Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Treziţi-vă!  |  Septembrie 2012

Maeştri ai medicinei din Evul Mediu

Maeştri ai medicinei din Evul Mediu

MULTE aspecte ale medicinei moderne s-ar putea să nu fie pe atât de moderne pe cât cred unii. De fapt, numeroase metode şi tehnici medicale folosite pe scară largă azi erau deja în uz în unele ţări cu secole în urmă. Să facem o scurtă incursiune în istoria medicinei medievale practicate în Orientul Mijlociu.

În 805 e.n., CALIFUL HĀRŪN AL-RAŠĪD a înfiinţat un spital în Bagdad, capitala imperiului său. Din secolul al IX-lea până în secolul al XIII-lea, şi alţi conducători au construit spitale pe tot cuprinsul lumii islamice, din Spania până în India.

Acestea le erau deschise bogaţilor şi săracilor deopotrivă, indiferent de religia din care făceau parte. Medici profesionişti tratau bolnavii, dar făceau şi cercetări şi instruiau noi medici. Secţiile erau împărţite pe specialităţi: medicină internă, oftalmologie, ortopedie, chirurgie, boli contagioase şi tulburări mintale. Medicii, împreună cu studenţii lor, îi consultau pe bolnavi în fiecare dimineaţă şi le prescriau regimuri alimentare şi medicamente, iar farmaciştii spitalului distribuiau doctoriile. Exista şi un personal administrativ care se ocupa de păstrarea evidenţelor, urmărirea cheltuielilor şi supravegherea bucătăriei spitalului, precum şi de alte chestiuni organizatorice, exact ca în zilele noastre.

Istoricii consideră aceste spitale „una dintre cele mai mari realizări ale societăţii islamice medievale“. Pe tot cuprinsul lumii musulmane, „spitalul ca instituţie s-a dezvoltat într-o manieră revoluţionară, ajungând să influenţeze progresul ştiinţelor medicale şi al asistenţei sanitare până în epoca modernă“, afirmă scriitorul şi istoricul Howard Turner.

RHAZES, născut în anticul al-Rayy (o suburbie a Teheranului de azi) la jumătatea secolului al IX-lea, este socotit „cel mai mare medic şi clinician al islamului şi, de fapt, al întregului Ev Mediu“. Spre folosul altor practicieni, acest gânditor şi om de ştiinţă a redactat nenumărate lucrări, în care şi-a descris experienţa medicală: metodele experimentale folosite, afecţiunile studiate, instrumentele utilizate şi rezultatele obţinute. De asemenea, i-a sfătuit pe toţi medicii să fie la zi cu ultimele progrese înregistrate în domeniul lor de specializare.

Rhazes a avut nenumărate realizări. Scrierile sale medicale sunt rezumate în lucrarea de 23 de volume Al-Hawi (Cartea exhaustivă), privită drept unul dintre cele mai importante texte medicale. Se poate spune că obstetrica, ginecologia şi chirurgia oftalmică îşi au originile în această carte. Între cele 56 de lucrări ale sale pe diverse teme medicale se numără şi cele mai vechi şi mai demne de încredere descrieri ale variolei şi ale rujeolei. Rhazes a descoperit şi că febra este un mecanism de apărare al organismului.

Mai mult, a condus spitale în al-Rayy şi în Bagdad. Aici a lucrat şi cu bolnavii mintal, activitate care i-a adus în cele din urmă renumele de părinte al psihologiei şi al psihoterapiei. Între scrierile lui Rhazes nu se numără doar cele medicale; el a redactat şi lucrări de chimie, astronomie, matematică, filozofie şi teologie.

AVICENNA, un alt titan al medicinei, era originar din Bukhara, oraş aflat pe teritoriul actualului Uzbekistan. El a devenit unul dintre cei mai mari medici, filozofi, astronomi şi matematicieni pe care i-a dat veacul al XI-lea. Avicenna a scris o enciclopedie, intitulată Canonul medicinii, ce rezuma toate cunoştinţele medicale ale epocii.

 El afirma în Canon că tuberculoza este contagioasă, că bolile se pot transmite prin apă şi sol, că emoţiile afectează sănătatea fizică a omului şi că nervii transmit atât durerea, cât şi impulsurile ce provoacă contracţiile musculare. Canonul descria circa 760 de preparate farmaceutice, amintind proprietăţile, efectele şi indicaţiile lor, şi oferea principii de testare a medicamentelor noi. Tradus în latină, textul a rămas sute de ani cartea de căpătâi a şcolilor medicale europene.

Manuscris arab ilustrând instrumentele chirurgicale ale lui Albucasis

ALBUCASIS, de loc din Andaluzia (în Spania de azi), este un alt nume reprezentativ în istoria medicinei. Această minte sclipitoare a secolului al X-lea a realizat un compendiu de 30 de volume, inclusiv un tratat de chirurgie de 300 de pagini. În acesta descria proceduri chirurgicale avansate precum folosirea catgutului pentru suturi interne, înlăturarea pietrelor din vezica urinară cu ajutorul unui instrument introdus prin uretră, tiroidectomia şi operarea cataractei.

Albucasis a folosit ceea ce unii au numit „tehnici medicale relativ moderne“ pentru a uşura naşterile dificile şi pentru a trata luxaţiile de umăr. A introdus bumbacul ca pansament chirurgical şi ghipsul pentru fixarea oaselor fracturate. În plus, a elaborat tehnici de reimplantare a dinţilor căzuţi, de construire a dinţilor falşi, de corectare a danturii strâmbe şi de înlăturare a tartrului dentar.

 În tratatul de chirurgie al lui Albucasis erau ilustrate pentru prima dată instrumentele chirurgicale. Lucrarea prezenta desenele a circa 200 de instrumente şi specifica modul şi momentul în care trebuiau folosite. Deşi de atunci au trecut 1 000 de ani, unele dintre modelele prezentate au suferit doar câteva schimbări.

Avicenna

Cunoştinţa se răspândeşte şi în Occident

În secolele al XI-lea şi al XII-lea, erudiţii au început să traducă în latină unele texte medicale arabe, aceasta îndeosebi în Toledo (Spania) şi în Monte Cassino şi Salerno (Italia). Ulterior, traducerile au servit drept manuale de studiu pentru universităţile de pe tot cuprinsul Europei latine, care formau viitori medici. Astfel, cunoştinţele medicale ale Orientului Mijlociu „au pătruns adânc în Europa în veacurile ce-au urmat, poate chiar mai adânc decât oricare altă ştiinţă arabă“, precizează autorul de lucrări ştiinţifice Ehsan Masood.

Este limpede, aşadar, că descoperirile şi invenţiile maeştrilor din Evul Mediu, precum Rhazes, Avicenna, Albucasis şi alţi contemporani, pot fi socotite pe drept cuvânt temelia a ceea ce numim noi azi medicină modernă.