Este raţional să credem în Dumnezeu?

V-AŢI întrebat vreodată de ce totul — de la particulele atomice la imensele galaxii — este guvernat de legi matematice exacte? V-aţi gândit la varietatea şi la complexitatea formelor de viaţă şi la uluitorul proiect ce stă la baza lor? Mulţi consideră că Universul şi formele de viaţă au apărut în urma unui accident cosmic de proporţii şi a unor procese evolutive. Alţii susţin că ele sunt opera unui Creator inteligent. Care punct de vedere vi se pare mai raţional?

Trebuie să recunoaştem că ambele explicaţii presupun credinţă. Pentru a crede în Dumnezeu este nevoie de credinţă, întrucât Biblia spune că „niciun om nu l-a văzut vreodată“ (Ioan 1:18). De asemenea, niciun om nu a văzut cum s-a format Universul şi nici cum a venit în existenţă viaţa. Şi nimeni n-a văzut vreodată o formă de viaţă transformându-se într-o alta, cu atât mai puţin în una superioară. Dovezile fosile demonstrează că principalele categorii de animale au apărut brusc şi au rămas practic neschimbate în timp. * Prin urmare, este firesc să ne întrebăm: Care credinţă are o bază solidă? Cea în evoluţie ori cea în Creator?

Pe ce se bazează credinţa voastră?

Potrivit Bibliei, „credinţa“ adevărată este „demonstrarea evidentă a realităţilor care totuşi nu se văd“ (Evrei 11:1). Noul Testament pe înţelesul tuturor redă acest verset astfel: „Credinţa . . . înseamnă că suntem siguri de lucrurile pe care nu le vedem“. Fără îndoială, ne vin în minte unele realităţi de care suntem convinşi că există, chiar dacă nu le vedem.

De pildă, mulţi istorici de seamă cred că Alexandru cel Mare, Iuliu Cezar şi Isus Cristos au existat cu adevărat. Pe ce se bazează convingerea lor? Pe dovezi istorice de necontestat.

Şi oamenii de ştiinţă cred în realităţi ce nu se văd, întrucât existenţa acestora poate fi demonstrată. De exemplu, pe Dmitri Mendeleev, chimist rus din secolul al XIX-lea, l-a captivat relaţia dintre elementele chimice, care constituie însăşi temelia Universului. El a înţeles că acestea aveau anumite lucruri în comun şi că puteau fi grupate în funcţie de masa atomică şi de proprietăţile chimice. Convins fiind de ordinea ce domnea în grupele elaborate de el, Mendeleev a realizat tabelul periodic al elementelor şi a prezis corect existenţa mai multor elemente necunoscute la acea vreme.

De multe ori, arheologii trag concluzii privitoare la civilizaţii vechi în urma descoperirii unor obiecte ce au zăcut îngropate mii de ani. Să ne imaginăm că un arheolog descoperă zeci de blocuri de piatră tăiate cu mare precizie, de aceeaşi mărime, aşezate cu grijă una peste alta. Mai mult, aceste blocuri sunt aşezate după un model geometric ce nu putea apărea de la sine. La ce concluzie va ajunge arheologul? Va atribui el cele descoperite purei întâmplări? Nu, ci mai degrabă va considera că sunt rezultatul unei activităţi umane din trecut — o concluzie cât se poate de logică.

Oare n-ar trebui să aplicăm acelaşi raţionament şi în privinţa proiectului evident în lumea vie? Mulţi oameni, între care cercetători reputaţi, chiar aşa procedează.

 Întâmplare sau proiect?

Cu decenii în urmă, când cercetarea ştiinţifică a avansat, sir James Jeans, matematician, fizician şi astronom britanic, a afirmat că „Universul se aseamănă mai mult cu un gând extraordinar decât cu o maşinărie extraordinară“. El a mai spus: „Universul pare să fi fost proiectat de un specialist în matematică pură . . . şi oferă dovada existenţei unei puteri care planifică şi dirijează lucrurile, capacitate pe care o are şi mintea omului“.

De când James Jeans a făcut aceste observaţii, şi alţi oameni de ştiinţă au ajuns la o concluzie asemănătoare. „Organizarea ce caracterizează întregul Univers i-a determinat pe mulţi astronomi din prezent să se gândească la existenţa unui proiect“, a scris fizicianul Paul Davies. Iar unul dintre cei mai cunoscuţi fizicieni şi matematicieni ai tuturor timpurilor, Albert Einstein, a scris: „Faptul că [lumea vie] poate fi înţeleasă este un miracol“. Pentru mulţi, un miracol e însăşi viaţa, de la elementele ei de bază până la uluitorul creier uman.

ADN-ul şi creierul uman

ADN-ul * constituie materialul genetic al oricărui organism celular şi baza moleculară pentru ereditate. Acest acid complex a fost comparat cu un plan sau cu o reţetă, întrucât conţine o mulţime de instrucţiuni codificate sub formă chimică şi stocate la nivel molecular; aici instrucţiunile sunt decodificate şi urmate cu stricteţe. Câtă informaţie se găseşte în ADN? Dacă elementele lui de bază, numite nucleotide, ar fi convertite în litere, acestea „ar umple peste un milion de pagini ale unei cărţi de mărime obişnuită“, se arată într-o lucrare de referinţă.

La majoritatea organismelor, filamentele spiralate de ADN formează cromozomii, care se află în nucleul fiecărei celule. Un nucleu are, în medie, un diametru de numai 5 micrometri. Imaginaţi-vă câte informaţii se găsesc în aceste minuscule particule din organismul nostru unic, particule ce pot fi observate doar la microscop! Pe bună dreptate, un cercetător a spus că organismele vii „dispun de cel mai compact sistem de stocare/redare a informaţiei, fără egal între realizările tehnologice“. Acest lucru e remarcabil dacă ne gândim la memoria unor cipuri şi DVD-uri şi la alte mijloace de stocare a informaţiei. Însă ADN-ul nu şi-a dezvăluit toate secretele.  „Fiecare descoperire nu face decât să dea naştere la noi necunoscute“, se arată în revista New Scientist. *

Este raţional să atribuim întâmplării oarbe această perfecţiune a organizării şi proiectării din lumea vie? Dacă aţi găsi un manual tehnic de un milion de pagini, scris conform unui cod bine gândit, aţi trage oare concluzia că s-a scris singur? Dar dacă această carte ar fi atât de mică, încât aţi avea nevoie de un microscop performant ca să o puteţi citi? Şi dacă ea ar conţine instrucţiuni detaliate pentru realizarea unei maşini inteligente, care se repară şi se multiplică singură, o maşină cu miliarde de componente, care trebuie asamblate la un anumit moment şi într-un anumit mod? Cu siguranţă, nici nu ne-ar trece prin minte că o asemenea carte ar fi apărut din întâmplare!

În lumina cercetărilor recente asupra mecanismelor celulei, filozoful britanic Antony Flew, cândva promotor de seamă al ateismului, a afirmat: „Observând complexitatea aproape incredibilă a etapelor ce sunt necesare producerii vieţii, [deducem că] trebuie să fi fost implicată o inteligenţă“. Flew consideră că „acest raţionament trebuie urmat indiferent unde ar duce“. În cazul lui, a dus la schimbarea radicală a modului său de a vedea lucrurile. Acum el crede în Dumnezeu.

Şi creierul uman, un produs al ADN-ului, îi uluieşte pe mulţi oameni de ştiinţă. El a fost descris drept „cel mai complex lucru din Univers“. Chiar şi cele mai performante supercalculatoare par extrem de rudimentare în comparaţie cu acest organ de culoare gri-rozalie, care are aproximativ 1,3 kilograme şi este alcătuit din neuroni şi alte structuri. În opinia unui specialist în neuroştiinţe, cu cât cercetătorii află mai multe despre creier şi minte, „cu  atât acestea devin mai impresionante şi mai misterioase“.

Să ne gândim: Datorită creierului respirăm, râdem, plângem, dezlegăm cuvinte încrucişate, construim calculatoare, mergem cu bicicleta, scriem poezii şi privim plini de veneraţie cerul înstelat. Este raţional să atribuim toate aceste capacităţi proceselor oarbe ale evoluţiei?

Credinţă bazată pe dovezi

Pentru a înţelege natura umană, ar trebui oare să privim în jos, spre maimuţe şi alte animale, cum sugerează evoluţioniştii? Sau ar trebui să privim în sus, spre Dumnezeu, pentru a afla răspunsul la întrebările noastre? E adevărat că avem unele lucruri în comun cu animalele. Şi noi mâncăm, bem, dormim şi avem capacitatea de a ne reproduce. Totuşi, suntem unici în multe privinţe. Logica ne spune că trăsăturile distinctive ale omului provin de la o Fiinţă superioară lui, de la Dumnezeu. Biblia explică pe scurt că Dumnezeu ne-a creat „după chipul său“, referindu-se la latura noastră morală şi spirituală (Geneza 1:27). Citind pasajele biblice din Deuteronomul 32:4, Iacov 3:17, 18 şi 1 Ioan 4:7, 8, veţi afla câteva dintre calităţile divine pe care noi, oamenii, le putem reflecta.

Creatorul nostru ne-a înzestrat cu „pricepere“ ca să cercetăm lumea înconjurătoare şi să găsim răspunsuri la întrebările pe care ni le punem, răspunsuri care să ne satisfacă (1 Ioan 5:20). Iată ce a scris fizicianul William Phillips, laureat al Premiului Nobel: „Când analizez ordinea, logica şi frumuseţea Universului, ajung inevitabil la concluzia că o inteligenţă superioară a creat tot ce văd în jur. Înţelegând cât de coerentă şi, în acelaşi timp, încântător de simplă este fizica, sunt şi mai convins că Dumnezeu există“.

Cu aproximativ 2 000 de ani în urmă, un atent observator al lumii vii a scris: „Calităţile . . . nevăzute [ale lui Dumnezeu], da, puterea sa eternă şi dumnezeirea sa, se văd clar de la crearea lumii, deoarece sunt percepute prin lucrurile făcute“ (Romani 1:20). Apostolul Pavel, cel care a consemnat aceste cuvinte, era un bărbat inteligent şi versat în Legea Mozaică. Pentru el, Dumnezeu era real, credinţa lui bazându-se pe dovezi solide. Simţul dreptăţii l-a îmboldit să-i atribuie lui Dumnezeu meritul cuvenit pentru lucrările sale de creaţie.

Sperăm că şi voi veţi trage concluzia că este raţional să credeţi în Dumnezeu. De fapt, asemenea lui Pavel, poate că nu vă veţi limita la a crede că Dumnezeu există, ci veţi ajunge să-l cunoaşteţi. Milioane de oameni au făcut deja acest lucru. Şi pe măsură ce îl veţi cunoaşte mai bine, veţi descoperi că Iehova Dumnezeu este o fiinţă spirituală cu calităţi minunate şi vă veţi simţi atraşi spre el (Psalmul 83:18; Ioan 6:44; Iacov 4:8).

[Note de subsol]

^ par. 3 Vezi articolul „Este evoluţia un fapt?“, apărut în numărul din septembrie 2006 al revistei Treziţi-vă!.

^ par. 14 ADN este prescurtarea de la acidul dezoxiribonucleic.

^ par. 15 Când a formulat teoria evoluţiei, Charles Darwin nu ştia cât de complexă este celula.

[Chenarul de la pagina 24]

JUSTIFICĂ ATROCITĂŢILE COMISE ÎN NUMELE RELIGIEI ATEISMUL?

Mulţi oameni nu cred într-un Creator din cauza bine cunoscutelor abuzuri şi nelegiuiri ce întunecă istoria multor religii. Dar este acesta un motiv solid pentru a nu crede în Dumnezeu? Nicidecum. „Excesele şi atrocităţile comise de religia organizată n-au nicio legătură cu existenţa lui Dumnezeu, aşa cum nici proliferarea armelor nucleare n-are vreo legătură cu valabilitatea formulei E=mc2 *, a spus Roy Abraham Varghese în prefaţa cărţii lui Antony Flew, There Is a God.

[Notă de subsol]

^ par. 31 Energia este egală cu masa înmulţită cu viteza luminii la pătrat.

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Dacă atribuim construcţiile antice omului, lucrările din natură cui le vom atribui?

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Albert Einstein

[Legenda ilustraţiei/fotografiilor de la paginile 24, 25]

ADN-ul este asemenea unei cărţi de dimensiuni microscopice, care conţine instrucţiuni detaliate ce fac posibilă viaţa inteligentă

[Legenda ilustraţiei/fotografiei de la pagina 25]

Creierul uman a fost descris drept „cel mai complex lucru din Univers“

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 22]

© The Print Collector/age fotostock