„Lumea dispărută“ a Boliviei

ÎN 1906, preşedintele Societăţii Geografice Regale a Marii Britanii discuta cu colonelul Percy Harrison Fawcett despre imensul potenţial economic al Americii de Sud. Desfăşurându-i o hartă în faţa ochilor, preşedintele îi spune: „Priveşte această zonă! E plină de spaţii goale fiindcă se cunoaşte atât de puţin despre ea“. Apoi îi propune colonelului să exploreze regiunea, misiune pe care Fawcett o acceptă.

În jurnalele sale, Fawcett descria versanţii împăduriţi ai unei zone cunoscute azi ca platoul Huanchaca din Bolivia. El a numit ţinutul „o lume dispărută“. * Se crede că jurnalele şi fotografiile sale l-au inspirat pe scriitorul britanic sir Arthur Conan Doyle să scrie romanul „Lumea dispărută“. Cartea înfăţişează un tărâm mitic populat de oameni-maimuţă şi de dinozauri înspăimântători ce au supravieţuit, chipurile, până în timpurile moderne. În prezent, această zonă a Amazoniei, aproape neatinsă de civilizaţie, cuprinde şi Parcul Naţional Noel Kempff Mercado *. În 2000, acest parc de o frumuseţe rară a fost înscris în Lista patrimoniului mondial.

Situat în nord-estul îndepărtat al Boliviei, de-a lungul graniţei cu Brazilia, parcul este un ţinut în mare parte sălbatic având o suprafaţă de peste 15 000 km2. Cuprinde cinci ecosisteme: pădure perenă, pădure de foioase, savană uscată, savană mlăştinoasă şi pădure inundabilă. Platoul Huanchaca este, de fapt, o coastă de gresie cu o suprafaţă de 5 180 km2, ce se ridică la 550 m deasupra câmpiei din jur, şi, pe o distanţă de 150 km, este paralel cu hotarul de est al parcului. Numeroasele râuri ce udă platoul şi câmpia alimentează circa 20 de cascade, între care cascadele Salto Susana, Arco Iris, Federico Ahlfeld, Gemelas şi El Encanto.

Începe aventura

Izolarea de civilizaţie conferă parcului o oarecare protecţie. Totuşi, el îi atrage ca un magnet pe pasionaţii de turism ecologic, mulţi venind cu avionul din Santa Cruz, oraş situat în centrul Boliviei. Noi, în schimb, ne hotărâm să parcurgem cu maşina distanţa de 700 km până la parc, având astfel ocazia să admirăm în voie peisajul rural al ţării. La un moment dat, prin faţa ochilor ne trece ceva ce pare un nor de frunze colorate purtate de vânt. Apropiindu-ne, ne dăm seama că „frunzele“ sunt în realitate fluturi. Nu suntem însă singurii pentru care priveliştea prezintă interes. În preajmă se află şi o armată de şopârle flămânde ce se ospătează cu sărmanele făpturi.

Odată sosiţi în parcul naţional, mai precis în satul La Florida, facem cunoştinţă cu Guido, cel care urmează să ne fie ghid. Întrucât satul se află pe malul râului Paragua, Guido ne ajută să traversăm râul pe bac, cu maşină cu tot. Apoi ne îndreptăm spre tabăra Los Fierros din apropiere. Pe drum zărim o vulpe, dar şi un caprimulg, o frumoasă pasăre ce trece ca o săgeată prin faţa noastră.

În zorii zilei următoare, după un somn odihnitor, suntem treziţi de zarva făcută de patru  papagali ara cu pieptul galben, cocoţaţi într-un copac, lângă cabana noastră. Parcă ne spun: „Bine aţi venit!“. După cum a început ziua, suntem convinşi că ne aşteaptă experienţe de neuitat.

Un paradis al vieţuitoarelor

Parcul Naţional Noel Kempff Mercado se mândreşte cu peste 600 de specii de păsări, 139 de specii de mamifere (mai multe decât pe tot continentul nord-american), 74 de specii de reptile, în jur de 3 000 de specii de fluturi şi nenumărate alte insecte. Aici trăiesc peste 20 de specii de papagali, dar şi alte înaripate precum harpia, hoazinul şi manachinul cu coif. Nick Acheson, ecologist şi bun cunoscător al speciilor locale de păsări, ne spune că „specii rare ca tiranul pitic roşiatic şi mâncătorul de seminţe negru-arămiu atrag iubitori de păsări din întreaga lume“.

Printre mamifere se numără lupi cu coamă, furnicari mari, jaguari, pecari, tapiri şi căprioare de pampas. Numeroasele râuri care udă parcul freamătă la rândul lor de viaţă. Aici găsim 62 de specii de amfibieni şi 254 de specii de peşti, dar şi caimani, vidre uriaşe braziliene, capibara şi încântătorii delfini de Amazon. Parcul este un adevărat paradis al iubitorilor de natură!

Întrucât Amazonia este şi sălaşul felinelor, mulţi turişti îşi fac griji la început. Nici noi nu facem excepţie. Administratorul taberei Los Fierros ne povesteşte despre prima sa noapte petrecută în parc: „M-am trezit pe la miezul nopţii având senzaţia că sunt privit. M-am uitat pe fereastra cabanei şi am văzut un jaguar care mă fixa cu privirea. Ne despărţea doar o plasă de ţânţari! Îngrozit, m-am încuiat în baie şi am rămas acolo până-n zori“. E ultimul lucru pe care vrem să-l auzim!

Însă administratorul continuă: „Am aflat apoi că această felină curioasă vine deseori noaptea şi nu e considerată periculoasă. De fapt, în zilele foarte călduroase, jaguarii intră în tabără şi se tolănesc pe pardoseala rece din faţa cabanelor — o privelişte care îi intimidează pe nou-veniţi! Înainte luam întotdeauna o puşcă cu noi, mai ales când făceam tururi noaptea, dar acum n-o mai luăm. Nu animalele s-au schimbat, ci atitudinea noastră faţă de ele“. Administratorul ne sfătuieşte să fim totuşi prudenţi, întrucât ele tot animale sălbatice rămân.

O plimbare prin junglă

Cascadele sunt una dintre marile atracţii ale parcului. Pornim devreme cu ghidul nostru spre cascada El Encanto, ce are o cădere de 80 m. Avem de mers 6 km prin pădurea tropicală. De la adăpostul crengilor, maimuţele-păianjen şi maimuţele urlătoare ne salută în felul lor specific. Numele li se potriveşte de minune: maimuţa-păianjen are braţele şi picioarele foarte lungi, iar maimuţa urlătoare scoate strigăte atât de stridente încât se aud şi de la 3 km depărtare! La un moment dat ne taie  calea un cocoş hoco cu gâtul roşu — o pasăre ce aduce cu un curcan — aflat în căutarea „micului dejun“. Guido ne arată nişte urme pe malul pârâului din apropiere. Ochiul lui de expert a identificat urmele a două specii de cerbi, precum şi urme de tapir, de jaguar şi de pumă. Simţim privirile multor vietăţi ce ne urmăresc cu atenţie din ascunzători. Într-adevăr, acest loc pulsează de viaţă!

Vegetaţia bogată le oferă sfioaselor vieţuitoare ale pădurii camuflajul perfect. Parcul găzduieşte plante de tot felul, aproximativ 4 000 de specii, între care mai bine de 100 de specii de orhidee şi o varietate mare de copaci, ferigi, bromelii şi plante agăţătoare. De pe marginea cărării, fructe exotice ne îmbie să le savurăm; culorile şi miresmele lor ne desfată simţurile. Gustăm, de pildă, cu plăcere din mangaba, fructul unui copac, şi din fructul pasiunii, rodul unei plante agăţătoare.

După ce trecem un pârâu, începem să auzim în depărtare murmurul unei căderi de apă. Cu fiecare pas, zgomotul se aude tot mai tare. Dintr-o dată intrăm într-un luminiş, iar în faţa noastră se iveşte, în toată splendoarea ei, cascada El Encanto, învăluită la bază în ceaţă. Ferigi şi bromelii împodobesc zidurile de stâncă ce străjuiesc iazul ca de cristal de dedesubt. Guido ne spune: „Când e foarte cald, maimuţele vin aici să se răcorească“. Sesizăm aluzia şi facem o baie, lăsându-ne vrăjiţi de tihna şi de frumuseţea sălbatică a locului, dar şi de glasul cascadei.

Moştenirea lăsată de Noel Kempff Mercado

Ecologistul Noel Kempff Mercado a murit în 1986. Eforturile lui de a ocroti această zonă a Boliviei i-au motivat însă şi pe alţii. În 1996, guvernul Boliviei şi cel al Statelor Unite au aprobat protejarea a 880 000 ha de pădure tropicală. De asemenea, cele două ţări au fost de acord să promoveze proiecte prin care să se reducă emisiile de gaze cu efect de seră. În 1997, guvernul Boliviei şi trei companii energetice au iniţiat un proiect (Noel Kempff Climate Action Project), care, printre altele, a avut drept rezultat anularea drepturilor de exploatare forestieră pe o suprafaţă de 880 000 ha. Zona a fost adăugată parcului, dublându-i suprafaţa.

Vizitarea acestui loc minunat ne-a sporit aprecierea faţă de Creator şi faţă de frumuseţea şi diversitatea lumii naturale. Ne-am amintit de cuvintele psalmistului, care a exclamat: „Cât de multe sunt lucrările tale, o, Iehova! Pe toate le-ai făcut cu înţelepciune. Pământul este plin de operele tale!“ (Psalmul 104:24). În timp ce străbăteam cărările acestei ‘lumi dispărute’, nu puteam decât să ne lăsăm absorbiţi de frumuseţea neasemuită a locului. În dorinţa de a nu prejudicia în vreun fel acest univers mirific, n-am luat nimic cu noi în afară de fotografii şi de amintiri de neşters.

[Note de subsol]

^ par. 3 În mai 1925, Fawcett i-a scris soţiei despre expediţia sa. Acesta a fost ultimul mesaj primit de la explorator, misterul dispariţiei sale nefiind elucidat nici în ziua de azi.

^ par. 3 Înfiinţat în 1979, parcul s-a numit iniţial Parcul Naţional Huanchaca. Noul nume i-a fost dat în 1988, în amintirea biologului bolivian Noel Kempff Mercado, ucis în această zonă de traficanţi de droguri. Mercado descoperise din greşeală un laborator ilegal de cocaină.

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Orhidee roşu-violet

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Cascada Federico Ahlfeld

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Papagali ara

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Cascada El Encanto

[Provenienţa fotografiei de la pagina 15]

Vedere de sus: ® 2004 Hermes Justiniano/BoliviaNature.com

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 16, 17]

Orhideea, Cascada Ahlfeld şi papagalii ara: ® 2004 Hermes Justiniano/BoliviaNature.com