MULŢI oameni merg cu regularitate la anumite edificii religioase pentru a se ruga lui Dumnezeu. Alţii fac lungi pelerinaje la locuri pe care le socotesc sfinte. Consideraţi că trebuie să vă aflaţi într-o biserică, într-un templu sau într-un sanctuar pentru a vă ruga lui Dumnezeu? Sau simţiţi că puteţi să vă adresaţi lui în rugăciune oricând şi oriunde? Ce spune Biblia în acest sens?

La începutul istoriei umane, nu existau clădiri în care omul să-i aducă închinare lui Dumnezeu. Primii noştri părinţi locuiau într-o splendidă grădină (Geneza 2:8). De aici puteau să comunice cu Creatorul lor, Iehova Dumnezeu. Mai târziu, pe măsură ce familia umană creştea, oameni drepţi, precum Noe, ‘au umblat cu adevăratul Dumnezeu’, fără să aibă nevoie de edificii religioase (Geneza 6:9). Ei au fost oameni ai rugăciunii, care l-au iubit pe Iehova, câştigând astfel favoarea lui.

Dumnezeu nu locuieşte în clădiri făcute de mâini omeneşti

Oamenii fideli din vechime ştiau că Făuritorul pământului şi al vastului univers nu locuieşte în clădiri făcute de mâini omeneşti. „Va locui oare Dumnezeu cu oamenii pe pământ?“, a întrebat înţeleptul rege Solomon. „Iată! Nici cerul, nici cerurile cerurilor nu pot să te cuprindă“, a declarat el pe bună dreptate (2 Cronici 6:18). E adevărat, israeliţii din Antichitate au avut un tabernacol, iar mai târziu un templu în care se adunau pentru a celebra, potrivit Legii date de Dumnezeu, sărbătorile religioase anuale (Exodul 23:14–17). Cu toate acestea, ei i se puteau ruga lui Dumnezeu în orice moment: când îşi păşteau turmele, îşi lucrau pământul, petreceau timp cu familia sau în momentele de singurătate (Psalmul 65:2; Matei 6:6).

Şi noi ne putem ruga lui Dumnezeu oriunde şi oricând. Isus Cristos, exemplul nostru suprem, s-a retras adesea în locuri liniştite pentru a se ruga (Marcu 1:35). De pildă, odată „el s-a dus pe munte să se roage şi a petrecut toată noaptea rugându-se lui Dumnezeu“ (Luca 6:12).

Fireşte, fiind evreu, Isus asista cu regularitate la sărbătorile religioase de la templul din Ierusalim (Ioan 2:13, 14). Totuşi, el a prezis un timp când templul nu avea să mai fie centrul închinării adevărate. Când i-a vorbit unei femei samaritene în apropierea unui munte din Samaria, unde cei din poporul ei aveau un templu, Isus a spus: „Vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim“. Apoi a adăugat că adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu „i se vor închina Tatălui cu spirit şi cu adevăr“ (Ioan 4:21, 23).

Isus nu a pus accentul pe clădiri făcute din cărămidă şi mortar, ci pe închinarea adevărată practicată dintr-o inimă sinceră. Dar avea să însemne aceasta că discipolii lui Isus, numiţi ulterior creştini, trebuiau să i se închine lui Dumnezeu doar în particular? (Faptele 11:26) Nu, şi din motive bine întemeiate.

Slujitorii lui Dumnezeu alcătuiesc o familie spirituală

Slujitorii adevăraţi ai lui Dumnezeu alcătuiesc o familie spirituală (Luca 8:21). Membrii unei familii adevărate fac multe lucruri împreună,  de exemplu iau masa împreună, iar aceasta întăreşte legăturile dintre ei. La fel stau lucrurile şi în plan spiritual. Întrunirile creştine sunt un ospăţ spiritual, căci hrănesc persoana lăuntrică şi întăresc legăturile spirituale. Apostolul creştin Pavel a scris: „Să ne interesăm unii de alţii ca să ne îndemnăm la iubire şi la fapte bune, fără să neglijăm întrunirea noastră, cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alţii“ (Evrei 10:24, 25).

Drept urmare, adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu recunosc rolul vital al congregaţiei de a-l ajuta pe fiecare membru al ei să cultive calităţi creştine pe care nu le-ar putea cultiva pe deplin dacă s-ar izola. Între aceste calităţi se numără iubirea, iertarea, bunătatea, blândeţea şi pacea (2 Corinteni 2:7; Galateni 5:19–23).

Dar unde se întruneau primii creştini pentru a-i aduce închinare lui Dumnezeu şi pentru a se bucura de compania celorlalţi? De cele mai multe ori, în locuinţe particulare (Romani 16:5; Coloseni 4:15). De pildă, când i-a scris unui frate de credinţă, apostolul Pavel a adresat scrisoarea şi ‘congregaţiei * din casa’ acelui creştin (Filimon 1, 2).

În mod asemănător, poporul lui Dumnezeu de azi nu are nevoie de edificii religioase bogat ornamentate, ci de locuri de întrunire confortabile şi încăpătoare. Martorii lui Iehova au astfel de locuri, pe care le numesc săli ale Regatului. De fapt, s-ar putea ca şi în zona în care locuiţi să existe o sală a Regatului. Aceste clădiri sunt funcţionale şi au un aspect modest, iar modul în care se desfăşoară întrunirile este cât se poate de simplu: se intonează cântări, se rostesc rugăciuni şi se poartă discuţii biblice.

Martorii lui Iehova preţuiesc nespus momentele de linişte în care comunică cu Dumnezeu. De aceea, petrec zilnic timp rugându-se lui, atât individual, cât şi împreună cu familia. „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, iar el se va apropia de voi!“, se spune în Iacov 4:8.

[Notă de subsol]

^ par. 13 Termenul original grecesc pentru „congregaţie“ este tradus „biserică“ în unele versiuni în limba română ale Bibliei.

V-AŢI ÎNTREBAT VREODATĂ?

● Locuieşte Dumnezeu în clădiri făcute de mâini omeneşti? (2 Cronici 6:18)

● Unde şi-a petrecut Isus o noapte în rugăciune? (Luca 6:12)

● De ce se întrunesc adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu? (Evrei 10:24, 25)

[Text generic pe pagina 15]

Ascultă Dumnezeu doar rugăciunile rostite în anumite locuri?