Când începe viaţa umană?

„MAMA mea biologică avea 17 ani şi intrase în luna a opta de sarcină când s-a hotărât să facă un avort salin *“, a explicat Gianna, după care a adăugat: „Eu sunt copilul pe care l-a avortat. În loc să mor, am trăit“.

Această mărturie a fost făcută în 1996 de Gianna, pe atunci de 19 ani, cu ocazia unor audieri pe tema avortului, organizate de o comisie guvernamentală americană. În cele şapte luni şi jumătate cât a stat în uterul mamei, Giannei i se dezvoltaseră toate părţile corpului. Sunteţi, probabil, de acord că Gianna era o fiinţă vie în uterul mamei, deoarece a continuat să trăiască şi în afara lui.

Dar ce se poate spune despre Gianna când era un embrion de doar cinci săptămâni, când nu avea decât un centimetru lungime? E-adevărat, părţile corpului nu-i erau pe deplin formate, însă sistemul ei nervos, inclusiv creierul, era în plină dezvoltare. Inima îi bătea de 80 de ori pe minut, pompând sângele în vasele sanguine. Prin urmare, dacă Gianna era o fiinţă vie la şapte luni şi jumătate, nu ar fi logic să conchidem că era o fiinţă vie şi la cinci săptămâni, deşi încă nedezvoltată?

Miracolul concepţiei

Dezvoltarea tuturor părţilor unui embrion începe la concepţie, când ovulul, celula sexuală feminină, este fecundat de un spermatozoid, celula sexuală masculină. Progresele înregistrate în tehnologie le-au dat posibilitatea oamenilor de ştiinţă să observe uluitoarele transformări ce au loc în nucleul ovulului fecundat, unicelular. Moleculele ce alcătuiesc ADN-ul patern şi matern se combină dând naştere unei fiinţe umane ce nu a mai existat până atunci.

Această celulă iniţială dă startul miraculosului proces de dezvoltare a fiinţei umane, proces controlat de gene. Acestea sunt segmente de ADN care stabilesc absolut tot ceea ce înseamnă fiinţa noastră: înălţimea, trăsăturile feţei, culoarea ochilor şi a părului şi mii şi mii de alte caracteristici.

După aceea, când celula iniţială începe să se dividă, informaţiile genetice pe care le conţine sunt copiate în fiecare nouă celulă ce se formează. Uluitor, toate celulele noi sunt programate să se specializeze la un moment dat într-un tip de celule de care este nevoie în organism:  celule ale ţesutului cardiac, celule cerebrale, celule osoase, celule ale pielii şi chiar celule transparente precum cele ce intră în alcătuirea ochiului. Programul din celula iniţială ce dictează dezvoltarea unei fiinţe umane unice a fost pe bună dreptate numit „un miracol“.

„Dezvoltarea fiinţei umane pe tot parcursul vieţii este programată încă de la prima celulă“, a precizat dr. David Fu-Chi Mark, reputat specialist în biologie moleculară. El a concluzionat: „Nu există dubii: fiecare fiinţă umană este unică încă de la începuturile vieţii sale, încă de când a avut loc fecundarea“.

O fiinţă în uter?

Încă din momentul concepţiei, copilul este o fiinţă vie distinctă, nu un simplu ţesut din corpul mamei. Organismul ei îl consideră un obiect străin şi l-ar respinge imediat dacă nu ar fi ocrotit în uter. Această nouă viaţă umană — separată de corpul mamei printr-o membrană ocrotitoare — este o fiinţă cu un material genetic unic.

Unii susţin că, de vreme ce corpul unei femei elimină spontan multe ovule fecundate din cauza unor anomalii, înseamnă că şi medicii pot să întrerupă o sarcină la cererea mamei. Totuşi, diferenţa între o moarte spontană şi o omucidere este uriaşă! Într-o ţară sud-americană de pildă, din 1 000 de copii, 71 mor în primul lor an de viaţă. Dar ar fi oare justificată uciderea unui copil sub un an doar pentru că numărul celor ce mor prematur este atât de mare? Bineînţeles că nu!

Este demn de remarcat că până şi Biblia vorbeşte despre existenţa intrauterină a unui copil. Psalmistul David a scris: „Ochii tăi [ai lui Dumnezeu] m-au văzut când eram doar un embrion şi în cartea ta au fost aşternute în scris toate părţile lui“ (Psalmul 139:16). Cuvintele lui David, „ERAM doar un embrion“, ne ajută să înţelegem că viaţa lui a început la concepţie, cu mult înainte de a se naşte. Sub inspiraţie divină, David a mai arătat că, încă de la concepţie, toate părţile corpului său aveau să se dezvolte conform unui plan, sau conform unor instrucţiuni detaliate „aşternute în scris“, care aveau să facă din el o fiinţă unică.

Mai mult, Biblia nu spune că femeia concepe un ţesut. În Iov 3:3 citim: „A fost conceput un bărbat!“ — o dovadă în plus că, potrivit Bibliei, copilul este o fiinţă vie încă de la concepţie. Într-adevăr, viaţa umană începe la concepţie.

[Notă de subsol]

^ par. 2 Avortul salin constă în injectarea în uterul mamei a unei soluţii saline pe care copilul o înghite. În general, fetusul moare în două ore. După circa 24 de ore, mama începe să aibă contracţii, iar apoi dă naştere unui copil mort sau, în unele cazuri, pe moarte.

 [Legenda fotografiei/ilustraţiei de la paginile 6, 7]

Un embrion uman de cinci săptămâni nu este un simplu ţesut, ci este o fiinţă vie — toate organele îi sunt în plină dezvoltare

(în mărime naturală)