„Trebuie să luptăm împotriva tendinţei de a fi egoişti“

● GIBRALTAR, oraş situat în extremitatea sudică a Peninsulei Iberice, a fost martorul multor asedii şi invazii de-a lungul istoriei lui tumultoase. Într-un sfârşit de săptămână din octombrie 2008, el a fost „invadat“ din nou, dar de data aceasta pe cale paşnică. Aproape o mie de spanioli au venit aici să construiască o Sală a Regatului ce avea să servească drept loc de întrunire pentru cele două congregaţii de Martori ai lui Iehova din Gibraltar.

Prim-ministrul a declarat revistei Treziţi-vă! că sutele de persoane care au venit să lucreze la acest proiect au fost bine-venite în Gibraltar. El a afirmat că acestea „au contribuit la progresul comunităţii locale. Martorii lui Iehova au stabilit de fapt un record. Niciodată nu s-au adunat în Gibraltar un număr atât de mare de persoane în vederea realizării unui proiect. Şi mai impresionant, cu toţii au fost voluntari“.

Autorităţile locale au acordat de la bun început sprijin proiectului, chiar punând la dispoziţia Martorilor un teren convenabil pentru a-şi construi locul de închinare. Ce le-a motivat să fie aşa de generoase?

„Consider că sentimentul religios este o trăsătură pozitivă a oricărei societăţi“, a explicat prim-ministrul. „Toate religiile din Gibraltar au prin Constituţie dreptul la libertate de închinare; prin urmare, guvernul are obligaţia morală de a nu face discriminări pe criterii religioase. În plus, oferindu-le Martorilor un loc adecvat pentru construirea unui locaş de cult, am făcut o investiţie în folosul comunităţii.“

El a adăugat: „Trebuie să luptăm împotriva tendinţei de a fi egoişti. Grupul vostru de voluntari entuziaşti a demonstrat că acest lucru este posibil“.

În pofida unei furtuni care a întârziat demararea proiectului, Sala Regatului a fost terminată luni, după trei zile de muncă. „Mulţi voluntari s-au oferit să rămână în Gibraltar o zi în plus pentru a termina lucrările“, a explicat Secundino Nogal, coordonatorul proiectului. „Suntem obişnuiţi să depăşim problemele ce se ivesc. Metoda noastră de construcţie pretinde flexibilitate. Dar, mai presus de toate, pretinde altruism şi tocmai de aceea ne aduce atât de multă satisfacţie.“ *

[Notă de subsol]

^ par. 7 Într-un ziar local, Gibraltar Chronicle, s-a scris: „În acest weekend natura s-a dezlănţuit provocând multe pagube. Totuşi, Martorii lui Iehova din Gibraltar, . . . împreună cu o armată de voluntari, şi-au construit templul [Sala Regatului] în doar trei zile“.