Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Treziţi-vă!  |  Martie 2011

Puteţi avea o sănătate mai bună!

Puteţi avea o sănătate mai bună!

Rustam

RUSTAM locuieşte în Rusia şi duce o viaţă activă. În trecut a avut câteva obiceiuri nesănătoase, dar şi-a dat seama că ele începeau să-şi ceară tributul. De aceea s-a lăsat de fumat şi nu a mai consumat alcool în exces. Totuşi, din cauză că stătea zile întregi în faţa calculatorului, se simţea fără vlagă.

Deşi îşi începea ziua de muncă la ora 8.00 dimineaţa, Rustam era somnoros până pe la ora 10.00. În plus, se îmbolnăvea foarte des. Prin urmare, a decis să facă unele schimbări. Care a fost rezultatul? „În ultimii şapte ani, nu mi-am luat mai mult de două zile de concediu medical pe an. Mă simt grozav! Sunt vioi, plin de energie şi mă bucur de viaţă!“, mărturiseşte el.

Ram locuieşte în Nepal împreună cu soţia lui şi cei doi copii ai lor. În zonă nu există nici sistem de canalizare, nici apă curentă, iar muştele şi ţânţarii roiesc în voie. În trecut, Ram şi familia lui aveau mai tot timpul afecţiuni respiratorii şi infecţii oculare. Şi ei au făcut unele schimbări în modul de viaţă, iar starea sănătăţii li s-a îmbunătăţit considerabil.

Faceţi ceva pentru sănătatea voastră!

Mulţi oameni, bogaţi şi săraci deopotrivă, nu văd legătura dintre obiceiurile lor şi sănătatea lor. Pentru ei, o sănătate bună e ceva ce ţine de pura întâmplare ori un lucru asupra căruia nu deţin niciun control. Această concepţie fatalistă îi împiedică să facă ceva pentru a-şi îmbunătăţi starea sănătăţii şi pentru a duce o viaţă plină de satisfacţii.

În realitate, există măsuri elementare pe care oricine, indiferent de situaţia financiară, le poate lua pentru ca atât el, cât şi familia lui să se bucure de o sănătate mai bună. Merită efortul? Cu siguranţă! Cu toţii putem să ne îmbunătăţim calitatea vieţii şi, astfel, să evităm o moarte prematură.

Ram şi familia lui sunt atenţi să consume apă potabilă

De pildă, prin propriul exemplu, părinţii îi pot ajuta pe copii să-şi formeze obiceiuri bune şi, ca urmare, să fie mai sănătoşi. Deşi un astfel de stil de viaţă necesită mai mult timp şi mai mulţi bani, „investiţia“ va fi recuperată, în sensul că întreaga familie va suferi mai puţin, va avea mai puţine zile de boală şi va cheltui mai puţini bani pe medicamente şi tratamente. Cum spune şi o vorbă din popor: „E mai uşor să previi decât să tratezi“.

În următoarele articole, vom analiza cinci sugestii care i-au ajutat pe Rustam, pe Ram, dar şi pe mulţi alţii să-şi îmbunătăţească sănătatea. Ele vă pot fi de folos şi vouă!