Natura — cu un pas înainte

„Până şi barza de pe cer îşi ştie bine timpul fixat.“ (Ieremia 8:7)

CUVINTELE de mai sus au fost aşternute în scris de profetul Ieremia cu mai bine de 2 500 de ani în urmă. Vieţuitoarele care migrează îi uluiesc şi în prezent pe oameni. De pildă, somonul înoată mii de kilometri prin ocean, după care se întoarce în râul în care s-a născut. Şi ţestoasele pieloase fac călătorii incredibile. O ţestoasă care a depus ouă în Indonezia a fost urmărită în timp ce a parcurs 20 000 km până pe coasta statului Oregon (SUA). Ţestoasele pieloase se întorc de obicei în acelaşi loc din Indonezia ca să-şi depună ouăle.

Unele vietăţi reuşesc să se întoarcă la locul de baştină, demonstrând astfel aptitudini şi mai remarcabile decât ale vieţuitoarelor migratoare. De exemplu, câţiva cercetători au luat 18 albatroşi de pe o mică insulă din mijlocul Oceanului Pacific şi i-au dus cu avionul în locuri diferite, aflate la mii de kilometri depărtare, unde le-au dat drumul. Unii albatroşi au fost duşi spre extremitatea vestică a oceanului, iar alţii spre cea estică. După câteva săptămâni, majoritatea păsărilor se întorseseră pe insula lor.

În cadrul altui studiu, nişte porumbei au fost duşi în locuri necunoscute lor, aflate la peste 150 km distanţă. Deşi unii fuseseră anesteziaţi total, iar alţii au fost transportaţi în cilindri rotativi, când li s-a dat drumul, porumbeii s-au rotit de câteva ori în zbor, după care şi-au calculat poziţia şi s-au întors acasă. Întrucât porumbeii reuşesc să se întoarcă acasă chiar dacă li se pun pe ochi lentile de sticlă mată, cercetătorii cred că aceste păsări îşi calculează poziţia în raport cu locul de unde au fost luate identificând direcţiile din care primesc informaţii importante legate de navigaţie.

Fluturii-monarh ce populează zone întinse ale Americii de Nord migrează într-o regiune mică din Mexic, aflată la peste 1 500 km distanţă. Chiar dacă n-au mai fost niciodată în Mexic, mulţi dintre ei poposesc pe aceiaşi arbori pe care au stat străbunicii lor cu un an în urmă. Cum reuşesc o asemenea performanţă? Cercetătorii n-au găsit încă răspuns la această întrebare.

În timp ce sistemele noastre de navigaţie depind aproape în totalitate de sateliţi, multe animale par să dispună de numeroase metode de navigaţie: de la observarea reperelor terestre şi a poziţiei soarelui la detectarea câmpului magnetic, a unor mirosuri specifice şi chiar a unor sunete. James Gould, biolog şi profesor la Universitatea Princeton, a scris: „Animalele a căror viaţă depinde de navigarea cu precizie sunt «supradotate». . . . Ele au mereu la dispoziţie metode de rezervă, la care apelează în funcţie de sursa care le oferă informaţiile cele mai demne de încredere“. Sofisticatele sisteme de navigaţie ale animalelor îi nedumeresc şi azi pe cercetători.