Fortăreaţa Terezín — Suferinţa din spatele zidurilor

UNDEVA, la jumătatea distanţei dintre Dresda şi Praga, oraşe situate în centrul Europei, se află Theresienstadt (sau Terezín). Oraşul este cunoscut pentru fortăreaţa-i întinsă, cu metereze masive, construită pentru a împiedica pătrunderea armatelor străine pe teritoriul ţării şi pentru a oferi ocrotire locuitorilor din regiune.

Oraşul-garnizoană a fost înălţat la porunca lui Iosif al II-lea, rege al Germaniei şi împărat al Sfântului Imperiu Roman. El a fost de faţă la inspectarea terenului şi mai târziu, spre sfârşitul anului 1780, la punerea pietrei de temelie a construcţiei. Ridicată în onoarea mamei sale, împărăteasa Maria Tereza *, fortăreaţa a căpătat numele german Theresienstadt, care înseamnă „Oraşul Terezei“. Se spune că, la un moment dat, pe şantier au lucrat nici mai mult, nici mai puţin de 14 000 de oameni. Cea mai mare parte a lucrărilor au fost finalizate în patru ani.

În 1784, când a fost terminată, Terezín era cea mai mare fortăreaţă din Imperiul Habsburgic. Tehnicile de proiectare şi de construcţie folosite au fost cele mai avansate din domeniul construcţiilor de fortăreţe de până atunci. Cu toate acestea, tacticile şi strategiile militare suferiseră schimbări majore, iar aceasta cu mult înainte de finalizarea ei.

Când invadau o ţară, forţele inamice nu mai asediau un castel, ci împresurau satele din jur şi apoi le prădau. Drept urmare, în 1888, Terezín şi-a pierdut statutul de fortăreaţă militară. Fortificaţiile ei exterioare, ample au fost transformate în parcuri încântătoare, din care nu lipseau aleile şi băncile.

Fortăreaţa şi oraşul

Oraşul Terezín fusese proiectat pentru a servi drept garnizoană. Îndărătul zidurilor lui masive se aflau locuinţe pentru soldaţi, pentru familiile lor şi pentru alţi civili.

În apropierea principalei fortăreţe s-a construit una mai mică, cu rol de închisoare militară. Pe la începutul secolului al XIX-lea, aici au fost închişi duşmanii politici ai Imperiului Austriac. După mai bine de 100 de ani, între deţinuţi aveau să se numere şi tinerii implicaţi în asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo, în 1914. Deşi au scăpat de pedeapsa capitală pentru că aveau sub 20 de ani, majoritatea au murit, iar unii chiar şi-au pierdut minţile în urma torturilor la care au fost supuşi. Gavrilo Princip, asasinul propriu-zis, şi-a  ajuns sfârşitul în acea închisoare în timp ce Primul Război Mondial încă făcea ravagii.

Mica Fortăreaţă era una dintre cele mai temute închisori de pe întreg cuprinsul Austro-Ungariei. Adesea, deţinuţii erau ţinuţi în lanţuri grele în celule subterane, reci şi jilave. Pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, fortăreaţa a fost teatrul unor atrocităţi şi mai cumplite.

„Băile Terezín“ — Ce erau în realitate

După ce au invadat şi au ocupat teritoriul ce aparţine actualmente Republicii Cehe, naziştii au început în 1941 să-i ducă pe evrei în fortăreaţa principală. Ei au transformat oraşul Theresienstadt într-un ghetou, pretinzând că segregarea rasială era necesară pentru a se evita conflictele dintre evrei şi cei de alte naţionalităţi. Deşi Theresienstadt era prezentat publicului drept un centru balnear rezervat doar evreilor, naziştii plănuiau în secret să-i extermine pe toţi evreii.

În estul Europei, naziştii înfiinţaseră deja lagăre ale morţii în care evrei din Theresienstadt şi din alte locuri erau, rând pe rând, deportaţi şi apoi ucişi. * Deşi se ştia despre existenţa acestor lagăre încă de pe la jumătatea anilor ’30, propaganda nazistă le prezenta drept simple centre de reeducare. Cu toate acestea, se vorbea tot mai mult despre condiţiile din lagăre, astfel că oficialii nazişti s-au văzut obligaţi să răspundă acuzaţiilor care li se aduceau. Ei însă au pus la cale un plan prin care să dezinformeze opinia publică internaţională. Ce au făcut?

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact în anii 1944 şi 1945, reprezentanţi ai Crucii Roşii Internaţionale au fost invitaţi să inspecteze principala fortăreaţă ca să vadă cu ochii lor ce se întâmpla acolo. Pentru a lăsa impresia că fortăreaţa era realmente un centru de tratament, naziştii au muncit din greu la înfrumuseţarea oraşului.

Numerele străzilor au fost înlocuite cu nume frumoase. Au fost create o bancă, o grădiniţă şi magazine fictive. S-a deschis până şi o cafenea în centrul ghetoului. Faţadele caselor au fost reparate, în parcul central au fost amenajate noi spaţii verzi şi s-a construit un pavilion, unde se cânta muzică de promenadă.

După aceea, un ghid le-a făcut reprezentanţilor Crucii Roşii un tur al oraşului. Acestora li s-a permis să vorbească cu reprezentanţii guvernului „independent“ al evreilor — locuitori  atent selecţionaţi, care răspundeau la întrebări exact aşa cum fuseseră instruiţi. Naziştii au reuşit să inducă în eroare două delegaţii ale Crucii Roşii. În rapoartele delegaţilor, Theresienstadt a fost descris drept un oraş evreiesc obişnuit, cu locuitori care se bucurau de o bună îngrijire. După ce reprezentanţii Crucii Roşii au plecat, evreii din ghetou s-au întors la cruda realitate: au continuat să sufere, să flămânzească şi să moară. Puţini au mai trăit să vadă sfârşitul războiului.

Mica Fortăreaţă

Mica Fortăreaţă a fost folosită şi de nazişti pe post de închisoare. Condiţiile erau la fel de aspre precum cele din lagărele de concentrare. Pentru zecile de mii de bărbaţi şi femei întemniţaţi aici, Mica Fortăreaţă nu era decât un punct de tranzit în drumul spre un lagăr de concentrare mai mare de pe teritoriul Reich-ului german.

Cel puţin 20 de Martori ai lui Iehova, din Praga, Plzeň (în germană Pilsen) şi alte regiuni ale ţării, au fost închişi în Mica Fortăreaţă. Pentru ce delict? Au refuzat să susţină regimul nazist şi şi-au păstrat neutralitatea politică. În pofida interdicţiei impuse asupra lucrării lor de predicare, Martorii nu au încetat să le împărtăşească altora vestea bună din Biblie. Singurul motiv pentru care au fost persecutaţi a fost credinţa lor, unii fiind executaţi sau torturaţi până la moarte.

O lecţie ce nu trebuie dată uitării

Biblia spune: „Nu vă puneţi încrederea în nobili, nici în fiul omului pământean, în care nu este salvare. Spiritul lui iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile“ (Psalmul 146:3, 4). Fortăreaţa Terezín este o mărturie incontestabilă a acestui adevăr.

[Note de subsol]

^ par. 3 Împărăteasa a fost şi mama Mariei Antoaneta, care a devenit ulterior regină a Franţei.

^ par. 12 Pentru informaţii suplimentare, vezi ediţia din 22 august 1995 a revistei Treziţi-vă!, paginile 3–15, şi cea din 22 martie 1990, paginile 3–20.

[Chenarul de la pagina 20]

MARTORII LUI IEHOVA ŞI MICA FORTĂREAŢĂ

Majoritatea Martorilor lui Iehova întemniţaţi în Theresienstadt erau mai întâi interogaţi la sediul Gestapoului din Praga. După ce rămâneau o vreme în Theresienstadt, erau de regulă trimişi în lagărele de concentrare din Germania. Cum au făcut ei faţă condiţiilor crâncene de încarcerare, dar şi izolării?

O Martoră închisă în Theresienstadt ne povesteşte: „Pentru că nu voiam să uit învăţăturile Bibliei, le repetam mereu. În fiecare închisoare în care eram transferată, căutam alte Martore şi făceam tot posibilul să intru în contact cu ele. În acelaşi timp, atât cât îmi permitea situaţia, mă străduiam să le depun mărturie altora“.

Modul în care a acţionat ea a dat rezultate. Această Martoră i-a rămas fidelă lui Dumnezeu în timpul detenţiei, precum şi în anii ce-au urmat.

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Timbru: reprezentare idilică a fortăreţei Terezín din timpul celui de-al Doilea Război Mondial

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Deţinuţii nou-veniţi erau duşi spre barăci. Se poate vedea inscripţia în germană: „Arbeit macht frei“ (Munca te face liber)

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Paturi de scândură din sectorul rezervat femeilor

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

Intrarea principală în Mica Fortăreaţă

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 19]

Ambele fotografii: Courtesy of the Memorial Terezín