Tinerii se întreabă

De ce nu mă plac fetele?

Am dat-o gata! I-am spus totul despre mine: ce lucruri am, pe unde am fost, pe cine cunosc. Cred că moare după mine!

Ce n-aş da să se deschidă acum pământul şi să mă înghită! Chiar nu pricepe? Cum să pun capăt conversaţiei fără să fiu nepoliticoasă?

AI AJUNS la vârsta la care îţi poţi da întâlniri. Ai vrea să găseşti o fată atrăgătoare care să-ţi împărtăşească convingerile religioase (1 Corinteni 7:39). Totuşi, ori de câte ori ai încercat să începi o relaţie, ai dat-o-n bară.

Dacă ai vrea să cunoşti mai bine o fată, de ce factori ar trebui să ţii cont? Şi ce principii biblice ar trebui să ai în vedere?

Primul pas

Înainte de a începe o relaţie cu o fată, trebuie să fii atent la unele lucruri, care te vor ajuta să te împrieteneşti cu oricine. Gândeşte-te la următoarele sugestii.

▪ Fii manierat. Biblia spune că iubirea „nu se comportă necuviincios“ (1 Corinteni 13:5). Dacă eşti manierat dovedeşti nu numai că îţi respecţi semenii, dar şi că eşti matur şi cultivi calităţi creştine. Cu toate acestea, bunele maniere nu sunt asemenea unui costum pe care-l îmbraci ca să-i impresionezi pe alţii, dar pe care-l dai jos când ajungi acasă. Întreabă-te: „Sunt manierat cu membrii familiei?“. Dacă răspunsul tău e „nu“, comportamentul tău va părea afectat în relaţiile cu alţii. Nu uita că, pentru a afla ce fel de om eşti în realitate, o fată înţeleaptă se uită la modul în care îţi tratezi membrii familiei (Efeseni 6:1, 2).

Ce spun fetele: „Îmi plac băieţii care sunt manieraţi în lucruri mici, deschizându-mi de pildă  uşa, dar şi în lucruri mari, fiind amabili şi politicoşi nu numai cu mine, ci şi cu familia mea“ (Tina *, 20 de ani).

„Nu-mi place deloc când abia ce-am cunoscut un băiat că şi începe să-mi pună întrebări prea personale de genul: «Ai prieten?», «Ce obiective ai?». E o dovadă de impoliteţe, iar asta mă face să mă simt prost.“ (Kathy, 19 ani)

Fii atent la igiena personală. Fiind curat, dovedeşti că-i respecţi nu numai pe cei din jur, ci şi pe tine însuţi (Matei 7:12). Dacă te respecţi pe tine însuţi, şi ceilalţi te vor respecta. Însă dacă igiena ta lasă de dorit, eforturile tale de a impresiona o fată vor fi zadarnice.

Ce spun fetele: „Unui băiat căruia îi plăcea de mine îi mirosea gura. Pur şi simplu n-am putut trece peste asta!“ (Kelly, 24 de ani).

▪ Învaţă să porţi o conversaţie. Temelia unei relaţii de durată este comunicarea. Asta înseamnă să nu vorbeşti numai despre ce te interesează pe tine, ci şi despre ce-i interesează pe prietenii tăi (Filipeni 2:3, 4).

Ce spun fetele: „Îmi plac băieţii care sunt naturali când vorbesc cu mine, îşi amintesc ce le-am spus şi pun întrebări pentru a menţine viu dialogul“ (Christine, 20 de ani).

„Cred că băieţii se simt atraşi de ceea ce văd, iar fetele de ceea ce aud.“ (Laura, 22 de ani)

„E frumos să primeşti cadouri! Dar când un băiat mai şi ştie să poarte o conversaţie, să te consoleze şi să te încurajeze. . . Uau! Ăsta da băiat!“ (Amy, 21 de ani)

„Sunt drăguţi băieţii cu simţul umorului. Dar mi-ar plăcea şi să ştie să vorbească despre lucruri serioase, fără a părea prefăcuţi.“ (Kelly, 24 de ani)

Dacă vei aplica sugestiile prezentate, vei putea lega prietenii frumoase. Totuşi, când te vei simţi pregătit să începi o relaţie serioasă cu o anumită fată, ce ar mai trebui să faci?

Al doilea pas

▪ Ia iniţiativa. Dacă crezi că o prietenă pe care o admiri ar putea fi o bună parteneră de căsătorie, vorbeşte-i despre intenţiile tale. Exprimă-ţi sentimentele clar şi deschis. Poate că nu-ţi va fi uşor, deoarece ţi-e teamă că vei fi refuzat. Însă, fiind dispus să iei iniţiativa, dovedeşti că te-ai maturizat.

Ce spun fetele: „Nu pot citi gândurile oamenilor. Deci, dacă un tânăr vrea să mă cunoască mai bine, trebuie să fie sincer şi direct şi să-mi spună ce simte“ (Nina, 23 de ani).

„Când o prietenie de durată se transformă în ceva mai serios, cei doi s-ar putea simţi un pic stânjeniţi la început. Eu însă l-aş respecta pe băiatul care pur şi simplu mi-ar spune că ar vrea să ne cunoaştem mai bine.“ (Helen, 25 de ani)

Respectă decizia unei fete. Cum ai putea reacţiona când o prietenă îţi spune că nu vrea să înceapă o relaţie mai serioasă cu tine? Acordă-i demnitate fiind convins că îşi cunoaşte inima şi că pentru ea „nu“ înseamnă „nu“. N-ai da dovadă de maturitate dacă ai copleşi-o cu insistenţele tale. Dacă ignori refuzul clar al unei fete — sau chiar te enervezi pe ea —, la binele cui te gândeşti de fapt: la binele ei sau la binele tău? (1 Corinteni 13:11)

Ce spun fetele: „Mă deranjează când un băiat nu mă lasă în pace, deşi i-am zis clar că nu mă interesează“ (Colleen, 20 de ani).

„I-am explicat unui băiat că nu mă interesa, dar tot insista să-i dau numărul de telefon.  Voiam să fiu amabilă cu el, deoarece nu cred că-i fusese uşor să-şi ia inima-n dinţi şi să-şi exprime sentimentele. Dar la un moment dat a trebuit să fiu foarte categorică.“ (Sarah, 23 de ani)

Ce să nu faci

Unii tineri cred că e floare la ureche să cucerească o fată. Ba chiar s-ar putea lua la întrecere cu alţi tineri ca să vadă cine atrage privirile celor mai multe fete. O astfel de competiţie însă este crudă şi-ţi va strica reputaţia (Proverbele 20:11). Dacă nu vrei să ajungi într-o astfel de situaţie, te îndemnăm să ţii cont de următoarele sfaturi.

Nu flirta. Cel ce flirtează foloseşte cuvinte măgulitoare şi are un limbaj al corpului provocator. El însă nu are intenţii serioase. Cel ce are o astfel de atitudine ignoră sfatul biblic de a le trata „pe [femeile] mai tinere, ca pe nişte surori, cu toată castitatea“ (1 Timotei 5:2). Flirtul nu este o bună temelie pentru o prietenie adevărată şi nici pentru o căsnicie fericită. Fetele cu discernământ ştiu asta.

Ce spun fetele: „E foarte urât când cineva îţi face complimente şi ştii că, doar cu o lună în urmă, i-a zis exact aceleaşi lucruri prietenei tale“ (Helen, 25 de ani).

„Odată, un băiat tare drăguţ a început să flirteze cu mine. Însă vorbea mai mult despre sine. Când o altă fată a intrat în vorbă cu noi, a început să flirteze şi cu ea. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu a treia fată. Era urât ce făcea!“ (Tina, 20 de ani)

Nu te juca cu sentimentele unei fete. Nu te aştepta ca prietenia cu o fată să meargă după aceleaşi reguli ca prietenia cu un băiat. De exemplu, dacă-i spui unui băiat că îi stă bine într-un costum nou sau vorbeşti mereu cu el şi i te destăinui, e puţin probabil ca prietenul tău să tragă concluzia că te simţi atras de el. Însă, dacă-i spui unei fete că arată bine sau vorbeşti mereu cu ea şi i te destăinui, mai mult ca sigur, va crede că îţi place de ea.

Ce spun fetele: „Băieţii pur şi simplu nu înţeleg că nu se pot purta cu fetele aşa cum se poartă cu băieţii care le sunt prieteni“ (Sheryl, 26 de ani).

„Când un băiat face rost de numărul meu de telefon şi mă trezesc cu un mesaj de la el, ce să înţeleg? Poţi să ai o relaţie cu cineva prin mesaje şi chiar să te simţi atras de acea persoană. Dar, dacă stai să te gândeşti, câte poţi spune într-un mesaj?“ (Mallory, 19 ani)

„Nu cred că un băiat îşi dă seama cât de repede se poate îndrăgosti o fată, mai ales dacă este sociabil şi tandru. Asta nu înseamnă că e disperată. Nu există fată care să nu vrea să găsească un Făt-Frumos şi să se îndrăgostească de el.“ (Alison, 25 de ani)

Fii realist

Ai fi nerealist, ba chiar egoist dacă ai crede că toate fetele te vor plăcea. Unora însă le va plăcea de tine dacă vei ţine cont de un lucru: Înfăţişarea este mai puţin importantă decât persoana lăuntrică. Nu este de mirare că Biblia ne îndeamnă să ne îmbrăcăm cu „noua personalitate“ (Efeseni 4:24).

Cuvintele lui Kate, de 21 de ani, rezumă frumos această idee: „Băieţii cred că, pentru a cuceri o fată, trebuie să se îmbrace sau să arate într-un anume fel. Deşi înfăţişarea are o oarecare importanţă, multe fete, după părerea mea, se simt atrase mai degrabă de o personalitate frumoasă“. *

[Note de subsol]

^ par. 10 Numele au fost schimbate.

^ par. 38 Vezi capitolul 3 din cartea Tinerii se întreabă — Răspunsuri practice, volumul al II-lea, publicată de Martorii lui Iehova.

MEDITEAZĂ LA ACESTE ÎNTREBĂRI

▪ Cum poţi arăta că ai respect de sine?

▪ Cum poţi arăta că respecţi deciziile şi sentimentele unei fete?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]

Bunele maniere nu sunt asemenea unui costum pe care-l îmbraci ca să-i impresionezi pe alţii, dar pe care-l dai jos când ajungi acasă