Acesta este al şaselea articol din seria care îşi propune să prezinte cele şapte puteri mondiale din istoria biblică. Scopul acestei analize este acela de a demonstra că Biblia este o carte demnă de încredere, inspirată de Dumnezeu, şi că mesajul ei este unul luminos. De fapt, ea ne insuflă speranţa că, în curând, suferinţele provocate de cruda conducere umană vor lua sfârşit.

CREŞTINISMUL, după cum bine ştim, a fost întemeiat de Isus şi răspândit de continuatorii săi până în teritorii îndepărtate. Aceasta se întâmpla pe timpul Imperiului Roman. Drumuri, apeducte şi monumente romane se pot vedea şi azi în ţări precum Marea Britanie şi Egipt. Vestigiile imperiului ne amintesc că Isus şi apostolii lui au existat în realitate şi că tot ce au spus şi au făcut ei a fost real. Dacă aveţi, de pildă, posibilitatea să mergeţi pe străvechea Via Appia, gândiţi-vă că păşiţi pe acelaşi drum pe care a păşit apostolul creştin Pavel când a călătorit spre Roma (Faptele 28:15, 16).

Istorie demnă de încredere

În relatările biblice despre Isus şi discipolii săi se face referire la numeroase evenimente istorice din secolul întâi. Remarcaţi cu câtă exactitate indică scriitorul biblic Luca anul în care au avut loc două evenimente deosebit de importante:  începerea activităţii lui Ioan Botezătorul şi botezul lui Isus, moment în care acesta a devenit Cristosul, sau Mesia. Conform celor scrise de Luca, aceste evenimente s-au întâmplat în „al cincisprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar [29 e.n.], pe când Ponţiu Pilat era guvernator al Iudeii şi Irod, tetrarh al Galileii“ (Luca 3:1–3, 21). Luca a mai menţionat patru demnitari de frunte: Filip (fratele lui Irod), Lisania, Ana şi Caiafa. Existenţa acestor şapte personalităţi a fost confirmată de istorici. Pentru început să vedem cine au fost Tiberiu, Pilat şi Irod.

Tiberiu Cezar este un personaj istoric bine-cunoscut, fiind reprezentat în numeroase lucrări de artă. Senatul roman l-a ales împărat în 15 septembrie, anul 14 e.n., când Isus avea în jur de 15 ani.

Numele lui Ponţiu Pilat apare alături de cel al lui Tiberiu într-o consemnare a istoricului latin Tacit, scrisă la puţin timp după încheierea redactării Bibliei. Referitor la termenul „creştin“, Tacit a scris: „[Creştinilor] numele li se trage de la Cristos, care, în vremea împăratului Tiberius, fusese condamnat la moarte de Pontius Pilatus“. *

Irod Antipa este cunoscut drept cel care a ridicat oraşul Tiberiada, pe ţărmul Mării Galileii. Aici el şi-a construit şi un palat. După cât se pare, Ioan Botezătorul a fost decapitat, la porunca lui Irod, în Tiberiada.

Relatările biblice se referă şi la evenimente remarcabile de pe vremea romanilor. Iată ce spune Biblia legat de perioada în care s-a născut Isus: „În zilele acelea, Cezar August a dat un decret ca toată lumea să se înregistreze (acest prim recensământ s-a făcut când Quirinius era guvernatorul Siriei). Şi toţi oamenii se duceau să se înregistreze, fiecare în oraşul lui“ (Luca 2:1–3).

Atât Tacit, cât şi istoricul evreu din secolul întâi Josephus Flavius l-au menţionat pe Quirinius. Într-un edict al unui guvernator roman, păstrat la Biblioteca Britanică, se confirmă efectuarea unor astfel de recensăminte: „Văzând că a sosit timpul pentru recensământul din casă în casă, trebuie să-i obligăm pe toţi cei care, dintr-un motiv sau altul, nu locuiesc în districtele lor să se întoarcă la casele lor“.

Biblia mai menţionează „o mare foamete . . . pe vremea lui Claudiu“, un împărat roman (Faptele 11:28). Josephus Flavius confirmă relatarea biblică. El scrie: „În vremea aceea, oraşul lor era bântuit de foamete, lipsa hranei aducând pieirea multor concetăţeni“. *

 În Faptele 18:2, Biblia spune că împăratul „Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma“. În sprijinul acestui detaliu vine o biografie a lui Claudiu, scrisă în jurul anului 121 e.n., de istoricul latin Suetoniu. Potrivit scrierilor sale, Claudiu „i-a izgonit din Roma“ pe toţi iudeii, adăugând că aceştia „se răzvrăteau continuu“ din cauza duşmăniei lor faţă de creştini. *

Biblia spune că, în timpul acelei foamete, Irod Agripa, „îmbrăcat cu veşmintele regale“, a ţinut un discurs în faţa unei mulţimi ce-l adula. „Glas de dumnezeu, nu de om!“, striga mulţimea. Apoi Biblia menţionează că Agripa „a fost mâncat de viermi şi şi-a dat ultima suflare“ (Faptele 12:21–23). Josephus a consemnat şi el evenimentul, aducând câteva detalii. El a scris că Agripa şi-a ţinut discursul îmbrăcat într-un „veşmânt meşteşugit în întregime din argint“, adăugând că „pântecul i-a fost cuprins de nişte dureri care au devenit cumplite“. * După cinci zile, Agripa se stingea din viaţă, consemna Josephus.

Profeţii demne de încredere

Biblia conţine şi importante profeţii care au fost scrise pe vremea Imperiului Roman şi care s-au împlinit tot atunci. De pildă, când a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruş, Isus a profeţit cum avea să fie distrus oraşul de armatele romane şi chiar a plâns pentru el. „Vor veni peste tine zile când duşmanii tăi vor ridica în jurul tău o fortificaţie cu pari ascuţiţi“, a spus Isus. „Nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai înţeles timpul când ai fost inspectat.“ (Luca 19:41–44)

Continuatorii lui Isus însă aveau posibilitatea de a scăpa. Cum anume? Isus le-a dat anticipat instrucţiuni concrete. „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de armate campate, să ştiţi că pustiirea lui s-a apropiat“, a fost avertismentul dat de el. „Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din oraş [Ierusalim] să iasă din el.“ (Luca 21:20, 21) Poate că discipolii lui Isus s-au întrebat, pe bună dreptate: „Cum o să scăpăm noi dintr-un oraş asediat?“.

Iată descrierea evenimentelor potrivit scrierilor lui Josephus: În 66 e.n., când un guvernator roman îşi însuşeşte din tezaurul templului nişte bani reprezentând impozite ajunse la scadenţă, răzvrătiţii evrei înfuriaţi măcelăresc garnizoane romane şi declară provincia independentă. În acelaşi an, Cestius Gallus, guvernatorul roman al Siriei, porneşte în fruntea unei oşti de 30 000 de soldaţi mărşăluind spre sud şi ajunge la Ierusalim în timpul unei sărbători religioase. Gallus cu oamenii lui pătrund în suburbii şi chiar încep să sape la temelia zidului templului, în care s-au refugiat rebelii. Apoi, pe neaşteptate, Gallus îşi retrage trupele. Cuprinşi de frenezie, evreii atacă armata aflată în retragere.

Creştinii fideli nu se lasă înşelaţi de turnura pe care au luat-o evenimentele. Ei înţeleg că sub ochii lor se împlineşte uluitoarea profeţie a lui Isus. Oraşul fusese înconjurat de armate campate. Acum, că armatele s-au retras, creştinii fideli profită de ocazie şi fug din Ierusalim. Mulţi se refugiază în munţii de pe malul estic al Iordanului, în Pela, un oraş neevreiesc, neutru din punct de vedere politic.

Ce se întâmplă însă cu Ierusalimul? Oştile romane se întorc — de această dată numărând 60 000 de soldaţi — sub comanda lui Vespasian şi a lui Titus, fiul său. Ajung în preajma Ierusalimului înainte de Paştele din 70 e.n., prinzându-i ca într-o capcană pe locuitorii oraşului, dar şi pe numeroşii pelerini veniţi pentru sărbătoare. Soldaţii romani doboară toţi copacii din regiune şi înalţă o palisadă de pari ascuţiţi, exact cum a prezis Isus. După un asediu de cinci luni, Ierusalimul cade.

Deşi Titus dă ordin ca templul să nu fie distrus, un soldat îi dă foc. În urma devastărilor, din construcţie nu mai rămâne piatră pe piatră, întocmai cum a profeţit Isus. Potrivit lui Josephus, în dezastru îşi pierd viaţa aproximativ 1 100 000 de evrei şi prozeliţi, majoritatea seceraţi de foame şi de ciumă; alţi 97 000 sunt luaţi prizonieri. Mulţi sunt trimişi la Roma ca  sclavi. Mărturie victoriei lui Titus stau monumente celebre din Roma precum Colosseumul, finalizat de acesta după campania sa în Iudeea, şi Arcul lui Titus, ridicat în amintirea cuceririi Ierusalimului. Într-adevăr, profeţiile biblice s-au împlinit în cele mai mici detalii. Cât de important este, aşadar, să acordăm atenţie şi profeţiilor biblice care privesc viitorul omenirii!

O speranţă sigură

Când s-a aflat înaintea guvernatorului roman Ponţiu Pilat, Isus a vorbit despre un Regat, sau un guvern, care „nu face parte din lumea aceasta“ (Ioan 18:36). De fapt, Isus şi-a învăţat discipolii să se roage pentru acest regat. „Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău. Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ“, a spus el (Matei 6:9, 10). Să remarcăm că Regatul lui Dumnezeu va înfăptui pe pământ voinţa lui Dumnezeu, nu voinţa unor oameni mândri şi ambiţioşi.

Isus este Regele acestui Regat ceresc. Şi, în armonie cu scopul iniţial al lui Dumnezeu, el va transforma întregul pământ într-un paradis (Luca 23:43).

Când va interveni Regatul lui Dumnezeu în treburile omenirii? După mai mulţi ani de la învierea sa, Isus a dat un indiciu când i-a vorbit apostolului Ioan, care se afla în exil pe insula Patmos, pe timpul domniei împăratului roman Domiţian, fratele lui Titus. Isus i-a dezvăluit apostolului următoarele: „Sunt şapte regi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, dar, când va veni, va rămâne puţin timp“ (Revelaţia 17:10).

Când Ioan a consemnat aceste cuvinte, cinci „regi“, sau imperii, căzuseră: Egiptul, Asiria, Babilonul, Medo-Persia şi Grecia. Regele care ‘era’, sau exista pe timpul apostolului Ioan, reprezintă Imperiul Roman. Prin urmare, a mai rămas doar unul: ultima putere mondială din istoria biblică. Despre ce putere este vorba? Cât timp va guverna ea? La aceste întrebări vom răspunde în următorul număr al revistei Treziţi-vă!.

^ par. 8 Anale, Cornelius Tacitus, Ed. Humanitas.

^ par. 12 Antichităţi iudaice, de Flavius Josephus, Ed. Hasefer.

^ par. 13 Vieţile celor doisprezece Cezari, de Suetonius, Ed. Enciclopedia Rao.

^ par. 14 Antichităţi iudaice, de Flavius Josephus, Ed. Hasefer.

Pavel a călătorit pe Via Appia

Tiberiu Cezar, unul dintre înalţii demnitari romani menţionaţi în Evanghelia lui Luca

Inscripţie în care apare numele lui Ponţiu Pilat

Arcul lui Titus, din Roma, rememorează distrugerea Ierusalimului din 70 e.n.