Ce aştepţi cu nerăbdare să faci când mergi la o reuniune? Bifează în dreptul variantei care ţi se potriveşte:

  • să mănânci

  • să dansezi

  • să joci jocuri

  • să-ţi faci noi prieteni

  • să te vezi cu prietenii vechi

  • altele ․․․․․

MAJORITATEA tinerilor adoră să stea împreună şi nu e nimic rău în asta. În Biblie, reuniunile sunt prezentate într-o lumină pozitivă.

Ştiai că. . . ?

  • Fiii lui Iov obişnuiau să organizeze reuniuni de familie (Iov 1:4).

  • Isus a participat la o petrecere de nuntă, şi nu una restrânsă (Ioan 2:1–11).

  • Creştinii din secolul I petreceau timp împreună în locuinţe particulare (Faptele 2:46, 47).

Fără îndoială, e distractiv să-ţi petreci timpul cu prietenii. Din nefericire însă, unele reuniuni nu sunt nici pe departe înviorătoare.

REALITATE „Am fost invitată la o petrecere la care putea să vină oricine. Petrecerea urma să aibă loc acasă la un băiat ai cărui părinţi erau plecaţi din oraş. M-am hotărât să nu merg şi mă bucur că am luat această decizie! Ziua următoare am auzit că a fost alcool la discreţie şi că unii s-au îmbătat. Trei băieţi şi-au pierdut cunoştinţa, iar alţii chiar s-au luat la bătaie. A trebuit să vină poliţia şi să oprească petrecerea.“ (Janelle)

ÎNVĂŢĂMINTE Nu lăsa lucrurile la voia întâmplării! Indiferent că eşti invitat la o reuniune sau că tu eşti organizatorul, trebuie mai întâi să răspunzi la întrebările de pe paginile următoare. Dacă vei proceda astfel, mai mult ca sigur îţi vei aminti cu plăcere de acel eveniment şi nu vei fi măcinat de regrete.

 REUNIUNI REUŞITE

„Când prietena mea organiza o reuniune, mama ei ştia unde se află fiecare invitat. Chiar dacă mergeam la maşină să-mi iau un pulover, mă întreba unde merg. Exagera? Poate. Pe mine însă nu mă deranja deoarece ştiam că era mai bine să mă simt în siguranţă, decât să-mi pară rău mai târziu.“ (Kim)

„Am fost la reuniuni reuşite şi cred că succesul lor s-a datorat persoanelor de diverse categorii de vârstă prezente. În plus, organizatorii pregătiseră activităţi distractive la care să participe toţi invitaţii.“ (Andrea)