Salt la conţinut

Salt la al doilea meniu

Salt la cuprins

Martorii lui Iehova

Română

Treziţi-vă!  |  Decembrie 2010

O carte demnă de încredere — Partea a II-a

Asiria în istoria biblică

O carte demnă de încredere — Partea a II-a

Acesta este al doilea articol din seria care îşi propune să prezinte cele şapte puteri mondiale din istoria biblică. Care este scopul acestei analize? Acela de a demonstra că Biblia este o carte demnă de încredere, inspirată de Dumnezeu, şi că mesajul ei este unul luminos. De fapt, ea ne insuflă speranţa că, în curând, suferinţele provocate de cruda conducere umană vor lua sfârşit.

ASIRIA! Pe orice locuitor din vechime al Orientului Mijlociu l-ar fi trecut fiorii chiar şi numai la auzul acestui nume. Potrivit cărţii biblice Iona, când profetul a primit de la Dumnezeu misiunea de a predica un mesaj de judecată împotriva capitalei asiriene, Ninive, el a fugit în direcţia opusă! (Iona 1:1–3) Să fi fost reputaţia asirienilor, neam de oameni cruzi, cauza acestei reacţii? Tot ce se poate.

Istorie demnă de încredere

Profetul biblic Naum a numit Ninive „ascunzişul leilor“ şi „cetatea care varsă sânge“. El a adăugat: „Ea nu încetează să prade! Se aude pocnetul biciului şi huruitul roţilor, calul galopând şi carul săltând. Călăreţul pe cal, flacăra sabiei, fulgerul suliţei, mulţimea celor ucişi, grămezile de cadavre şi corpuri moarte fără număr; ei se împiedică de trupurile lor moarte!“ (Naum 2:11; 3:1–3). Confirmă  istoria laică descrierea biblică a anticei Asirii?

În lucrarea Light From the Ancient Past, Asiria este numită „nemiloasa maşină de luptă care a semănat cu bună ştiinţă spaima în inima vrăjmaşilor“. Iată, de pildă, cum se lăuda regele asirian Assurnasirpal al II-lea că i-a tratat pe împotrivitorii săi:

Basorelief ce înfăţişează prizonieri jupuiţi de vii

„Am construit un stâlp la poarta cetăţii, am jupuit toate căpeteniile răsculaţilor şi am acoperit stâlpul cu pielea lor; pe unii i-am zidit înlăuntrul stâlpului, pe alţii i-am tras în ţeapă deasupra lui . . . şi am tăiat mâinile şi picioarele demnitarilor, ale demnitarilor de la Curte care se răzvrătiseră. . . . Pe mulţi captivi i-am ars de vii şi pe mulţi i-am luat prizonieri“. Când arheologii au scos la lumină palatele regale asiriene, pe zidurile acestora erau înfăţişate descrieri vii ale tratamentului inuman aplicat captivilor.

În anul 740 î.e.n., Asiria a cucerit Samaria, capitala regatului nordic al Israelului, şi i-a dus pe locuitorii ei în exil. Opt ani mai târziu, Asiria a invadat şi Iuda * (2 Regi 18:13). Regele asirian Sanherib i-a cerut ca tribut regelui iudeu Ezechia 30 de talanţi de aur şi 300 de talanţi de argint. Consemnarea biblică arată că acest tribut a fost plătit. Sanherib însă a insistat şi ca Ierusalimul, capitala lui Iuda, să i se predea necondiţionat (2 Regi 18:9–17, 28–31).

Pe această prismă sunt inscripţionate declaraţiile lui Sanherib privitoare la invazia sa în Iuda

La Ninive, arheologii au descoperit în analele lui Sanherib o consemnare a acestor evenimente. Textul este inscripţionat pe o prismă hexagonală de lut şi stă mărturie aroganţei regelui asirian, care se lăuda: „Cât despre Ezechia, regele lui Iuda, care nu s-a supus stăpânirii mele, i-am asediat 46 de cetăţi puternice, fortăreţele cu ziduri şi nenumăratele sate din împrejurimile lor şi le-am cucerit . . . Pe el însuşi [pe Ezechia], l-am închis la Ierusalim, ca pe o pasăre în colivie, în reşedinţa sa“. Sanherib pretindea apoi că Ezechia i-a trimis „30 de talanţi de aur, 800 de talanţi de argint, pietre preţioase . . . şi alte mari comori“, deformând în mod flagrant realitatea în privinţa numărului de talanţi de argint primiţi.

Să observăm, totuşi, că Sanherib nu spune că ar fi cucerit Ierusalimul. De fapt, el nu aminteşte nici măcar în treacăt înfrângerea umilitoare pe care a suferit-o armata sa prin intervenţie divină. Potrivit Bibliei, într-o singură noapte, un înger al lui Dumnezeu a răpus 185 000 de soldaţi asirieni (2 Regi 19:35, 36). Eruditul Jack Finegan afirmă: „Ţinând cont de nota generală de lăudăroşenie a inscripţiilor regilor asirieni, e greu de crezut că Sanherib ar fi consemnat o înfrângere de asemenea proporţii“.

Profeţii demne de încredere

Cu aproximativ un secol înainte de căderea Imperiului Asirian, profetul Isaia a declarat că Iehova Dumnezeu avea să-i tragă la răspundere pe aceşti cuceritori trufaşi pentru neruşinarea cu care i-au tratat poporul.  „Îi voi cere socoteală regelui Asiriei pentru rodul inimii lui neruşinate şi pentru înfumurarea ochilor lui îngâmfaţi“, a spus Iehova (Isaia 10:12). Mai mult, Naum, alt profet al lui Dumnezeu, a prezis că cetatea Ninive urma să fie jefuită, că porţile ei aveau să se deschidă înaintea duşmanilor şi că gărzile ei aveau să fugă (Naum 2:8, 9; 3:7, 13, 17, 19). Iar profetul Ţefania a scris că cetatea avea să devină „o întindere pustie“ (Ţefania 2:13–15).

Distrugerea profeţită a avut loc în 632 î.e.n. În acel an, Ninive a căzut în mâna babilonienilor şi a mezilor, iar Imperiul Asirian şi-a ajuns sfârşitul, unul cu totul ruşinos. Într-o cronică babiloniană se spunea despre cuceritori că „au prădat tezaurul oraşului şi al templului“ şi că au transformat cetatea Ninive „într-un morman de dărâmături“. Pe întinderea pustie pe care se înălţa odinioară Ninive — pe malul estic al fluviului Tigru, vizavi de oraşul irakian Mosul — se mai văd azi doar ruine.

Distrugerea Asiriei a contribuit la împlinirea altei profeţii biblice. În 740 î.e.n., Asiria îi dusese în captivitate pe locuitorii regatului celor zece triburi. Cam în aceeaşi perioadă, Dumnezeu l-a inspirat pe profetul Isaia să scrie că El ‘îl va zdrobi pe asirian, îl va călca în picioare’ şi îi va aduce înapoi pe israeliţi în ţara lor: ‘Dumnezeu va aduna rămăşiţa poporului său, care va mai rămâne, din Asiria’. Şi, circa 200 de ani mai târziu, exact aşa s-a întâmplat! (Isaia 11:11, 12; 14:25)

O speranţă sigură

Cu mult înainte de căderea cetăţii Ninive, pe vremea când regii ei încă semănau groaza în inima duşmanilor, Isaia a prezis domnia unui conducător cu totul diferit. Iată ce a scris el: „Un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat şi domnia princiară va fi pe umărul lui. El va fi numit . . . Prinţ al Păcii. Domnia princiară se va întinde până departe şi pacea nu va avea sfârşit pe tronul lui David şi în regatul său, ca să-l întărească şi să-l menţină prin justiţie şi prin dreptate, de acum şi pe timp indefinit. Iată ce va face zelul lui Iehova al armatelor“ (Isaia 9:6, 7).

Domnia Prinţului Păcii, nimeni altul decât Isus Cristos, va fi exercitată asupra întregului pământ. Psalmul 72:7, 8 declară: „În zilele sale, cel drept va înflori şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună. El va avea supuşi de la o mare la alta şi de la Fluviu [Eufrat] până la marginile pământului“.

Prin intermediul Prinţului Păcii, Iehova Dumnezeu îşi va duce la îndeplinire promisiunea consemnată în Psalmul 46:8, 9: „Veniţi, priviţi lucrările lui Iehova, cum face lucruri uluitoare pe pământ! El face să înceteze războaiele până la marginile pământului. Frânge arcul, face bucăţi suliţa şi arde în foc carele“.

O avanpremieră a împlinirii acestei profeţii o constituie programul de instruire biblică prin care Martorii lui Iehova, asemenea lui Isus, îi ajută pe oameni să iubească pacea. Cu toate acestea, nu omul, ci Dumnezeu va face ca următoarea profeţie să devină realitate: „Din săbiile lor vor făuri brăzdare şi din suliţele lor, cosoare. Nicio naţiune nu va mai ridica sabia contra altei naţiuni şi nu vor mai învăţa războiul“ (Isaia 2:4). Totuşi, în lume vedem o cu totul altă atitudine: În prezent cheltuielile militare ale lumii se ridică anual la miliarde şi miliarde de dolari!

Da, relatările istorice şi profeţiile exacte disting Biblia de toate cărţile scrise vreodată, dovedindu-le celor ce caută cu sinceritate adevărul că este realmente demnă de încredere. Subiectul următorului articol din această serie va fi anticul Babilon, capitala celui de-al treilea mare imperiu din istoria biblică.

^ par. 9 După domnia regelui Solomon, naţiunea Israel, alcătuită din 12 triburi, s-a scindat. Triburile Iuda şi Beniamin au format regatul sudic, iar celelalte zece triburi, regatul nordic. Capitala regatului sudic era Ierusalimul, iar cea a regatului nordic era Samaria.