DIFICULTATEA

De fiecare dată când apare o neînţelegere între voi, revărsaţi unul asupra altuia un potop de critici. Vorbele jignitoare au devenit atât de obişnuite în căsnicia voastră, încât se poate spune că acesta este stilul vostru de a comunica.

Chiar dacă vorbirea jignitoare şi-a făcut locul în căsnicia voastră, puteţi ieşi din acest tipar. Pentru început însă, trebuie să analizaţi cauzele şi să înţelegeţi de ce este spre binele vostru să faceţi unele schimbări.

DE CE SE ÎNTÂMPLĂ

Mediul în care aţi crescut. Mulţi bărbaţi şi femei au crescut în familii în care vorbirea jignitoare era la ordinea zilei. Drept urmare, în viaţa de cuplu unul dintre parteneri sau ambii nu fac decât să repete genul de limbaj pe care l-au auzit la părinţi.

Influenţa divertismentelor. Filmele şi serialele de comedie prezintă vorbirea insultătoare ca pe ceva amuzant, lăsându-i telespectatorului impresia că e inofensivă, ba chiar distractivă.

Cultura. Unele societăţi le inoculează bărbaţilor ideea că, pentru a fi „bărbaţi adevăraţi“, trebuie să domine, iar femeilor că trebuie să fie extrem de agresive ca să nu pară slabe. În timpul unei neînţelegeri, doi soţi cu astfel de atitudini se consideră mai degrabă adversari decât aliaţi şi, de aceea, folosesc cuvinte care rănesc, nu care vindecă.

Oricare ar fi cauza, vorbirea jignitoare poate duce la divorţ şi poate provoca numeroase probleme de sănătate. Unii spun că vorbele lasă răni mai adânci decât loviturile fizice. De pildă, o soţie care a fost agresată de soţul ei atât fizic, cât şi verbal a mărturisit: „Mi-era mai greu să îndur insultele decât bătăile. Aş fi preferat să mă lovească decât să-mi spună cuvinte atât de urâte“.

Ce puteţi face dacă aţi permis ca vorbirea jignitoare să vă şubrezească relaţia?

 CE PUTEŢI FACE

Manifestaţi empatie. Puneţi-vă în locul partenerului şi încercaţi să înţelegeţi ce efect au cuvintele voastre asupra lui. Dacă e posibil, gândiţi-vă la o situaţie în care el s-a simţit rănit de vorbele voastre. Nu vă gândiţi neapărat la ce aţi spus voi, ci la modul în care s-a simţit el. Vă vin în minte modalităţi prin care vorbirea jignitoare ar fi putut fi înlocuită cu exprimări de bunătate? Iată ce spune Biblia: „Un răspuns blând îndepărtează furia, dar un cuvânt care provoacă durere stârneşte mânia“ (Proverbele 15:1).

Observaţi cupluri care îşi arată respect. În cazul în care modelele negative v-au influenţat modul de comunicare, căutaţi exemple bune. Ascultaţi cuplurile căsătorite a căror vorbire este demnă de a fi imitată. (Principiu biblic: Filipeni 3:17)

Reînsufleţiţi sentimentele pe care le-aţi avut cândva unul faţă de celălalt. Vorbirea jignitoare este mai degrabă o problemă a inimii decât a gurii. Prin urmare, străduiţi-vă să nutriţi gânduri şi sentimente pozitive faţă de partenerul vostru. Amintiţi-vă ce activităţi vă plăcea să faceţi împreună. Priviţi fotografii mai vechi. Ce vă amuza pe atunci? Ce calităţi v-au atras la partenerul vostru? (Principiu biblic: Luca 6:45)

Vorbiţi la persoana întâi. În loc să vă atacaţi verbal partenerul, exprimaţi-vă îngrijorarea arătând cum sunteţi voi afectaţi. De exemplu, replica „Mă simt ignorat/ă când faci planuri fără să mă consulţi“ va avea un efect mult mai bun decât „Aşa eşti tu! Mereu faci planuri fără să mă consulţi“. (Principiu biblic: Coloseni 4:6)

Trebuie să ştiţi când să vă opriţi. Dacă vedeţi că vă ieşiţi din fire, iar vorbele încep să scape de sub control, cel mai bine ar fi să amânaţi discuţia. Nu e greşit să întrerupeţi o conversaţie care poate degenera într-o ceartă aprinsă şi să o reluaţi când puteţi discuta mai calm. (Principiu biblic: Proverbele 17:14)

Vorbirea jignitoare este mai degrabă o problemă a inimii decât a gurii