Cinstea aduce foloase

„Pâinea câştigată prin minciună îi este plăcută omului, dar după aceea gura i se umple de pietriş.“ (Proverbele 20:17)

ESTE necesar să recurgi la practici necinstite pentru a avea succes în afaceri? Răspunsul e nu. De fapt, necinstea are adesea efect de bumerang. De ce? Din cauza a ceea ce numim „avantajul integrităţii“. Integritatea dă naştere la încredere, care asigură succesul pe termen lung.

Valoarea încrederii

Indiferent că îţi dai seama sau nu, succesul tău depinde în mare măsură de reputaţia pe care ţi-o faci în ce priveşte cinstea. Experienţa lui Franz, ale cărui cuvinte au fost amintite în articolul precedent, confirmă acest lucru. Iată ce spune el: „Imediat după ce am început să lucrez, angajatorii mi-au testat integritatea şi cinstea în diverse moduri, iar asta fără ştirea mea. Mai târziu am aflat că trecusem testele cu brio. Drept urmare, mi s-au încredinţat responsabilităţi mai mari şi am primit mai multă libertate, iar patronii m-au răsplătit pentru cinstea de care am dat dovadă. Ştiu că există oameni care ar fi mult mai capabili decât mine în acest post şi care, cu siguranţă, sunt mai inteligenţi. Cred totuşi că locul meu de muncă e sigur datorită încrederii pe care o au în mine angajatorii“.

Evită riscurile inutile

David, omul de afaceri citat în articolul precedent, relatează: „Văzând că, pentru a obţine avantaje imediate, partenerii mei încălcau regulile, mi-am zis: Chiar dacă «nota de plată» întârzie, la un moment dat tot va sosi. Cu alte cuvinte, activităţile necinstite vor aduce, într-un fel sau altul, probleme. Am refuzat multe oferte de afaceri dubioase. Multe dintre companiile ofertante mai târziu au dispărut, iar unele persoane din cadrul acestora au fost puse sub urmărire penală. Din fericire însă, compania noastră nu a avut parte de astfel de situaţii tragice“.

În timp ce punea bazele unei ferme de vite în sud-estul Africii, Ken ar fi putut să grăbească obţinerea unor produse de import şi să evite plătirea unor taxe dând mită. El mărturiseşte: „Mulţi fermieri au apelat la această practică. Pentru că am acţionat corect, ne-au trebuit vreo zece ani ca să punem ferma pe picioare. A meritat? Cu siguranţă! Cei ce plăteau mită erau apoi ţinta hărţuielilor oficialilor corupţi, care voiau şi mai mulţi bani“.

Cum poţi face faţă problemelor economice

Când o firmă este în pragul falimentului, tentaţia de a recurge la necinste este foarte mare. Şi în această situaţie însă, o reputaţie bună în ce priveşte cinstea e de mare valoare.

Să ne gândim la exemplul lui Bill, a cărui firmă de construcţii a falimentat în timpul crizei de pe piaţa imobiliară din Statele Unite. El relatează: „Mulţi dintre clienţii noştri importanţi au ieşit din afaceri, datorându-ne sute de mii de dolari. Mai târziu, când situaţia a ajuns critică, am luat legătura cu o firmă concurentă şi i-am întrebat pe cei din conducere dacă erau dispuşi să angajeze vreo persoană din colectivul nostru. La 48 de ore de la acea întrevedere, firma ne-a oferit un loc de muncă mie şi celor mai mulţi dintre angajaţii mei. Mi s-a spus că reputaţia pe care o aveam în ce priveşte calitatea serviciilor şi cinstea era bine cunoscută“.

 Toţi cei menţionaţi mai sus sunt Martori ai lui Iehova. Normele după care se ghidează în afaceri, dar şi în celelalte aspecte ale vieţii se bazează pe Biblie. Aşa cum s-a observat, cinstea de care au dat dovadă nu a fost nicidecum o piedică în calea succesului în plan profesional, ci, dimpotrivă, le-a adus numai foloase.

Cu toate acestea, vor exista întotdeauna situaţii în care necinstea pare să prezinte avantaje. Dar sunt oare răsplăţile de natură financiară singura unitate de măsură a succesului?

[Text generic pe pagina 6]

Indiferent că îţi dai seama sau nu, succesul tău depinde în mare măsură de reputaţia pe care ţi-o faci în ce priveşte cinstea

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

„Mi s-a spus că reputaţia pe care o aveam în ce priveşte calitatea serviciilor şi cinstea era bine cunoscută.“ (Bill, Statele Unite)