Planeta vie

PLANETA noastră găzduieşte o uluitoare varietate de organisme vii — după cât se pare milioane de specii — care trăiesc în sol, în aer şi în apă. Majoritatea sunt prea mici pentru a fi observate cu ochiul liber. De pildă, s-a descoperit că într-un singur gram de sol se găsesc 10 000 de specii de bacterii, fără a pune la socoteală numărul total de microbi. Chiar şi la o adâncime de 3 km s-au descoperit unele specii de bacterii!

Şi atmosfera freamătă de viaţă. Şi nu ne referim aici doar la păsări, lilieci şi insecte. În funcţie de anotimp, atmosfera este plină de polen, spori, seminţe şi, în anumite zone, de mii de tipuri de microbi. „În aer există o varietate la fel de mare de microbi ca în sol“, se arată în revista Scientific American.

La rândul lor, oceanele rămân în mare parte un mister întrucât, pentru a studia adâncul de ape, oamenii de ştiinţă sunt nevoiţi să folosească echipamente costisitoare. Până şi mult studiatele recife de corali, relativ accesibile, găzduiesc probabil milioane de specii de vieţuitoare încă necunoscute.

Ceea ce cunoaştem însă este că Pământul adăposteşte atât de multe forme de viaţă, încât acestea schimbă până şi compoziţia chimică a planetei, mai cu seamă a biosferei — învelişul Pământului în care se dezvoltă viaţa. În oceane, de exemplu, carbonatul de calciu din cochilii şi din corali ajută la menţinerea echilibrului chimic al apei, „asemenea unui antiacid care neutralizează aciditatea în stomac“, precizează un raport al Administraţiei Americane de Studii Oceanografice şi Atmosferice. Plantele şi fitoplanctonul — alge unicelulare care trăiesc la suprafaţa lacurilor şi a oceanelor — contribuie la reglarea nivelului de dioxid de carbon şi de oxigen în apă şi în aer. Iar în sol, bacteriile şi ciupercile descompun substanţele organice în compuşi anorganici care slujesc drept hrană plantelor. Pe bună dreptate, aşadar, a fost numit Pământul „planeta vie“!

Totuşi, viaţa nu ar putea exista pe pământ în absenţa unor caracteristici unice ale planetei noastre care, până în secolul al XX-lea, nu au fost pe deplin înţelese. Unele dintre acestea sunt:

1. poziţia Pământului în galaxia Calea Lactee şi în Sistemul Solar, precum şi orbita lui, înclinaţia axei sale, viteza lui de rotaţie şi satelitul său, Luna;

2. un câmp magnetic şi o atmosferă care acţionează ca dublu scut;

3. apă din abundenţă;

4. cicluri naturale care realimentează şi curăţă biosfera.

În timp ce veţi analiza aceste subiecte în articolele următoare, întrebaţi-vă: Sunt aceste caracteristici ale Pământului produsul întâmplării oarbe sau opera unui Proiectant inteligent? Dacă Pământul a fost făurit cu un scop, atunci care a fost scopul Creatorului? Ultimul articol al seriei va răspunde la această întrebare.

[Chenarul de la pagina 3]

„NU PUTEM ACCEPTA CA UN PICIOR DIVIN SĂ NI SE PUNĂ ÎN PRAG“

În pofida dovezilor că lumea vie este prea bine proiectată ca să fie produsul întâmplării oarbe, mulţi oameni de ştiinţă refuză să creadă într-un Creator. În realitate, ştiinţa nu-i constrânge pe atei „să accepte o explicaţie materialistă“ a lumii, declară evoluţionistul Richard Lewontin. Dimpotrivă, este vorba despre „angajamentul anterior pe care l-au luat ei, un angajament faţă de materialism *“; este vorba despre hotărârea lor de a formula „un set de concepte care produc explicaţii materialiste“. Vorbind în numele oamenilor de ştiinţă în general, evoluţionistul adaugă: „Materialismul este absolut, căci nu putem accepta ca un Picior Divin să ni se pună în prag“.

Având în vedere dovezile atât de evidente ale existenţei unui Creator, este justificat un asemenea dogmatism? Ce părere aveţi? (Romani 1:20)

[Notă de subsol]

^ par. 14 În acest caz, materialismul se referă la teoria potrivit căreia materia este realitatea unică sau fundamentală, iar tot ce există în univers, inclusiv viaţa, a apărut fără vreo intervenţie supranaturală în acest proces.