Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Treziţi-vă!  |  Martie 2011

3 — Faceţi mişcare

3 — Faceţi mişcare

„Dacă activitatea fizică ar fi o pastilă, ar fi cel mai prescris medicament din lume.“ (Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Emory) Dintre toate lucrurile pe care le putem face pentru sănătate, puţine au o influenţă mai mare asupra întregului corp decât activitatea fizică.

Fiţi activi. O viaţă activă pe plan fizic ne va ajuta să ne simţim mai bine, să gândim mai clar, să avem mai multă energie, să fim mai productivi şi, împreună cu o alimentaţie corectă, să ne ţinem sub control greutatea. Exerciţiile fizice nu trebuie să fie de intensitate exagerată şi nici dureroase pentru a fi eficiente. Foarte utile sunt exerciţiile moderate, efectuate cu regularitate, de câteva ori pe săptămână.

Joggingul, mersul în pas vioi, mersul cu bicicleta şi sporturile ce implică activitate fizică — suficient de intense ca să mărească ritmul cardiac şi să vă facă să transpiraţi — sporesc rezistenţa organismului şi ajută la prevenirea infarctului şi a accidentului vascular cerebral. Combinând exerciţiile aerobice cu exerciţii moderate de gimnastică şi de ridicare de greutăţi, vă întăriţi oasele, musculatura internă şi membrele. Acest gen de activităţi contribuie şi la menţinerea unui metabolism rapid, care automat ajută la ţinerea sub control a greutăţii.

Activitatea fizică poate fi plăcută

Mergeţi pe jos. Exerciţiile fizice le sunt utile oamenilor de toate vârstele. Nu trebuie să vă înscrieţi la o sală de fitness ca să faceţi mişcare. Pentru început, în loc să luaţi maşina, autobuzul sau liftul, mergeţi pe jos. De ce să aşteptaţi în staţie un mijloc de transport, când aţi putea să ajungeţi la destinaţie pe jos şi poate chiar mai repede? Părinţi, încurajaţi-i pe copii să se joace pe cât posibil afară, făcând activitate fizică. Jocurile în aer liber le întăresc organismul şi îi ajută să-şi dezvolte capacitatea de coordonare într-o măsură în care divertismentele de tip sedentar, precum videojocurile, nu o fac.

Exerciţiile fizice moderate sunt benefice indiferent de vârsta la care începeţi să le faceţi. Dacă sunteţi înaintaţi în vârstă ori dacă aveţi probleme de sănătate şi nu aţi făcut până acum exerciţii, ar fi înţelept să consultaţi medicul înainte de a începe. Important e să începeţi! O activitate fizică progresivă, dar care nu suprasolicită, îi ajută până şi pe cei mai în vârstă să-şi păstreze forţa musculară şi masa osoasă. Drept urmare, vârstnicii nu vor mai fi atât de predispuşi riscului de a cădea.

Sportul i-a fost de mare folos lui Rustam, menţionat în primul articol al acestei reviste. Cu şapte ani în urmă, el şi soţia lui au început să facă puţin jogging în fiecare dimineaţă, de cinci ori pe săptămână. „Iniţial găseam tot felul de scuze ca să nu ne ducem“, povesteşte el. „Dar pe amândoi ne-a motivat faptul că făceam sport împreună. Acum, joggingul este pentru noi un obicei bun şi plăcut.“