Muzica — un dar divin ce bucură inima

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN SPANIA

MUZICA are putere. Ne linişteşte şi ne binedispune. Dă glas bucuriei şi tristeţii noastre. Prezentă în aproape toate culturile, de ieri şi de azi, ea grăieşte minţii şi inimii deopotrivă. Muzica poate fi numită pe bună dreptate un dar divin (Geneza 4:21).

Cu muzica am făcut cunoştinţă, poate chiar din primele zile de viaţă, când mama ne-a cântat cântece de leagăn. Apoi, în adolescenţă, am iubit, probabil, un anumit gen muzical. Ca adulţi, ne place, poate, să ascultăm o muzică relaxantă, fie în maşină, fie acasă, după o zi agitată.

Versurile cântecelor zugrăvesc uneori aspecte din cultura sau istoria unui popor. Când celebrau evenimente speciale, israeliţii din vechime obişnuiau să intoneze cântări (Exodul 15:1–21; Judecătorii 5:1–31). Profetul Moise a compus o cântare în care amintea episoade din istoria Israelului şi sfaturi sincere adresate poporului (Deuteronomul 32:1–43). Fără îndoială, astfel de cântări erau bune ajutoare pentru memorie.

Muzica e pentru oricine!

Dar poate v-aţi zis: „Eu nu am înclinaţie spre muzică“. Gândiţi-vă, totuşi, o clipă la vocea voastră. Întrucât vocea este un instrument multifuncţional cu care ne naştem, aproape oricine poate să cânte, acompaniat sau nu de vreun instrument muzical. Nu trebuie decât să deschideţi gura şi să cântaţi. Şi nu vă întristaţi dacă nu vă va aplauda nimeni. Exersaţi şi, cu certitudine, veţi face îmbunătăţiri.

„Aflată în strânsă legătură cu locul de unde izvorăsc cele mai profunde emoţii ale noastre, vocea este cel mai eficient mijloc de a le exprima“, se afirmă în ediţia spaniolă a revistei Psychologies. „E emoţionant [să cânţi]“, mărturiseşte soprana Ainhoa Arteta. „Tuturor celor ce simt nevoia să se exprime prin cânt le recomand să dea glas sentimentelor fără reţinere, spontan.“

Întrucât muzica are o mare influenţă asupra inimii, trebuie să fim selectivi. Sub poleiala unei melodii frumoase, de pildă, se pot ascunde versuri discutabile, care încurajează ura, imoralitatea sau violenţa. Un om cu principii morale înalte nu îşi găseşte plăcerea în astfel de teme (Efeseni 4:17–19; 5:3, 4). „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice trebuie păzit, căci din ea ies izvoarele vieţii“, spune Cuvântul lui Dumnezeu (Proverbele 4:23). Într-adevăr, alegerile pe care le facem în materie de muzică nu sunt de mică importanţă. *

Muzica bună e o bună doctorie

„Prin puterea ei de a promova şi a păstra sănătatea şi fericirea omului, muzica şi-a găsit loc în aproape orice cultură“, se afirmă în cartea Principles and Practice of Stress Management. Potrivit revistei Psychologies, când cântăm, întregul nostru corp vibrează, devenind o adevărată cutie de rezonanţă. Aceste vibraţii uşoare contribuie la relaxarea şi dilatarea ţesuturilor, ceea ce are drept rezultat alinarea durerii.

Unii terapeuţi chiar îşi îndeamnă pacienţii care suferă de stres să audieze o muzică liniştitoare, care îi poate calma. În unele spitale chiar se pune muzică în surdină în secţiile de terapie intensivă. Mulţi copii născuţi prematur şi mulţi bolnavi care au fost supuşi unei intervenţii chirurgicale reacţionează bine la o muzică plăcută. Studiile arată că, „în timpul unei intervenţii chirurgicale, [muzica relaxantă] reduce considerabil nivelul hormonilor de  stres“, după cum precizează cartea Principles and Practice of Stress Management.

Mai mult, muzica reduce anxietatea la femeia însărcinată ajutând-o să se relaxeze în timpul travaliului şi al naşterii. Chiar şi unii dentişti pun o muzică liniştitoare în cabinetul stomatologic creând o atmosferă destinsă pentru pacienţii tensionaţi. Muzica însă poate aduce foloase şi mai mari. Ea ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu.

‘Cu cântecul meu îl voi lăuda pe Dumnezeu’

Ştiaţi că a zecea parte din Biblie este scrisă sub formă de cântări? Cele mai reprezentative exemple sunt Psalmii, Cântarea cântărilor şi Plângerile. Biblia face referire de circa trei sute de ori la cântări, majoritatea având legătură cu închinarea la Dumnezeu. „Iehova este puterea [mea] . . . şi cu cântecul meu îl voi lăuda“, a scris regele israelit David, un compozitor şi muzician talentat (Psalmul 28:7).

David chiar a numit 4 000 de bărbaţi din tribul lui Levi să slujească în Ierusalim ca muzicieni şi cântăreţi. Dintre aceştia, 288 erau „instruiţi pentru a-i cânta lui Iehova, toţi fiind maeştri“ (1 Cronici 23:4, 5; 25:7). Nu încape îndoială că aceşti cântăreţi exersau mult. De fapt, muzica avea un rol atât de important în închinarea la Dumnezeu, încât cântăreţii erau scutiţi de alte sarcini la templu, tocmai pentru a se putea concentra asupra activităţii lor (1 Cronici 9:33).

În seara dinaintea morţii sale, Isus a cântat, alături de apostoli, laude lui Dumnezeu, probabil Psalmii 113–118. Pe timpul lui Isus, aceşti psalmi, numiţi „Psalmii Hallel“, se intonau cu ocazia celebrării Paştelui (Matei 26:26–30). Au fost numiţi astfel deoarece conţin de repetate ori exclamaţia „Halleluiah!“ („Aleluia!“), care înseamnă „Lăudaţi-l pe Iah!“. „Iah“ este forma poetică, prescurtată a numelui Iehova, numele Dumnezeului Preaînalt (Psalmul 83:18).

Şi creştinii au început să folosească în închinare cântările. Iată ce se afirmă în cartea The History of Music: „Pentru primii creştini, muzica era un element important în închinarea adusă atât în public, cât şi în particular. Evreii convertiţi la creştinism nu făceau altceva decât să perpetueze un obicei din sinagogi. . . . Pe lângă intonarea Psalmilor evreieşti . . . , noua credinţă obişnuia să creeze noi şi noi imnuri“. Şi în prezent, Martorii lui Iehova se bucură să-l laude pe Dumnezeu prin cântări atât în particular, cât şi la întrunirile lor creştine.

Muzica, aşa cum am văzut, are puterea de a da glas emoţiilor şi sentimentelor noastre şi ne poate influenţa profund inima, mintea şi corpul. De aceea, ar trebui să tratăm cu cel mai mare respect acest „cadou perfect . . . de sus“ (Iacov 1:17). Să ne folosim deci din plin şi cu înţelepciune de acest dar divin!

[Notă de subsol]

^ par. 9 Cei ce-i iubesc pe Dumnezeu şi pe semeni resping nu doar melodiile care elogiază ura, imoralitatea sau violenţa, ci şi pe cele care promovează idolatria, naţionalismul sau falsităţile religioase (Isaia 2:4; 2 Corinteni 6:14–18; 1 Ioan 5:21).