Când succesul este doar o iluzie

Era un superstar în lumea muzicii şi o tânără foarte bogată. Nu avea nici 25 de ani, o vârstă la care puţini tineri ajung celebri şi bogaţi. Dar, la un moment dat, lucrurile au început să se înrăutăţească în viaţa ei. După două căsnicii eşuate a fost internată de câteva ori în centre pentru dezintoxicare şi dezalcoolizare. Întreaga ei viaţă se năruia.

DIN nefericire, povestea acestei tinere nu este ieşită din comun. Nu de puţine ori, viaţa nefericită a unor celebrităţi ajunge subiectul ştirilor. Chiar şi în lumea afacerilor, un domeniu mai conservator, mulţi oameni care par să se bucure de succes au o viaţă plină de probleme. Iată ce se spune într-un ziar despre cei mai de succes oameni de afaceri din New York: „Goana după bani distruge cariere, destramă familii şi îi împinge pe oameni în braţele traficanţilor de droguri. Unii oameni de afaceri de pe Wall Street * se simt invincibili datorită profiturilor uriaşe pe care le obţin. Alţii însă, din cauza presiunilor de a obţine profituri tot mai mari, se simt epuizaţi pe plan psihic sau chiar ajung în pragul disperării“.

Care să fie oare cauza acestor probleme? Nu cumva eforturile greşit direcţionate de a găsi fericirea şi succesul? Este adevărat, cu toţii avem nevoie de bani. Dar depinde succesul de bogăţii? Studiile arată că nu. De exemplu, nu de mult, salariul mediu a crescut în China cu 250%. Totuşi, potrivit unui studiu, oamenii au fost mai puţin mulţumiţi de viaţa lor.

Prin urmare, adevăratul succes al cuiva trebuie asociat cu lucruri mult mai importante decât cariera laică sau valoarea casei, a maşinii ori a ceasului. Nu este oare logic să evaluăm succesul cuiva luând în considerare persoana însăşi, inclusiv principiile după care se ghidează şi scopul pe care îl are în viaţă? O persoană poate fi inteligentă şi influentă, dar, în acelaşi timp, fără principii morale şi lipsită de iubire şi prieteni. O altă persoană, care se bucură de faimă şi bogăţii, s-ar putea întreba privind în urmă: La ce bun toate astea? Care este sensul vieţii mele?

Aşadar, este raţional să credem că oamenii care au cu adevărat o viaţă de succes se concentrează asupra unor lucruri mai importante, cum ar fi principiile sănătoase. De aceea, ei se bucură de pace lăuntrică, de respect de sine şi de respectul celorlalţi. Ei au un scop, care nu se limitează la propria lor persoană şi care dă valoare vieţii lor şi le aduce satisfacţie. Despre ce principii este vorba? Ce scop au în viaţă astfel de oameni? Putem oare răspunde singuri la aceste întrebări sau avem nevoie de ajutor? Aceste chestiuni vor fi analizate în articolele următoare.

[Notă de subsol]

^ par. 3 Unul dintre principalele centre financiare ale lumii.

[Chenarul de la pagina 3]

O CONCEPŢIE GREŞITĂ DESPRE SUCCES

Studiile medicale au dezvăluit că tot mai mulţi atleţi tineri iau medicamente periculoase pentru sănătate ca să-şi îmbunătăţească performanţele sportive. Publicaţia online Education Update spune: „În cadrul unui sondaj efectuat recent, studenţii intervievaţi au fost întrebaţi: Ai lua steroizi ca să devii campion sau ca să fii selecţionat în echipă dacă ai şti că în cinci ani te vei îmbolnăvi? Aproape toţi au răspuns afirmativ. Când au fost întrebaţi dacă ar lua steroizi ştiind că în cinci ani vor muri, 65% dintre ei au răspuns tot afirmativ“.