Nuca macadamia — deliciul de la antipozi

BOTANISTUL Walter Hill îşi privea îngrozit tânărul asistent. Băiatul tocmai mâncase nişte nuci provenite de la un arbore descoperit de curând în pădurile subtropicale din sud-estul statului Queensland (Australia). La urechile lui Hill ajunsese zvonul că nucile ar fi otrăvitoare. Băiatul însă nici nu s-a îmbolnăvit, nici nu s-a prăpădit după ce le-a mâncat. Dimpotrivă, le-a găsit de-a dreptul delicioase. Ca urmare, Hill s-a încumetat să guste şi el o nucă şi a fost întru totul de acord. N-a trecut mult timp şi Hill a început să le împartă prietenilor şi colegilor botanişti din întreaga lume răsaduri de arbori macadamia. *

Astăzi, după circa 150 de ani, nucile macadamia sunt cunoscute pretutindeni în lume, şi pe bună dreptate. Revista Chronica Horticulturae explică: „Datorită aromei unice şi delicate, frăgezimii şi culorii ei ca a untului, nuca macadamia e considerată una dintre cele mai fine nuci“. Nu este de mirare că ea reprezintă produsul agricol australian de cel mai mare succes.

„O nucă tare“

Arborii macadamia, cu frunzişul lor veşnic verde, înveşmântează coastele estice, subtropicale ale Australiei. Totuşi, doar două dintre cele nouă specii produc fructe comestibile. Ocrotite de un înveliş verde fibros, nucile macadamia sunt sferice, de mărimea unei biluţe, şi au o coajă maronie în interiorul căreia se află miezul alb-crem.

Coaja dură este greu de spart. * Aborigenii crăpau nucile cu piatra. John Waldron, unul dintre primii oameni care au înfiinţat livezi de macadamia, a trecut la ciocan şi nicovală. De fapt, pe parcursul unei perioade de peste 50 de ani, el a spart circa opt milioane de nuci cu aceste unelte simple. Dar se putea face această muncă şi cu ajutorul utilajelor? Bineînţeles, doar că primele maşinării inventate n-au fost foarte eficiente, căci zdrobeau şi sâmburele. Cu timpul însă, s-au construit maşini mai performante.

O altă problemă întâmpinată a fost legată de înmulţirea arborilor macadamia. Odată sădite, nucile de soi bun produceau adesea arbori de slabă calitate. Nici prin altoire nu s-au obţinut rezultate deosebite. Din cauza acestor obstacole, cultivarea arborilor în scop comercial a stagnat, cel puţin până la intervenţia hawaiienilor, care au adus inovaţii uluitoare în tehnicile de cultivare. Drept urmare, în scurt timp ei au reuşit să deţină 90% din producţia mondială de nuci macadamia. Nu ne surprinde, aşadar, că aceste nuci au ajuns să fie numite nuci hawaiiene.

În anii ’60 ai secolului trecut, cultivatorii australieni „au început să privească cu seriozitate cultivarea în scop comercial a arborilor macadamia“, aplicând tehnicile învăţate în Hawaii. Industria locală a înflorit atât de mult, încât în prezent Australia deţine circa 50% din producţia mondială de nuci macadamia. Arborii se cultivă şi în Africa, America Centrală şi Asia.

O vizită la o livadă de arbori macadamia

Andrew are o plantaţie de arbori macadamia în apropiere de oraşul Lismore (statul New South Wales, Australia). Iată ce a declarat el revistei Treziţi-vă!: „Plantăm un soi diferit de macadamia tot la câteva rânduri, ca să înlesnim polenizarea încrucişată“. Andrew ne-a mai spus că circa 80% din milioanele de arbori plantaţi în Australia sunt soiuri verificate, selectate de cultivatorii hawaiieni. Cu  toate acestea, pentru a îmbunătăţi varietăţile locale, cultivatorii australieni folosesc în prezent material genetic de la arbori macadamia sălbatici.

Privind pomii, nu putem să nu remarcăm sutele de nuci atârnând şi legănându-se uşor, ca nişte biluţe, în frunzişul des. Nucile se coc în şase luni, după care cad pe sol. Observăm că unele nuci căzute au nişte găurele. „Şobolanii străpung coaja nucii în opt secunde“, ne dumereşte Andrew. „Dar nici mistreţii nu se dau înapoi când e vorba de nuci macadamia.“ Puţin mai încolo, Andrew vede o nucă pe jumătate înfiptă în pământ şi o scoate cu vârful piciorului. „Tocmai am salvat trei cenţi“, ne spune el zâmbind cu satisfacţie. Mulţi cultivatori îşi adună recolta cu ajutorul unei combine agricole speciale ce are un cilindru prevăzut cu „degete“ scurte de plastic pentru culesul nucilor căzute. După ce sunt curăţate de învelişul fibros şi sortate pe plantaţie, nucile sunt transportate la o fabrică, unde sunt decojite, triate şi expediate cumpărătorilor.

Gustoase, dar şi sănătoase!

Spre sfârşitul turului nostru, mâncăm câteva nuci, aroma lor plină, untoasă încântându-ne papilele. Dar sunt oare nucile macadamia şi sănătoase? Conţinutul lor de ulei (în mare parte ulei mononesaturat, adică grăsimi sănătoase) „depăşeşte adesea 72%. De fapt, dintre toate nucile bogate în ulei, nuca macadamia conţine cea mai mare cantitate de ulei“, precizează o foaie informativă a guvernului pe tema culturilor de arbori macadamia. Potrivit unor studii recente, consumul moderat de nuci macadamia reduce nivelul colesterolului LDL (colesterol dăunător) şi al trigliceridelor, contribuind totodată la combaterea hipertensiunii.

Nucile macadamia sunt deosebit de apreciate în bomboane de ciocolată, în fursecuri sau în îngheţată. Unii le preferă prăjite şi sărate, alţii, crude. Indiferent de gusturi însă, nucile macadamia, deliciul de la antipozi, te cuceresc iremediabil.

[Note de subsol]

^ par. 2 Cu ani buni mai devreme, exploratorii Cunningham (1828) şi Leichhardt (1843) strânseseră nuci macadamia, însă exemplarele au fost pur şi simplu puse la păstrare, nefiind examinate. În 1857, un coleg al lui Hill, botanistul Ferdinand von Mueller din Melbourne, a numit acest gen de arbori Macadamia, după bunul său prieten dr. John Macadam.

^ par. 6 Pulberea obţinută din cojile zdrobite este atât de dură, încât poate fi folosită ca material abraziv industrial.

[Chenarul de la pagina 23]

ENERGIE ELECTRICĂ DIN COJI DE MACADAMIA

Cojile nucilor macadamia, de duritatea pietrei, au o valoare calorică aproape egală cu cea a lignitului. De aceea, o societate energetică australiană le foloseşte la generarea de curent electric nu doar pentru uzina în sine, ci şi pentru reţeaua electrică locală. Acesta este primul proiect australian de transformare a deşeurilor în energie. Se preconizează că productivitatea uzinei va creşte pe măsură ce tot mai mulţi cultivatori vor furniza „combustibilul“ necesar.

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Cultivatorii australieni plantează anual mii de arbori macadamia

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 22, 23]

Toate fotografiile de la paginile 22 şi 23: Australian Macadamia Society