA

Regula familiei este ca după ora 21 să nu se mai folosească mobilul, dar săptămâna aceasta aţi surprins-o de două ori pe fiica voastră trimiţând SMS-uri după miezul nopţii. Aţi stabilit ca fiul vostru să se întoarcă acasă la ora 22, însă ieri a venit din nou după 23.

Deşi a greşit, copilul vostru se poate corecta. Mai întâi însă trebuie să aflaţi de ce pare el să desconsidere regulile. Nu vă îngrijoraţi peste măsură: ceea ce la prima vedere pare o sfidare crasă s-ar putea să nu fie ceva chiar atât de grav.

DE CE SE ÎNTÂMPLĂ

Limite neclare. Unii adolescenţi ignoră regulile pentru a vedea cât de departe pot merge. De exemplu, dacă părintele spune că o anumită faptă greşită va atrage după sine o anumită consecinţă, adolescentul s-ar putea să întindă coarda pentru a vedea dacă părintele se ţine de cuvânt. Iau oare aceşti adolescenţi calea răzvrătirii? Nu neapărat. Realitatea este că adolescenţii sunt mult mai neglijenţi în ce priveşte respectarea regulilor dacă părinţii nu dau dovadă de consecvenţă în aplicarea consecinţelor sau dacă limitele nu au fost clar stabilite.

Rigiditate. Unii părinţi încearcă să-şi controleze copilul adolescent impunând o listă nesfârşită de reguli. Când acesta nu ascultă, părinţii se supără şi impun şi mai multe reguli. Adesea, această reacţie nu face decât să agraveze situaţia. „Cu cât încercaţi mai mult să deţineţi controlul, cu atât adolescentul se va opune mai mult“, se explică în cartea Parent/Teen Breakthrough. „A încerca să deţineţi controlul e ca şi cum aţi încerca să întindeţi pe o felie de pâine proaspătă untul tocmai scos din frigider: pâinea se va rupe, iar soluţia nu este să apăsaţi mai tare.“

O disciplinare adecvată poate da rezultate. A disciplina nu e totuna cu a pedepsi. A disciplina înseamnă în esenţă a învăţa, însă a pedepsi presupune a provoca suferinţă. Dar cum îl puteţi învăţa pe adolescentul vostru să respecte regulile stabilite?

 CE PUTEŢI FACE

Fiţi clari. Adolescenţii trebuie să ştie exact ce aşteptaţi de la ei şi care vor fi consecinţele neascultării. (Principiu biblic: Galateni 6:7)

Sugestie: Notaţi pe o foaie toate regulile casei deja existente. Apoi întrebaţi-vă: Sunt prea multe? Sunt prea puţine? Nu cumva unele nu mai sunt necesare? Ar trebui să fac unele modificări în funcţie de cât de responsabil s-a dovedit până în prezent copilul meu adolescent?

Fiţi consecvenţi. Adolescenţii ar putea fi dezorientaţi dacă săptămâna trecută au scăpat nepedepsiţi deşi au încălcat o regulă, dar săptămâna asta sunt pedepsiţi pentru o greşeală asemănătoare. (Principiu biblic: Matei 5:37)

Sugestie: Consecinţa aplicată în urma încălcării unei reguli trebuie să aibă legătură cu regula respectivă. De exemplu, dacă adolescentul încalcă regula privind ora de întoarcere acasă, o consecinţă adecvată ar fi să-i cereţi să vină acasă mai devreme.

Fiţi rezonabili. Fiţi flexibili acordându-i adolescentului mai multă libertate pe măsură ce o câştigă. (Principiu biblic: Filipeni 4:5)

Sugestie: Discutaţi cu adolescentul despre regulile stabilite. L-aţi putea pune chiar pe el să se gândească ce consecinţe ar trebui impuse pentru anumite încălcări. Este mult mai probabil ca adolescenţii să se conformeze regulilor dacă au contribuit la formularea lor.

Dezvoltaţi-i personalitatea. Obiectivul vostru nu este acela de a-l face pe adolescent să respecte regulile, ci de a-l ajuta să-şi formeze o conştiinţă sensibilă — acel simţ interior al binelui şi al răului. (Vezi chenarul „Ajutaţi-l să-şi formeze o personalitate frumoasă“.) (Principiu biblic: 1 Petru 3:16)

Sugestie: Apelaţi la Biblie pentru ajutor. Ea este cea mai bună sursă de ‘disciplinare care dă perspicacitate’ şi, datorită înţelepciunii conţinute în paginile ei, ‘cel fără experienţă poate deveni prevăzător, iar tânărul poate căpăta cunoştinţă şi capacitate de gândire’ (Proverbele 1:1–4).