Cu barca pe canalele din Kerala

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN INDIA

IMAGINAŢI-VĂ că faceţi o croazieră cu o frumoasă „căsuţă plutitoare“, frumos mobilată, şi colindaţi deltele a 44 de râuri. În sud-vestul Indiei, pe canalele din statul Kerala, acest vis poate deveni realitate! Canalele, sau aşa-numitele backwaters, au o lungime totală de 900 km şi le oferă celor ce doresc să se plimbe cu barca o experienţă unică, un adevărat răsfăţ. Din barca ce alunecă uşor pe ape, poţi admira lagune mărginite de cocotieri, orezării de un verde crud, lacuri naturale şi canale artificiale. De fapt, revista National Geographic Traveler clasa regiunea Kerala printre „primele 50 de «destinaţii pe care turiştii trebuie neapărat să le vadă măcar o dată în viaţ㻓.

Localnicii ce-şi duc viaţa pe malurile multor canale dau un plus de culoare zonei. Când îi zăreşti, ţi se pare că timpul a stat pe loc, amintind de vremea când, prin zonă, nu erau nici turişti, nici hoteluri de cinci stele. Deşi acum unii lucrează în turism, de pildă în noile hoteluri, cultura şi viaţa lor de zi cu zi au rămas în mare parte neschimbate. Majoritatea însă se ocupă de orezăriile şi de livezile lor de cocotieri şi zilnic îşi suplimentează alimentaţia şi venitul pescuind şi vânzând peşte.

Pescuitul în Kerala

Pescuitul face parte integrantă din viaţa localnicilor. Numai aici mai vezi femei prinzând cu mâna bibani coloraţi, sau karimeen. Aceşti peşti trăiesc doar în canalele din Kerala şi sunt o delicatesă pentru indieni şi străini deopotrivă. Femeile merg prin apă în căutarea peştilor, iar în urma lor plutesc nişte bidoane. Când femeile se apropie, peştii se dau la fund şi îşi ascund capul în mâl. Însă indiencele nu se lasă păcălite aşa uşor! Caută cu piciorul prin mâl până dau de peşti. Apoi, se cufundă rapid în apă şi, până să prindă ei de veste, femeile i-au şi înhăţat cu mâna. Peştii, ce se zbat de zor în mâinile lor, sunt aruncaţi apoi în bidoane. Când au prins suficient peşte, femeile se îndreaptă spre mal, unde cumpărătorii le aşteaptă cu nerăbdare. Peştii mai mari şi mai scumpi ajung în restaurantele hotelurilor de lux, spre încântarea bogaţilor. Cei mai mici însă vor face deliciul oamenilor cu venituri mai modeste.

Năvoade chinezeşti

Pe malurile canalelor se văd la tot pasul frumoasele năvoade în stil chinezesc. Şi ele sunt o atracţie pentru turişti.

Se crede că plasele au fost aduse în Cochin (în prezent Kochi) de negustorii chinezi de la curtea lui Kubilai-Han înainte de 1400 e.n. Aceste unelte de pescuit au fost folosite mai întâi de chinezi şi abia mai târziu de colonizatorii portughezi. Şi în prezent, năvoadele sunt pentru numeroşi pescari indieni principalul mijloc de a-şi câştiga existenţa, dar şi de a pune hrană pe masă, cum se întâmpla cu mai bine de 600 de ani în urmă. Deşi pare surprinzător, un sat întreg poate fi hrănit cu peştii prinşi într-un singur năvod de acest tip! Priveliştea pitorească a năvoadelor întinse la uscat,  având în fundal un apus de soare, este surprinsă în multe fotografii, ocupând un loc de cinste în albumul de vacanţă al turiştilor.

Dar nu doar năvoadele chinezeşti îi atrag pe turişti în zonă. Activităţile nautice, cum e şi tradiţionala întrecere de bărci-şarpe, aduc aici mii de turişti anual.

Întreceri de bărci

Barca-şarpe este o canoe lungă şi îngustă. Pupa are însă forma gâtului lăţit al unei cobre, de unde i se şi trage numele. În trecut, regii foloseau astfel de bărci în luptele ce aveau loc pe canalele Keralei, după strângerea recoltei. Odată cu încetarea acestor războaie, a scăzut şi numărul bărcilor. Doar în timpul sărbătorilor de la temple, impunătoarele ambarcaţiuni, dotate cu echipaj, mai străbăteau canalele cu mare fast. Erau frumos împodobite, fiind considerate capodopere ale culturii locale. În perioada sărbătorilor, erau organizate întreceri de bărci în onoarea demnitarilor prezenţi. După aproape o mie de ani, încă se organizează astfel de întreceri.

De obicei, la întrecere participă 20 de bărci-şarpe, fiecare având un echipaj ce numără între 100 şi 150 de bărbaţi. Peste o sută dintre ei stau aşezaţi pe două rânduri şi vâslesc. La pupa se află patru cârmaci cu vâsle mai lungi orientând barca în direcţia dorită. La mijloc, doi bărbaţi bat ritmul, lovind o placă de rezonanţă cu nişte beţe groase. Vâslaşii sunt încurajaţi şi de pe mal de cel puţin şase bărbaţi ce îi însoţesc pe tot traseul. Aceştia bat din palme, fluieră, strigă şi cântă cântecele echipajului, încurajându-l să păstreze ritmul. Cursa se încheie spectaculos: după ce au vâslit respectând cu precizie ritmul bătăilor, tinerii vâslaşi, într-un ultim efort, dau acum totul şi trec linia de sosire.

 În 1952, cel dintâi prim-ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru, era în vizită la Alleppey, un important oraş din regiune, şi a fost foarte impresionat de cursa la care a asistat. De fapt, cuprins de entuziasm, a ignorat măsurile de securitate şi a sărit în ambarcaţiunea câştigătoare bătând din palme şi cântând alături de vâslaşi. Odată întors în Delhi, a trimis un cadou, o copie în argint a unei bărci-şarpe, purtând semnătura sa şi următoarea dedicaţie: „În onoarea câştigătorilor întrecerii de bărci ce reprezintă însăşi viaţa comunităţii“. Această barcă de argint a devenit Trofeul Nehru pentru întrecerea ce are loc anual aici. La eveniment asistă, de obicei, circa o sută de mii de persoane. Cu aceste ocazii, canalele, care în restul anului sunt liniştite, prind viaţă.

Hoteluri de lux plutitoare

Bărcile-şarpe nu sunt singurele ambarcaţiuni ce atrag turiştii în zonă. Au câştigat popularitate şi bărcile-de-orez, ambarcaţiuni în stil vechi, transformate în „căsuţe plutitoare“ de lux.

Deşi multe dintre ambarcaţiunile pentru turişti sunt noi, există şi bărci-de-orez vechi de peste o sută de ani, care au fost restaurate pentru a fi folosite în sectorul turistic. Iniţial, li se spunea kettuvallam, care înseamnă „barcă cu noduri“, şi erau realizate din scânduri de artocarpus, legate între ele cu funii din fibră de cocos înnodate. Nu se folosea nici măcar un cui. Cu ele se transporta orez şi alte produse de la un sat la altul, precum şi condimente spre locuri îndepărtate. Odată cu apariţia mijloacelor moderne de transport, acest tip de bărci n-a mai fost folosit. Unui întreprinzător însă i-a venit o idee strălucită: să transforme bărcile în „căsuţe plutitoare“ pentru turişti. Dispunând de terasă, dormitoare luxoase cu baie, precum şi livinguri frumos mobilate, ambarcaţiunile pot fi considerate adevărate hoteluri plutitoare. Sarcina însoţitorilor de bord este de a duce barca oriunde doreşte clientul şi de a-i găti orice i-ar pofti inima.

Când se lasă seara, bărcile sunt ancorate fie aproape de mal, fie în mijlocul vreunui lac, pentru cei ce doresc mai multă intimitate şi linişte. Aici, tăcerea nu e întreruptă decât de plescăitul vreunui peşte care n-are somn!

Pe canale însă, viaţa nu este chiar atât de liniştită. Zeloşi şi activi, ‘pescarii de oameni’ nu stau o clipă locului.

 „Pescari de oameni“ în Kerala

Expresia „pescari de oameni“ a fost folosită de Isus când li s-a adresat pescarilor ce au devenit apoi discipoli ai săi. Iată ce le-a zis el: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni!“. Isus s-a referit aici la lucrarea prin care îi ajutau pe oameni să devină discipoli ai săi (Matei 4:18, 19; 28:19, 20). Această lucrare este îndeplinită în prezent de Martorii lui Iehova pe întregul glob, inclusiv în această regiune.

În Kerala există 132 de congregaţii ale Martorilor lui Iehova, 13 dintre ele aflându-se chiar în zona canalelor. Mulţi membri ai acestor congregaţii sunt şi pescari de meserie. În timp ce se afla la pescuit, un Martor i-a vorbit unui coleg despre Regatul lui Dumnezeu. În scurt timp, pescarul a văzut diferenţa dintre învăţăturile bisericii la care mergea şi învăţăturile Bibliei. Soţia şi cei patru copii ai lor au fost şi ei interesaţi de Biblie şi astfel s-a început un studiu biblic cu toată familia. Au făcut progrese rapide. Patru dintre ei sunt în prezent botezaţi, iar doi dintre copii fac progrese spre pasul botezului.

Martorii dintr-o congregaţie merg cu barca până la o micuţă insulă pentru a le predica localnicilor. Deoarece transportul cu barca spre şi dinspre insulă este deficitar, localnicii numesc insula lor kadamakudi, care înseamnă „odată ajuns, nu mai pleci de-aici“. Pe insulă, Martorii i-au întâlnit pe Johny şi pe soţia lui, Rani. Deşi s-au născut în religia catolică, aceştia frecventau un centru de meditaţie şi donau bani, cât puteau ei. Johny a arătat un mare interes faţă de mesajul Bibliei şi a început un studiu. Apoi le-a împărtăşit şi altora noua lui credinţă. Adevărul biblic l-a ajutat şi să se lase de fumat, şi să nu mai consume în exces alcool.

Întrucât munca pe care o desfăşura nu era în armonie cu Scripturile, Johny a trebuit să facă schimbări. La început, familia sa a avut dificultăţi financiare. Însă Johny a învăţat să prindă crabi pe care îi vindea, putându-se astfel îngriji de familie. S-a botezat în septembrie 2006, iar soţia şi doi copii ai lor s-au botezat în anul următor. Perspectiva vieţii veşnice într-un paradis pământesc le-a schimbat complet concepţia despre viaţă (Psalmul 97:1; 1 Ioan 2:17).

Într-adevăr, o plimbare pe canalele din Kerala poate fi o experienţă deosebit de plăcută. Nu doar datorită năvoadelor chinezeşti, bărcilor-şarpe şi „căsuţelor plutitoare“, ci şi datorită ‘pescarilor de oameni’, fidelii Martori ai lui Iehova de aici.

[Harta de la paginile 22, 23]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

INDIA

KERALA

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Pescuitul este o activitate importantă în Kerala

[Provenienţa fotografiei]

Fotografia de sus: Salim Pushpanath

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Femeile prind peşti cu mâna

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Întrecere de bărci-şarpe

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

„Kettuvallam“

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

„Căsuţă plutitoare“

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Johny şi soţia sa, Rani

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 24, 25]

Salim Pushpanath